virgil-maxim

Virgil Maxim a jucat un rol cu totul deosebit în închisoarea Târgșor. Era un model de trăire morală, și atitudinea lui a determinat poziția multor elevi față de reeducare. El devenise cunoscut în urma ședinței de reeducare, când făcuse apologia iubirii creștine, iar de atunci câștigase respectul atât al elevilor, cât și al unora dintre temniceri, care, la rândul lor, se temeau în egală măsură de deținuții reeducați. În ciuda faptului că executase deja câțiva ani de temniță politică, figura lui era veșnic luminată de un surâs tainic.

După ce am auzit, printre elevi, vorbindu-se de personalitatea și curajul lui, pândeam momenul să-l cunosc și să stau de vorbă cu el. Numai că Virgil Maxim era foarte rar singur. Când nu era în schimbul de lucru la țesătorie, îl vedeam plimbându-se cu unul dintre preferații lui: Alexandru Pantea, Gheorghe Brânda, Zeno Oarcea și Iuliu Vlad. Mă uimea cum aceștia, fiind mereu în preajma lui, îi împrumutaseră nu numai zâmbetul, dar și ceva din alura sa de mucenic. Atunci mi-am dat seama că o personalitate, pentru a educa și a-și lăsa amprenta asupra celor din jur, nu este necesar să dea sfaturi. Simpla lui prezență poate să fie sămânța care influențează ținuta și modelează caracterul acestora.

Din cele câteva conversații pe care le-am avut cu Virgil Maxim, am înțeles necesitatea însușirii valorilor morale creștine, ce pot fi un autentic sprijin pentru sine. Ele ne fac toleranți și cu respect față de semenii noștri și ne dau putere de sacrificiu în oricare situație ne-am afla.

În prima noastră întâlnire, mi-a vorbit de conștiință:

– Curajul are nevoie de sprijinul conștiinței, mi-a spus el.

– Și cum te ajută conștiința?, l-am întrebat.

– Tu ai trecut prin ancheta Securității?

– Desigur, am trecut!

– Da…? Sunt oameni care ajunși în situații limită fac rău altora ca să le fie lor bine. Cel lipsit de conștiință – a conchis el – poate face orice rău, doar ca să scape el. Conștiința, însă, este singurul martor care nu ne lasă s-o facem.

N-am simțit nevoia să-mi mai aducă și alte argumente.

Știam că în pușcărie circulă fascicule de Noul Testament. I-am comunicat dorința mea de a-l citi, iar el m-a îndemnat să-mi însușesc sfaturile date în Epistolele Apostolilor. Prin el am obținut, în câteva rânduri, foi din care am memorizat, împreună cu Luca Călvărăsan și Petre Paraschiv, cele trei epistole ale Sf. Apostol Ioan, apoi epistola Sf. Apostol Iacob, cele două epistole ale Sf. Apostol Petru și două dintre epistolele Sf. Apostol Pavel.

(Victor Roșca – Experimentul Târgșor. Începutul represiunii comuniste, Editura Curtea Veche, București, 2011, pp. 24-27,76-78)