Cuvinte actuale ale Sf. Nicolae Velimirovici: Apostazia va aduce război

Ce aduce păzirea și ce aduce călcarea acestei morale ne-o ilustrează cel mai bine istoria poporului israilitean. Un comandant de oști cu caracter josnic nu dobândește biruință. Un ostaș josnic piere în război fără slavă. Războiul este al Meu, zice Domnul.

Atunci când Făcătorul cerului și al pământului, Domnul oștirilor, are planul Său cu un popor, nimeni din lume nu poate zădărnici acel  plan al Lui, afară numai de acel popor. În privința poporului israilitean, planul Domnului a fost să facă acest popor luminător al Său între celelalte popoare prin credința în El, Cel Unul Viu și Adevărat. Ca atare, Domnul S-a apucat să scoată pe Israil din robia egipteană și să îl ducă în Canaan, în pământul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, în pământul făgăduinței. Israil ar fi străbătut această cale și repede și ușor, cu ajutorul lui Dumnezeu, de nu și-ar fi pus singur bețe în roate. Nici Faraon, nici Marea Roșie, nici Amalic, nici toți împărații păgâni și toate popoarele păgâne dintre Egipt și Ierusalim nu ar fi fost în stare a opri mersul poporului pe care Dumnezeu îl călăuzea sau, la drept vorbind, îl purta cu Duhul Său Cel Atotputernic. Însă păcatele săvârșite chiar de către popor, păcate înfricoșătoare împotriva lui Dumnezeu, a Conducătorului lor Cel Nevăzut, l-au oprit, l-au întors îndărăt, l-au rătăcit și l-au aruncat într-o primejdie groaznică. La cele mai mici neizbânzi pe care Dumnezeu le îngăduise asupra acestui popor pentru a pune la încercare credința lui, poporul israilitean a cârtit nebunește împotriva Domnului Dumnezeu, și prin această cârtire a atas asupra sa chinuri de la molimă, chinuri de la șerpi, înfrângeri de la vrăjmași, învârtirile în cerc ale rătăcirii – rătăcire prin pustie vreme de patruzeci de ani încheiați. De fiecare dată când acest popor era pocăit, trezvit și curățit de păcat, înainta cu ușurință, biruia fără greutate multe piedici și înfrângea fără pierderi mulți vrăjmași ai săi.

Să luăm ca exemplu războaiele împotiva împăratului amoreilor și a împăratului Basanului. Moisi trimisese sol la Sion, împăratului amoreilor, cu o astfel de înștiințare: Lasă-ne să trecem prin pământul tău: pe cale vom merge, nu ne vom abate nici în țarină, nici la vie, nici vom bea apă din fântâna ta; pe calea împărătească vom merge, până ce vom trece hotarele tale (Numeri 21, 22). Dar împăratul Sion nu a îngăduit aceasta, ci a îndrăznit și a lovit pe Israil. Și a pornit război. Și a fost Sion bătut cumplit. Aceeași soartă s-a abătut și asupra lui Og, împăratul Basanului. Și pe el l-a bătut Moisi până în sfârșit.

După aceste două biruințe strălucitoare pe care le-a câștigat poporul israilitean pocăit și curățit asupra celor doi împărați păgâni, a intrat frica în toate popoarele dimprejur. Mare frică a intrat mai ales în moabiteni și madianiteni, atunci când Moisi a ajuns cu poporul său la hotarele lor. Înfricoșați foarte, grăiau între ei: Acum, adunarea aceasta va înghiți pe toți cei dimprejurul nostru cum înghite vițelul iarba cea nouă din câmp (Numeri 22, 4). Însă aceasta nu s-a întâmplat . Dar ce s-a întâmplat? S-a întâmplat că poporul ales iar și-a pus singur piedică în cale prin aceea că s-a spurcat curvind cu fiicele lui Moab (25, 1). Și cum au început să curvească, a uitat și de Dumnezeu, Cel Unul și Viu, și de calea sa, și de misiunea sa, și s-a oprit din mersul său. Și săvârșeau israilitenii curvie cu fiicele lui Moab; dar prin această curvie trupească ei săvârșeau și curvie duhovnicească (așa cum este și ecumenismul – n. n.), adică acel fel de curvie pe care mai târziu toți proorocii l-au înfierat cu glas de tunet la fiii și fiicele poporului ales.  Această curvie duhovnicească, rătăcire și întunecare a minții, rod al curviei trupești încă și mai cumplit decât aceasta, consta în apostazia de la Dumnezeu cel Viu și Unul și în închinarea la idolii păgânești (ecumenismul = curvie duhovnicească – n. n.). Inima poporului s-a lipit de idolii cei morți ai Moabului. Și fiicele Moabului chemau pe israiliteni la curvie trupească precum și duhovnicească; și israilitenii mergeau la ele, și se închinau la idolii lor, și le aduceau jertfe. Și în loc ca poporul israilitean să-i cucerească pe moabiți, au cucerit moabiții poporul israilitean. Ei vă cuceresc cu vicleșugurile lor, și v-au viclenit pe voi (Numeri 25, 18).

După legea păcatului, înteg poporul lui Dumnezeu trebuia să fie lovit și nimicit pentru necredința față de Dumnezeul său. Însă l-a mântuit și de această dată milostivirea lui Dumnezeu, care a ostoit legea păcatului – și l-a mântuit numai pentru râvna cea dreaptă a lui Moisi și Finees. Finees, nepotul lui Aaron, mâniat pe fărădelege, a năvălit în cortul unui israilitean care adusese la sine o femeie madianiteancă spre a curvi – a năvălit Finees pe neașteptate și i-a străpuns pe amândoi cu sulița. Iar Moisi a poruncit să fie spânzurate toate căpeteniile poporului, care fuseseră în fruntea lui la destrăbălare și dezmăț. Văzând cu ochii săi aceasta, poporul s-a speriat foarte. Și s-a pocăit poporul pentu păcatele sale. Și doar atunci, după îndelungă oprire și uitare de Dumnezeu, au putut israilitenii să pornească din nou la drum. Și au pornit înainte asupra vrăjmașilor lor și i-au supus, au cucerit toate cetățile lor și tot pământul lor.

De aici reiese limpede că:
1. Alături de curvia trupească merge și curvia duhovnicească, adică apostazia de la Dumnezeu Cel Adevărat, lepădarea de Dumnezeu și căderea sub stăpânirea dumnezeilor mincinoși.
2. Curvia, atât de un fel cât și de celălalt, aduce dezastru în război.

Trebuie să vă descriu asta generale? Oamenii cinstiți și raționali nu pot nici în trezie, nici în vis, nici în imaginație să își închipuie priveliștea îngrozitoare a războiului care stă să vină.

Va fi un război cu totul lipsit de milă, cinste și eroism. Războiul eroic dintre israiliteni și filisteni, în care cele două oști priveau lupta dintre reprezentanții lor, David și Goliat, așteptându-și de la deznodământul acelei lupte biruința sau înfrângerea, este doar o idilă pastorală față de războiul ce stă să vină. Şi războiul lui Arjuna împotriva lui Bhima, descris de Mahabharata, este doar o idilă. Precum idilă e și războiul de la Kosovo dintre sârbi și turci, ba idilă e și războiul lui Napoleon împotriva Moscovei. Dar ce spun eu? Toate războaiele din lume, în care au străfulgerat întrucâtva și raze de milostivire, cinste și eroism; toate războaiele care au putut să insufle măcar un cântăreț bun și un cântec bun sunt o idilă față de războiul în fața căruia stă lumea: fiindcă războiul care va să vină nu va ținti doar biruința asupra potrivnicului, ci nimicirea potrivnicului – deplina nimicire nu doar a luptătorilor lui, ci și a tot ce au ei în spatele frontului, a părințior, a copiilor, bolnavilor, răniților lor și a celor luați prizonieri dintre ei, a satelor și orașelor lor, a animalelor și pătulelor lor, a căilor ferate și șoselelor lor! Pârjol care nu gândește și nu face deosebire!

În războiul trecut a fost plânsă nimicirea catedralei din Reims. În noul război se va râde peste ruinele multor catedrale, ale multor locuri sfinte, monumente de veacuri ale popoarelor, și a tot ce mai este drag și prețios inimii omenești pe pământul patriei. Va fi aruncat fără cruțare foc de pe pământ, de pe apă, din văzduh, asupra tot ce e potrivnic. Foc, plumb și oțel vor cădea ca o ploaie nestăvilită care îneacă și dă totul morții. Odată cu aceasta vor veni și fulgere electrice, tancuri electrice, aparate din fier cu deplasare rapidă și cu tir rapid, și Dumnezeu știe – mai pe șleau spus, dracul știe – care sunt toate mijloacele infernale de ucidere, torturare și siluire a oamenilor, animalelor, ființelor și făpturilor. Iar ca o încununare a tuturor acestora va veni ultima și suprema invenție a civilizației latino-teutonice: putoarea! Adică gazele puturoase, aruncate asupra potrivnicului și patriei lui din cele mai felurite arme și în cele mai felurite compoziții. Fiece ființă vie pe care Făcătorul cel Preaînalt a dăruit-o cu organ de respirat ca să se îndulcească de aerul Lui curat și dătător de viață, își va da duhul în chinuri din pricina putorii otrăvitoare cu care va fi „dat bună ziua” civilizația apuseană. Attila, Ghinghis-Han și Cambyses ar roși de rușine înaintea unor asemenea metode inumane de război. Dar cei ce sunt botezați în numele Atotmilostivului Fiu al  lui Dumnezeu se vor rușina, oare?

Cifrele războiului viitor vor întrece în toate privințele, afară de numărul cruțaților, cifrele tuturor celorlalte războaie din istoria neamului omenesc. În cursul războiului vor fi mobilizați și copiii de la doisprezece ani în sus, precum și multe femei și fete. Se va lua pentru necesități de război, prin rechiziție, tot ce va fi rămas în spatele frontului: și ultimul bou, și ultimul cal, și orice alt animal domestic de hrană sau de povară, și toate alimentele, toți banii, toate bijuteriile persoanelor private, toate lichiditățile din băncile private, ale unor societăți sau ale statului, și toate valorile bisericilor și mănăstirilor, îmbrăcămintea, vasele, tot ce este de fier, cupru, aluminiu, cauciuc – fără să mai vorbim de argint și aur -, telefoanele private, sobele de metal, încuietorile de la porți și uși, paturile de metal, ramele de metal de la portrete, icoane și oglinzi; într-un cuvânt, tot ce e din metal, din piele, din pânză, din cauciuc sau din oricare material ce va fi necesar războiului și războinicilor. Bătrânii și bătrânele, împreună cu copiii mici și cu invalizii, vor rămâne în casele goale și reci, cu hambarele goale, cu staulul și grajdul gol, fără încălțăminte, fără curele, fără veselă, fără plug și sapă, fără cuțit și lingură, în care neîncuiate – oameni flămânzi în primejdie din partea fiarelor flămânde. Vor rupe câte puțină iarbă – unde va fi rămas după pârjolul războiului -, vor scurma pământul și vor jupui scoarța de pe copaci ca să mănânce. Cu asta se vor ține în viață. Şi vor veni zile frigroase când oamenii vor arde cărțile din biblioteci, atât din cele publice cât și din cele particulare, și toate tablourile și obiectele de artă din muzee, numai ca să se încălzească poporul, numai ca să  încălzească bătrâna bunicuță puțin ceai – fără ceai – pentru nepotul care tage să moară. De groază, mulți se vor sălbătici, se vor îndobitoci sau vor înnebuni. Şi ei vor alerga, cu totul goi, nepieptănați și mudari, pe drumui și pe străzi, prin munți și prin câmpii, urlând ca fiarele și năpustindu-se asupra celor pe care îi întâlnesc sau îi ajung. Iar după aceea, Comandamentele Supreme vor da ordin ca toate acele sărmane părți ale neamului omenesc de care luptătorii din primele rânduri își vor aminti ca de părinții lor, de frații și de surorile lor, și de copiii lor, ca toate aceste sărmane părți și părticele ale neamului omenesc să fie strămutate în peșterile din munți, din pricina primejdiei otrăvurilor puturoase prin care vrăjmașul va încerca să otrăvească tot ce suflă în țara celeilalte tabere. În acest fel, în cursul războiului nu va mai fi, de fapt, popor în așezările omenești de acum, în orașele și satele de acum, în casele și colibele de acum: fiindcă toată țara va fi un câmp de luptă. Nu cumva se va preface, dragă generale, toată planeta noastră într-un câmp de luptă? Dintre orășenii din spatele frontului nu va mai putea fi văzut, nicăieri, nici unul. Vor fi cu toții în refugii, prin peșteri și prin râpile din munți. Cum își va duce zilele sărmanul popor în refugiile acelea, nci un om nu va putea să povestească. Când războiul, după vreme îndelungată, se va fi încheiat, se va vedea că toate acele peșteri și râpe din munți sunt pline cu osemintele poporului care va fi murit.

O caracteristică aparte a viitorului război va fi lipsa de idealuri a tuturor țărilor beligerante și neîcrederea reciprocă dintre luptătorii aflați sub același stindard: fiindcă acest război nu va fi dus, în fapt, nici în numele credinței, nici în numele libertății, nici în numele patriei sau națiunii – chiar dacă acestea vor fi etalate ca lozinci – ci, în principal, doar în numele urii și răzbunării, al acaparării și jafului. Din pricina acestei lipse de idealuri, care nimicește orice însuflețire, în toate armatele vor fi mulți trădători și spioni plătiți. Prin urmare, va fi multă neîncredere reciprocă, și vor fi puse la zid întregi unități de luptă. Pe lângă cei vinovați vor fi omorâți și mulți nevinovați de către propriile autorități. Şi, mai mult, din pricina lipsei oricărui ideal important și adevărat pentru care cineva să se învoiască a muri de bunăvoie va fi și o lipsă totală de eroism și de eroi. Într-o situație grea, oamenii se vor arăta lași, iar într-una ușoară – lipsiți de suflet și jefuitori de cadavre. Mașinile moarte de război vor reprezenta, la drept vorbind, principalii și singurii eroi ai viitorului război. Ele se vor arăta mai vii, mai inteligente, mai puternice și mai viteze decât omul – făcătorul și proprietarul lor. Omul va fi atât de nimicnic în mijlocul mașinilor sale, atât de sărman și de înfricoșat! El va aplauda mașinile sale de război așa cum erau cândva aplaudați eroii. Şi vor fi distinse cu decorații, și vor fi împodobite cu cununi de laur. Mașinile moarte de război!

O mare parte din toate grozăviile pe care le-am descris ale războiului viitor le-am trăit și le-am văzut deja în trecutul Război mondial. Însă războaiele viitoare vor fi în toate privințele mai cumplite decât toate războaiele trecute.

Este greu însă, dragă generale, să descrii cu limba omenească acea noapte furtunoasă și întunecată, plină de crimă, groază și haos, în care Europa și America, intrând, trag după ele întrega lume.

Din toate acestea reiese limpede învățătura:

1. Lumea civilizată va pune în slujba viitorului război toată inteligența sa, toată energia și tot avutul său, fără rezerve.

2. Grozăviile distrugerilor din viitorul război vor întrece toate grozăviile războaielor din vremurile trecute.

3. Viitorul război se va distinge prin lipsa de idealuri și prin lipsa milostivirii și eroismului.