Mascarada Abatorului

Totul a început după anul 1945, cînd în România ocupată de trupele sovietice s-au răspîndit o sumedenie de relatări despre presupuse crime săvîrşite de membrii Gărzii de Fier în timpul aşa-zisei “rebeliuni legionare”, practic o lovitură de stat a lui Ion Antonescu împotriva foştilor parteneri de guvernare. Scopul a fost denigrarea uneia dintre cele mai anticomuniste organizaţii din România interbelică şi începerea unei adevărate “vînători de vrăjitoare”. Una din cele mai răspîndite şi îngrozitoare poveşti despre acea perioadă a fost cea legată de “progromul de la abatorul din Bucureşti”. Prin diverse articole apărute în presa comunistă, luări de poziţie, cărţi (Marin Preda) sau filme (Sergiu Nicolaescu) s-a sedimentat în conştiinţa publică faptul că zeci de evrei au fost ucişi şi agăţaţi ca animalele în cîrlige de măcelărie în timpul violenţelor din ianuarie 1941. Mişcarea Legionară a negat întotdeauna acest lucru, aducînd drept argument lipsa probelor concrete şi de necontestat.

În 1946 procurorii comunişti au deschis dosarul “Abator” pe baza zvonurilor lansate de propagandiştii sovietici. Au fost anchetaţi atunci muncitorii şi medicii angajaţi ai abatorului în 1941. Nu au fost găsite probe referitoare la existenţa masacrului, dosarul fiind în cele din urmă închis. Pînă şi angajaţii evrei, precum tinichigiul Segal, au declarat că nu a existat nici o crimă şi nici un cadavru nu a fost atîrnat în cîrlige.

Dintre toţi cei audiaţi, doar măcelarul Horwat a afirmat că el crede în versiunea pogromului, dar acesta nu era angajat al abatorului în 1941. Cu toate acestea, el a fost răsplătit de autorităţile vremii pentru declaraţia sa cu funcţia de director al instituţiei.

Mai mult, toţi ceilalţi angajaţi au semnat în semn de protest o scrisoare de dezminţire a poveştilor apărute în presa comunistă. Acest lucru este mărturisit şi de Zaharia Marineasa, un legionar marcant din Banat şi participant activ la Rezistenţa Anticomunistă, într-un material publicat în Almanahul Gazeta de Vest din anul 1994. Exemplare ale protestului muncitorilor au fost trimise mai multor ziare din acea perioadă, dar acestea au refuzat din diverse motive publicarea textului.

Vedeţi şi declaraţia angajaţilor abatorului, care dezmint articolele din presa vremii.

Să ne unim în forţă! Să creăm un element românesc, de echilibru, potrivit cu vremea cu care ne confruntăm!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=atkYwFzOGnY]

Este cunoscut faptul că Părintele Justin a ridicat Mănăstirea Petru Vodă pentru cinstirea camarazilor săi, ce au mucenicit în temniţele comuniste, după cum putem citi, spre bucuria noastră, şi pe site-ul Mănăstirilor ortodoxe, realizat de Patriarhia Română.

Mişcarea Legionară – spaima duşmanilor neamului românesc. Despre condiţia legionarului şi datoria de a-i cinsti pe Sfinţii Închisorilor

La ora aceasta, nimic nu-i supără pe toţi duşmanii noştri şi ai neamului nostru, mai mult decât Mişcarea Legionară! Noi trăim prin această mişcare! Dar orice s-ar întâmpla, niciodată nu vom avea altă soartă decât a celor care trebuie să fie maltrataţi şi persecutaţi! Că toate conflictele acestea economice, financiare, nu sunt altceva decât consecinţa stăruinţei poporului nostru în credinţă faţă de Mişcarea Legionară!

După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. Să ne pocăim, să ne punem cenuşa în cap, să ne dea Domnul harul, şi puterea de a primi mucenicia. Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea Ortodoxiei! Oamenii noştri de elită, prin tăcerea lor nu fac decât să construiască sicriul Ortodoxiei, pe care îl pregăteşte stăpânirea acestei lumi. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai este! Luptă este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa a început creştinismul, aşa va şi sfârşi: în dureri şi suferinţă. Pecetluiţi creştinismul vostru cu mucenicia voastră!

Legionarismul nu a fost o sectă; el s-a supus întru totul Bisericii Apostolice, învăţăturilor de credinţă ortodoxă şi a slujit Biserica lui Hristos cu multe jertfe, cu preţul vieţii multor martiri care şi-au închinat toată viaţa Bisericii şi neamului. Oameni pe care i-am cunoscut personal în închisoare şi care îşi dădeau bucata lor de pâine şi haina de pe ei celor mai neputincioşi, neputând să vadă suferinţa fraţilor lor; mai bine mureau ei, decât fraţii lor; aveau atâta forţă în mărturisirea credinţei, nu alta decât cea ortodoxă, încât mulţi dintre gardieni se îmblânzeau de puterea dragostei lor şi rămâneau muţi în faţa tăriei credinţei lor.

Părintele JUSTIN Pârvu

Legionarul iubeşte moartea, căci sângele lui va servi pentru plămădirea cimentului României legionare. Legionarul n-are teamă decât de Dumnezeu, de păcat şi de clipa în care puterile fizice ori sufleteşti îl vor scoate din luptă… El trebuie să primească pe umerii săi jugul Mântuitorului nostru, Iisus Hristos:„Luaţi jugul Meu asupra voastră”. Viaţa care-l aşteaptă, drumul pe care-l va străbate trece prin muntele suferinţei, apoi prin pădurea cu fiare sălbatice şi prin mlaştina deznădejdii. Cine renunţă la mormânt, renunţă la Înviere. Pentru că, condiţia Învierii stă în acceptarea prealabilă, neşovăitoare, senină a durerilor şi apăsării mormântului.

Patronul nostru este Sfântul Arhanghel Mihail: “Spre inimile cele necurate care vin întru preacurata casă a lui Dumnezeu, fără milă întind sabia mea”. Mişcarea Legionară, înainte de a fi o mişcare politică, teoretică, financiară, economică, de formule etc., este o ŞCOALĂ SPIRITUALĂ, în care dacă va intra un om, la celălalt capăt va trebui să iasă un EROU. Elită legionară nu înseamnă numai a lupta şi a învinge, ci înseamnă: permanentă jertfire, în slujba neamului, că ideea de elită este legată de ideea de jertfă, de sărăcie, de trăire aspră şi severă a vieţii, că unde încetează jertfirea de sine acolo încetează elita legionară.

Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu

Despre cinstirea Sfinţilor Închisorilor

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ZYhqt6wK88Y]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ZnwmyCUYLq0]