Mărturisitorul NICOLAE PURCĂREA s-a ridicat la Cer! A pătimit peste 20 de ani în temnițele comuniste

Credința în Dumnezeu și dragostea de neam sunt cele două axe înscrise în destinul neamului nostru!

Nicolae Purcărea

Nicolae-Purcarea

În această noapte a plecat spre Cer, după o îndelungă suferinţă, mărturisitorul NICULAE PURCĂREA, om de o calitate morală desăvârşită, caracter de stâncă, exemplu şi legământ de viaţă pentru tineretul românesc. Sufletul său se alătură camarazilor săi de luptă şi suferinţă în Legiunea cerească.

Nicolae Purcărea s-a născut la 13 decembrie 1923 în Braşov. A fost arestat de patru ori (1942, 1945, 1949, 1958) şi condamnat în total la peste 20 de ani închisoare. A fost închis la Braşov, Văcăreşti, Alba Iulia, Caracal, Craiova, Piteşti, Poarta Albă, Peninsula, Jilava, Gherla, Codlea, Culmea, Grind, Galaţi, Aiud, dar a stat şi în domiciliu obligatoriu în Bărăgan între ultimele două arestări.

nicolae-purcarea-modelul-demnitatii-romanestiMembru al Frăţiilor de Cruce din perioada liceului, Niculae Purcărea a cunoscut asprimea închisorilor alături de alte mii de elevi condamnaţi de dictatura lui Ion Antonescu. După ocuparea ţării de către sovietici şi instaurarea regimului comunist, a intrat în grupul de rezistenţă armată al învăţătorului Dumitru Alexandrescu din Munţii Argeşului. Capturat de Securitate şi condamnat în 1948, a trecut prin iadul de la Piteşti, fiind una din victimele cel mai greu încercate ale experimentului reeducării prin tortură.

După amnistia din 1964, s-a dedicat cu totul artei populare, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi maeştri ai meşteşugului sculpturii în lemn, arta sa fiind apreciată în toate muzeele de etnografie din România şi din Occident.Marturisitorul-Niculae-Purcarea-in-casa-sa-atelier

În 1993, a făcut parte din grupul de iniţiativă al reînfiinţării Partidului „Totul pentru Ţară”, alături de liderii şi gradele legionare rămase în viaţă, în frunte cu dr. Nistor Chioreanu – desemnat în 1992 de Horia Sima ca şef al grupului de comandă al Mișcării Legionare din ţară, v. Virgil Mateiaş, av. Nicu Păun, Ion Agapie, av. Nelu Rusu, Petre Baicu, pr. Nicolae Crăcea, Gheorghe Brahonschi, Sebastian Mocanu, dr. Teofil Mija ş.a.. Principalele întâlniri, inclusiv conceperea statutului şi a celorlalte formalităţi legale s-au desfăşurat în 1992-1993 în casa lui Niculae Purcărea din Scheii Braşovului.

A fost unul din membrii de frunte ai AFDPR-Braşov şi unul din iniţiatorii înfiinţării Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu.

Un om de o deosebită delicatețe sufletească, a avut tăria să depășească îngrozitoarele torturi fizice, psihice și spirituale și să lase moștenire nu numai o frumoasă și bogată lucrare de sculptură populară românească, dar și un volum impresionant de memorii-“Urlă haita…”, o mărturie vie a trăirilor și a crezului unei întregi generații de tineri.

Ne plecăm fruntea în faţa catafalcului împodobit cu tricolor al celui ce a fost şi va rămâne pentru noi model în viaţă, învăţător şi lider spiritual.

Priveghiul va avea loc duminică ora 18 la biserica din Scheii Braşovului, iar slujba înmormîntării luni ora 13, în acelaşi loc. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în Împărăția Sa.

Florin Dobrescu – fost preşedinte executiv al Partidului „Totul pentru Ţară” (dizolvat abuziv)

| Buciumul

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=co9d5PpmfF4]

Nicolae Purcarea despre scopurile “fenomenului Pitesti”

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=L8RNYvHwUWg]

5 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa-l odihneasca cu toti sfinţii!

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    - Legionar Nicolae Purcărea! Prezent!
    - Mergi la camarazii Tăi! Te așteaptă. Dumnezeu să te odihnească alături de ei! Amin.

    Cu fiecare legionar care pleacă de lângă noi, simt tot mai adânc cuvintele cântecului „Imnul tinereții legionare” - de Radu Gyr. Și am înțeles (printre altele) un lucru important din acest imn - Cu fiecare legionar care pleacă dintre noi, un altul îi ia locul. Iar în legiune poate intra doar cel ce crede nelimitat și are sufletul tânăr și curat. Altfel..., NU poți fi legionar.

    Trăiască Legiunea și Căpitanul!

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    TRAIASCA CAPITANUL SI COMANDANTUL CU TOATA STIMA
    DOMNUL sa-l primeneasca printre marturisitori in ceata eroilor si a sfintilor acestui neam. NICOLAIE PURCAREA - PREZENT.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ce oameni frumosi au fost aceia, torturile si anii de suferinta i-au facut mai straluciti, i-au desavarsit. Cu siguranta sunt sfinti in fata lui Dumnezeu.
    Dumnezeu sa ii odihneasca pe toti, si noua sa ne arate mare mila!

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa-l odihneasca pe cel care a pus mai presus de toate, Credinta, Neamul si Tara !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*