Bulgaria prelungește interdicța cumpărării terenurilor de către străini până în 2020

bulgaria land not forsaleParlamentul bulgar a prelungit marti, cu sase ani, pana in 2020, interdictia impusa strainilor de a cumpara terenuri in Bulgaria, un proiect simbolic al partidului ultranationalist Ataka care ar putea atrage sanctiuni din partea Uniunii Europene, scrie Mediafax citand AFP.

Dintre cei 221 de parlamentari prezenti in sala, 171 au votat in favoarea textului – 23 de deputati Ataka, 89 de membri GERB si 59 de deputati socialisti.

In contextul aderarii la Uniunea Europeana, Bulgaria a modificat Constitutia, permitand achizitionarea de terenuri de catre straini. Moratoriul privind achizitia de terenuri urma sa expire pe 1 ianuarie 2014, astfel ca Ataka a introdus un amendament. Conform textului adoptat in Parlament, moratoriul va fi prelungit pana pe 1 ianuarie 2020.

“Bulgaria va avea grave probleme cu imaginea sa europeana. Bulgaria moderna nu trebuie sa isi axeze politicile pe populism”, a reactionat presedintele socialist al Parlamentului de la Sofia, Mihail Mikov.

Un purtator de cuvant al Comisiei Europene, Chantal Hughes, a declarat ca prelungirea interdictiei nu este posibila.

Partidul minoritatii turce, MDL, care sustine alaturi de socialisti Guvernul condus de tehnocratul Plamen Oresarski, a declarat ca va sesiza Curtea Constitutionala in legatura cu aceasta masura legislativa.

Meglena Kuneva, coordonatoarea negocierilor pentru aderarea Bulgariei la UE, a avertizat ca Sofia risca sanctiuni europene, amintind ca Bruxellesul a refuzat initiativa Romaniei de amanare a achizitionarii terenurilor de catre straini.

Ministerul Agriculturii din Romania asteapta pozitia Bruxelles-ului pentru proiectul de lege privind limitarea cumpararii de teren agricol de catre straini

Ministerul Agriculturii asteapta un punct de vedere de la Comisia Europeana, pana la sfarsitul saptamanii viitoare, privind proiectul de lege pentru limitarea cumpararii de terenuri agricole de catre persoanele fizice straine, a declarat, luni, secretarul de stat Daniel Botanoiu, potrivit HotNews.ro.

El a precizat ca a transmis Directiei Generale pentru Piata Interna a Comisiei Europene proiectul de lege actualizat cu propunerile facute de partenerii sociali, dupa ce reprezentantii DG MARKT obiectasera asupra anumitor limitari din proiectul initiat de Ministerul Agriculturii.

“Noi acum asteptam pana la sfarsitul saptamanii viitoare sa vina clarificari de la Comisia Europeana, DG MARKT. Nu am modificat nimic, eu am updatat doar propunerile care mi-au venit de la partenerii sociali”, a declarat Botanoiu, pentru HotNews.ro. Potrivit acestuia, Ministerul Agriculturii negociaza in continuare cu oficialii DG MARKT pentru a permite Romaniei sa aiba o lege care sa “raspunda preocuparilor actorilor din sectorul agricol dar si Tratatului de aderare”, de la 1 ianuarie 2014, data de la care Romania va fi obligata sa-si deschida piata funciara catre cetatenii straini din UE. In context, secretarul de stat a sustinut ca viitorul act normativ poate fi promovat de Guvern si adoptat de Parlament pana in decembrie 2013, pentru a intra in vigoare de la 1 ianuarie 2014.

Lunea trecuta, secretarul de stat din MADR Achim Irimescu a discutat cu oficialii europeni despre proiectul de lege privind reglementarea pietei funciare romanesti, insa reprezentantii Comisiei s-au opus restrictiilor propuse de Romania.

La inceputul lunii septembrie Ministerul Agriculturii a lansat in dezbatere publica un proiect de lege pentru limitarea cumpararii de terenuri agricole din Romania de catre persoanele fizice straine.

“Proprietatea persoanei fizice reprezentand terenuri agricole situate in extravilan, nu poate depasi 100 ha”, se arata in proiectul de lege publicat de Ministerul Agriculturii. In plus, pentru a putea cumpara teren agricol extravilan in Romania, cumparatorul trebuie sa faca dovada ca are cunostinte in domeniul agricol sau ca a desfasurat activitati agricole cel putin 5 ani ori, daca a avut si inaintea achizitiei teren, ca a desfasurat activitati agricole pe acestea”, se mai arata in proiect. Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, sustinea atunci ca prevederile din proiect nu sunt masuri discriminatorii.

“Legea pe care noi o propunem probabil ca va fi o lege organica si care spune ca exista un drept de proprietate care nu este atins, un drept de proprietate general valabil, egal pentru toti cetatenii persoane fizice”, a spus Constantin. Acesta a precizat ca Legea nu se va aplica retroactiv, in sensul ca nu-i afecteaza pe cei care detin deja suprafete agricole mai mari de 100 de hectare, ci ii vizeaza pe cei care urmeaza sa cumpere pamant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*