Aleksandr Dughin: Războiul împotriva Rusiei în dimensiunea sa ideologică. Nevoia de dușman a Occidentului

Aleksandr-DughinAleksandr Dughin este un politolog rus şi unul dintre cei mai influenţi gânditori geopolitici ai Rusiei de astăzi.

Totodată, el este liderul Partidului Eurasiatic, care pledează pentru formarea unui suprastat eurasiatic capabil să se opună hegemoniei americane. Vă supunem atenţiei opinia profesorului Aleksandr Dughin cu privire la evenimentele politice actuale şi rădăcinile lor ideologice.

Viitorul război ca şi concept

Războiul împotriva Rusiei este acum cea mai discutată alternativă în Occident. Este deocamdată sugestie şi posibilitate. Se poate transforma în realitate în funcţie de deciziile luate de toate părţile implicate în conflictul ucrainean: Moscova, Washington, Kiev, Bruxelles.

Nu vreau să discut aici toate aspectele şi teoria acestui conflict. Propun în schimb analiza profundelor sale rădăcini ideologice. Viziunea pe care o am în legătură cu principalele evenimente se bazează pe A Patra Teorie Politică, ale cărei principii le-am descris în cartea mea cu acelaşi titlu, apărută în limba engleză la Editura Arktos, acum câţiva ani.

Prin urmare, nu voi studia războiul Occidentului cu Rusia evaluându-i riscurile, pericolele, problematica, costurile sau consecinţele, ci sensul ideologic al acestuia la scară globală. Voi analiza sensul unui astfel de război şi nu războiul-însuşi (real sau virtual).

Esenţa liberalismului

În Occidentul modern, există o ideologie dominantă – liberalismul. Are multe tipuri, versiuni şi forme, multe neclarităţi, dar esenţa sa e întotdeauna aceeaşi. Liberalismul conţine în structura sa fundamentală subtilă următoarele principii axiomatice:

· individualismul antropologic (individul este măsura tuturor lucrurilor);

· progresismul (lumea se îndreaptă către un viitor mai bun, trecutul e întotdeauna mai rău decât prezentul);

· techniocraţia (dezvoltarea tehnică şi performanţa efectivă sunt considerate drept maniera cea mai importantă de a judeca natura societăţii);

· eurocentrismul (societăţile euro-americane sunt acceptate ca standarde de măsurare pentru restul umanităţii);

· economia e destin (economia liberă de piaţă este unica formă a sistemului economic – toate celelalte tipuri trebuie reformate sau distruse);

· democraţia este regulă a minorităţilor (autoapărarea împotriva majorităţii predispune mereu la degenerarea în totalitarism, “populism”);

· clasa de mijloc este singurul actor social real existent şi normă universală (independent de acest fapt – persoana a dobândit deja sau e pe cale să devină cu adevărat parte a clasei de mijloc, e reprezentată momentan ca fiind clasa de mijloc);

· o singură lume, globalism (fiinţele umane fiind în esenţă aceleaşi cu o singură distincţie – una individuală – lumea trebuie integrată pe o bază individuală, cosmopolitismul – cetăţenie a lumii).

Acesta e centrul valorilor liberalismului, manifestarea uneia din cele trei tendinţe generate în Iluminism, alături de comunism şi de fascism care propun interpretări alternative ale spiritului extrem al Modernităţii. In secolul XX, liberalismul şi-a înfrânt rivalii şi a devenit, după 1991, singura ideologie dominantă la scară globală. Singura libertate de alegere în regatul liberalismului global a fost între liberalismul de dreapta, liberalismul de stânga sau liberalismul radical, incluzând liberalismul de extremă dreapta, liberalismul de extremă stânga şi liberalismul ultra-radical. Deci liberalismul a fost instalat ca sistem operaţional în societăţile occidentale şi în toate celelalte societăţi care se găsesc în zona de influenţă a Occidentului. De la un anumit moment, acesta este numitorul comun al oricărui discurs “politically correct”, marcă a celor acceptate de politica de masă ori marginalizate. Însăşi bunul-simţ convenţional a devenit liberal.

Geopolitic, liberalismul a fost înscris în modelul central al SUA, în care anglo-saxonii sunt nucleul etic, iar membrii parteneriatului euro-atlantic, NATO, reprezintă nucleul strategic al sistemului de securitate. Securitatea globală a fost echivalată cu securitatea Occidentului şi, în ultimă instanţă, cu securitatea Americii. Aşadar, liberalismul nu e doar putere ideologică, ci de asemenea politică, militară şi strategică. NATO este liberal la bază. Apără societăţi liberale, luptă pentru liberalism.

Liberalismul ca nihilism

Există o prevedere a ideologiei liberale care este responsabilă pentru actuala criză. Liberalismul este, în centrul său, profund nihilist. Setul valorilor apărate de liberalism este, în esenţă, legat de teza principală – libertate, eliberare. Dar libertatea, în viziunea liberală, este în esenţă o categorie negativă: prevede să fii liber de ceva (J.S.Mill), nu să fii liber pentru ceva. Nu este accesoriu, este însăşi esenţa problemei.

Liberalismul înseamnă lupta împotriva tuturor formelor de identitate colectivă, împotriva tuturor tipurilor de valori, proiecte, strategii, scopuri, finalităţi şi aşa mai departe, orice ar aparţine colectivului, cel puţin ne-individualist. De aceea, unul din cei mai importanţi teoreticieni ai liberalismului, Karl Popper (urmându-l pe F. v. Hayek) a stabilit în importanta sa carte “Societatea deschisă şi duşmanii săi”, considerată de G. Soros ca Biblia sa personală) că liberalii trebuie să lupte împotriva oricărei ideologii sau filosofii politice (de la Platon şi Aristotel la Marx şi Hegel) care ar propune societăţii omeneşti vreun scop comun, vreo valoare comună, vreun sens comun. Orice scop, orice valoare, orice înţeles al societăţii liberale (societate deschisă), trebuie să fie strict individual. Deci duşmanii societăţii deschise (actuala societate occidentală de după 1991 şi normă globală pentru tot restul lumii e considerată a fi precis acest model liberal al societăţii deschise) sunt concreţi. Inamicii principali sunt comunismul şi fascismul (ambele apărute din aceeaşi filosofie a Iluminismului cu concepte centrale non-individuale – clasa la marxism, rasa la naţional-socialism, Statul naţional – la fascism). Aşadar, sensul luptei liberalismului în faţa alternativei Moderne existente (fascism sau comunism) este destul de evident. Liberalii pretind că eliberează societatea de fascism şi comunism, de cele două versiuni majore moderne (explicit non-individualiste) ale totalitarismului. Lupta liberalismului în procesul de lichidare a societăţilor non-liberale este destul de clară: dobândeşte acest sens din însăşi existenţa ideologiilor care, în mod explicit, refuză să accepte individul drept cea mai înaltă valoare. Este destul de clar împotriva cui se îndreaptă această luptă. Eliberare de ceva anume este stabilită ca o ţintă. Dar faptul că libertatea (aşa cum e concepută de liberali) este în mod esenţial o categorie negativă – nu e clar perceput aici. Inamicul e aici şi este concret. Acest fapt conferă liberalismului conţinut concret. Nu există societate deschisă iar existenţa ei factuală este suficientă pentru a justifica procesul de eliberare.

Perioada unipolară: ameninţarea imploziei

In 1991, când URSS ca ultim oponent al liberalismului occidental a căzut, unii occidentalişti (precum F. Fukuyama) au proclamat sfârşitul istoriei. Destul de logic: nu mai exista nici un duşman explicit al societăţii deschise – astfel nu mai exista istoria petrecută în timpul Modernităţii, mai exact bătălia dintre cele trei ideologii politice (liberalism, comunism şi fascism) pentru moştenirea Iluminismului. Din punct de vedere strategic, acesta a fost momentul unipolar (Ch. Krauthammer). Această perioadă 1991 – 2014 cu punctul central în atacul lui Bin Laden împotriva WTC – a fost cu adevărat perioada de dominaţie globală a liberalismului. Axiomele liberalismului au fost acceptate de principalii actori geopolitici – inclusiv de China (în economie) şi Rusia (în ideologie, economie, sistem politic). Erau liberali şi ar fi fost liberali, nu încă liberali, ne-liberali destul de liberali şi aşa mai departe. Excepţiile reale şi explicite au fost puţine (Iranul, Coreea de Nord).

Deci lumea a devenit liberală în axiomatica sa ideologică.

Acesta a fost în mod exact cel mai important moment al istoriei liberalismului. Si-a învins duşmanii dar, în aceeaşi măsură, şi i-a pierdut. Liberalismul este în esenţă eliberare, lupta împotriva a ceea ce nu este liberal (încă sau deloc). Aşadar, tocmai de la duşmani liberalismul îşi extrage adevărata raţiune de a fi, conţinutul său. Atunci când alegerea nu e libertatea (lucru reprezentat, la modul concret, de societatea totalitară), fie libertatea poate alege libertatea neluând în considerare libertatea pentru ceva, libertatea ca să faci ceva anume… Atunci când există societate non-liberală, liberalismul este pozitiv. Începe să-şi arate esenţa negativă abia după victorie.

După victoria din 1991, liberalismul a trecut la faza sa implozivă. După ce a învins şi comunismul, şi fascismul, a rămas singur. Fără nici un duşman cu care să lupte. Si acesta a fost momentul de început al luptei sale lăuntrice, curăţătorul liberal al societăţilor liberale încercând să lichideze ultimele elemente non-liberale rămase – sexismul, incorectitudinea politică, inegalitatea dintre sexe şi rămăşiţele dimensiunii non-individuale a instituţiilor precum Statul, Biserica şi aşa mai departe. Aşadar, liberalismul are nevoie de un inamic de care să se elibereze. Altminteri, îşi pierde conţinutul, nihilismul său implicit devine prea relevant. Triumful absolut al liberalismului este moartea sa.

Acesta este înţelesul ideologic al crizelor financiare de la începutul anilor 2000 şi din 2008. Succesele, iar nu eşecurile noii economii pur financiare (sau turbocapitalism, potrivit lui G. Lytwak) sunt responsabile de colapsul său. Libertatea de a face orice vrei, dar doar la scară individuală, provoacă implozia personalităţii. Individul trece pe teritoriul infra-uman, în domeniile sub-individuale. Si aici întâlneşte virtualitatea. Ca şi vis sub-individual, libertatea de la orice. Aceasta este evaporarea umanului. Imperiul Nimicului ca ultimă lume a victoriei totale a liberalismului. Post-Modernismul îşi pregăteşte terenul pentru această post-istorică şi autoreferenţiată reciclare a non-sensului.

Nevoia de Duşman a Occidentului

Puteţi întreba aici: ce naiba are toată chestia asta cu (presupusul) proxim război cu Rusia? Sunt gata să răspund acum.

Liberalismul a câştigat la scară globală. Acesta este un fapt din 1991. Si a început totodată să implozeze. A ajuns la punctul terminus şi a început să se lichideze pe sine. Migraţia de masă, ciocnirea culturilor şi a civilizaţiilor, criza financiară, terorismul virtual, ascensiunea conflictelor etnice sunt mărcile apropierii haosului. Aşadar, acest haos pune în pericol Ordinea. Orice fel de ordine, incluzând însăşi ordinea liberală. Cu cât liberalismul este mai de succes, cu atât e mai aproape de finalul său. Ca şi finalul lumii actuale. Aici ne ocupăm de esenţa nihilistă a filosofiei liberale, de nimic ca şi principiu interior (ego-)ontologic a libertăţii de la ceva anume. Arnold Gehlen, antropolog german, a definit just individul ca “fiinţă privată de ceva”, Mangelwesen.

Omul în sine nu e nimic. Preia tot ceea ce îl alcătuieşte de la societate, istorie, popor, politică. Aşadar, dacă se întoarce la esenţa sa pură, poate să recunoască acolo nimicul. Abisul este ascuns în spatele fragmentelor de senzaţii, gânduri vagi, dorinţe obscure. Virtualitatea emoţiilor subumane este un văl subţire îndărătul căruia e întunericul pur. Aşadar, descoperirea explicită a ultimelor baze nihiliste ale naturii umane este ultima realizare a liberalismului. Dar acesta este sfârşitul. Ca şi finalul celor care folosesc liberalismul în scop personal, beneficiarii expansiunii liberale, stăpânii globalizării. Orice ordine cade într-o astfel de stare de urgenţă a nihilismului. Si ordinea liberală, la rândul ei.

Aşadar, pentru a-şi salva statutul, beneficiarii liberalismului au nevoie de un anume pas îndărăt. Liberalismul îşi va recăpăta sensul confruntându-se încă odată cu societatea non-liberală.

Un pas înapoi reprezintă singura modalitate de a salva rămăşiţele unei lumi, de a salva liberalismul de el-însuşi. Aşadar, apare la orizont Rusia lui Putin. Nu antiliberală, necomunistă. Întrucâtva nici prea liberală, nici pe deplin liberal-democrată, nici suficient de cosmopolită, nici atât de radical anti-comunistă. Dar pe drumul devenirii liberale. Pas cu pas. In procesul de ajustare gramsciană a hegemoniei, transformismul.

Dar în agenda globală a liberalismului (SUA, NATO) este nevoie de un alt actor, de o altă Rusie care ar justifica Ordinea în tabăra liberalilor, ajutând la mobilizarea Occidentului în afara problemelor sale interne, amânând întrucâtva inevitabila erupţie a nihilismului lăuntric şi salvând astfel liberalismul de la logicul apropiat sfârşit. De aceea ei au nevoie disperată de Putin, Rusia, război. Este singura soluţie pentru a opri haosul Occidentului şi pentru a salva rămăşiţele Ordinii.

In acest jos ideologic, Rusia trebuie să justifice însăşi existenţa liberalismului, deoarece însuşi duşmanul este cel care dă sens luptei în sociatatea deschisă şi cel care ajută la consolidarea şi continuarea afirmării sale globale.

Islamul radical (al-Qaeda) a fost un alt candidat la acest rol, dar unui astfel de inamic îi lipseşte statura. A fost folosit, dar la o scară locală. A justificat intervenţiile din Afganistan, ocuparea Irakului, ajutorul dat răsturnării lui Kaddafi, începerii războiului civil din Siria. Dar a fost prea slab şi primitiv ideologic pentru a reprezenta confruntarea adevărată de care liberalii aveau nevoie.

Rusia – inamici geopolitic tradiţional al anglo-saxonilor – este cu mult mai serioasă, ca duşman. Se potriveşte bine oricăror solicitări – istoria şi amintirea războiului rece sunt încă vii în memorie. Ura faţă de Rusia este lucrul cel mai uşor de provocat cu mijloace relativ restrânse. Aşadar cred că acest război cu Rusia este posibil. Este necesar ideologic, ca ultimă tentativă de a întârzia implozia finală a liberalismului occidental. Un pas înapoi.

Traducerea de Alexandru Mîţă
Preşedintele Asociaţiei de Cooperare Strategică, Diplomatică, Economică, Culturală şi Educaţională cu Rusia şi Spaţiul Slav
Profesor-formator, specialist în educaţia adulţilor şi noi tehnologii

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

| romanian.ruvr.ru

3 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Frate Daniel, ia cauta ceva despre testamentul lui Petru cel Mare. Ca sa vezi cene mi-s politicienii rusi. Ia vezi despre originea "sanatoasa" a lui Putin. Bunica-su a fost bucatarul lui Lenin. Chiar crezi ca "ortodoxu' " de Putin degeaba ii mai pastreaza "moastele" in stanicescul mausoleu?

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ Alex: fugim de rusi si ajungem in ghiarele vanzatorilor de la Yalta ! Ceva diplomatie ne trebuie sa putem avea legatri si cu russii si cu vesticii insa fara a pierde din libertate sau suveranitate .

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Daca o spunea altcineva, din Apus - de exemplu - ar fi fost multi incantati sa fie de accord..
    Fiindca este rus, reflexele anti-rusesti (Stalinism, bolshevism, imperialism...) declanseaza un "NU" hotarat.
    Stim expresia (daca nu cumva a fost reluata in mai multe variante):
    "Mi-e prieten Plato[n] dar mai prieten mi-este adevarul!"
    Unde "prieten" se refera la afinitatea, similaritatea modului de a rationa.
    Iar reflexele (mentale, sentimentale) impedica ratiunea sa lucreze "la rece".
    N-o fi Dughin "'al mai" tare in exprimarea viziunii geo-politice dar daca nu ne-am multumit cu neutralitatea [necesara] dintre 2 imperii (caci asta este si UE - un imperiu de Apus cu aceleasi principia si strategie de exploatare a resurselor umane si natural), atunci vom plati cat nu anticipam.
    Unde este instinctul de conservare - ne-alierea cu forte pentru care tara este pre mica sa se razboiasca?
    Cand "dai dreptate" unuia in mod subiectiv pretinzand ca "este singura sansa" atunci iti faci dusmani nu doar inutil, dar in mod iresponsabil.
    Subiectivitatea consta in admiterea ca "ADEVAR" a unor ne-adevaruri:
    - Romania nu are nici o sansa de supravietuire ca ... STAT, ... sa se apere in razboiul (fara arme de foc!) economic dintre protagonistii - marile puteri economice sau aliante ale lor; in "traducere" - sintem prosti, nu avem resurse materiale (pamant, minerale/metale, apa, etc.)
    - Romania nu poate ramane ne-aliata si fiind in Europa singura optiune este ALIEREA cu Apusul; in traducere - conteaza doar aspectul material al existentei indivizilor, reorganizati prin dezradacinare si imprastiere in cele 4 zari - pardon, doar 3 ca in a 4-a este Rusia... Asta este orbirea ispitirii materiale si a trupului;
    - Romania trebuie sa se alinieze cerintelor moderne, civilizatorii de schimbare a societatii - ca sa fie compatibila cu Apusul; fals, Apusul s-a imbogatit materialiceste din jecmanirea coloniilor (jaf dar si assassinate chiar in masa) iar regulile sale sint reguli ale corporatiilor - totul pentru profit! Omul este doar un factor de executie, este din ce in ce mai urmarit/supravegheat si constrans la tot soiul de atacuri atat contra finite sale biologice dar si mental si - cel mai important - MORAL. O astfel de "unire" desfiinteaza Tara [rin fragmentarea in regiuni , elimina diferentele sexuale prin imoralitatea dreptului la o "libertate" contra firii si randuielii lasate de Dumnezeu. Sterge memoria neamului - doar povesti... nu mai e timp de ele. Modifica mentalul, constiinta prin propaganda materialista si anti-crestina mediatica si agresiva. Reduce omul la rolul de umanoid etic (conformare la regulile celor cu putere lumeasca, vremelnica), productive (fara a avea sursa financiara / puterea de supravietuire = taxe si impozite, statul este si fara rost/putere si "inefficient" - nu "supravietieste" economic.
    Apusul este in degradare la toate nivelurile, sub dominarea Americii care isi aroga mediatic misiunea de aparare a democratiei si drepturilor omului dar in realitate regizeaza probleme (instiga si finanteaza grupari provocatoare si paramilitare) spre a-si motiva interventia militara ( cu asasinate numite pagube colaterale!) urmata de ... "reconstructive": intai a bazelor americane apoi a "economiei" prin patrunderea corporatiilor americane globalizate pe teritoriul eliberat si jefuirea resurselor contra catorva centi care nu ajuta decat la scos ochii credulilor in binefacerile "tehnologice" ale civilizatie (inarmate) a Apusului.
    ------
    Dughin?
    Cu sau fara el, sensul este acelasi - dezorganizarea "adversarului" de catre Apus pana la limita de ocupare a teritoriului ori inlocuirea "statului" cu marionete care "legifereaza" acelasi jaf.
    Aceasta se petrece cu propaganda perverse de sucire a mintii celor care se incanta cu margelele colorate ale conquistadorilor, iar pretul este clar - lepadarea de neam, de tara, de limba si de Hristos.
    Dughin prezinta o variant catifelata a reactiei de forta la care este inca potenta Rusia si asta se suprapune apararii Ortodoxiei.
    Sigur ca nu ne orientam spre calea Rusa dar scuturarea de tentaculele UE - adunatura de teritorii ocupate sub indrumarea teocratului de la Vatican - care nu poate supravietui fara "sange" proaspat estesingura sansa.
    I daca dorim sa nu fim singuri, avem cu cine sa creem un spatiu economic si de liber schimb - tarile ortodoxe, in special cele aflate in vecinatatea cordonului "sanitar" instituit de papalitate prin inventarea de state supuse lui: Polonia, Ungaria, Croatia.. iar recent islamizarea prin enclave si finantare, spre bucuria 'Stambulului si Sauditilor: Bosnia, Kosovo...
    Si daca este sa fim corecti (sau macar sa incercam asta), sa ne amintim ca independenta Principatelor Romane, a viitoarei Romanii a fost posibila dupa ce Armata romana IMPREUNA cu armata rusa ("... iar la Plevna să se constituie o singură grupare ruso-română numită „Armata de vest”, pusă sub comanda principelui Carol I...") au infrint armata Imperiului Otoman... cu singe varsat si de romani... si de rusi.
    Dupa 4 ani, beneficiind de conjuctura (bazata pe compromise, fara indoiala) ca Principele sa fie parte din Casa de Sigmaringen-Hohenzollern si de (retinuta, chiar foarte retinuta la inceput dar ferma ulterior) Tarul Rusiei, Romania Independenta primea intaiaa recunoasterea a unui Domn[itor] ca Rege in 1881, la peste 15 secole distanta de recunoastere ca rege de catre Apusul Roman a unui Domn/Reiks nascut pe meleagurile - azi numite romanesti - gaetice, moldovenesti....
    Socotiti de la Nord la Sud, dela Baltica la Adriatica si mergeti spre Est pana unde doriti: aceasta este lumea ortodoxa - asa imperfecta (cum ni se pare si chiar a devenit ea) si si ispitita de mirajul imbogatirii - nu atat de tare cat de impinsa de nevoi bine :cladite: de midernitatea ate, masonica si sionista.
    Greu de crezut ca popoarele (sau partile de populatie care mai au constiinta e neam si "frica" de Dumnezeu) vor reusi sa faca front comun spre oprirea caderii in minciuna absoluta si in renegarea (maloritar, "democratica"!) urmarii Apusului spre propria des-fiintare.
    Inca se mai poate dar atat de firava este opozitia incat mai ca-mi vine sa spun nu numai ca o parere, da-I Doamne romanului mintea cea de pe urma si lumineaza-i calea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*