[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=RfjAUMPFO9s]

SONY DSC

ex-press.ro: Cu o nesimţire demnă de invidiat, şmecherii de la societatea Prospecţiuni SA (foto 1: masina Prospectiuni SA fotografiata de noi in apropiere de Schitul Sfanta Parascheva din localitatea Radeni) aparţinând magnatului mafiot Ovidiu Tender, pun în pericol aducţiunea de apa de la Timişeşti, judeţul Neamţ, atentând la viaţa şi sănătatea nu numai a celor 300.000 de locuitori din Municipiul Iaşi, adica a celor care beau apă de la robinet, ci a mai mult de jumătate din cei 800.000 de locuitori ai judeţului Iaşi conectaţi la sursa de apă de pe malul râului Moldova.

Se întâmplă asta, pentru că, angajaţii firmei mai sus amintite au început de câteva zile, în mod illegal şi fără a cere acordul locuitorilor din zonă, prospecţiunile lor explozive, detonând zeci de kilograme de dinamită, pentru a descoperi zăcămintele de gaze de şist din comuna Urecheni, judeţul Neamţ, aflată la doar câţiva kilometri în aval de puţurile de la Timişeşti.

Efectele nu au întârziat să apară, localnicii resimţind cutremure de mică intensitate, ceea ce înseamnă că nu va dura mult până se va deranja falia mare, lucru recunoscut chiar în documentele pe care cei de la Prospecţiuni le-au depus la Primăria Urecheni şi în care se recunoaște că sunt “zone <<geologice>> cu geologie complicata” asta ca să nu se scrie negru pe alb că faliile geologice sunt foarte sensibile în această zonă şi că oricând se pot repeta fenomenele catastrofale din localitatea Izvoarele judeţului Neamţ, unde casele unei întregi comunităţi obşteşti stau să se prăbuşească, iar apa din fântâni şi izvoare nu mai este potabilă!

Se mută Pungeştiul în Neamţ?

Zeci de maşini, inscripţionate Prospecţiuni SA, au fost văzute, prin Piatra Neamţ, seri la rând, pe parcursul săptămânii trecute, iar prezenţa lor a trezit spiritul civic al menţenilor care au început să-şi pună întrebări şi să caute singuri răspunsuri. De ce singuri? Pentru că autorităţile judeţene nu ştiu nimic despre subiect. Atât subprefectul Vlad Angheluţă, aflat la cârma instituţiei cât timp prefectul este în concediu medical, cât şi Emilia Arcan, vicepreşedintele CJ, au afirmat că nu au fost înştiinţaţi despre vreun fel de prospecţiuni care s-ar face în Neamţ. Emilia Arcan a văzut şi protestarii, vreo 20, care s-au adunat ieri în faţa Teatrului Tineretului, dar nestăpânind subiectul a preferat să nu-şi dea cu părerea.

În schimb, primarii din comunele în care se vor face prospecţiuni au fost înştiinţaţi direct de către Romgaz, încă de la sfârşitul anului trecut. Însă nici ei nu ştiu prea multe despre tehnologiile care se vor folosi şi dacă acestea vor afecta mediul în vreun fel. Ion Surdu, primarul de Mărgineni, s-a declarat încântat de ideea de a apărea din nou sonde în comuna sa: “Eu ştiu că este vorba despre gaze naturale, nu despre gaze de şist, aşa că nu cred că vor fi probleme din partea oamenilor. Noi am mai avut sonde şi ne-am bucura, pentru că acum 7 ani aduceau cam un miliard la bugetul local, ceea ce pentru comuna noastră era foarte bine. Eu cred că mai sunt zăcăminte de gaze în Mărgineni. Să vină să le descopere, să le exploateze, noi ne bucurăm!”.

 “ Lista localităţilor în care se vor face prospecţiuni

 “Romgaz este deţinător al Acordului de Concesiune aprobat prin H.G. 23/2000, în baza căruia desfăşoară activităţi de explorare pentru hidrocarburi acumulate în zăcăminte convenţionale în perimetre de lucru din Transilvaniei, Moldova, Muntenia şi Oltenia”, se arată în comunicatul Romgaz, postat pe site-ul instituţiei. “În scopul cercetării în detaliu a condiţiilor de acumulare şi localizare a zăcămintelor de hidrocarburi din Platforma Moldovenească, începând din luna noiembrie 2013 se derulează contractele de lucrări nr. 1667/13.08.2013 şi 1666/13.08.2013 încheiate în urma unei proceduri de licitaţie publică cu compania S.C. Prospecţiuni S.A. în baza căruia se înregistrează date seismice 2D şi 3D.

Lucrările de suprafaţă necesare pentru înregistrarea datelor seismice se desfăşoară pe o suprafaţă extinsă care include următoarele localităţi: Petricani, Păstrăveni, Rădeni, Războieni, Dragomireşti, Stefan Cel Mare, Girov, Bahna Mare, Bălăneşti, Ruginoasa, Bozienii de Sus, Baratca, Budesti, Vlădiceni, Făurei, Mărgineni, Negriţeşti, Hârţeşti, Hoiseşti, Micşuneşti,

Prăjeşti, Climeşti, Miron Costin, Bogzeşti, Giulesti, Butnăreşti, Bârjoveni, Unceşti, Secuieni, Secuienii Noi, Hârleşti, Moldoveni, Hociungi, Broşteni, Bahna, Tuţcani, Runcu, Băhnişoara, Izvoare, Arămeşti, Lilieşti, Onişcani, Icuşeşti, Spiridoneşti, Rocna, Bătrâneşti, Boanta, Corneşti, Drăgeşti, Cotu Grosului, Filipeşti, Cârligi, Galbeni, Climeşti, Pădureni, Ilieşi, Făgeţel, Bereşti.

Obiectivul lucrărilor este reprezentat de localizarea în cadrul perimetrului investigat a zonelor de la suprafaţa solului corespunzătoare unor noi posibile acumulări de hidrocarburi convenţionale exploatabile.

S.C. Prospecţiuni S.A. în calitate de executant al lucrărilor seismice are responsabilitatea conform prevederilor contractului de a respecta în totalitate toate normele în vigoare referitoare la protecţia mediului şi de acces în zonele de lucru cu acordul proprietarilor.

Romgaz urmăreşte şi se asigură că toate clauzele contractului cu S.C. Prospecţiuni S.A. sunt şi vor fi respectate cu stricteţe”.

* Seisme “mici”, provocate cu dinamită

Angajaţii Prospecţiuni au fost primiţi cu ostilitate în multe localităţi din ţară, chiar dacă nu căutau gaze de şist. Faptul că foloseau şi probabil că folosesc în continuare dinamită (aşteptăm răspunsuri oficiale), pe care o bagă la cel puţin 10 metri sub pământ cu scopul de a provoca “mici” seisme nu a fost pe placul sătenilor, iar în judeţele Sibiu şi Timiş s-a ajuns la confruntări dure. Pe de o parte ţăranii, care aveau deja terenurile însămânţate din toamnă, au ieşit să le apere în calea “invadatorilor” care făceau şi câte 200 de găuri pe zi, pe de altă parte autorităţile locale încercau să-i convingă că Prospecţiuni SA are autorizaţie şi că vor primi despăgubiri. La Moşna, în Sibiu, cei de la Prospecţiuni au fost atât de hotărâţi încât era să dea cu maşina peste trei localnici care nu voiau să le permită accesul pe pământurile lor.

Cristina MIRCEA | ziarulCeahlăul

Prefectul de Neamt cere Politiei si Jandarmeriei sa mearga in ajutorul Prospectiuni S.A in Razboieni si Radeni

Prefectul de Neamt, George Lazar, a cerut Politiei si Jandarmeriei sa mearga in ajutorul Prospectiuni S.A pentru a le permite detonarea capselor lasate neexplodate in cele cateva mii de foraje facute, conform satenilor din sat.

utilaj al companiei Prospectiuni SAAngajatii firmei de prospectare au facut forajele si au plantat explozibilul dar nu au fost lasati de sateni sa le detoneze. Majoritatea forajelor in care se afla explozibilii se afla pe terenuri proprietate privata, iar Prospectiuni S.A nu a primit acordul proprietarilor.

„Le-am cerut ca tot ce vor face să fie cu avizul cetătenilor. Din cîte stiu eu ar fi vorba despre o persoană sau două care nu permit accesul pe proprietătie lor, desi initial si-au dat acceptul. La oamenii respectivi, cei de la Prospectiuni vor merge însotiti de seful de post din comună, care are rol de mediator si de responsabil de asigurarea ordinii si linistii publice. Este neapărat să se ajungă la o întelegere si să se detoneze capsele si de aceea am cerut să se implice politistii si jandarmii, dacă va fi cazul. Mai departe, dacă proprietarii vor semna un acord care trebuie să fie bine realizat din punct de vedere juridic, nu doar niste ambiguităti cum am văzut, procedura poate continua. Dacă nu, oamenii de la Prospectiuni nu au ce căuta pe terenul cetătenilor. Putem vorbi despre intrare abuzivă si aceasta este infractiune, cu cauze penale. În momentul de fată urgent este să se ajungă la întelegere pentru a se putea pătrunde pe terenurile unde s-a forat deja si au rămas capsele neexplodate. Chestiunea este delicată si pentru societatea Prospectiuni, care se vede blocată în activitate, dar vina îi apartine pentru că nu si-a pregătit terenul dinainte, să discute cu oamenii, să le ofere despăgubiri pe seama unor contracte scrise“, a declarat prefectul George Lazăr.

Satenii din Razboieni sunt nemultumiti din cauza procedurii firmei de prospectarea de a intra abuziv pe terenurile oamenilor.

Si in Radeni, la 17 km de Razboieni, este aceeasi situatie. Prospectiuni S.A intra abuziv pe terenurile oamenilor, intinzand cablurile si facand foraje pentru explozibili. Managerul de proiect al firmei de prospectare, este acelasi Gheorghe Daianu, care nu a stiut sa gestioneze situatia nici la Mosna, judetul Sibiu.

Un tânăr călugăr nu ține cont comentariile sau reacțiile negative la adresa sa și spune lucrurilor pe nume

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=LrdpPGLIWBs]