Sfântul Mucenic Arhiepiscop Philosoph Ornaski ucis împreună cu fiii săi, Nikolai și Boris

ORTHODOX CHRISTIANITY | HIEROMARTYR ARCHPRIEST PHILOSOPH ORNATSKY AND HIS SONS NIKOLAI AND BORIS, MURDERED WITH HIM

Sfântul Mucenic Arhiepiscop Philosoph Ornaski ucis împreună cu fiii săi, Nikolai și Boris

Sfântul Mucenic Arhiepiscop Philosoph Nikolaevich Ornatsky s-a născut la 21 mai 1860, fiul unui preot sătesc în noul district al Bisericii Yorga, Comitatul Cherepovets, Provincia Novgorod. Unul dintre frații lui a fost însurat cu o rudă de-a Sf. Ioan de Kronstadt. Philosoph a fost educat de la început la Școala religioasă Kirillov și apoi la Seminarul Novgorod. În 1885, el a absolvit Universitatea de Teologie, primind o diplomă de candidat în teologie. În vara anului 1885, s-a căsătorit cu Elena Zaozerskaya, fiica fostului subdiacon al Mitropolitului Isidore și curând a fost hirotonisit preot. La început, părintele a slujit ca rector al Bisericii din cadrul Orfelinatului Prințului Oldenburg, unde înainte preda cursuri despre Legea lui Dumnezeu.

Din 1892 până în 1912, el a slujit c..

Când își sărbătoresc ziua de nume Mariile? Pe 15 august sau pe 8 septembrie?

Ortodoxia tinerilor | Când își sărbătoresc ziua de nume Mariile? Pe 15 august sau pe 8 septembrie?

Când își sărbătoresc ziua de nume Mariile? Pe 15 august sau pe 8 septembrie?

În ultima săptămâna am auzit pe cei cei care au numele de Maria, Marian, Marina, că se întreabă când ar trebui să-și sărbătorească ziua de onomastică. Unii zic că ar trebui la 8 septembrie, la Nașterea Maicii Domnului, pentru că la 15 august este o zi mai tristă, când Maica Domnului a adormit (a murit). Alții zic că la 15 august pentru că este cea mai mare sărbătoare închinată Maicii Domnului din cele 4 dedicate ei în calendarul ortodox.

Mai întâi de toate aș vrea să știți că toate sărbătorile din calendarul ortodox sunt ocazii de bucurie pentru creștini. Toate praznicile împărătești, toate sărbătorile dedicate sfinților și toate duminicile sunt vești bune, iar toate împreună își au izvorul în Vestea ce Bună, adică în Evanghelia Mântuitorului Hristos. Chiar și zile precum Vinerea Mare în care a fost răstignit ..

Adormirea Maicii Domnului

. Adormirea Maicii Domnului, icoană din Creta, anul 1600

Domnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a Cincea Poruncă, Cinsteşte pre tatăl şi pre mama ta, a arătat cu exemplul vieţii Lui cum trebuie să îşi respecte omul părinţii lui cei trupeşti.

Spânzurat pe Cruce cu trupul fiind, şi întru cele mai cumplite chinuri aflându-Se, El Şi-a adus aminte de Maica Lui, şi arătând către Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iată fiul tău. După aceea, a privit către Ioan şi i-a zis: Iată maica ta. Şi aşa, după ce a dat-o pe Maica Lui în grija Ucenicului celui iubit, Mântuitorul Şi-a dat sufletul Lui pe Cruce.

Ioan avea o casă pe Muntele Sion, în Ierusalim, în care a luat-o pe Maica Domnului şi a purtat grijă de ea până la sfârşitul vieţii ei, căci întru acea casă a rămas Maica lui Dumnezeu până la suflarea ei cea mai de pe urmă.

Cu rugăciunile ei, cu povăţuirile ei, cu blândeţea şi cu răbdarea ei, ea le-a fost de cel mai mare ajutor Ucenicilor Fiului ei iubit şi Dumnezeu.

Ea şi-a pe..

[Audio+text] PROHODUL Maicii Domnului

Graiul Ortodox | Prohodul Maicii Domnului

Prohodul Maicii Domnului – Fiind pusa in mijlocul Bisericii, Sfanta Icoana a „Adormirii Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu” preotii stau imprejur, imbracati in toate podoabele preotesti; iar cel mai mare, luand cadelnita si cadind in cruce inaintea Icoanei, incepe a canta acest tropar pe glasul al cincilea

(Acolo unde se va afla Epitaful Adormirii sa se urmeze dupa tipicul aflat la sfarsitul acestui Prohod)

Prohodul Maicii Domnului – STAREA INTAI

.

1. In mormant Viata Ai fost pus, Hristoase, Si-a vietii Maica-acum intra in mormant Si se muta la viata cea de sus.

2. Tu nascand Viata, Pe a tot-Dumnezeu Si viata, Prea Curata schimband-o La viata cea de sus te-ai si mutat.

3. Te marim pe tine, Maica prea curata, Si-adormirea ta cinstim, praznuind-o Cu solirea-ti pururea fiind paziti.

4. Fericimu-te toti, O prea sfanta Maica, Inchinandu-ne cinstitei tale mutari, Cea de care ingerii s-au minunat.

5. Te marim pe tine, Maica a lui Hristos, Ca..

PILDA DATORNICULUI NEMILOSTIV. Predica Sfantului Ioan Gura de Aur

. Foto: https://www.desteptarea.ro/pilda-datornicului-nemilostiv/

Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 18:

23. De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale.

24. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi.

25. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se plătească.

26. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot.

27. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria.

28. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator.

29. Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti.

30. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare..

Vor urma războaie, vor fi multe tulburări, dar voi să nu vă spăimântați…

În Evanghelia după Luca, Stăpânul nostru Hristos ni le-a spus de mai înainte cele care se vor întâmpla înainte de ziua aceea înfricoșătoare, ca să ne pregătească și să nu fim înșelați.

„Învăţătorule, când oare, vor fi acestea? Şi care este semnul când au să fie acestea?

Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei. Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă înspăimântaţi; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie. Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi. Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu.

Şi va fi vouă spre mărturie. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi ră..

Pomenirea Icoanei celei nefăcută de mâna omului, a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Calendar Ortodox | 11 august
.

În luna august, în ziua a unsprezecea pomenirea Icoanei celei nefacuta de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos

În zilele binecredinciosului împarat Tiberie, la anii 576, s-a facut minune mare. O femeie, anume Maria, iubitoare de Hristos si patriciana cu vrednicia, fiind vaduva, a cazut într-o boala grea si fara de leac; si deznadajduindu-se de tot ajutorul omenesc, se lasa în nadejdea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci punând întru sine bun gând, a trimis catre preotii cei ce slujeau sfintei Icoane împaratesti si nefacuta de mâna a Domnului, rugându-i sa mearga la dânsa. Si venind ei, ea cazu la picioarele lor, zicând: „Va rog sfintiti parinti, de vreme ce Dumnezeu pentru pacatele mele a vrut sa ma chinuiesc de aceasta boala grea de moarte, voiesc si doresc eu, ticaloasa si nevrednica, ca prin rugaciunile voastre sa primesc sfânta Icoana a Domnului nostru în saraca mea casuta 40 de zile, ca doara printr-însa va ..

Pomenirea Icoanei celei nefacuta de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Calendar Ortodox | 11 august

În luna august, în ziua a unsprezecea pomenirea Icoanei celei nefacuta de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos

În zilele binecredinciosului împarat Tiberie, la anii 576, s-a facut minune mare. O femeie, anume Maria, iubitoare de Hristos si patriciana cu vrednicia, fiind vaduva, a cazut într-o boala grea si fara de leac; si deznadajduindu-se de tot ajutorul omenesc, se lasa în nadejdea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci punând întru sine bun gând, a trimis catre preotii cei ce slujeau sfintei Icoane împaratesti si nefacuta de mâna a Domnului, rugându-i sa mearga la dânsa. Si venind ei, ea cazu la picioarele lor, zicând: „Va rog sfintiti parinti, de vreme ce Dumnezeu pentru pacatele mele a vrut sa ma chinuiesc de aceasta boala grea de moarte, voiesc si doresc eu, ticaloasa si nevrednica, ca prin rugaciunile voastre sa primesc sfânta Icoana a Domnului nostru în saraca mea casuta 40 de zile, ca doara printr-însa va fa..

Care a fost PĂCATUL sodomiților?

marturieathonita.ro | Care a fost păcatul sodomiților?

Se pare a fi simplistă și nepotrivită întrebarea care se formulează în titlul acestui articol. Cu toții cunosc că sacrilegiul dezgustător al locuitorilor Sodomei, Gomorei și al cetăților din jurul acestora era patima pervertită a homosexualității. O patimă atât de dezgustătoare în ochii lui Dumnezeu, încât aceste cetăți au rămas pildă veșnică a înfricoșătoarei dezaprobări a lui Dumnezeu prin greaua pedeapsă pe care au suferit-o, fiind șterse de pe fața pământului cu pucioasă și foc . Cu toate acestea, în Sfânta Scriptură avem o referire la păcatul sodomiților rostită de însăși gura lui Dumnezeu, care ne cutremură încă și mai mult. Cu vreo 600 î. Hr., Dumnezeu, prin proorocul Iezechil, îi preînștiințează pe nepocăiții iudei despre pedeapsa ce are să vină asupra Ierusalimului, din pricina tragicei lui apostazii de la Legea Lui, precum și despre completa lui distrugere. Domnul Atotțiitorul numește Sodoma sora Ierusalimului, datorită..

Minune a Sf. Voievod Mihai Viteazu: Astăzi un „preot” secui s-a convertit la Ortodoxie și a primit Botezul la mănăstirea unde s-au descoperit osemintele voievodului

Preotul secui NAGY ATTILA se va boteza ortodox la Plăviceni, pe 9 august. Noul lui nume va fi MIHAI | https://uzp.org.ro

Miercuri, 9 august 2018, la mănăstirea Plăviceni din fostul județ Romanați (actualmente Teleorman) a avut loc comemorarea a 417 ani de la asasinarea lui Mihai Viteazu pe câmpul de la Turda (9 august 1601). În cadrul ceremonialului dedicat (slujba de pomenire, acatistul, citirea și semnarea Proclamației de la Plăviceni), va fi și un moment cu o mare încărcătură simbolică: teologul și preotul unitarian Nagy Attila, titularul rubricii MEDITAȚIILE UNUI SECUI din revista CERTITUDINEA, se va boteza în credința ortodoxă.

Nagy Attila a fost descoperit de colegul nostru Miron Manega și cooptat în colectivul de redacție al publicației pe care o conduce (CERTITUDINEA), încă din 2009, când revista era doar în format online. Activitatea sa prodigioasă de jurnalist creștin, care a pledat pentru sistemul de valori identitare românești (nu în opoziție, ci în complementaritate cu c..

Fratele Petru Golesteanu: INTERVIU cu Parintele PETRONIU TANASE

de Petru G.
. Foto: http://www.orthodoxphotos.com/Orthodox_Elders/Romanian/Fr._Petroniu_Tanase/index.shtml

Acesta este un articol al fratelui Petru Golesteanu, mutat recent la Domnul. Nu apucasem sa-l postez …

Cuvinte de folos oferite de Părintele Stareţ Petroniu Tănase (trecut la Domnul in 22 februarie 2011) de la Schitul Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos, in data de 23 mai 2005

Acum 12 ani am fost intr-un pelerinaj la Sfintul Munte Athos. Eram zece persoane, dintre care un parinte Ortodox, care ne-a ghidat tot timpul pe acest drum si in acele locuri. Eram singurul român, ceilalti fiind toţi Ortodocsi din Melbourne, Australia, dar de diferite origini (libanezi şi ruşi). A trebuit sa traduc / interpretez in timpul prezenţei noastre la Schitul Românesc Prodromu. Rîndurile de mai jos sunt transcriptul celor spuse de Părintele Stareţ Petroniu Tănase, ca răspuns la întrebările noastre.

In contextul hulelor anti-Ortodoxe de la „sinodul” din Creta, parte din acest articol incearca s..

Praznicul Schimbării la Față – Minunea de pe Muntele Tabor

Vorbind despre lumina de pe Tabor, Sfântul Grigorie Palama spunea: „Este lumina necreată, neapusă şi neînvinsă şi transcende orice timp şi veac şi aceasta este, socotesc, moştenirea celor mântuiţi”. Creştinii vremurilor noastre care ajung pe Muntele Tabor, de praznicul Schimbării la Faţă după calendarul neîndreptat, sunt martorii unei minuni ce aminteşte de momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului: pogorârea peste biserica ortodoxă de pe munte a unui nor deosebit. Aceasta se adaugă celorlalte două minuni care se petrec în Ţara Sfântă: Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului şi întoarcerea apelor Iordanului spre izvor, de Bobotează.

În noaptea de 18 spre 19 august, pe Muntele Sfânt al Taborului, în momentul în care începe Sfânta Liturghie, coboară asupra Mănăstirii ortodoxe „Sfântul Prooroc Ilie” de aici un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obişnuit. În momentul în care începe Privegherea, din vârful muntelui se vede pe cerul întunecat dinspre Nazaret, la o distanţă m..

Vindecarea lunaticului

.

Evanghelia de la Matei 17, 14-23

14. Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi,
15. Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă.
16. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.
17. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.
18. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela.
19. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem?
20. Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.
21. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.
22. Pe când străbăteau Galileea,..

4 august – Sfântul Mucenic Cosma Etolianul (1714 – 1779). Profeții. „Răul va veni de la cei învățați”

Iată ce putem citi la Sfinţii vatopedini, George Crasnean. de pe Blogul Sfântul Munte Athos:

Sfântul Cosma Etolianul, „luminătorul Greciei” (1714-1779)

Grecii îi datorează foarte mult sfântului Cosma din Etolia (Aitolia), cel care a făcut să renască elenismul într’o vreme în care era ameninţat cu asimilarea de către ocupaţia turcească. Originar din oraşul Mega Dendron (care se tâlcuieşte „Copacul Mare”), el a venit în Athos, pe când avea douăzeci de ani, ca să studieze la Academia Athonită de la Vatopedu. Mai târziu a şi intrat în monahism la mănăstirea Filotheu, dar stareţul de acolo, ştiindu’i râvna pentru înţelepciune, l’a trimis la şcolile înalte de la Constantinopol. Deprinzând aici foarte bine şi arta retoricii, cuviosul a plecat apoi în insulele Ionice, iar mai târziu în nordul Greciei să propovăduiască cuvântul Domnului creştinilor năpăstuiţi de stăpânirea musulmană. Se zice că în 16 ani, sfântul Cosma a înfiinţat mai bine de 100 de şcoli, toate cu predare în limba greacă, pe..

Sa ne amintim de comentatorul Stefan, cel cu „Ortodoxie sau moarte”, ce s-a mutat la Domnul in august 2012

de Saccsiv
Foto: http://www.iellada.gr/thriskeia/min-zitame-na-doume-ton-theo-aproetoimastoi

Ce ramane in urma unui om trecator pe acest pamant? Amintirea faptelor sale, al spuselor sale sau daca a scris ceva. Copii, nepoti, urmasi. Ce-a construit. Pentru ce a luptat.

Ce e important din toate acestea? Faptele cele bune, lupta cea buna, marturisirea, stradania de a urca neincetat pe scara care conteaza. Copii crescuti in duhul Ortodoxiei. Toti cei treziti si indrumati spre Calea cea dreapta.

Sa nu-l uitam pe fratele Stefan.

La articolul Sa ne rugam si sa aprindem o lumanare si pentru comentatorul acestui blog, Stefan., multi frati au venit cu exemple dintre comentariile sale.

Si cu aceasta ocazie sa ne gandim si la noi: CE LASAM IN URMA?

Tweet

Evrei adevarati: MACABEI

Acesti sfinti martiri au trait sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 inainte de Hristos) care, dupa ce a adus in sclavie poporul evreu, a incercat sa constrânga pe fiii lui Israel sa isi renege obiceiurile mostenite de la Parintii lor, pentru a-i face sa adopte moravurile pagane.

Iata ce putem citi la Cuvântare la pomenirea Sfinților șapte Mucenici Macabei și a maicii lor Solomoni.:

Cum de nu i-a ieșit sufletul din trup acestei mame? Vă voi spune eu, pentru că ea nu era lipită deloc de cele pământești, ci avea privirea ațintită doar spre veșnicie.

Toate mamele să citească istorisirea despre frații Macabei și maica lor! Și să „invidieze” curajul acestei femei, dar și tandrețea ei! Așa să-și crească și ele copiii! Căci nu te poți numi mamă doar pentru simplul fapt că ai dat naștere copiilor; aceasta ține de natura voastră. Ceea ce te face să fii cu adevărat mamă este osteneala de a-ți crește și educa copiii! Și dacă în adevăr vreți să înțelegeți..

Astăzi a început postul Adormirii Maicii Domnului

Astăzi, 1 august, Biserica Ortodoxă a rânduit începutul postului Sfintei Marii, postul dinaintea sărbătorii închinate Adormirii Maicii Domnului. Postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

Pentru credincioşii care respectă toate canoanele bisericeşti, postul Adormirii Maicii Domnului este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Învierii Domnului. Tipicul cel Mare şi învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul IX, adică până la ora 15.00, când se consumă mâncare uscată. Marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin.

La 6 august (sărbătoarea Schimbării la faţă), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. În timpul acestui post se citesc în special rugăciuni către Maica Domnului, precum cele două Paraclise ale Maicii Domnului, di..