Troiţa de la Tâncăbești în pericol! Apelul sculptorului Ivanof

troita-de-la-tancabesti

Am primit la redacţie apelul scluptorului Cristian Ivanov, coautor alături de comandantul legionar Ştefan Georgescu, al troiţei monumentale de la Tancabesti, ridicate pe locul asasinării lui Corneliu Zelea Codreanu.
Acest apel vine în contextul în care, încă din vara anului trecut, institutul naţional pentru studiul holocaustului în România “Elie Wiesel” a declanşat o serie de intervenţii fata de autorităţile locale şi naţionale, în vederea demolării acestui monument.
Recent, INSHR – “EW” a sesizat organele penale, deschizându-se un dosar penal în care a fost citat atât măiestru Cristian Ivanof, cât şi decedatul Fane Georgescu. În urma anchetării domnului Ivanof de către organele judiciare, intrucat acestea nu au putut găsi aspecte ilegale în respectarea legii construcţiilor şi în avizarea amplasării troiţei, s-a încercat incriminarea existenţei pe lângă troiţa a unor anexe de metal, care nu figurează în proiectul iniţial (garduri, felinare etc.)
Având în vedere ameninţarea care planează în aceste zile asupra existenţei troiţei de la Tancabesti, domnul Ivanof cere prin acest material tuturor celor care cinstesc memoria lui Zelea Codreanu, să renunţe la amplasarea oricăror anexe în afara troiţei aprobate legal şi să evite afişarea oricăror simboluri ideologice atunci când omagiază memoria Căpitanului.

Redactia Buciumul

Apelul domnului Cristian Ivanof:

Eu, Cristian Ivanof, în calitate de coautor al crucii de hotar  de la Tancabesti şi unic autor al refacerii acestei cruci după distrugerea ei din oct. 1999 am următoarea rugăminte către cei de bună credinţă că şi celor care folosesc acest loc pentru afaceri personale:
În primul rând rog să nu se mai planteze aici nimic dacă nu există autorizatiie legale sau dacă vor cest lucru, să meargă la poliţie şi să-şi assume consecinţele faptelor comise.
De asemenea, având în vedere acuzaţiile din dosarul penal referior la troiţa şi la sibolurile afişate de diverse organizaţii sau persone, toate aşezate legal, rog pe toţi cei ce au respect faţă de acel loc să se abţină de la afişarea oricăror simboluri ideologice.
Personal mi-am asumat la poliţie răspunderea pentru tot ce am făcut şi care este în legalitate.
Nu mai sunt însă dispus să mai fiu chemat şi anchetat pentru ilegalităţile altora.
Aceştia să nu mai pozeze în “eroi” şi “luptători” arogându-şi o calitate pe care nu o au şi nu o vor avea (legionari). Să înceapă prin a veni la poliţie  să răspundă personal în fata anchetatorilor. “Curajul” expus pe te miri unde nu te înălţa, doar te înjoseşte!
Foarte mulţi consideră locul de la Tancabesti  că pe o trambulină pentru jocurile personale, pe toţi aceştia fără excepţii îi arăt cu degetul că pe DUŞMANI AI CRUCII şi ai NEAMULUI ROMÂNESC, ei vor fi împovăraţi cu păcatul dacă crucea de la Tancabesti va fi distrusă şi vor fi blestemaţi din neam în neam!
La Tancabesti este un ALTAR şi ASTA TREBUIE să RĂMÂNĂ!
Este un loc sfinţit cu sânge, un loc de închinare şi de rugăciune nu un loc de întâlnire pentru sălbatici.
Îmi asum şi primesc toate înjurăturile pornite de la “luptătorii” fără cauză, fără cruce  şi fără Dumnezeu.
Tot aşa accept orăcăielile şi ifosele tuturor frustraţilor care, neputincioşi fiind, cred că vor ajunge ceva bârfind, minţind şi acuzând oriunde de orice pe oricine!
La toţi aceştia le spun de pe acum: nu sunt şi nu voi fi niciodată ceea ce vor să arate a fi… sunt doar nulităţi demne de toată milă!
Cu toată dragostea creştinească pentru cei care iubesc sincer crucea şi neamul.
Pentru ceilalţi… Dumnezeu s-ai lumineze!

Aşa să-mi ajute Dumnezeu, aşa s-ai ajute Dumnezeu pe cei fără cruce  şi credinţă!

P.S.: De când sunt legionari cei cu dosare penale pentru ilegalităţi, mincinoşii, hoţii, escrocii şi afaceriştii fără scrupule ?!  Au aceştia dreptul cel puţin moral să apară într-un loc sfinţit de suferinţă şi sânge curat ?!

5 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Numai vântul mai suspină / Dulcele tău cânt / Peste florile ce-alină / Tristul tău mormânt..." spune IMNUL LEGIONARILOR CĂZUŢI. Ei, bine, nu e chiar aşa! Din fericire.Nu numai vântul poartă mai departe melodiile de demult, ci şi legionarii. Şi nu numai bătrânii.

    DOAMNE-AJUTĂ!

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Fara suparare..., cu tot respectul pentru Domnia Sa, nu are dreptate. Ne "pozam" in legionari? Oare riscurile la care ne supunem (amenzi, dosare penale fabricate, retineri ilegale, etc.) atunci cand ii omagiem pe mortii si martirii nostri sau participam la diverse mitinguri, manifestatii, marsuri, comemorari, munca voluntara, cum le numeste? Tot "poze"? Oare in toata armata de legionari ai Miscarii Legionare interbelice erau numai oameni sfinti? Nu aveau si ei pacate, la fel cum avem si noi? Oare si ei au intrat in miscare pentru "poze"? Poate ca Domnul Arhitect nu stie ce a insemnat si inca mai inseamna aceasta miscare. Aceasta Miscare Legionara este inainte de toate o Scoala in care se formeaza caractere, oameni cu mentalitate diferita de tot ceea ce vedem in jurul nostru azi si care era si atunci. Toti cei care intrau in aceasta miscare invatau lucruri noi, isi schimbau mentalitatea, primeau o educatie national-crestina si multi din cei ce intrau se schimbau in bine. Cu ce s-au schimbat lucrurile de atunci si pana acum? Ca nu avem inca un lider, este adevarat. Dar asta nu inseamna ca cei de azi, care se doresc a fi legionari nu lupta cu ei insisi pentru schimbarea lor in bine.

    Daca tot face niste afirmatii urate, sa faca bine Domnul arhitect sa dea si niste nume. Nu sa ii bage pe cei pe care ii numeste penali la un loc cu toti cei de buna credinta si care nu au incalcat macar o data legile tarii.

    Rusine, Domnule arhitect! Se vede ca nu sunteti legionar.

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ajuta!
    Multumiri pentru rectificare. A ramas totusi primul comentariu in care apare reclama la Nicador Zelea-Codreanu. In mesaj spune ca ....eu cred ca nici acest comentariu nu trebuie lasat, cu atat mai mult cu cat Nicador Codreanu profaneaza memoria Comandantului cu o ura greu de inteles. Nu este nici pe departe pe linia legiunii, daramite sa o reprezinte.

    Ceea ce am vrut sa subliniez si in mesajul anterior, este faptul ca oricine vrea poate sa vorbeasca in numele legiunii. Si asa, peste noapte, mai mult sau mai putin, ne-am trezit cu o gramada de "Miscari Legionare" care mai de care mai aproape sau mai departe de linia trasata de Capitan. Problema este aceste grupulete s-au format din mandria celor care le conduc. Iar acest lucru este impotriva invataturii legionare:

    "UNDE sunteţi numai trei legionari, trăiţi ca fraţii între voi: unire, unire şi iar unire.
    Sacrifică tot, calcă-te pe tine în picioare cu toate poftele şi cu tot egoismul din tine pentru această unire. Ea, UNITATEA, ne va da biruinţa.
    Cine este contra unităţii, este contra biruinţei legionare." scria Capitanul la porunca a 7-a.

    Atunci cum se face ca sunt mai multe comemorari, dupa cate grupulete s-au facut? Nu se pot vedea intre ele. De ce? Pentru ca se lupta intre ele care este mai "autentica". Foarte multe din aceste grupulete NU MERG PE LINIA NEAMULUI, si deci nu merg pe linie legionara. Au tradat increderea acordata si de cele mai multe ori s-au rupt din corpul de legionari existenti pentru a-si forma ei o "Legiune" dupa chipul si asemanarea lor. Mandria asta, fratilor, face ravagii in sufletele multora. Nu suntem noi in masura sa ii judecam, insa avem datoria de a le arata greseala pentru a se indrepta, si mai mult nu trebuie sa ii incurajam in greseala lor.

    De aceea spun, fiecare grupulet isi cunoaste data cand organizeaza comemorarea. Fiecare isi anunta oamenii lor. Nu lasati acest blog sa devina portavoce pentru aceste grupulete. Pentru ca daca le promovati, atunci trebuie sa va asumati si devierile acestora de la linie. Vreti sa se spuna ca Apologeticum il promoveaza pe Nicador Zelea-Codreanu? Sau gruparea lui Suru? Sau mai stiu eu ce grupare? Eu cred ca Apologeticum trebuie sa fie pe Linia Legionara asa cum este. De aceea am spus ca mai bine astfel de comentarii sa nu isi aiba locul aici, pentru a nu sminti pe cine stie ce novice in treburile acestea si a-l avea pe constiinta ca s-a indreptat pe o directie gresita dintr-o informatie de pe acest site.

    Ceea ce faceti este un lucru extraordinar de important pentru neamul nostru romanesc, dar totodata si responsabilitatea este foarte mare. Dumezeu sa va ajute in aceasta mare misiune pe care o indepliniti pentru noi.
    Asta am vrut sa spun in primul mesaj, insa nu am prea avut timp sa detaliez. Iertati-ma daca v-am plictisit.

    Doamne ajuta!

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Iertati, nu stiu cine este Nicador, si nici nu stiam pana acum ca sunt mai multe grupari care se vor a fi legionare. Am insa o parere: legionarii adevarati apara dreapta credinta, cred ca aici este centrul legionarilor: ortodoxia si mai apoi neamul. Nu poate fi legionar cineva daca mai intai nu este fiu al Bisericii lui Hristos, si dupa aceea fiu al neamului romanesc.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Si mai intreb ceva, explicati si pentru cei neavizati, despre ce este vorba?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*