MAI: S-a decis INTERZICEREA intrării în România a membrilor Jobbik şi a altor extremiști maghiari

partidul-jobbikAutorităţile române au decis interzicerea intrării în ţară a unor cetăţeni ungari din patru formaţiuni, inclusiv Jobbik, urmând să fie făcute demersurile necesare pentru ca aceştia să fie declaraţi indezirabili, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, citează Mediafax.
“În urma activităţii de evaluare a riscului la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale ale legislaţiei comunitare, autorităţile române competente au luat decizia instituirii unor măsuri preventive în vederea preîntâmpinării unor evenimente de natură a afecta ordinea publică şi securitatea naţională. Astfel, au fost instituite măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României şi s-a solicitat instanţei competente declararea ca indezirabili pentru un număr de cetăţeni ungari, care desfăşoară în ţara noastră activităţi cu caracter extremist în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară, Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik”, a declarat Dajbog.
Despre aceştia, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, s-a stabilit “cu certitudine că sunt implicaţi în activităţi de natură a justifica măsurile dispuse în condiţiile legii”. “La acest moment, suntem într-o procedură de informare a autorităţilor ungare, pentru a avea certitudinea că şi persoanele vizate sunt informate”, a mai spus Monica Dajbog.
Referitor la preşedintele Jobbik, Vona Gabor, purtătorul de cuvânt al MAI a spus că nu poate furniza informaţii, pentru că pe rolul Ministerului Public se află, în faza implementării, o cauză penală. Poliţia Română a anunţat anterior, tot vineri, că aproape 1.000 de poliţişti sunt mobilizaţi pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică în 15 judeţe, la evenimentele organizate în perioada 15 – 17 martie pentru sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Potrivit Poliţiei Române, în perioada 15 – 17 martie, în 56 de locuri din 15 judeţe ar urma să aibă loc manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. La aceste evenimente vor participa, conform estimărilor organizatorilor, aproximativ 30.000 de persoane.

6 Comments

  1. fac și ei ce aveau de făcut de mult.
    ceaușescu era profesor doctor la capitolul siguranța națională.
    acu ce să facem , e bine că s-au ocupat măcar de capitolul ăsta într-un final

  2. In primul rand trebuie scosi la tabla cei care au incurajat aceste bande politice bazate pe criterii etnice. Oricum ele nu se vor intoarce in banca de parlamentar ci intr-o celula asteptindu-si pedeapsa capitala.

  3. Musai sa incurajam chiar in postromânism vesela revista Historia sa genereze si patriotism ardent, iar istoricii RO sa opuna ceva la Corvinus Library – Hungarian History, care are deja o superioritate paralizanta in materiale gata traduse in English USA, tot cam ca la 1918-1940: Gooogle : Rumanian-Hungarian affairs – Corvinus Library : http://www.hungarianhistory.com/lib/rum.htm.
    In contextul crizei din Ucraina, Tokes si cu Jobbik poate vor ca UDMR sa initieze o ancheta parlamentara cum, de ce sub pretextul reparatiilor interminabile, Muzeul National de Istorie nu si-a mai exercitat satisfacator plenar dupa 1989 misia privind educatia nationala, multi vizitatori multumindu-se cu caricatura lui Traian de pe trepte!

  4. Un cantec istoric NE ADUCE AMINTE ca fratii in veci vor fi frati
    Un cantec Istoric Batran ca Unirea , voi compatrioti ascultati
    Treceti Batalioane Romane Carpatii la arme cu frunze si flori
    va asteapta izbanda , va asteapta si fratii cu inima la trecatori
    va asteapta izbanda , va asteapta si fratii cu inima la Trei Culori

    inainte , inainte cu sabia in mana HOTARUL Nedrept sa-l zdrobim
    sa trecem Carpatii ne trebuie Ardealu de ar fi sa ne ingropam de vii

    http://www.youtube.com/watch?v=zLfIpjP51xQ

    http://www.youtube.com/watch?v=Jijxsxmy_jc

  5. pentru toți ungurii care cred în Dumnezeu!cred că nu e bine să vă lăsați influiențați de nimeni și să vă rugați la Dumnezeu pentru că El va arăta dreptatea și pacea.Pacea stă în schimb deasupra dreptății. Așa e înaintea lui Dumnezeu.Căci El s-a răstignit pe Cruce și ne-a trimis nouă Pacea Duhului Sfânt.Acești lideri auto-numiți și auto-aleși și așa mai departe au în mintea lor un singur lucru – cum să strice lucrarea aceasta prin care Dumnezeu a mântuit lumea pentru a o conduce ei!Dar nu văd Adevărul ăsta pentru că ei sunt orbi duhovnicește. Este chinul lor, încă de aici, de pe pământ. Să nu ne lăsăm duși de valul CUVINTELOR PERFIDE ȘI IEFTINE. E TOTUL O CAMPANIE CA SĂ MAI IASĂ IAR LUMEA LA VOT, LA FIECARE CAMPANIE SE ÎNCEPE CU UN APERITIV DE ȘOVINISM MARCA BĂSESCU VIA COLEGII LUI DIN BUDAPESTA.CA SĂ ÎI RIDICE LUI MINGEA LA FILEU PENTRU A MAI MARCA ÎNCĂ O REPLICĂ DURĂ DATĂ CELOR CE ATENTEAZĂ LA SIGURANȚA STATULUI DE DREPT ȘI AȘA MAI DEPARTE. E UȘOR DE CITIT ÎN PENIBILUL LUI!DAR DIN PĂCATE SE VOR ÎNTÂMPLA MULTE RELE DIN CAUZA POFTEI DE PUTERE A UNOR OAMENI VREDNICI DE PLÂNS …. DOAMNE AJUTĂ SĂ FIE BINE, DOAMNE IARTĂ-NE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 Comments
scroll to top