initiatorii legii antilegionare

Crin Antonescu scria în anul 1991, în revista de orientare legionară„Puncte cardinale” din Sibiu, un articol în apărarea părintelui Calciu Dumitreasa, care fusese acuzat pentru simpatiile sale legionare! Acelaşi Crin Antonescu este iniţiatorul Legii antilegionare (217/2015), prin care vrea să-i bage în puşcărie pe cei care ar face exact ce făcea el în 1991!

Înainte de a vă prezenta articolul lui Crin Antonescu, reamintesc faptul că, în aceeaşi revistă, îşi publica articolele de propagandă legionară şi… Mihail Neamţu, despre care am scris în cotidianul.ro! Iată ce scria Mihail Neamţu: „Să ne mai întrebăm atunci de ce aceşti numeroşi «intelectuali», mulţi dintre ei gazetari, istorici sau analişti politici […], nu pot înţelege Legiunea şi pe Căpitanul ei? Nu pot înţelege de ce Garda de Fier a fost înainte de toate o mişcare spirituală, o şcoală de refacere a sufletului românesc, în care, după cum spunea Codreanu (ascultând povaţa lui Hristos, Marcu 11, 23), «intră cel ce crede nelimitat» şi rămâne afară «cel ce are îndoieli»” (Mihail Neamţu – „Este tânăra generaţie… o generaţie pierdută?” în revista „Puncte cardinale”, anul IV, noiembrie 1994, nr. 11/47, p. 14).

Aşadar, în aceeaşi publicaţie de orientare legionară, Crin Antonescu a publicat în 1991 articolul „Dincolo de culori”, pe care vi-l prezentăm în facsimil:

Iată şi transcrierea acestui articol semnat de Crin Antonescu:

Săptămîna trecută cetăţeanul Vasile Văcaru, fesenist ceva mai răsărit din (Fe)Senatul României, a răspuns unei intervenţii a d-lui Sabin Ivan, senator liberal de Constanţa, intervenţie ce aducea în discuţie evenimentele de la 13-15 iunie 1990. Nu mă voi referi la impertinenţa cu care numitul Văcaru a eludat fondul chestiunii, ci doar la un anume pasaj din discursul fesenistului.

Tam-nesam, politicianul de la Gorj pomeneşte de profesorul Gh. Calciu şi apoi se întreabă (hîtru, chipurile) dacă e vorba de una şi aceeaşi persoană cu preotul Calciu-Dumitreasa, “verde încă”, spre a cita exact, “Verde, încă”, zice, şmechereşte, tovarăşul Văcaru de la Senatul P.C.R.Adică, să tălmăcim noi: legionar.

Nu ştiu dacă părintele Calciu a fost sau nu legionar ori simpatizant al mişcării legionare. Tot ce se poate. Deşi denigrarea şi minciuna sînt, demult, singurele argumente feseniste, să admitem, totuşi, ipotetic, că da, a fost legionar. Putem reduce, oare, o personalitate de talia părintelui Calciu la acest fapt? Şi putem admite desfiinţarea, anularea, condamnarea din principiu şi totală, a oricărui om care a avut, într-un fel sau altul, tangenţe cu mişcarea şi cu spiritul legionar? În nici un caz, cel puţin atîta vreme cît am căzut cu toţii de acord că nu e o vină în sine aceea de a fi fost membru al P.C.R. – şi asta după 45 ani de nelegiuiri. În nici un caz, atîta vreme cît în capul statului îmi şade un comunist din tată-n fiu şi fără altă ocupaţie toată toată viaţa, cît în fruntea Senatului îmi şade un fruntaş comunist dresat în U.R.S.S. şi cît în fruntea Adunării Deputaţilor îmi şade un politruc care, cînd n-a mişunat pe la C.C. al U.T.C. a făcut pe profesorul de “socialism ştiinţific”.

Nu ştiu, repet, dacă părintele Calciu a fost sau nu legionar. Ceea ce ştiu e că a cunoscut faţa cea mai cumplită a închisorilor comuniste (arestat prima oară în 1948, cînd era student), că a străbătut un cutremurător traseu de suferinţă şi de conştiinţă, şi mai ştiu că prin ’77, cînd nu se mai afla nimeni în puşcărie politică în România, şi cînd pomenitul Văcaru bătea din palme şi defila la zile fixe, ca un căţeluş isteţ şi devotat, preotul Calciu era din nou în temniţă. Tot pe vremea aceea, tov. Iliescu îşi primea lefuşoara de la C.C. al P.C.R. şi stătea sluj la teleconferinţe cu “şefu”, tot. (pe atunci) Petre Roman lupta pe la Toulouse, iar tov. Dumitraşcu, de la judeţeana P.C.R. Constanţa, mergea pe teren să explice “genialele concepţii”.

Una este, aşadar (şi sînt întrutotul de acord), să condamnăm definitiv orice practică politică extremistă şi orice sistem politic totalitar, şi cu totul alta ca un oarecare Văcaru, comunist toată viaţa şi fesenist la spartul tîrgului, să se refere la părintele Calciu ca la un infractor. Căci diferenţa dintre ei nu este una de eventuală culoare (“verde încă” sau roşu încă), ci una de calitate a individului. Adică diferenţa dintre un trepăduş şi un luptător”.

Spre cinstea lui, Crin Antonescu nu numai că îi lua apărarea părintelui Calciu Dumitreasa în faţa atacurilor venite din partea propagandiştilor comunişti, ci făcea chiar cîteva precizări importante:

– nu se poate admite „desfiinţarea, anularea, condamnarea din principiu şi totală, a oricărui om care a avut, într-un fel sau altul, tangenţe cu mişcarea şi cu spiritul legionar”

– una este condamnarea de principiu a practicilor extremiste şi a oricărui sistem totalitar, şi cu totul alta să te referi la personalităţile care aveau simpatii legionare ca la nişte infractori.

Dar, dacă în 1991, în acel articol, susţinea aceste idei normale, iată că, prin Legea 217/2015, iniţiată chiar de către el, cere condamnarea tuturor celor care ar scrie sau ar vorbi în public exact în acest fel, căci acest lucru ar fi considerat de legea lui Antonescu ca fiind „propagandă legionară”, cf.art. 5 din Legea 217/2015:

Mai mult, chiar, Crin Antonescu subliniază de mai multe ori în articolul său că şi dacă ar vrea cineva să critice orientările legionare ale vreunei personalităţi din acea epocă, acest lucru nu poate fi acceptat din partea unor activişti comunişti sau a slugilor acestora, referindu-se explicit la Dan Marţian („un politruc care, cînd n-a mişunat pe la C.C. al U.T.C. a făcut pe profesorul de “socialism ştiinţific”).

Or, acum, Crin Antonescu promovează Legea 217/2015 chiar alături cu directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, fiul profesorului de socialism ştiinţific Radu Florian, coleg de catedră cu Dan Marţian la aceeaşi materie, „socialism ştiinţific”, pe care-l punea la zid în 1991:

Practic, dacă acum Crin Antonescu ar republica acel articol din revista „Puncte cardinale”, ar trebui să fie condamnat la închisoare pînă la 3 ani şi la interzicerea unor drepturi! Această ipocrizie dovedită a lui Crin Antonescu ne face să nu mai regretăm ieşirea lui prematură din viaţa politică şi să-l punem pe acelaşi panou cu cei pe care el i-a condamnat public în toţi aceşti ani: ipocriţii.

Legea Antonescu-Iohannis îngrădeşte libertatea exprimării libere a opiniilor

Să vedem însă care sînt, pe fond, aberaţiile acestei legi. Două articole duc la îngrădirea libertăţii de expresie, încălcînd unul dintre drepturile fundamentale garantate atît de Constituţia României, cît şi de toate documentele europene ce rezidă din Carta Drepturilor Omului: LIBERTATEA CONŞTIINŢEI. Iată textul art. 29 din Constituţia noastră:

Aliniatul 1 al art. 29 al Constituţiei nu lasă loc de interpretări: „libertatea gîndirii şi a opiniilor nu pot fi îngrădite SUB NICI O FORMĂ”, iar al. 2 al aceluiaşi articol GARANTEAZĂ această libertate a conştiinţei. Mai mult chiar, la al. 1 se precizează că NIMENI NU POATE FI CONSTRÎNS SĂ ADOPTE O OPINIE CONTRARĂ CONVINGERILOR SALE.

În ciuda acestor prevederi constituţionale foarte clare, Legea Antonescu-Iohannis interzice oricărui cetăţean să judece cu mintea lui evenimente consemnate în unele hotărîri judecătoreşti din perioada stalinistă, chiar dacă istoria a condamnat acea perioadă neagră, definită ca adevăratul genocid împotriva poporului român! Iată două dintre articolele acestei legi neconstituţionale:

Această lege, după cum se vede, este un atac la libera exprimare, căci presupune că orice referire la vreuna dintre persoanele care au fost acuzate de genocid, crime de război poate fi considerată ca infracţiune, deşi în sentinţele tribunalelor populare din perioada stalinistă întîlnim nenumărate cazuri de condamnări care ulterior s-au dovedit a fi false, cum este aceea a lui Nechifor Crainic! În sentinţă se invoca infracţiunea de „crimă de război”, sentinţa fiind ulterior anulată.

De asemenea, legea interzice promovarea ideilor „fasciste, legionare sau xenofobe”, însă nu ne spune care sînt aceste idei şi ce organism stabileşte dacă o anumită idee se încadrează în tiparele textului de lege! În acest fel se deschide uşa către posibile abuzuri, căci oricine poate să facă la fel ca în perioada stalinistă, acuzîndu-şi vecinii sau cunoştinţele că ar avea simpatii fasciste sau legionare doar pentru, că, de exemplu, ar spune că vrea o Românie care să strălucească ca soarele de pe cer sau, pur şi simplu, fără să dea vreun exemplu!

Sigur că numai un dezaxat mintal ar fi de acord cu promovarea unor ideologii fasciste, criminale, însă faptele la care s-ar deda un asemenea personaj îşi găsesc sancţiunile în Codul penal! De ce mai era nevoie de încă o lege, destul de ambiguă, care să facă referire la astfel de chestiuni, mai ales că acest act normativ lasă locul unor interpretări abuzive?

Totul pare a se lămuri în art. 6, al. a al acestei legi, articol reprodus mai sus, în care se spune că „negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident” a holocaustului ori a efectelor acestuia poate duce la condamnarea cuiva pînă la 3 ani de închisoare! Din punct de vedere juridic, un asemenea articol este inaplicabil, căci, potrivit Constituţiei şi Cartei Universale a Drepturilor Omului nimeni nu poate fi acuzat pentru opiniile sale, ci pentru faptele săvîrşite! Ca să nu mai spunem că acea sintagmă „minimalizarea în mod evident” este atît de evazivă, încît orice opinie poate fi încadrată în acest „concept” arbitrar! Ce poate să însemne „minimalizare” şi, mai ales „în mod evident”, dacă nu după „bunul-plac” al cuiva?

Între toate articolele Legii 217/2015 este unul care reprezintă un adevărat pericol la adresa democraţiei! Este vorba despre art. 2, al. a, în care se defineşte „organizaţia cu caracter fascist”, legiuitorul scriind că din această categorie ar face parte „orice grup format din trei sau mai multe persoane”! Iar acestea sînt condamnate nu numai pentru că ar promova ideile fasciste, ci şi pentru „recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice”!

Se vede cu ochiul liber că sub incidenţa acestui articol se încadrează perfect şi Revoluţia din decembrie 1989, precum şi orice miting, grevă sau protest! Lipsa de rigoare a acestor formulări nu face altceva decît să permită abuzul. Iată conţinutul acestui articol:

Dar consecinţa cea mai gravă a acestei legi este faptul că, potrivit art. 2, al. c, ea legitimează sentinţele judecătoreşti din perioada stalinistă, pe care în aceşti 25 de ani excepţionalul serial „Memorialul durerii” le-a prezentat ca fiind abuzive, ducînd la distrugerea intelectualităţii româneşti, generînd consecinţe ireparabile asupra identităţii noastre naţionale! Trebuie remarcat că, în timp ce se dau aceste sentinţe judecătoreşti, Radu Florian, tatăl lui Alexandru Florian, iniţiatorul acestei legi, preda, încă din 1949, socialismul ştiinţific, făcînd acest lucru fără întrerupere pînă în 1989! Iată cum sună şi acest articol 2, al. c din lege:

Deci, „orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărîre recunoscută în România potrivit legii” pentru crime de război sau genocid este considerată de această lege VINOVATĂ! În multe dintre sentinţele din anii ’50, acuzaţiile erau de crimă de război sau uneltire contra statului, ori, după cum am văzut în art. 2 lit. a, şi schimbarea ordinii constituţionale este considerată acţiune de tip fascist! În lipsa unor definiţii clare a termenilor, care să nu lase loc interpretărilor excesive, Corneliu Coposu şi toţi deţinuţii politici pot fi încadraţi între persoanele vizate de lege şi, deci, excluse din orice discuţie publică! Ştie, însă, legiuitorul acestei legi pentru ce a fost condamnat tot lotul Noica? Ce are atît de periculos între coperţile ei cartea „Povestiri despre om” a lui Noica, eseu care este, de fapt, o carte despre „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel, şi care a fost proba condamnării întregului lot Noica, astfel încît acei intelectuali să fie puşi la zid şi după căderea comunismului?

Tipul de gîndire promovat de Alexandru Florian poate genera antisemitism

Oricine poate constata că în România nu există nici cel mai mic pericol pentru constituirea unor reale organizaţii de tip fascist sau ca doctrina hitleristă să cîştige teren. Cu toate acestea, o lege de felul acesteia promovată de Alexandru Florian, în cîrdăşie cu Crin Antonescu, Andrei Gerea şi George Scutaru, poate să provoace naşterea unui antisemitism ce ar putea deveni necontrolabil.

Este acelaşi efect ca într-o ceartă dintre doi prieteni, în care este de ajuns ca unul să-l înjure pe celălalt de mamă pentru a se ajunge la crimă! A-i pune astăzi la zid pe Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Ţuţea sau Mircea Vulcănescu poate fi mai mult decît o înjurătură de mamă, iar reacţia oricărui om întreg la minte este să se întrebe ce se ascunde, de fapt, în spatele unei asemenea campanii total neproductive? Mai ales cînd îl auzi pe un Alexandru Florian care spune că orice carte a acestor mari scriitori şi filosofi români poate să fie editată doar cu o etichetă pe care să scrie„scriitori fascişti”!

Înainte de orice discuţie, ar trebui să ne întrebăm dacă o asemenea lege există în Germania, Franţa sau SUA şi vom constata că acolo nici nu s-ar putea deschide o asemenea dezbatere, darămite să se legifereze un asemenea document absurd, căci oamenii sănătoşi la cap nu au nevoie de o lege pentru a condamna holocaustul, crimele petrecute în lagărele naziste la adresa atîtor sute de mii de evrei fiind puse la zid în orice ţară civilizată.

Dar această lege nu are nimic de-a face cu holocaustul, chiar dacă acesta este subiectul ei aparent, ci doar o formă prin care holocaustul să devină pretext pentru parvenirea unor cetăţeni evrei neputincioşi să iasă la suprafaţă prin alte calităţi! Poate părea dură formularea noastră, însă, văzînd zelul cu care unii îşi construiesc „opera” pe seama victimelor holocaustului, nu putem să nu constatăm că tema aceasta dureroasă este exploatată de nişte impostori şi transformată într-o afacere personală profitabilă! Altfel, ce legătură are acest Alexandru Florian cu holocaustul sau genocidul, cînd chiar tatăl său a susţinut ideologic genocidul comunist şi pe Nicolae Ceauşescu, cel condamnat de o instanţă română pentru acest fapt?

În lumea civilizată se discută şi se cercetează atent holocaustul, uneori contestînd mărturiile unor victime ale acestui flagel criminal. Însuşi Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru pace, este în centrul unor cercetări de acest fel, fiindu-i contestată chiar prezenţa în lagărele de la Auschwitz şi Buchenwald! Acest subiect de cercetare nu ne-a interesat niciodată, considerînd că însuşi domnul Elie Wiesel este în măsură să lămurească toate semnele de întrebare puse asupra domniei sale, din moment ce beneficiază de susţinerea preşedintelui american Barack Obama sau al cancelarei germane Angela Merkel, iar notorietatea sa uriaşă îi permite să-şi facă cunoscute opiniile în orice publicaţie de pe planetă.

Totuşi, în faţa unei legi atît de periculoase, ne întrebăm cum a fost posibilă aprobarea ei în Parlament şi promulgarea de către Preşedintele Iohannis, din moment ce ea poate duce la trimiterea unor oameni în puşcărie doar pentru că Alexandru Florian ar spune că sînt simpatizanţi ai legionarilor?

de Ion Spanu | Cotidianul