Vine URAGANUL: 4.088.000 de imigranți sunt la GRANIȚELE UE. Alți 7.600.000 sunt pe drumuri numai în Siria. Surse: 95% dintre refugiați sunt membri ISIS

Se pare că asistăm acum doar la o simplă furtună. Adevăratul uragan este încă pe drum, n-a ajuns la porțile noastre. Europa este invadată de imigranți musulmani care nu dau doi bani pe regulamentele europene în materia solicitării de azil, însă cifrele îngrijorătoare sunt legate de ceea ce se va întâmpla în continuare, scrie comisarul.ro

Momentan, 2 milioane de imigranți din Siria sunt găzduiți de Turcia, iar peste 1 milion se află în Liban. Împreună cu sirienii aflați în Egipt și alte țări din zonă, numărul imigranților care se îndreaptă spre Europa este de 4.088.000 potrivit datelor oficiale ale Națiunilor Unite.

Subliniem că aici vorbim doar despre sirieni, însă printre persoanele care au ajuns în Ungaria, Grecia, Italia, Austria, Serbia, Bulgaria și Macedonia se află și cetățeni din Eritrea, Afganistan etc.

Potrivit datelor oficiale, alți 7,6 milioane de sirieni se află pe drumuri în Siria și cel mai probabil vor lua și ei drumul Turciei.

America cere Uniunii Europene să ofere găzduire imigranților musulmani, SUA arătând că a oferit în zonă ajutoare financiare substanțiale, care se ridică la câteva miliarde de dolari.

Planurile și cotele de imigranți repartizate țărilor din UE se schimbă și se vor schimba de la o săptămână la alta. Și nu în jos…

| nasul.tv

Din surse de incredere avem informatia ca 95% din imigranti sunt membri ISIS. Copiii, batranii si femeile dintre refugiati sunt prezentati drept paravan si spre sensibilizarea naivilor ce inghit minciunile presei. Toata aceasta miscare a imigrantilor este planuita pentru a degenera intr-un haos care sa distruga Europa si chiar sa schimbe configuratia demografica, etnica si politica a Europei. Cum este posibil ca toate acordurile (Schengen, Dublin etc.) privind granitele UE sa fie pur si simplu ignorate, imigrantii trecand frontierele ca prin branza, iar fortele de ordine facand doar niste demonstratii cu fumigene? Si Romania este o piesa foarte importanta in acest plan, daca luam in considerare faptul ca vor sa le construiasca in Bucuresti cea mai mare moschee din Europa.

14 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Și așa începe săvârșirea lumii și a istoriei...

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu va suparati, de unde aveti cifrele de mai sus? Daca ISIS are 11 milioane de membri (dupa cum reiese din cifrele de mai sus), nu reusesc sa inteleg cum de nu au reusit inca sa ocupe Damascul si Bagdadul, la care tot viseaza de mult. Nu numai asta, dar de cateva luni se tot bat cu cateva mii sau zeci de mii de kurzi pe langa granita cu Turcia, kurzi care nu ar fi trebuit sa fie o problema pentru cele 11 milioane de membri ISIS. Sau poate nu sunt membri adevarati, ci doar niste simpatizanti neinarmati?

    Doamne ajuta si ne pazeste.

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    De ce apare fraza "Traiasca Legiunea si Capitanul!" la inceputul fiecarui comentariu? Eu nu-mi amintesc sa o fi scris...

  4. alin craioveanul

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ajuta! observ cu indignare ca suntem supusi unei manipulari excrabile din partea mass-mediei jidoviste ,indobitociti pana la handicap psihic de a mai putea sa ne aparam ,pur si simplu nu mai avem instinct de conservare care presusupune si autoaparare.Ni se distrage atentia cu scandaluri de coruptie gen Oprescu ,prin care atentia este distrasa de la amenintari mai periculoase care ameninta indirect si curand foarte direct siguranta nationala.Dumnezeu ne cheama la marturisire dar tot odata si la unitate crestin ortodocsa nu numai duminica si in sarbatori adunati de cele mai multe ori decat cu trupul dar cu inima departe de Adevar si de aproapele nostru.Multi stim ca biserica la varf ne-a tradat prin unii prelati si ierarhi in frunte cu exagerat de fericitul Daniel,ei chiar sunt mulati pe propaganda sistemului prin care trebuie sa fim ,,pasnici,, linistiti, si prosti, oi oarbe si ascultatoare pana la prostie de un sistem satanist.Trebuie organizate intalniri si conceput un plan de aparare a ce v-a mai ramane din acest stat chiar daca statul v-a cuprinde foarte putini romani restul populatiei vrea sa fie europenizata si mondializata ,fiecare are liber arbitru, noi insa care ne mai zicem si ortodocsi avem obligatia morala inaintea lui Dumnezeu de a ne apara si conserva specificul nostru national ,specific national care a fost aparat cu jertfe de sange de atatia mari Sfinti Domnitor romani , in fata invaziilor de tot felul ce castiga zi de zii teren datorita trandaviei,dezbinarii si lasitatii noastre.Nu avem dreptul sa ne ascundem lasitatea si fatarnicia si sa ispitim pe Domnul cu cuvintele ,,asa este voia Domnului!!!,,postul si rugaciunea nu sunt pretexte de pasivitate prin care asteptam minunile Domnului noi insine nemiscand nimic,in fata acestor amenintari postul si rugaciunea sa fie arme dupa MASURA fiecaruia prin care unii, dupa iconomia Domnului,se pregatesc pt marturisire directa si martiraj iar altii pt lupta directa fizica cu inamicul,altfel suntem decat niste inchipuiti care vrem sa ni se pupe si noua ,,moastele,, si poate chiar sa avem icoane crezandu-ne toti vrednici de aceea jertfa mare prin care sa ne iubim chiar dusmanul nefiid chemati toti la asa ceva.Eu unul personal nu ma simt un suflet atat de nobil pt aceea jertfa ,ci mai degraba sunt pt lupta directa fata in fata cu dusmanul care nu este ceva neortodocs,ba din contra ortodocsia presupune apararea ei cand este cazul cu arma in mana.Fiecare sa-si simta felul sau de fii si sa incetam a mai ne judeca si masura intre noi dupa cat de ortodocsi suntem noi.Sa nu ne mai scundem in spatele tastaturii ci sa iesim la lupta fiecare dupa cum este chemat de Dumnezeu,si mai ales sa incepem sa fim uniti nu prin internet ci prin simtamant real ,internetul sa fie dacat un mijloc nu un scop,altfel pierim cu totul.Vointa noastra misca Cerul spre noi sau indeparteaza Cerul de noi!Doamne ajuta si iertati-ma!

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cititi si asta, inclusiv declaratia lui Liviu Dragnea, si judecati voi daca e adevarat sau nu:

    http://stirileprotv.ro/stiri/criza-imigrantilor/victor-ponta-despre-criza-imigrantilor-romania-trebuie-sa-fie-solidara-cu-tot-ce-se-intampla-in-europa.html

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Si o mentiune, fraza "Traiasca Legiunea si Capitanul!" nu imi apartine, vad ca este adaugata automat la fiecare comentariu.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Bai "FRATE" hai sa-ti explic eu cum sta treaba cu acest salut. E un salut strabun avind in vedere ca traiesti in tara LUPILOR asa cum i-a inblinzit Sf. Andrei. CORNEL ZELEA CODREANU a fost dat prada de CAMARILA JIDOVITA taman in noaptea Sf. Andrei(nu intimplator s-a intimplat si cu CEAUSESCU). Unii chiar se bucura de acesta fapta in zilele noastre Insa el s-a intors CONDUCIND O HAITA. De care JIDOVULUI ii v-a fi frica tot timpul. La doi ani de cind IONUT(copilul acela sfirtecat de caini intr-un parc din Buc.) inca nu a fost gasit un vinovat te intreb si eu CINE E OM SI CINE E CAINE.Cat despre LEGIUNEA CAPITANULUI pot sa-ti spun cu mana pe inima ca ea exista si va exista in continuare atita timp cit v-a trai un CAINE IN ROMANIA. Nu degeaba DACII aveau ca stindard capul de CAINE.

      • Traiasca Legiunea si Capitanul!

        Bravo!

        • Traiasca Legiunea si Capitanul!

          Multi nu stiu asta. Ceausescu (asa cum era el ca nu am nici o simpatie fata de el) a fost mazilit chiar in ziua de CRACIUN. Unde tot romanul sacrifica un porc. Va intreb eu acum la aceste vremuri un musulman poate face acest gest. NU. Apoi atunci cine erau de fapt asasini?

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mi se pare rusinos pentru o Europa care inca se mai considera crestina!

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cert este ca siria a ajuns tara fantoma

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cineva cred ca vrea sa-i puna pe crestini si pe musulmani cap in cap. De ce? Uite-asa, ca atunci cand a cazut Constantinopolul. Pentru nevrednicia noastra suntem pedepsiti prin alte neamuri.

    Greu de realizat planuri de aparare. Te aperi de musulmani si se supara masonii de toate neamurile care sunt la carma tuturor statelor! Si te acuza de tot ce vrei... Unde dai si unde crapa! Si totusi, ce-i de facut? E clar ca trebuie sa avem grija mai intai de suflete, caci ispitele sunt pe masura.

    De ce abia acum a fost gasite dovezi de coruptie a lui Sorin Oprescu? Exista interes pentru mai bine sau e nevoie de un haos acum, la inceput de an scolar, in Bucuresti? Se urmareste cumva ca pe fondul acestui scandal de coruptie sa apara un vid de autoritate, timp in care musulmanii sa fie gazduiti in caminele studentesti? Brrrr! Sa intetim rugaciunea.

Leave a Reply to bi8 Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*