14 ianuarie 2009 – 2014: Cinci ani de la APELUL Părintelui Justin împotriva actelor cu cip – apel ce a lovit puternic în oculta mondială

Părintele Justin: Acest cip nu este lepădarea finală prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergător peceţii antihristice.

Parintele Justin Parvu - comunicat

Despre necesitatea împotrivirii actelor electronice

Când am spus că se pierde Harul lui Dumnezeu, nu m-am gândit la o părăsire a noastră, fiinţială. Ci este mai mult o răcire în raporturile noastre cu Dumnezeu. Răcirea aceasta, într-adevăr, dacă se perpetuează în viaţa omului, poate duce la o pierdere mai mare a Harului.Cu cât sunt mai învechiţi în răutăţi şi în compromisuri nepocăite, cu atât şi posibilitatea ridicării este mai anevoioasă, şi uneori aproape imposibilă. Păi diavolul de ce nu mai poate să se pocăiască şi să redevină înger de lumină? Pentru că el este învechit în răutăţi, a uitat frumuseţea Dumnezeirii, a uitat gustul Harului. Aşa şi omul, dacă persistă în răutăţi, Dum­nezeu îi poate lua darul de a se ridica, darul de a tânji după Dumnezeire. Adevăratul creştin conştientizează că tot darul de Sus este şi pentru aceasta este foarte atent cum merge pe drumul mântuirii, astfel încât să nu supere câtuşi de puţin Harul Domnului, prin care viază. Adevăratul creştin se teme în fiecare clipă să nu cadă câtuşi de puţin, prin gând, nu doar prin faptă. Am zis doar că acest cip nu este lepădarea finală prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergător peceţii antihristice.

Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumne­zeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui. Mă minunez când aud despre preoţi şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunţă la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii. Călugărilor, ca asceţi trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt. Dar tot aşa şi creştinii – au datoria de a lu­mina prin vieţuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiţia Ortodoxă. Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalţi nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovaţi pentru generaţiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistenţă? Dacă noi primim acum cipul, ceilalţi de după noi vor primi liniştiţi pecetea.

Am să vă povestesc ceva din închisoare. Viaţa în celulă nu e uşor de descris, pentru că nu o poate înţelege decât cel ce a trăit-o. Lepădarea noastră de lumea aceasta era într-atât încât pe noi nu ne mai deranjau nici cântecele străzilor de dimineaţă, nici ostaşii mergând pe câmpul de luptă, nici gingăşiile copiilor care mergeau, de la cei mai mici până la cei mai mari, la scoală, cu bucuriile lor, cu zâmbetele lor, cu jocu­rile lor, nici frumuseţile şi bogăţiile lumii nu ne mai ispiteau, nici dorul după codri şi izvoare şi nici torturile lor. Era una şi aceeaşi pentru mine – ori era viaţa aceasta, ori moartea. Eram împăcat cu toate stările de lucruri, şi cu viaţa noastră chinuită, şi cu plecarea noastră de-aici, din lume. Pentru că concepţiile şi trăirile noastre erau mult mai apropiate de viaţa nematerialnică decât de cea materială, a unei bucurii de scurtă durată. Că omul întotdeauna, fie că este într-o stare, fie că este în alta, îşi dă seama de deşertăciunea şi-a unora, şi-a altora; are această capacitate cu care se naşte. Deci ridicarea şi îndrep­tarea este posibilă din orice păcat şi până la sfârşitul vieţii. Dar dacă nu te păzeşti în smerenie poţi rata şi şansa aceasta şi să nu îţi mai revii. Pentru că noi, chiar dacă aveam aceste bucurii spirituale, totuşi nu am fost scutiţi de încercări ce porneau de la mici compromisuri şi te aduceau într-o stare de totală neputinţă şi inconştienţă. Era o grea ispitire şi cernere. Venea un caraliu şi-ţi punea în faţă o hârtie sau două, îţi dădea un creion sau un toc, şi trebuia să scrii că te lep­ezi de tot ce-ai gândit tu până atunci, şi de Dumnezeu şi de neam. Şi mulţi credeau că dacă se leapădă doar cu gura, sau în scris, dar îşi menţin credinţa în suflet, pot merge mai departe aşa, cu nădejdea că îi va ierta Dumnezeu. Dar nu a fost aşa, dragii mei. Am văzut cu ochii mei această mare durere – foarte puţini erau cei care îşi reveneau. Majoritatea cădeau din cădere în cădere. Au fost ispitiţi ca şi Mântu­itorul pe Muntele Carantaniei – li s-a pus în faţă libertatea, li s-a pus în faţă familia, bucuriile şi toate valorile înafara crucii şi a suferinţei. Lucrau cu toate puterile. Era o mare capcană. Pentru că ce se întâmpla apoi? Te rupeai la un mo­ment dat, de cădeai în ispita lor, te rupeai şi de ai tăi, fraţii tăi de suferinţă, dar te rupeai şi de ei, în acelaşi timp. Pentru că în momentul în care nu mai puteai să le dai informaţiile pe care le voiau ei, nu mai erai bun de nimic, te părăseau. Şi atunci te găseai părăsit şi de Dumnezeu, şi de lume. Şi foarte mulţi dintre ei cădeau în disperare, cădeau într-o deznădejde, cădeau într-o durere, într-o supărare, de-şi pierdeau în scurt timp orice încredere şi convingere; îi cuprindea o boală, o tristeţe, o mâhnire, şi aşa se stingeau, sărmanii.

O lepădare mică atrage alta mai mare după ea. Nu-şi mai reveneau, puţini din ei care îşi mai reveneau. Şi pe aceştia îi ţineau izolaţi, ca să nu aibă contact cu cei care puteau să-i pună pe o linie de plutire spirituală. Îi izolau acolo, în câteva celule, şi acolo îşi găseau sfârşitul în câteva luni. Meseria lor era să-i ucidă pe aceştia, pentru că deja cunoşteau prea multe din viaţa politică, din această viaţă satanicească de temniţă. Şi dacă (pe unul ca acesta) nu-l putea folosi, îl şi omorau. Nu te omorau aşa, într-un timp mai scurt; te omorau într-un timp mai îndelungat, ca să te chinuieşti. Era sigur că ai să mori după un an sau doi, sau după jumătate de an, era sigur că tre­buia să mori, dar să mori în chinurile cele grele şi lepădat de neam şi de credinţă – aceasta era râvna lor. Cu cât lepădarea era mai puternică, cu atât şi moartea venea mai curând, pen­tru că omul acesta nu mai putea suporta şi durerea dinăuntru, şi durerea dinafară. Cei care nu s-au lepădat simţeau durerea numai înafară, dar înăuntru simţeau bucurie covârşitoare.

Părintele Antim Găină de la Mănăstirea Secu o dată sau de două ori pe an venea la Târgu Neamţ; îşi mai lua câte ceva şi pensia de acolo. Cursa mergea de trei ori pe zi. Dar el mergea pe jos. O dată îl întreb: „Părinte, de ce mergeţi pe jos când este cursă?” După jumătate de an mi-a răspuns: „Am multe păcate pe sufletul meu.Nu vreau să mai înmulţesc şi tehnica asta.Ăsta e iadul nostru!”

Despre pecetluirea cu forţa

Foarte puţini vor scăpa nepecetluiţi, dar dacă vom fi pecetluiţi cu forţa nu noi vom răspunde, ci ei. Important e să nu cedezi şi să ştii să mori martir. Asta este important.

extras din cartea Din învățăturile și minunile Părintelui Justin

5 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mihai Eminescu - Colinde, colinde
    Colinde, colinde!
    E vremea colindelor,
    Caci gheata se-ntinde
    Asemeni oglinzilor
    Si tremura brazii
    Miscand ramurelele;
    Caci noaptea de azi-i
    Cand scanteie stelele

    Se bucur' copiii,
    Copiii si fetele;
    De dragul Mariei
    Isi piaptana pletele;
    De dragul Mariei
    S-a Mantuitorului
    Luceste pe ceruri
    O stea calatorului.

    RUGĂCIUNE
    Mihai Eminescu

    Nadejde si-ntarire
    si zid de mantuire
    pe tine castigandu-te,
    ingenunchem rugandu-te:
    de chinuri ce ne bantuie,
    Marie, tu ne mantuie!
    O, Sfanta Marie!
    Tu, maica durerilor,
    regina tariilor,
    taria soliilor,
    izvoru-ndurarilor
    luceafar al marilor,
    indura-te, pleaca-te,
    nadejdea corabiei,
    invingerea sabiei,
    limanul sarmanilor
    si soarele anilor,
    balsamul ranitilor,
    norocul iubitilor,
    o, da-ne tarie,
    Sfanta Marie!
    Iisuse Hristoase,
    de oameni iubitorule,
    Mantuitorule,
    izvor mantuirilor,
    de acum si pururea
    si-n vecii vecilor!

    Rugaciune

    de Mihai Eminescu

    Craiasa alegandu-te
    Ingenunchem rugandu-te,
    Inalta-ne, ne mantuie
    Din valul ce ne bantuie;
    Fii scut de intarire
    Si zid de mantuire,
    Privirea-ti adorata
    Asupra-ne coboara,
    O, Maica prea curata
    Si pururea Fecioara,
    Marie!

    Noi, ce din mila Sfantului
    Umbra facem pamantului,
    Rugamu-ne-ndurarilor,
    Luceafarului marilor;
    Asculta-a noastre plangeri,
    Regina peste ingeri,
    Din neguri te arata,
    Lumina dulce clara,
    O, Maica prea curata
    Si pururea Fecioara,
    Marie!

    Invierea

    de Mihai Eminescu

    Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
    Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
    Un singur glas îngâna cuvintele de miere,
    Inchise în tratajul stravechii evanghelii.

    C-un muc în mâini mosneagul cu barba ca
    zapada,
    Din carti cu file unse norodul îl învata
    Ca moartea e în lupta cu vecinica viata,
    Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si
    prada.

    O muzica adânca si plina de blândete
    Patrunde tânguioasa puternicile bolti;
    „Pieirea, Doamne Sfinte, cazu în orice colt,
    Inveninând pre însusi izvorul de viete.

    Nimica înainte-ti e omul ca un fulg,
    S-acest nimic îti cere o raza mângâioasa,
    In pâlcuri sunatoare de plânsete duioasa
    A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".

    Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
    Si negrul întuneric se sperie de soapte,
    Douasprezece pasuri rasuna, miez de noapte,
    Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

    Un clocot lung de glasuri vui de bucurie,
    Colo-n altar se uita si preoti si popor,
    Cum din mormânt rasare Christos învingator
    Iar inimile toate s-unesc în armonie:

    Cântari si laude’naltam,
    Noi, Tie Unuia,
    Primindu-L cu psalme si ramuri
    Plecati-va neamuri,
    Cântând Aleluia!

    Christos a înviat din morti,
    Cu cetele sfinte,
    Cu moartea pre moarte calcând-o,
    Lumina ducând-o
    Celor din morminte!"

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Minunea de a crede
    Publicat la 16 Ian 2014
    De Mesagerul de Neamt

    Parintele Justin Parvu, Manastirea Petru VodaIstoria recentă a multora dintre noi a fost sensibil marcată de personalitatea Părintelui Iustin Pârvu, discuțiile cu referire directă la sfinția sa fiind mereu marcate de istorisiri ce relevă inițierea, harul, bunătatea și înțelepciunea cuvintelor pe care le rostea. Pe de altă parte, părintele Calciu pomenește în testamentul său, scris la București, în Spitalul Militar, de perspectiva atribuirii de legende și minuni, nu doar la adresa sa, ci și la cei asemenea lui, îndemnând la înțelepciune și credință în Domnul și nicidecum în pământeni. Referitor la Părintele Iustin Pârvu s-au spus și scris multe. În cele ce urmează, ne propunem să relatăm fapte, povestite de oameni direct implicați, care se detașează din spectrul normalității și care considerăm că merită a fi cunoscute pentru o completare a imaginii personalității Părintelui Iustin, pe care o considerăm ca fiind de execepție. Documentarea în ceea ce privește materialele ce vor urma nu ne permite o distribuție ordonată în timp, ci ele vor fi relatate funcție de momentele în care au fost înregistrate, ulterior dacă vor permite condițiile se va încerca o ordonare într-o lucrare mai amplă.

    Poiana Largului, 27 februarie 2011,

    Flăcări uriașe înghit lăcașul bisericii ”Sfinții Trei Ierarhi”, monument istoric ridicat în 1833, lăsând obștea îngrozită în fața forței lor nimicitoare. Semn? Accident? Act premeditat? Greu de zis. Cert este că obștea s-a trezit în fața unui eveniment tulburător, pentru că unul din locurile sacre căzuse pradă urgiei. ”Unde o să ne rugăm de acum înainte?” Părintele paroh Mihai Ursache, care a avut amabilitatea să se ne evoce evenimentele, povestește de lacrimi în ochii celor vârstnici, ca și cum o parte din ei ar fi fost distrusă prin dispariția lăcașului de cult. Șocul momentului nu a mocnit doar în vatra satului, ci a iradiat în regiune, stârnind fie compasiune, fie amplificând teama că este un semn al pedepsei divine.

    În vremea aceea…

    La așezământul monahal de la Petru Vodă, Părintele Iustin Pârvu nu era în deplinătatea forțelor fizice, o afecține moștenită din anii de detenție făcându-i deplasarea dificilă. La auzul nenorocirii ce s-a abătut asupra obștei din Poiana Largului, părintele găsește resurse și coboară în mijlocul obștei tulburată de eveniment, îndemnând la calm și credință. Parohul Ursache își amintește că Părintele Iustin l-a sfătuit să privească evenimentul ca pe o încercare venită de la Domnul și nu ca pe o pedeapsă. ”Părintele ne-a îndemnat să fim uniți și să nu ne pierdem nădejdea, că nu suntem părăsiți de Dumnezeu și nici oropsiți. Ne-a dat curajul de a depăși grozăvia evenimentului și încrederea că putem să ridicăm un alt locaș care să servească ca loc de rugăciune pentru obște.”

    Mai mult…

    cuvintele sale au fost însoțite de fapte, Părintele Iustin donând pentru demararea lucrărilor o sumă apreciabilă de bani. ”Dumneavoastră ce ați spune dacă cineva acum vine și vă dă 20000 de dolari, ca să începeți să clădiți ceva la care doar vă gândeați?” Sigur, gestul Părintelui a fost unul din elementele de încredere, dar evoluția ulterioară a dovedit că nu a fost un gest singular sau unul care să șocheze. Perioada următoare a dovedit implicarea Părintelui în coagularea eforturilor pentru ridicarea unui nou edificiu de cult. Demersurile sale au contribuit la rezolvarea hățișului de acte și norme necesare scoaterii de sub incidența atributului de monument istoric a lăcașului distrus și obținerea avizelor necesare pentru ridicarea unui nou lăcaș, care să păstreze hramul și să continue tradiția locului. Frecventele vizite ale părintelui Ursache la Petru Vodă erau finalizate cu vorbele Părintelui Iustin: ”Măi, stai liniștit, că totul se va rezolva și o să fie mai bine de cum era.”

    Și chiar așa se și petrecea…

    Proiectul a devenit realitate, oamenii s-au adunat în jurul parohului și se vedea că lucrurile vorbite deveneau fapte. Unitatea invocată de Părintele Iustin nu a fost doar un slogan, iar obștea a pus umărul la treabă. Numai că în orice construcție pot apărea momente în care socoteala din casă nu se potrivește cu cea din târg. Aflat într-un impas financiar, proiectul noii biserici nu îl lasă indiferent pe Părintele Iustin, care-i dă un nou suflu în 2012, în valoare de 2 miliarde de lei vechi. Și astfel fundația și demisolul proiectat pentru servicii conexe rânduielilor bisericești au fost duse la bun sfârșit. Trecerea la cele veșnice a Părintelui nu a stopat derularea lucrărilor și astăzi proiectul este în derulare, eforturile obștei fiind marcate de exemplul celui ce le-a inițiat, la rândul lui ctitor de lăcaș.

    L-am întrebat

    Pe preotul Ursache ce a însemnat pentru dânsul implicarea Părintelui Iustin și i-am cerut să nu facă neapărat un laudatio in memoriam. Părintele inspira încredere, și nu neapărat încredere în ceva exterior, cât mai ales încredere în puterea de a face. În plus ”dacă la început, ca proapsăt absolvent, și la început de drum credeam în ceea ce fac doar prin prisma serviciului în care eram investit, întâlnirea cu Părintele m-a făcut să cred cu toată ființa și să fiu conștient de misia pe care o am de dus la capăt. Tăria cuvintelor și faptelor sale m-au făcut conștient că este ceva mult mai mult decât un simplu serviciu și harul sfinției sale s-a revărsat și asupra mea.”

    Fapta…

    descrisă de parohul Ursache de la Poiana Largului relevă valoare de reper pe care Părintele Iustin o are pentru cei din zona Petru Vodă, prezența sa în miezul evenimentelor având rolul de a uni cugete și mijloace pentru a se depăși cât mai bine acel moment. De asemenea, experiența sa de ctitor de lăcaș s-a văzut în toate etapele construcției, când îi explica preotului Ursache ce și cum să facă. Și lucrările s-au derulat întocmai. Donațiile Părintelui, considerate de majoritatea ca fiind minuni, dată fiind consistența lor, a dovedit că Sfinția sa avea o capacitate aparte de a articula resursele, astfel încât să se poată duce la bun sfârșit orice lucrare. Spirit practic, simț gospodăresc, eficiență managerială. Admitem că sunt câteva din multele calități dovedite pe timpul traiului la Mănăstirea de la Petru Vodă, ca să nu mai pomenim de limpezimea gândirii unui om trecut de 90 de ani, cu sănătatea șubrezită de anii detenției și persecuția regimului de după 1947. Așadar, la o analiză succintă, oare câți semeni pot să fie astfel ca stare și funcțiune, la o vârstă înaintată și cu edificiul corporal la limită? Răspunsul vă aparține și suntem convinși că veți admite și perspectiva unei minuni și/ sau de o dimensiune foarte înaltă a verbului a crede.

    George PĂTRĂUCEAN

    - Puteți evoca o întâmplare care v-a marcat și în care să fie implicat Părintele Iustin Pârvu?

    - În afara actelor povestite și care au o însemnătate uriașă pentru noi, vă îndrum spre un om care a fost părtaș unei fapte pe care vă las să o interpretați cum doriți.

    Contactată telefonic, sursa indicată de preotul Ursache ne povestește cum, în timpul unui pelerinaj la Petru Vodă, la coada de la chilia Părintelui s-a așezat o tânără din Cluj, a cărei mamă dispăruse de acasă de câteva luni de zile, timp în care nici poliția, nici alte organisme abilitate social în rezolvarea acestei probleme nu a dus la vreun rezultat. Auzind de existența ”unui sfânt” la Petru Vodă, persoana vine aici și se așează la rând, ca toți ceilalți care sperau ca Părintele să le arate calea. Cu lacrimi în ochi, tânăra se apucă să povestească despre tragedia din viața familiei ei celor răbdători din coada amintită. Părintele iese din chilie și o remarcă pe tânără, se duce la ea și o îndeamnă să nu mai plângă. Începe să-i relateze povestea ei, iar părintele îi pune mâna pe umăr și-i zice: „Măi, stai liniștită că mama ta mai are un pic și trebe să ajungă aici”. În jumătate de oră, mama fetei de care facem vorbire o îmbrățișa, după o perioadă în care familia ei s-a gândit la tot ceea ce putea fi mai rău.

    Anul 2002 a zguduit comunitatea Mănăstirii Agapia. O tânără maică este găsită moartă în chilia ei, cauzele fiind neelucidate, însă versiunea oficială povestește despre o intoxicație letală cu o substanță folosită în tratamente fitosanitare. O altă maică, a cărei identitate dorim să o protejăm, apropiată de cea dispărută, începe să fie tulburată de apariții stranii ale decedatei, în diferite ipostaze. O nălucă, care se ivea pe nepusă masă și care determina o imensă tulburare psihică pentru Maica N., care a recurs la duhovnicul său pentru a elucida această stare. Rugăciunile, deschiderile de cărți, slujbele și toate rânduielile pentru o asemenea stare s-au dovedit ineficiente. Timp de un an de zile, Maica N. s-a chinuit cu aparițiile defunctei. Până la vizita de la Petru Vodă. Întrevederea cu Părintele Iustin Pârvu și relatarea stării de fapt a fost un punct de cotitură. Părintele i-a zis ”Mergi înapoi la mănăstire și fii liniștită, că maica nu ți se va mai arăta”. De atunci, calvarul maicii a încetat și lucrurile au intrat pe un făgaș normal.

    Am întrebat-o pe Maica N. despre ce a trăit la întâlnirea cu Părintele. ”Am intrat în chilia sfinției sale cu emoții puternice, pentru că mă aflam înaintea unui om despre care auzisem multe relatări și care se spunea că are un mare har. Din momentul în care l-am văzut, orice emoție a dispărut și am simțit o imensă stare de bine și liniște. Părintele iradia bunătate și blândețe. Nu am simțit așa ceva în preajma nimănui. Am ieșit din chilia sa liniștită și cu sufletul împăcat. Mi-am dat seama că ceea ce spunea lumea despre sfinția sa era cât se poate de adevărat. Nu știu dacă e potrivit să-l denumim sfânt, dar eu am simțit harul său că s-a pogorât asupra mea.”

    Va rog sa adaugati in acest site un link separat in care sa scriem despre minunile facute de Parintele Justin.

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Trebuie sa-mi schimb buletinul in primavera imi puteti spune va rog exact ce fel de bulletin trebuie as cer si cum trebuie sa arate

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2014/01/20/noile-buletine-cu-cip-o-sfidare-si-o-bataie-de-joc-de-ultima-speta-dezbaterea-publica-de-la-mai-video-si-tertipurile-absolut-incredibile-ale-autoritatilor/ ... Deci nu prea mai avem optiuni ,ma ingrijoreaza rau ultimile stiri pt ca se cere buletinul peste tot n-am putut sa-mi inchid un abonament orange cand am fost in Tara pt ca n-am avut buletinul la mine...

  1. Pingback: Staretul HARITON NEGREA retrage articolul anti cip de pe site-ul Manastirii Petru Voda, „In urma reacțiilor negative avute la adresa mea” … | † APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară

Leave a Reply to Iulia Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*