Vedeți înregistrarea video a dezbaterii.

Cu câteva zile înainte ca folosirea cardurilor de sănătate să devină obligatorie, un milion de asiguraţi nu au primit încă documentele. Oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate insistă ca medicii de familie să finalizeze distribuţia în cazurile în care poştaşii nu i-au găsit pe destinatari.

Cardurile ajung la medicii de familie într-o cutie, pe numele fiecărui medic de familie, puse în ordine alfabetică. Deci, va fi extrem de uşor să îl găseşti, să îl iei și să îl înmânezi”, a spus Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

De cealaltă parte, medicii refuză să se implice în partea de distribuţie. „Legea spune foarte clar: cardul nu face slalom pe unde declară oricine. Câtă vreme legea nu îmi permite mie să iau cardul pe proces verbal de la casă să îl dau pacientului direct, legitimându-l, nu pot face asta”, a spus Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie.

Refuzul medicilor nu este singura problemă. Cardul a fost şi subiectul unui protest cu strigături.

Sunt peste un milion de oameni care refuză cardul. Unii din motive de conştiinţă, pur şi simplu, unii din motive de conştiinţă religioasă, alţii pentru că au dreptul să refuze procesarea datelor personale după voia altor instituţii”, a spus preotul Andrei Aldea.

„Lumea creştin-ortodoxă e împotriva introducerii cipurilor în acte pentru că e o nouă identitate electronică”, a precizat Tiberiu Galamboş, preşedintele Asociaţiei Civice “Dreptate”.

Pentru credincioşii speriaţi de card există totuşi alternativă: vechiul sistem cu adeverinţă de la angajator.

Aş vrea să văd câţi sunt cei care refuză cardul. Din datele noastre, sunt foarte puţini, două, trei mii. Dacă doresc adeverinţa, rămâne adeverinţa. Nu doresc ca cineva să rămână fără servicii medicale pentru faptul ca s-a introdus cardul”, a spus Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

Tipărirea şi distribuirea cardurilor de sănătate a costat aproape 50 de milioane de euro. Noul sistem electronic de evidenţă a asiguraţilor intră în vigoare de la 1 februarie. Timp de trei luni va funcţiona în paralel cu cel actual.

| digi24

REFUZ_cardul-de-sanatate-cu-cip

“Binele dumneavostră nu este şi binele nostru. Nu vrem card”, au spus încă din deschiderea dezbaterii publice primii vorbitori din partea asociaţiilor

religioase. “Vrem alternative, adică adeverinţe fără cip. Nu vrem ca datele noastre medicale să ajungă la oricine (…). Daţi-mi 24 de ore şi vă sparg orice site”, a continuat unul dintre vorbitori, arătând că acordul pentru donare de organe exprimat prin card îi poate face pe titulari să se teamă că vor deveni victime ale traficului de organe.

Alţi reprezentanţi ai acestor asociaţii au mai spus că prin card se urmăresc “interese obscure din afara României”.

Preotul Mihai Andrei Aldea, venit de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă din judeţul Neamţ, a spus că peste un milion de oameni au refuzat cardul.

“Eu şi peste un milion de oameni refuzăm cardul, din motive foarte diferite: unii din motive de conştiinţă pur şi simplu, alţii din motive de conştiinţă religioasă, alţii pentru că au dreptul să refuze procesarea datelor personale după voia altor instituţii. Din nenorocire, instituţiile statului aplică logica teroriştilor de la Paris: dacă nu eşti de acord cu noi, te omorâm. Pentru că aceşti oameni care nu acceptă cardul de sănătate, în lipsa unei alternative, sunt condamnaţi la moarte, la execuţie, aceia dintre ei care sunt grav bolnavi şi li se refuză dreptul la consultaţie, culmea aberaţiei. În hotărârea de Guvern este o alternativă, dar aceasta este restrânsă la ceea ce vor legiuitorii, dacă o lărgesc pentru libertatea de conştiinţă s-a rezolvat problema şi dezbaterea este inutilă”, a spus părintele Mihai Aldea.

Întrebat cine sunt cei 1 milion de oameni care refuză cardul, preotul a spus că sunt din toate categoriile: creştini ortodocşi, oameni de alte religii şi grupuri de atei.

“Vorbim de peste un milion de cetăţeni care au semnat în urmă cu câţiva ani un document pe care l-au trimis la preşedinţie. Ni s-a răspuns că ni se va da alternativă. De patru ani, Ministerul Sănătăţii ne-a promis o alternativă. De ce îl refuzăm? De exmplu, pentru că este prevăzut că se dă cu acordul al asiguratului. Dacă te obligă, eşti constrâns”, a mai spus preotul.

Preşedintele CNAS Vasile Ciurchea a spus că din datele autorităţilor sunt doar 2.000 – 3.000 de români care refuză cardul, dar că va exista o alternativă.

“Cu certitudine, am subliniat de câteva ori, vom găsi o alternativă la card. În momentul de faţă aş vrea să văd câţi sunt cei care refuză. Din datele noastre sunt puţini, două sau trei mii. O parte din cei care au returnat cardul acum vin şi-l cer. Este clar că trebuie să găsim o alternativă pentru că sunt oameni care îl refuză din motive mai mult sau mai puţin obiective, mai mult sau mai puţin înţelese de mine. Dar sigur acea adeverinţă o să îi pună pe drumuri, de la casă, la medic şi aşa mai departe. Dacă doresc adeverinţa, rămâne adeverinţa, nu doresc ca cineva să rămână fără servicii medicale pentru faptul că s-a introdus cardul. (…) Nu suntem împotriva acestor opinii, respectăm credinţa, respectăm absolut tot ce doreşte pacientul, dar cardul la noi sau în alte sisteme de asigurare, pentru că toate sistemele de asigurare au card, nu face altceva decât să pună ordine în acordarea serviciilor şi în eficientizarea banilor”, a explicat Ciurchea.

În pofida asigurărilor date de preşedintele CNAS că va fi luată în calcul o alternativă, unii au cerut demisia acestuia, trasformând dezbaterea, dorită de majoritatea a fi una civilizată, bazată pe toleranţa credinţei, într-un vacarm de stradă.

Patriarhia Română a arătat că nu se opune introducerii cardului de sănătate, pentru a nu pierde finanțarea Catedralei Mântuirii Neamului, dar susţine găsirea unei alternative pentru aceia care din anumite raţiuni refuză acest act.

| mediafax