“Pentru protecţia studenţilor şi a profesorilor”, Universitatea din Bucureşti (având în spate MTS) blochează o conferinţă în care se va lansa cartea “Faţa nevăzută a homosexualităţii”. Concluzia?

SCANDAL la Universitatea din Bucureşti pe tema homosexualităţii. Mărul discordiei: O CARTE

Universitatea din Bucureşti s-a dezis public de un eveniment pe care nu-l organiza, deoarece consideră că autorii unei cărţi ar fi homofobi şi că ar urma să lanseze o carte ce ar putea tulbura „drepturile și demnitatea umană ale studenților, ale cadrelor didactice și ale personalului administrativ”. 

carte-cenzura

Pe scurt, o organizaţie studenţească – Societatea Studenţilor Universităţii Bucureşti – a vrut să organizeze în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, locaţie neafiliată Universităţii din Bucureşti, o conferinţă cu denumirea „Tulburarea identității de gen și viitorul omenirii”, în care doi inşi, Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău, urmau să-şi lanseze o carte controversată – „Faţa nevăzută a homosexualităţii”, despre care puteţi citi mai multe AICI.

Dacă în urmă cu câteva decenii, cărţile care tratau pozitiv tema homosexualităţii erau interzise şi autorii blamaţi, un fenomen OPUS se naşte astăzi în mediul academic despre cei care au curajul să redacteze cărţi controversate ce ar ataca homosexualitatea, publicate în conformitate cu legea.

Rectorul UB Mircea Dumitru se declară pentru diversitate, excluzând şi interzicând o conferinţă, organizată, repetăm, în condiţiile legii.

Iată comunicatul Universităţii din Bucureşti:

Universitatea din București precizează că evenimentulTulburarea identității de gen și viitorul omenirii, anunțat pentru miercuri, 18 februarie 2015, la Casa de Cultură a Studenților, nu este organizat în colaborare cu Universitatea din București și nu se desfășoară cu sprijinul sau sub egida Universității din București.

Universitatea din București își reafirmă angajamentul față de diversitatea culturală și de opinie și față de dreptul la liberă exprimare. Universitatea promovează un mediu academic în care drepturile și demnitatea umană ale studenților, ale cadrelor didactice și ale personalului administrativ sunt respectate. În același timp, Universitatea din București sprijină o cultură incluzivă, în care opiniile și drepturile tuturor grupurilor sunt reprezentate în mod echitabil.

Universitatea din București reamintește că nu poate răspunde de evenimentele sau dezbaterile organizate în alte spații decât cele pe care le administrează. Casa de Cultură a Studenților se află în patrimoniul Ministerului Tineretului și Sportului.

Contactate de redacţia noastră, persoane din cadrul Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti au declarat, sub protecţia anonimatului, că lansarea de carte a fost ANULATĂ „la nivel înalt” – „din partea Ministerului Tineretului şi Sportului” – din cauza presiunilor ce s-au făcut asupra evenimentului. Aceleaşi surse spun că evenimentul se va muta în incinta unui hotel din Capitală.

Rămâne o întrebare: A fost surprimat dreptul la liberă exprimare, în condiţiile în care cartea a fost publicată conform legii?

Conferința și lansarea cărții „Fața nevăzută a homosexualității” vor avea loc la Hotel Siqua. Presiunile activiștilor gay nu au reușit anularea evenimentului

UPDATE 18.02 La presiunile grupurilor de asalt pro-homosexualitate, gazdele conferinței „Tulburarea identităţii de gen şi viitorul omenirii”   nu au mai dorit să pună Casa de cultură a studenților la dispoziția organizatorilor. În aceste condiții, conferința și lansarea de carte vor avea loc la aceeași oră, la Hotel Siqua,  situat tot pe Calea Plevnei, la 100 de metri „Preoteasa”

harta hotel siqua

Lansarea de miercuri, ora 18:00 a cărţii „Faţa nevăzută a homosexualităţii” în cadrul Conferinţei „Tulburarea identităţii de gen şi viitorul omenirii”  de la „Preoteasa” a stârnit mânia activiştilor pro-homosexuali, care au început presiunile pentru anularea evenimentului.

Aceştia au trimis mai multe „sesizări verbale” şi „e-mailuri” către conducerea Universităţii Bucureşti, prin care au cerut instituţiei să interzică evenimentul.

„În primă fază, Universitatea Bucureşti a respins, fără să prezinte niciun argument, cererea noastră de organizare a conferinţei în Aulă, pentru ca apoi să dea un mesaj pe site în care se delimitează de eveniment”, ne-au spus organizatorii conferinţei.

Culmea, în mesajul Universităţii postat pe siteul oficial se afirmă că instituţia sprijină „diversitatea culturală și de opinie și față de dreptul la liberă exprimare”.

Declaraţia însă trebuie luată cu mari rezerve, având în vedere că în aprilie anul trecut, Asociaţia Studenţi pentru Viaţă a fost interzisă la Târgul Educaţiei, chiar în ziua evenimentului, tot în urma presiunilor anumitor ONG-uri.

Însă activiştii şi grupurile pro-homosexualitate nu se mulţumesc doar cu atât. Aceştia au anunţat pe siteurile şi grupurile lor că vor intra în forţă pentru a întrerupe conferinţa. S-a creat deja un eveniment pe facebook, unde oamenii sunt chemaţi să „boicoteze” conferinţa prin prezenţa la lansare.

3 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sunt vremuri apocaliptice în care martirajul este într-adevăr și sub aceste forme.

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    OFF TOPIC IMPORTANT:

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/02/18/conferinta-pe-tema-actelor-biometrice-joi-19-februarie-la-ora-17-in-bucuresti/

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/02/18/cateva-argumente-pentru-mentinerea-religiei-in-programa-scolara-radu-iacoboaie-18-februarie-2015/

Leave a Reply to radu iacoboaie Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*