S-a mutat la Domnul, pustnica din Giumalău, schimonahia Elisabeta

pustnica Teodora_schimonahia ElisabetaPustnica Elisabeta (fosta maica Teodora) a patruns in sufletele multor credinciosi ortodocsi. Multi dintre credinciosii ortodocsi care au reusit sa se apropie de schimonahia Elisabeta s-au folosit si intarit duhovniceste. In dimineata zilei de 06. 06. 2014 a plecat la Domnul Iisus Hristos, schimonahia ELISABETA, fosta monahia Teodora, pustnica din muntele Giumalau.

Schimonahia Elisabeta, (Rodica Lazar fiind numele ei din viata civila), s-a nascut la 7 mai 1970, in comuna Moldova Sulita, judetul Suceava, intr-o familie saraca, de 8 copii, din parinti, Vasile si Maria, ea fiind a cincea. La varsta de zece ani gaseste un Ceaslov prin casa, citeste din el si este atrasa de scrierile acestuia. De mica, mergea cu cele doua vaci ale casei la pascut si citea din Ceaslov, de care nu s-a mai despartit. A urmat cursurile Scolii gimnaziale din Comuna Moldova Sulita. In anul 1984, la numai 14 ani, parintii, din saracie, vroiau sa o casatoreasca cu feciorul unei vrajitoare, dar planul viclean al vrajitoarei nu s-a implinit, aceasta murind.

Dorul de cele sfinte, de Dumnezeu nu ii dadea pace si intr-o zi merse cu surorile ei la manastirea Agapia. Aici a aprins-o si mai mult dorul dumnezeirii si, prin voia lui Dumnezeu, a hotarat sa se faca calugarita.

Astfel, in anul 1985, la varsta de 15 ani, fetita Rodica intra in manastirea Pasarea de langa Bucuresti, unde dupa trei ani, in anul 1988 este tunsa in monahism cu numele de Teodora. In anul 2000, maica Teodora a fost trimisa in misiune la Sfantul Mormant de la Ierusalim. A avut cancer la colon si s-a vindecat prin credinta fara a face operatie. Tot la Ierusalim a avut o moarte clinica si mai multe viziuni.

Dupa trei ani de inchinare la Sfantul Mormant al Domnului Iisus Hristos se intoarce in tara, dar nu mai merge la manastirea Pasarea, ci luand binecuvantarea Parintilor duhovnicesti Ilie Cleopa si Arsenie Papacioc pleaca in munti, luand calea isihiei. Pe muntele Giumalau, maica construieste, in timp mai multe chilii si un schit pentru pustnicii. Pe muntele Giumalau, maica Teodora duce o viata aspra de pustnic, in rugaciune si meditatie, in multe lipsuri si numeroase osteneli trupesti. In anul 2007 primeste schima cea mare si numele de Elisabeta, aceasta presupunand o viata pustniceasca la chilie. In aceasta dimineata, plange muntele Giumalau, plang pasarile, plang animalele padurii pentru ca, la numai 44 de ani, schimonahia Elisabeta avand trupul imbatranit si secatuit de boli si osteneli, dar sufletul tanar, luminos si dornic de dumnezeire, a plecat la Domnul. Ana Lazar, sora ei, dupa trup si Viorica Lazar, verisoara ei, sunt maicute la manastirea Pasarea, de langa Bucuresti. Maine, la manastirea Pasarea, va avea loc inmormantarea schimonahiei ELISABETA, pustnica Giumalaului.

Dumnezeu sa o ierte, sa o odihneasca in pace si s-o aseze in ceata Dreptilor! Amin!
Prin plecarea schimonahiei Elisabeta la Domnul Iisus Hristos, am pierdut un prieten si un sfatuitor bun in cele duhovnicesti, dar am castigat un rugator puternic in Cer!
Doamne, ajuta!

Stefan Popa

4 Comments

  1. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Iar dacă se poate spune că e sfântă,
    Sfânta Elisabeta, roagă-te la Hristos-Dumnezeu pentru noi!

  2. Ne-a mai murit un rugator permanent in persoana maicii Elisabeta…
    Il rugam pe Bunul Dumnezeu sa o salasluiasca in randul dreptilor ,langa Parintele Iustin ,Parintele Calciu ,Radu Gyr ,langa toti sfintii martiri mucenici din temnitele comuniste ,si de acolo sa vegheze asupra plaiurilor noastre dragi , prin rugaciune inalta .
    Doamne ,Iisuse Hristoase ,Fiul Lui Dumnezeu ,miluieste pe roaba Ta ,Elisabeta ! Amin .

  3. Dumnezeu sa o ierte si sa o aseze in Cetele Dreptilor!

    Noua Mucenica Elisabeta roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 Comments
scroll to top