
Israel a atacat Siria. Ţinta a fost un depozit de rachete
Aviaţia militară israeliană a atacat teritoriul sirian într-un raid care a avut ca ţintă un depozit de rachete din zona principalului port sirian, Latakia.
Un oficial din administraţia Obama a confirmat pentru CNN atacul aerian al Israelului. Potrivit oficialului american, raidul aerian a vizat rachete şi alte echipamente militare care, potrivit Israelului, urmau să fie transferate mişcării şiite libaneze Hezbollah, aliată cu regimul Bashar al-Assad. Oficialul american a preferat să rămână anonim.
Presa israeliană a raportat o explozie la un depozit de rachete din zona portului sirian, însă atacul nu a fost confirmat şi de Guvern.
Postul tv Al-Arabiya a relatat că aviaţia militară israeliană a atacat două poziţii din Siria în cursul nopţii de miercuri spre joi – în oraşul-port Latakia şi în Damasc.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.
Portul sirian s-a aflat în centrul atenţiei şi în luna iulie a acestui an când, potrivit Sunday Times, mai multe raiduri lansate de pe un submarin militar israelian de tip Dolphin au vizat rachetele de fabricaţie rusească Iahont P-800 ale sirienilor.
Related Posts
1 Comment
Leave a Reply Cancel reply
OrtodoxINFO
- Cipul implant wireless, cât un fir de sare, a fost creat în Coreea de Sud
- Primele „pașapoarte de vaccinare” au fost deja emise în Islanda
- Omul de știință Charles Lieber a fost arestat ca fost agent chinez; Acesta a pus la punct nanotehnologia Coronavirusului
- ȘOC în Israel: În urma vaccinării explozive, a crescut alarmant numărul de infectări la copii
- Anchetă privind frauda din contractele dintre UE și firmele furnizoare de vaccin Covid. Avocatul Poporului din UE cere desecretizarea contractelor
Ecumenismul - profanare a Bisericii si pustiire a Ortodoxiei
Despre indumnezeire si sfintenie
Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumnezeu
P. Justin despre canonizarea
Mc. Valeriu Gafencu
MARTURISIREA DE CREDINTA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI
Semneaza petitia impotriva venirii papei in Romania
Descarcati icoana la calitate inalta
Drapelul României Creştin Ortodoxe
GASLAND - Documentarul care spune adevărul despre Gazul de șist
APELUL P. Justin
Vremea
Curs valutar BNR
![]() | EUR : EURO | 0 RON |
![]() | USD : Dolar american | 0 RON |
![]() | GBP : Lira sterlina | 0 RON |
![]() | MDL : Leu moldovenesc | 0 RON |
![]() | XAU : Gram de aur | 0 RON |
Asta a fost un test pentru Siria si o provocare pentru Israel. Asa-zisul stat Israel, astepta o riposta din partea Siriei pentru a incepe razboiul, insa Siria a facut bine ca nu a ripostat. Pacat de nevinovatii care au murit. Dupa cum vedem, jidanii nu se mai satura de sange.