Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra legii descentralizării (prima etapă a regionalizării)

harta-regionalizare_88166200Guvernul şi-a angajat răspunderea marţi în faţa plenului reunit al Parlamentului asupra proiectului de lege privind descentralizarea.

Premierul Victor Ponta a prezentat în plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului obiectivele descentralizării.
La finalul şedinţei, de la care parlamentarii PDL au absentat, preşedintele de şedinţă, Valeriu Zgonea, a anunţat că începând de marţi curge termenul de trei zile pentru depunerea unei moţiuni de cenzură în acest caz.

Proiectul de lege privind descentralizarea prevede că sănătatea, agricultura, mediul, învăţământul preuniversitar, cultura, tineretul şi sportul, precum şi turismul, vor trece în subordinea autorităţilor locale, în timp ce Poliţia, agenţia de prestaţii sociale, cinematografele şi porturile vor rămâne în structurile centrale.

Actul normativ privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică a fost aprobat pe 14 noiembrie de Executiv şi trimis Legislativului.
Parlamentarii au depus 2.040 amendamente la acest proiect, iar Guvernul a adoptat în şedinţa extraordinară de marţi 568 dintre acestea.
‘Marea majoritate a amendamentelor adoptate ţineau de anexă. S-au adus corecturi minore şi limpeziri ale unor texte’, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada.

4 comments

  1. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    guvernul antihristic va pregateste sclavia la antihrist
    statul mamona pregateste terenul pentru antihrist
    totul se pregateste cu viclenie spre ingenunchierea la mamona a celor multi inchinati lui HRISTOS ;
    "va vor pune taxe impozite va vor lua totul ..."Sfantul Parinte Arsenie Boca
    "intr-o noapte spre zi veti fi ocupati de trei tari de unguri de rusi si de bulgari ... iar peste cei ce va vor ocupa va veni ploaie de foc "
    ploaia de foc va fi la propriu
    caci MAICA DOMNULUI se roaga mult pentru acest pamint cu lacrimi de sange si pentru rugaciunile MAICII DOMNULUI a fost amanata DREPTATEA DUMNEZEIASCA pe acest pamint ...insa nu la nesfarsit

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "cinematografele"

    Arunca la cosul de gunoi tot ceea ce inseamna cultura si protectia vietii si neamului si protejeaza noncultura cu banii nostri. Ce ne ofera noua cinematografele pentru a le intretine cu bani de la buget? Pun intrebarea si altfel - ALE CUI SUNT CINEMATOGRAFELE DIN ROMANIA? ALE JIDANILOR!!! Iar noi, porci cum ne denumeste acest trib, trebuie sa le intretinem. Cata nemernicie...

    Politia...

    Ce face politia pentru neamul romanesc? NIMIC DOMNILOR! Este platita de noi ca sa ne apere si protejeze. In schimb ei protejeaza bogatiile imperialistilor si sionistilor. Si bomboana de pe coliva, ne mai si bat daca nu suntem de acord.

    Porturile...

    Ale cui mai sunt si astea? Caci ale noastre nu mai sunt demult. Au fost vandute cu ani in urma, o data cu jefuirea tarii. Si acestea au incaput in ghearele aceluiasi trib.

    Iar nenorocirea noastra nu se opreste aici. Vor pune ghearele pe toata tara. Nu peste mult timp ne vor pune sa platim si chirie pe acest pamant sau ne vor extermina.

  3. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    pe cei ce sunt precum porcii si tratati precum porcii ahtiati dupa laturile jidanilor numai clatinarea pamintului din temelie ii va scoate din aceste laturi spurcate ...
    ca au ascultat de sfatul viclean al vrajmasilor lui DUMNEZEU , al tatalui minciunei la care se inchina acesti vrajmasi ai lui DUMNEZEU si care se numesc jidani ...
    au ascultat de sfatul viclean si haina cea alba data la Sfantul Botez au intinat-o caci pe antihrist prin inscrisurile voastre l-ati pus la pamintul acestei Tari ...ministru agriculturii
    INCHINATI-VA SFINTEI CRUCI a Acestui Neam si nu fiti precum "porcii" manati la focul vesnic
    Stati in Apararea acestui Ogor Binecuvantat de SFINTI si sa fim precum Neamul Cel Sfant care ne-a harazit pe acest pamint ;
    ca de nu ...
    de vom trada Neamul Cel Sfant si vom vinde Ogorul atunci FOCUL SFINTILOR de pe acest pamint , ne va vedea ... spre curatarea acestui pamint de spurcaciunea cea mare , de spurcati si de porcii manati la focul cel vesnic
    amin.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Guvernul Ponta este un guvern de mafioti.

Leave a Reply to crestinul ortodox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*