„Acum a venit VREMEA ÎNCERCĂRII – să se vadă dacă suntem ÎN CREDINȚĂ sau NU. MÂNDRIA NIMICEȘTE CREDINȚA în inima omului.” Starețul Nicon de la Optina – Sfaturi în vremuri de prigoană

Foto: stranaortodoxa.wordpress.com.

Mândria omenească zice: noi facem, noi realizăm, și începem să construim turnul Babel. Îi cerem Lui Dumnezeu socoteală pentru faptele Lui, vrem să fim conducătorii lumii, visăm la tronuri dincolo de nori – însă nimeni și nimic nu se supune lumii și neputința omenească se dovedește cât se poate de clar o experință amară. […]

Nimeni și nimic nu-l poate vătăma pe om, dacă el însuși nu se vatămă pe sine și, dimpotivă, pe cel ce nu renunță la păcat, nici o mie de mijloace mântuitoare nu îl pot ajuta. Prin urmare, singurul rău este păcatul. Iuda a căzut, aflându-se alături de Măntuitorul, iar dreptul Lot s-a mântuit, trăind în Sodoma. […]

Acum a venit parcă vremea încercării – să se vadă dacă suntem în credință sau nu. Trebuie să știm și faptul că își poate păzi credința numai acela care crede sincer și cu înflăcărare, căruia Dumnezeu îi este mai scump decât orice. Iar aceasta, ultima, poate exista numai în cel care se păzește de tot păcatul, care își păstrează curăția. […]

Și episcopul Ignatie Brianceaninov […] spune că la fel ca celelalte patimi, patima slavei deșarte nimicește credința în inima omului. Asemenea lor ea face inima inaptă pentru credința în Hristos, pentru mărturisirea lui Hristos…

Starețul Nicon de la Optina, Sfaturi în vremuri de prigoană, Editura Egumenița, 2009

Citiți continuarea aici.

Tweet Print Friendly and PDF | OrtodoxINFO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*