Google ştie când dormim sau suntem treji. Şi asta e doar începutul…

este-o-intruziune-socanta-in-viata-privata-conturi-google-yahoo-facebook-sau-skype-accesate-de-nsa-si-fbiCompania Google a achiziţionat Nest Labs, un producător de termostate care pot fi controlate prin telefoane inteligente şi dispozitive de detectare a fumului, informează MarketWatch, citată de Mediafax. Suma tranzacţiei a fost de 3,2 miliarde de dolari.

Specialiştii notează că această achiziţie permite intrarea efectivă a celui mai utilizat motor de căutare din lume în casele oamenilor, dar avertizează că acesta este doar începutul.

Smartphone-urile devin din ce în ce mai mult telecomenzile vieţii noastre. Vor controla totul, în case şi maşini”, a declarat Jeff Kagan, analist în domeniul tehnologiei.

Un alt specialist, Neil Strother, a spus că tot mai multe companii vor încerca să fabrice astfel de sisteme în următorii ani, care să monitorizeze orice mişcare dintr-o locuinţă.

Există deja o mică armată de aplicaţii care fac acest lucru. SmartThings, o aplicaţie gratuită pentru iOS şi Android, monitorizează comutatoarele pentru lumină şi uşile locuinţelor şi automobilelor.

Compania Vivint a dezvoltat o aplicaţie iOS care acţionează ca un detector de mişcare, sistem de securitate controlat prin telecomandă şi sistem de închidere electronică a uşilor.

Sistemul Digital Life al AT&T semnalează, în schimbul unui abonament care porneşte de la 4,99 de dolari pe lună, scurgerile de apă, consumul de energie, uşile care nu sunt închise, incluzând şi camere de supraveghere a locuinţei.
Compania tehnologică Belkin a lansat chiar şi un cuptor controlat prin smartphone.

Aceste aplicaţii au stârnit, însă, îngrijorarea organizaţiilor care militează pentru protejarea vieţii private. Adi Kamda, membru al Electronic Frontier Foundation se întreabă dacă oamenii îşi doresc ca fiecare aspect al vieţii lor să fie controlat de la distanţă de către o companie sau alta.

Maşinile conectate la Internet ar putea raporta şofatul imprudent, creşterea sau anularea unei asigurări. În mod similar, o companie de asigurări de locuinţe ar putea fi interesată de un detector de fum care se declanşează de mai multe ori pe zi. În timpul unui divorţ, soţul/soţia ar putea cere companiei care operează termostatele date care să dovedească faptul că partenerul său menţine în casă temperaturi prea scăzute, iar copiii stau în frig, a declarat Kamda.

În 2011, cercetătorii germani Dario Carluccio şi Stephan Brinkhau au făcut o prezentare privind accesarea unor date transmite de un contor inteligent serverului unei companii de utilităţi.

După două zile de analiză a datelor, ei au putut să spună dacă proprietarul locuinţei este acasă, dacă doarme sau dacă este plecat, câte computere şi televizoare se află în locuinţă şi chiar dacă se uită cineva la televizor.
Totuşi majoritatea companiilor susţin că nu fac publice date personalizate.

autorul: Mihai Șomănescu
sursa:  activenews.ro

6 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ce-i de facut???

  2. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu va mai inchinati fiarei ...
    intoarceti-va la origine ...omul poate trai si fara ghearele fiarei ...te vei lasa ademenit de acestea , vei fi inghitit
    vei fi inghitit pentru ca i te inchini si consideri ca viata ta nu poate fi altfel fara aceste instrumente ale fiarei antihristice telefoane , televizoare , masini si tot ce vrea a-l arata pe om ca are comanda peste tot ...
    dar nu este asa este inselaciune amara caci ... la loc comanda o au acestia aceste slugi ale fiarei care l-au ademenit pe om si-l trag spre lepadare de LIBERTATEA Sa Data prin CREATORUL Atoate Vazute si Nevazute DUMNEZEU ATOTIITOR astfel se merge spre lepadare de HRISTOS Domnul
    lepadati-va de aceste inselaciuni ale diavolului si sa ne intoarcem cum am fost la origine Creati in LIBERTATE si nu in sclavie
    iar de nu veti precum ati ales a fi , slugi la intuneric , slugi la tatal minciunei
    de la aceasta dictatura a fiarei si pina la lepadare de HRISTOS nu este decat un pas spre controlul total si spre focul vesnic
    "veti arde cu satana in iad "

  3. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    iar de nu... veti fi precum ati ales a fi , slugi la intuneric , slugi la tatal minciunei
    la aceasta dictatura a fiarei
    si pina la lepadare de HRISTOS nu este decat un pas spre controlul total si spre focul vesnic
    “veti arde cu satana in iad "

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Logo Google în culori GAY !!!

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://economie.hotnews.ro/stiri-it-16561014-google-logo-dedicat-jocurilor-olimpice-iarna.htm

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    SĂ DEA DUMNEZEU SĂ SE ALEAGĂ PRAFUL DE GOOGLE!

Leave a Reply to magda Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*