Părintele Justin Pârvu ne-a avertizat despre falșii ierarhi, care vor vinde Ortodoxia. Îi recunoaștem azi care sunt aceștia?

3 Comments

1. Ii stim deja ft bine, si am mai aflat ca papa francisc sia mai trimis doi oameni acolo la sinodul tilharesc, dar in ce calitate? De ar fi in calitate de impricinuiti o.k dar astia sunt acolo cu alt scop

   Reply

2. Despre Cuviosul Mărturisitor Visarion Sărai din cartea Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinți daco-romani și români, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, Ediție electronică, APOLOGETICUM, 2006, pp. 70-71:

   Cuviosul mărturisitor Visarion Sărai

   Cuviosul mărturisitor Visarion Ieromonahul

   Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preoților și credincioșilor ortodocși români din Transilvania, s-au ridicat nenumărați apărători ai dreptei credințe, în fața încercărilor autori­tăților habsburgice – care stăpâneau Transilvania din 1688 – de a-i trece cu forța la unirea cu Biserica Romei. Între aceștia se numără cuvioșii ieromonahi Visarion Sărai, Sofronie de la Cioara și Nicodim, protopopul Nicolae Pop din Balomir, preoții Moise Măcinic din Sibiel, Ioan din Galeș, Ioan din Aciliu, Ioan din Poiana Sibiului, Ioan și Oprea din Săliște, Ioan Pinariu din Sadu, preotesele din Tilișca, din Poiana Sibiului și din Deal, credincioșii țărani Oprea Miclăuș din Săliște, Ioan Oancea din Făgăraș, Constantin Petric din Jina, Ioan Crăciun din Cărpiniș, Toma Maier din Răhău, Tănase Todoran din Bichigiu (în părțile Bistriței). Istoria a păstrat, însă, și alte multe nume de preoți și credincioși, bărbați, femei și chiar copii din satele Săliște, Tilișca, Poiana Sibiului, Jina, Deal, Cărpiniș, Colun, Cuzdrioara (lân­gă Dej) etc., uciși sau morți în urma suferințelor îndurate, bătuți până la sânge, întemnițați sau alungați din satele lor.

   Șirul acestor mărturisitori ai dreptei credințe, începe cu ieromo­nahul Visarion Sărai, venit în Transilvania în anul 1744. Acest Visa­rion, numit din botez Nicolae, era născut în Bosnia, părinții săi, Maxim și Maria, stabilindu-se apoi în localitatea Kostainița în Croația. Mulți istorici l-au considerat sârb. Mai nou s-a dovedit că se trăgea din „vlahii” din Bosnia, din familia Chircea sau Tiurcia. Chiar și într-un act emis de autoritățile militare din Timișoara era numit „eremitul valah”.

   Nu știm când a ajuns în Țara Sfântă. În anul 1738 a fost călugărit în mănăstirea Sfântul Sava de lângă Ierusalim, sub numele Visarion. Cercetează apoi mănăstirile din Muntele Athos, după care se sta­bilește în mănăstirea Pakra din Slavonia. Apreciat de mitropolitul Arsenie Ioanovici Șacabent de la Karloviț, în 1744 acesta îi dă binecuvântarea să plece în Banat, iar de aici în Transilvania, spre a lucra în vederea întăririi Ortodoxiei, amenințată de uniatism. Trece prin Timișoara și pe la unele mănăstiri bănățene, făcând un popas mai îndelungat la Lipova, în martie 1744. În apropierea orașului a ridicat o cruce, din fața căreia predica mulțimilor de credincioși români din împrejurimi, veniți aici mai cu seamă cu prilejul târgurilor săptămânale. Aceste lucruri le scrie protopopul Nicolae Stoica de Hațeg în Cronica Banatului. La această cruce s-au făcut apoi adevărate pelerinaje, încât autoritățile de stat au fost nevoite, în mai multe rânduri, să ia măsuri pentru împiedicarea lor.

   Părăsind Lipova, s-a îndreptat, pe Valea Mureșului, spre Dobra (jud. Hunedoara), însoțit de un mare număr de credincioși, precum și de trei negustori „greci” din Lipova (deci, macedo-români), Dima Nino, Gheorghe Nicola și Gavrila Bistro. La Dobra a ținut credin­cioșilor aceleași predici simple, prin care îi îndemna să nu asculte de preoții uniți, ci să rămână statornici în credința ortodoxă.

   De aici, înconjurat de mulțimi, s-a îndreptat spre Deva și Orăștie, ajungând apoi la Săliștea Sibiului. Pretutindeni era întâmpinat de mii de credincioși, se trăgeau clopotele bisericilor din satele prin care trecea. Iar prin cuvintele sale mobiliza pe ascultători, întărindu-i în credința strămoșească. Efectul predicilor sale a fost uluitor, încât episcopul unit Inonchetie Micu relata: „La îndemnul lui, în multe locuri poporul nu mai merge la biserică, nu se servește de preoții uniți, morții și-i îngroapă fără prohod și fără mângâierile duhov­nicești, copiii și-i botează prin femei bătrâne și se întâmplă și alte pagube duhovnicești de felul acesta”.

   A rămas câteva zile la Săliște, unde a izbutit să întărească în legea străbună pe credincioșii din Mărginimea Sibiului, care au devenit apoi cei mai înflăcărați apărători ai ortodoxiei. Pe locul unde a propovăduit la Săliște s-a ridicat mai târziu schitul numit „de la Fântâna Foiții”, cu hramul Izvorul Maicii Domnului.

   Și-a continuat drumul spre Sibiu, dar autoritățile – informate de succesul predicilor sale – au dispus arestarea lui și a celor trei negustori care îl însoțeau. Închiși la Sibiu, lui Visarion i s-a luat un lung interogatoriu, din care se desprind și câteva din datele biografice pe care le-am notat aici. La întrebările puse în legătură cu predica sa împotriva uniației – principala acuză ce i se aducea – a refuzat să răspundă. Cu aceasta, misiunea lui Visarion poate fi socotită ca în­cheiată. Ea a declanșat însă o adevărată mișcare de rezistență în fața uniației în toată Transilvania, care a durat mai bine de 15 ani și în cursul căreia nenumărați preoți și credincioși au îndurat suferințe fizice și morale, iar unii au primit cununile muceniciei pentru apăra­rea dreptei credințe.

   Din Sibiu, Visarion a fost trimis în închisoarea din Deva, de acolo la Timișoara, Osiek (în Croația) și Raab (azi Gyor, în Ungaria), ca, în cele din urmă, să fie închis în fioroasa temniță de la Kufstein, în Munții Tirolului. Aici se crede că a și murit, ca sfânt mărturisitor pentru Ortodoxie. Cei trei însoțitori ai săi au fost închiși la Sibiu și Timișoara, fiind eliberați numai după un an. Marele cărturar Samuil Micu scria că lui Visarion „îi ieșise vestea că e sfânt”. Poporul dreptcredincios din Transilvania așa l-a socotit întotdeauna. A dobândit sfințenie prin moartea lui mucenicească la Kufstein. Drept aceea, Sfântul Sinod al Bisericii noastre în ședința sa din 28 februarie 1950, a hotărât ca ieromonahul Visarion să se numească cu sfinții și să se cinstească după toată pravila sa ca sfânt mărturisitor, alături de cuviosul ieromonah Sofronie de la Cioara și credinciosul țăran Oprea Miclăuș din Săliște. Canonizarea lor solem­nă s-a făcut în Catredala din Alba lulia, la 21 octombrie 1955; de atunci, ei sunt cinstiți după cuviință în această zi, ca oricare din sfinții și mucenicii bine plăcuți lui Dumnezeu, căci prin jertfa vieții lor, ca și mulți alți preoți și credincioși transilvăneni, a supraviețuit Biserica Ortodoxă românească.

   “Izvor de lumină și de dreaptă credință te-ai arătat, Cuvioase Visarioane, și facerile tale de bine peste toți s-au revărsat; iar noi laudă aducem Atotputernicului Dumnezeu și cântăm: Aliluia” (Din Acatis­tul Sfinților Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea, condacul 8).

   Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, ale Sfinților Mărturisitori Români Visarion Sărai, Sofronie și Oprea împreună cu ale tuturor Sfinților din Biserica Biruitoare să ne miluiască și să ne mântuiască și pe noi.

   Reply

3. Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară, cum piere fumul; cum se topeşte ceara la faţa focului, aşa să piară diavolii de la faţa celor ce-L
   iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul crucii şi zic cu veselie: Bucură-te,preacinstită şi de viaţă făcătoare crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, şi S-a pogorât la iad şi a călcat puterea diavolului şi te-a dăruit nouă pe tine, cinstită crucea Sa, spre alungarea a tot pizmaşul. O, preacinstită şi de viaţă făcătoare crucea Domnului! Ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, şi cu toţi sfinţii în veci. Amin!

   Reply