Poezii profetice ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

sf ioaniacob hozevitul poezii

Imnul românesc

Imnul românesc

tricolor ortodoxAcum, ori niciodată
Treziţi-vă, Români!
Având credinţă-n suflet
Şi arma sfântă-n mâini.

În rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci “arma mântuirii”
Mereu s-o mânuiţi!

Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul “Maicii Voastre”
Cele duhovniceşti!

În pavăza credinţei
Fiind adăpostiţi,
La vremuri de războaie
Veţi fi nebiruiţi.

Tot neamul de pe lume
Şi “cel de sub pământ”
De s-ar scula-mpotrivă
Va fi de voi înfrânt.

Plecaţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalţe fruntea
În “plaiul cel dorit”.

De somnul nesimţirii
Să nu mai dormitaţi
Că “zorii mântuirii”
S-arată la Carpaţi.

Cu dragoste curată,
Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!

Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc
Să punem Semnul Crucii
Pe steagul românesc!

Pe tronul cel din sufler
S-avem necontenit
Icoana prea cinstită
A Regelui mărit!

De vom păzi unirea
Şi “Crezul din Strămoşi”,
Vom fi şi jos, în lume
Şi-n ceruri glorioşi!

În scumpa noastră ţară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune,
Cu nume secular.

Din groapa stricăciunii
Săpată de tiran
Se va scula cu slavă
“Răsadul lui Traian”.

Deci, azi, ca niciodată,
Să ne vădim “Creştini”
Păstrând neprihănită
Credinţa, prin străini!

Semnele apocaliptice

Semnele apocaliptice

Vânturi rele, pierzătoare,
Ameninţă azi mereu
Pe noroadele smerite
Care cred în Dumnezeu.

Bate “Crivăţul” năprasnic,
De la Nordul Comunist,
Răspândind în toată lumea
“Dogmele” lui Anticrist.

Din Apus “Austrul” suflă
Aducând cu el “Progres”,
Care naşte necredinţă
Şi împrăştie eres.

De la Miazăzi mai tare,
“Băltăreţul” s-a pornit
Şi, lovindu-se de “Crivăţ”
Pe cei negri i-a-nroşit.

Iar la Răsărit de soare,
“Valul galben al lui Gog”
Spumegă şi se frământă
Cu “vlăstarii lui Magog”.

Ucenicii stricăciunii
Forfotesc îngrozitor
Căutând să otrăvească
Pe sărmanul muritor.

Grabnic uneltesc perzarea
Cei cu duhul “răzvrătit”
– Şi precum se vede lumea
Nu-i departe de sfârşit –

Urâciunea pustiirii
Şi-a găsit învăţăcei
Care dăscălesc pe oameni
Ca să meargă după ei.

Aceste versuri au fost scrise în ziua Sfintei Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, 22 iulie 1960, în Sihăstria “Sf. Ana” de la Hozeva (potrivit cu starea furtunoasă din cele patru continente) de către smeritul Ieroschimonah Ioan Iacob.

Moda lumii

Moda lumii

Şi aud zicând pe unii:
“Lumea azi face progres
Numai rasele şi fesul
Din năravul lor nu ies!”

Rău se mai sminteşte lumea
Dacă eşti cumva pletos
Şi te scarmănă cu vorba
Şi pe faţă şi pe dos!

Lupu dac-ar fi cu zgardă
N-ar stârni atâta haz
Ca atunci când eşti cu rasă
Şi cu plete pe grumaz!

Azi se dă respect în lume
La acei cu capuri goale
Şi cu burta rotunjită,
Iscusiţi în carnavale!

Lumea cea cu modă nouă
Pune vată la urechi
Când aude la Biserici
Numai cântecele vechi!

N-aveţi radiu? zice dânsa
Către pustnicescul fes,
Cum trăiţi aşa degeaba
Fără urmă de progres?

Lumea azi înaintează
Cu mijloacele de trai!
Aţi rămas în urmă, taică,
Cugetând numai la Rai!

Fiara apocaliptică

Fiara apocaliptică

Acum sporeşte răutatea
Deschis-a şcoala Antihrist
Şi dăscăleşte multă lume
Cu “alfabetul ateist”!

Căci astăzi “fiara cea gândită”
Îşi mişcă capetele ei:
Masonieria, comunismul
Şi otrăviţii de evrei!

Papalitatea eretică
Şi cu păgânii din Agar
Aruncă mai cu îndârjire
Săgeţile lui Veliar!

Din şapte capete de fiară,
Aceste cinci s-au arătat,
Iar când se vor ivi şi restul,
Sfârşitul s-a apropiat!

Va mai ieşi o altă fiară
Cu două coarne ca de miel
Iar glasul ei ca de balaur,
Având putere de la el.

Mai are fiara zece coarne
Cu semnele lui “Lucifer”,
Sunt patimile pierzătoare
Ce strigă astăzi către cer.

Aceasta este “urâciunea”
Ce va şedea pe locul Sfânt
Şi cu putere diavolească
Va fi stăpână pe pământ!

Himera omului modern

Himera omului modern

Sărace om din vremea nouă,
“Din veacul cel cu înnoiri”
În ce galop alergi pe urma
Unei deşarte năluciri.(Himera vieţii se arată
Ca o nălucă, ca un vis,
Frumoasă şi strălucitoare,
Ca un odor de paradis).

O fericire pământească
Voind a-şi făuri mereu,
Te-ai aruncat (în goana vieţii),
Departe de la Dumnezeu.

Ai născocit atâtea lucruri
Şi ai atâtea înlesniri,
De crezi că vei ajunge
“Culmea desăvârşitei fericiri!”

Dar, iată, – tocmai – dimpotrivă –
Pe cât mai mult o urmăreşti
Ea tot mai mult se depărtează
Şi tu mai neferice eşti.

Păşeşti peste adâncul mării
Şi prin “văzduh te porţi zburând”
Iar marginile depărtării
Le-apropii astăzi “la un gând”.

Ai terminat cu mesteşuguri
“Isprăvile” de pe pământ
Şi vrei să mergi “în altă lume”
Să pui acum “aşezământ”.

În goana ta fulgerătoare
Spre “ostrovul cel fericit”
Ai trupul hămesit de-a pururi
Şi sufletul nemulţumit.

Prin cele ce-a rodit ştiinţa,
Nesocotindu-l pe Hristos,
Cu patru mii de ani în urmă
Pe oameni iarăşi i-a întors.

Din nou suntem la “Turnul Babel”
Căci iarăşi ne-am amestecat
Şi iarăşi nu ne înţelegem,
În drumul care-am apucat.

Acum făptura cea aleasă,
Ca fiara este la nărav.
Căci, niciodată până astăzi
Nu s-a distrus aşa grozav!

Priveşte, omenire, roada
Pe care ţi-ai agonisit
Să vezi la ce măsură – oare –
De fericire ai sporit!

Priveşte câte cimitire,
În scurtă vreme le-ai umplut
Şi câte milioane, astăzi,
Cămin şi ţară şi-au pierdut.

Vezi nesfârşitele şireaguri
De invalizi şi de sărmani,
De cei săcătuiţi în lagăr
De văduve şi de orfani.

Priveşte valul cel de lacrimi,
Că astăzi a sporit mai mult
Auzi cârtire de noroade,
Ce gemete şi ce tumult!

Şi spune-mi unde-i fericirea,
Pe care o vânezi mereu,
La ce-ai ajuns fără credinţă
În pronia lui Dumnezeu!

Ai cercetat adâncul firii
Şi sufletul ţi l-ai uitat,
Ai scos din “unde” pe lumină
Iar duhul ţi-i întunecat.

Sălbăticia din natură,
În multe părţi ai îmblânzit
Iar patimile cele rele
Mai tare le-ai sălbăticit.

Tu faci oraşe plutitoare,
Împărţind al mării val,
Şi fortăreţe zburătoare
Cu aripile de metal!În schimb, noianul cel de taină
Al sferelor duhovniceşti
Nestrăbătut mereu rămâne
– Spre culmile cele cereşti.

La strălucirea orbitoare
A născocirilor lumeşti,
Domneşte întuneric beznă,
În sufletele omeneşti!

Maşinăriile lucrează şi scriu
Cu fumul în văzduh
Mizeria nesuferită
A unei vieţi “fără de duh”.

Pufnind, motoarele oftează
Cu lucrătorul cel sărman
Cu mîini şi faţă obosită,
Murdare veşnic de catran.

Nădăjduiai că chimiceşte
Prin felurite socoteli
Vei întocmi o fericire
Cu alt sistem de rânduieli.

Dar naţiunile mai tare,
Prin “născocire” se distrug,
Iar tu le pregăteşti la modă –
Prea mizerabilul coşciug.

Prin egoismul animalic,
Voind progresul să-l zideşti,
Cu lacrimi – iată – şi cu chinuri
Pe biata lume o hrăneşti.

Acuma însetezi de pace
Şi văd că te sileşti mereu
Să făureşti prin “conferenţe”
O “pace fără Dumnezeu”.

Dar pacea este de la Domnul,
“Al păcii El este izvor”,
De nu vei alerga la Dânsul,
Alergi zadarnic – fără spor.

Împacă-te întâi cu Domnul,
Croindu-ţi viaţă “după duh”,
De nu vei împlini acestea
Împrăştii munca în văzduh.

Câştigă-ţi dragostea curată,
Străină de făţărnicii,
De nu vei dobândi aceasta,
Nimic nu faci cu bogăţii.

Iubeşte viaţa cumpătată
Şi lasă portul dezmăţat,
Iar dacă nu pricepi aceasta,
Degeaba te-ai civilizat.

Întoarce-ţi iar privirea minţii
Spre veacurile din trecut
Cu duhul rodnic al credinţei
Şi vei afla tot ce-ai pierdut.

Precum nu poţi să prinzi cu mâna
Din apă luna nicidecum,
Aşa nici pe “himera” vieţii
Din calea veacului de-acum.

Civilizaţia modernă
Un “duh strein” ţi-a făurit
Şi de lumina mântuirii
Cu dezgustare te-ai ferit!

Precum aleargă sateliţii
În jurul globului mereu
Aşa după “himere” astăzi,
Alergi uitând de Dumnezeu!

Alergi, cu mii de meşteşuguri,
Cu o viteză de nespus,
Dar, goana este spre pierzare
Căci nu-i pe “calea lui Iisus”!

Turnul Babel

Turnul Babel

(din vremea noastră)

Mintea omului de azi
Umblă după născociri,
Care pregătesc pierzarea
Necăjitei omeniri.

Goana după stăpânire
Şi nesaţiul de averi
Izgoneşte iarăşi pacea
Care ne zâmbise ieri.

Dragostea cea creştinească
Stă departe, la surghiun
Iar în urmă creşte ura
Contra “binelui străbun”.

Lumea vrea ca să-şi croiască
Viaţa fără Dumnezeu
De aceea cu grăbire
Face născociri mereu.

Un potop de bună voie
Singură şi-a pregătit
Iar pe “chivotul salvării”
Lumea l-a dispreţuit.

Omul îşi găteşte iarăşi
“Turnul Babel” pe pământ,
Vrând să strice temelia
“Sfântului Aşezământ”.

“Limbile” aproape toate
Iarăşi s-au amestecat
Şi nu-i mult până le vine
Ceasul de încăierat!

Din repejunile veacului

Din repejunile veacului

Valuri negre se ridică
Aruncând acum venin
Împotriva celor sfinte
Şi a neamului creştin.

Bate “Crivăţul” năpraznic
De la Nordul comunist,
Răspândind prin toată lumea
Dogmele lui Anticrist.

Din Apus “Austrul” suflă
Aducând cu el progres
Care creşte necredinţa
Şi împrăştie eres.

De la Miazăzi mai tare
Se stârneşte vântul iar
Aprinzând păgânătatea
La feciorii din “Agar”.

Iar la răsărit de soare
Valul galben al lui “Gog”
Ameninţă toată lumea
Cu păgânii lui Magog.

Toţi vrăjmaşii cei de moarte
Se ridică mânioşi
Vrând să piardă Sfânta Lege
Şi pe binecredincioşi.

Fac în grabă alianţă
Cei cu duhul răzvrătit
Cunoscând că lumea astăzi
Nu-i departe de sfârşit.

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*