Papa Francisc aclamă că și-a atins scopul: “Unitatea” cerută în 1999 a fost deja atinsă, mergem spre o nouă “biserică”. Opozanții vor fi numiți adepți ai culturii urii și ai dezbinării
Pe fondul dezbinării naționale, generată de lupta politică, care a instigat român contra român, vizita…
Sfinții și Marii Duhovnici călăuzesc noi suflete pe calea împărătească a mărturisirii: Monahia Teofilia Țuicu, fostă viețuitoare la mănăstirea Aninoasa se îngrădește canonic de semnatarii ereziilor din Creta
Mărturisire a dreptei credințe și condamnare ecumenismului – Monahia Teofilia Țuicu Hristos a înviat! Mulțumesc…
“Ucenicii” care-i compromit imaginea Părintelui Justin Pârvu
Trăim vremuri de derută duhovnicească în urma plecării Marelui Duhovnic la Domnul. Apar de la…
Linia mărturisitoare a Părintelui Justin a fost deturnată de inși vremelnici cu orientare episcopo-centrică, iar nu Hristo-centrică
În filmarea de mai jos, pr. Hariton Negrea ține o predică în care la început…
Demontarea manipulărilor ecumeniste de pe site-ul mănăstirii Petru Vodă (mai bine zis a lui Filoteu și Neonila, cu acordul lui Hariton). Preoții și monahii din mănăstire nu au cunoștiință de ceea ce se publică în numele lor
Răspuns la articolul “Gânduri despre adunarea din Creta și urmările ei” publicat în data de…
VREDNIC ESTE! PS Longhin Jar către mitr. Teofan Savu: “Cu ce scop aţi venit să slujiţi în Ucraina? Ca să arătaţi lumii dreptatea voastră şi să spurcaţi şi aici turma lui Hristos cu învăţăturile voastre eretice?” Mustrare către toți ierarhii români!
Înalt Preasfinţia Voastră, Înalt Preasfinţite Mitropolit Teofan, Îndurerat şi prigonit popor ortodox român, Noi, românii…
Există sinod ce a condamnat erezia de care se face părtaș mitr. Teofan Savu. De ce preotul Dragoș Bahrim nu întrerupe pomenirea lui?
Postez si eu actele care inlatura orice fel de echivoc despre problema ecumenismului in BOR…
Ereticii înaintează în fărădelegi antihristice, iar ecumeniștii înaintează spre unitatea cu ei
Nu trece o lună sau două fără ca papa Francisc să scape câte-o bulă în…
Mitropolitul Serafim de Pireu: Zece constatări dureroase despre sinodul panortodox
“Cu multă tristețe și durere sufleteasca am urmarit in mass-media începutul Sfântului si Marelui Sinod,…
Cazul familiei Barbu: Copiii luați cu forța și dați unui cuplu de poponari. Popor român pune mâna pe arme, topoare și furci și apără-ți copiii. UE e mai perversă decât Sodoma și Imperiul Otoman la un loc
CUTREMURĂTOR! Niciun părinte nu poate suporta așa ispită și nu poate îngădui asemenea blasfemie față…
RASPANDITI. Sfantul Sinod al BISERICII ORTODOXE BULGARE: “In afara de Sfanta Biserica Ortodoxa nu exista alte Biserici, ci doar eretici” / ss Daniel, TREZESTE-TE!!!
Rog raspanditi pe toate site-urile Mitropoliilor, pe toate blogurile si pe conturile de facebook ortodoxe…
Călugării se ridică împotriva megamoscheei
Taman în aeroportul din Havana (Cuba) se anunță stabilirea datei fixe a Sf. Paști de către Patriarhul lui Putin și ereticul papă
Papa Francisc se va întâlni, pentru prima dată, cu Patriarhul Kiril al Moscovei, săptămâna viitoare, a anunţat…
Ieromonah Eftimie Mitra: Un punct de vedere ortodox asupra datei fixe a Sf. Paști propusă de papă
Care este scopul acestei initiative? Ce urmareste papa Francisc prin aceasta propunere? Ziuade sarbatorire a…
Papa vine la inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului?
Un comentator descoperă o legătură între vizita papei în România și inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului,…
KLAUS IOHANNIS UN AN DE MANDAT IMPOTRIVA ROMANILOR: A incalcat Constitutia acceptand relocarile fortate, a fost lobbistul bancilor si al multinationalelor straine, omul ONG-urilor lui SOROS, dusmanul Zilei Nationale si al Republicii Moldova
KLAUS IOHANNIS UN AN DE MANDAT IMPOTRIVA ROMANILOR: A incalcat Constitutia acceptand relocarile fortate, a…
Marele român Petre Țuțea: Un Român absolut trebuie să fie legionar! Mișcarea Legionară a fost singura mișcare mesianică!
“– Un Român absolut trebuie să fie legionar”, spunea el. “Corneliu Codreanu a fost o PERSONALITATE. Personalitatea e un ins care influenţează ambianţa prin simpla lui forţă harismatică; un om cu har. Si Codreanu a avut acest har, a facut o Miscare puternică” (ibidem). Pentru ca tot el să revină şi să adauge:
“– Legionarismul a fost o revoluţie pentru că a însufleţit o generaţie, construind ordinea de stat pe substanţa istorică a poporului român” (ibidem).
OrtodoxINFO
- Muntele Athos: Monahul Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și biomedicină, despre vaccinul anti-Covid19
- Ieromonah Savatie Baștovoi: „Mîine o să mă operați pe inima sănătoasă numai pentru că în lume există cardiaci”
- [AUDIO] Gheronda Gavriil, ucenic al Sf. Paisie Aghioritul: „Dacă vom primi acest vaccin, vom muri”
- Patru ani de la apariția OrtodoxINFO. Mulțumim și vă rugăm să ne sprijiniți în continuare!
- Vasile Astărăstoae – Strategie de urmat față de vaccinarea Covid: „Voi mai aștepta”
Ecumenismul - profanare a Bisericii si pustiire a Ortodoxiei
Despre indumnezeire si sfintenie
Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumnezeu
P. Justin despre canonizarea
Mc. Valeriu Gafencu
MARTURISIREA DE CREDINTA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI
Semneaza petitia impotriva venirii papei in Romania
Descarcati icoana la calitate inalta
Drapelul României Creştin Ortodoxe
GASLAND - Documentarul care spune adevărul despre Gazul de șist
APELUL P. Justin
Vremea
Curs valutar BNR
![]() | EUR : EURO | 0 RON |
![]() | USD : Dolar american | 0 RON |
![]() | GBP : Lira sterlina | 0 RON |
![]() | MDL : Leu moldovenesc | 0 RON |
![]() | XAU : Gram de aur | 0 RON |