Mihai Eminescu: „Înaintea negrei străinătăţi care împânzeşte ţara cad codrii noştri seculari şi, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decreşterea populaţiei îndeplineşte apoi restul: stârpirea fizică a neamului românesc.”

Acum 166 de ani, în ziua de 15 ianuarie 1850, se năștea românul absolut Mihai Eminescu, „cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”. Fără Eminescu, am fi fost mai săraci, mai goi, mai puţin români. Şi-a închiat viaţa slujirii neamului său, pe care l-a iubit ca nimeni altul, arzând ca o flacără pentru idealul libertăţii şi unităţii naţionale.

S-a spus despre el că a fost ultranaţionalist, xenofob, reacţionar, extremist, antisemit. Unii l-au descris drept degenerat, sifilitic, alcoolic şi afemeiat. El se aştepta la această formă de „recunoştinţă” a posterităţii, o anticipase cu amărăciune în Scrisoarea I: „…vor căta vieţii tale/ Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -/ Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina/ Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,/ Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt/ Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;/ Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit”.

Ştia ce va urma, ce soartă îl aşteaptă. Dar nu a depus armele. În consecinţă, într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului, angajându-se să îi lichideze pe naţionalişti, Eminescu a fost catalogat drept nebun, discreditat, internat abuziv în diferite sanatorii de boli psihice, unde i-au fost administrate cantităţi enorme de mercur şi unde a fost „tratat” prin bătăi cu funia udă, până la leşin. De ce? Pentru că milita pentru unitatea tuturor românilor, pentru că scria aprig împotriva duşmanilor ţării, pentru că demasca în articolele sale corupţia politicienilor români, dar, mai ales, pentru că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

Cine combate Ortodoxia numai român nu e…”

Eminescu a fost un mare patriot, dar a fost şi un apărător al Bisericii Ortodoxe. Mărturia lui rămâne peste veacuri, ca un adevărat testament, scris parcă anume pentru cei care se încăpăţânează încă să-l considere ateu.

Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (Mihai Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187)

Cât priveşte aşa-zisa apartenenţă a lui Eminescu la orice fel de mișcare ocultă, transnațională, cuvintele poetului sunt mai mult decât edificatoare şi mai actuale ca niciodată:

Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.” (14 august 1882, Mihai Eminescu, „Timpul”, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169)

Dacă Eminescu ar fi azi printre noi, condeiul lui acid nu i-ar ierta pe cei care lovesc în Biserică, în neam şi în familia creştină. Ar condamna păcatul de moarte al  homosexualităţii, pe cale să fie legiferat şi în România. Ar demasca trădătorii de neam, care îşi spun „patrioţi”. Ar jeli milioanele de copii ucişi prin avorturi. Ar scrie cu durere despre ce a mai rămas din biata noastră ţară, sfâşiată şi jefuită la drumul mare. Ar striga, cum numai el ştia să o facă, sperând că românii se vor trezi din somnul cel de moarte al nepăsării. Că se vor întoarce la credinţă, că vor umple iar bisericile, că se vor întoarce din „neagra străinătate” şi se vor lupta pentru ţara lor, aflată în momente de grea cumpănă. Ar plânge pentru tineretul rupt de istorie şi de trecut, ancorat în valori străine nouă, abrutizat prin tehnicile moderne de corupere în masă. Ar privi, cu lacrimi în ochi, spre satul românesc – o umbră din ce-a fost cândva. Ar căuta peste tot şi n-ar mai găsi decât pe ici, pe colo părinţi şi bunici care să lase generaţiilor tinere comori nepreţuite: datini, obiceiuri, cântece şi doine, balade populare, toată zestrea inestimabilă a românilor de altădată. Ar găsi un neam parcă pustiit, fără memorie, aproape lipsit de suflare. Un neam pe care avem cu toţii datoria să-l readucem la viaţă. Măcar noi, cei ce-l iubim şi cinstim pe Eminescu.

Înaintea negrei străinătăţi care împânzeşte ţara cad codrii noştri seculari şi, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decreşterea populaţiei îndeplineşte apoi restul: stârpirea fizică a neamului românesc.” (Mihai Eminescu) Vi se pare cumva acest tablou al decadenței cunoscut?

de Irina Nastasiu

Mihai Eminescu - romanul absolutMesaj de la poetul Mihai Eminescu, poezie scrisă în 1996 de un anonim.

Imi pare azi strabuna Romanie
Mai trista decat mi-a parut vreodata;
Nu in munti,paduri  si-n rauri,
Ci in drumul strabatut de gloata.

Vad fiinte atat de goale-n suflet,
Si o nebunie fara capatai;
Fiinte care si-au pierdut busola,
Si drumul sacru catre Cel dintai.

O,Parinte,astazi ma rog tie:
Nu-mi lasa neamul si tot ce am iubit
Sa fie napadit de intuneric
Si de pacat sa fie acoperit !

O,confrati de tara si de suflet,
Las in urma mea aceste ganduri
Si ma intorc la casa mea din Ceruri,
Profund contaminati de-a voastre simturi.

Rabdarea,umilinta si iubirea,
Jertfa si modelul lui Hristos,
Voi toate stiti sa le-mpliniiti in vorbe,
Si-n fapte toate le-mpliniti pe dos.

Satana insusi s-a scarbit de voi,
Ca-n orice clipa ar parasi terestrul;
El nu mai are lectii sa va dea
De mult elevul si-a -ntrecut maestrul.

Va dati in piept cu prorociri de-o clipa,
Ca in curand veti fi Ierusalim…
Cu credinta strabuna facuta parcele,
Putem acelasi tel sa-l implinim ?

Prin gandurile voastre voi chemati durerea,
Prin faptele voastre voi chemati urgia,
Pana veti pricepe ca-n inimele toate
Unicul-Supremul si-a trimis solia.

Caci nu de voi depinde mersul inainte,
Ci de legi eterne si prestabilite,
Care leaga vesnic Cerul cu pamantul
Si bat la poarta constiintei adormite.

Zadarnic imi aduceti cantece de slava,
Zadarnic puneti flori pe recea mea statuie,
Cand tot ce-a fost mai Scump si mai Sublim in Ceruri
Mai sade printre voi,pe lemn,batut in cuie.

Lui sa-i aduceti slava ,cinste si marire,
Caci va veni curand,ca Rege si ca Domn;
Trambitele Sale sunt astazi printre voi
Dar nu v-ajung sa va treziti din somn.

Copil am fost al Romaniei,
Al cerului copil azi sunt,
Nu v-am uitat si-am coborat
De dragul vostru pe pamant.

N-a fost usor ca sa sosesc,
O zi sa fiu iar printre voi,
Trebuind s-mbrac o haina
Din diamant si din noroi

Doresc sa creasca-n Romania
Credinta-n Tatal si iubirea,
Doi stalpi puternici todeauna
Ca sa prospere omenirea.

2 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Predica Prea Sfintitului Longhin la praznicul Sfântului Arhidiacon Ștefan din 9 ianuarie 2016 (pe stil vechi) rostită la Mănăstirea Boian, Ucraina, având ca și subiecte principale: despre al III-lea război mondial, despre viitorul sinod pan-ortodox din anul 2016, despre cipuri, despre românii care lucrează în străinătate, despre rugăciune, și altele.
    LEGATURA VIDEO AICI : https://www.youtube.com/watch?v=Yqz4Itnt_NM

  1. Pingback: Video – MIHAI EMINESCU n-a avut sifilis. Si despre ceva grav si putin stiut: CINE I-A MODIFICAT POEZIILE? | Saccsiv - Weblog

Leave a Reply to Cristian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*