Moaştele Sfântului Cuvios Iosif au fost deshumate și aşezate spre închinare la Mănăstirea Văratec

moaste_sfantul_cuvios_iosif_de_la_varatec După ce luni, 12 august, moaştele Sfântului Cuvios Iosif au fost deshumate din mormântul aflat în biserica Mănăstirii Văratec, miercuri seară, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, a unui sobor de slujitori şi a sute de pelerini, racla cu sfintele rămăşiţe pământeşti ale Cuviosului a fost scoasă spre închinarea credincioşilor, fiind aşezată într-un baldachin special amenajat în curtea aşezării monahale. Rând pe rând, toţi cei prezenţi la emoţionantul moment s-au închinat şi s-au rugat la racla Sfântului, după care au participat la slujba Privegherii şi a Prohodului Maicii Domnului.

După prăznuirea sfinţilor nemţeni, zona binecuvântată a Neamţului se află în aceste zile din nou în sărbătoare, de această dată celebrându-se cele două hramuri ale Mănăstirii Văratec, aşezământ în care vieţuiesc peste 150 de monahii. În acest an, sărbătoarea mănăstirii nemţene s-a bucurat de un moment istoric şi duhovnicesc aparte, racla cu moaştele Sfântului Iosif fiind aşezată spre închinarea credincioşilor, în timpul slujbei Privegherii, ce a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor de preoţi şi diaconi de la mănăstirile şi parohiile din împrejurimi. Sfintele moaşte ale Cuviosului Iosif au fost deshumate lunea trecută, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, a arhimandritului Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, a arhimandritului Luca Diaconu, exarh al zonei Neamţ, a stavroforei Iosefina Giosanu, stareţa mănăstirii, a duhovnicilor Mănăstirii Varatec, precum şi a reprezentanţilor Complexului Muzeal Neamţ. Drept recunoştinţă adusă lui Dumnezeu, soborul şi obştea mănăstirii au săvârşit slujba Privegherii de toată noaptea duminică spre luni.

Miercuri seară, după scoaterea din biserica mănăstirii a sfintelor moaşte şi aşezarea lor într-un baldachin special amenajat în curtea lăcaşului de cult, slujba Privegherii a continuat cu Prohodul Maicii Domnului. Cu lumânări aprinse în mâini, credincioşi de toate vârstele au cântat Maicii Vieţii, cea „de a cărei mutare şi îngerii s-au mirat“.
Seara s-a încheiat cu procesiunea soborului slujitor şi a pelerinilor cu Sfântul Epitaf, în jurul bisericii din curtea mănăstirii.

„Să fie aşezarea sfintelor moaşte ale Cuviosului Iosif spre slava lui Dumnezeu care l-a primit în rândurile sfinţilor“

priveghere_varatec__tudorel_rusu_8La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ un scurt cuvânt, în care a subliniat importanţa duhovnicească a momentului: „Să fie aşezarea sfintelor moaşte ale Cuviosului Iosif spre închinarea credincioşilor, spre slava lui Dumnezeu care l-a primit în rândurile sfinţilor pe preaiubitul monah de la Văratec, iar Prohodul Maicii Domnului şi procesiunea în jurul bisericii să fie ca o prezenţă a noastră în grădina cea sfântă de la Ghetsimani, pentru a fi în duh şi în adevăr prezenţi la primirea duhului Maicii Domnului de Preaiubitul Său Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos. Aceste sărbători ale mănăstirii să fie spre slava Preasfintei Treimi, care se odihneşte în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în Sfântul Iosif de la Văratec şi întru toţi sfinţii Săi, nădăjduind că Dumnezeu îşi găseşte odihnă şi în sufletele noastre, şi că primindu-L, primim la rândul nostru odihnă“.

Atmosfera de sărbătoare a continuat la Mănăstirea Văratec ieri, în ziua hramului, de Adormirea Maicii Domnului, cu slujba Sfintei Liturghii oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în sobor de preoţi şi diaconi. Azi, în ziua cinstirii Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, cel de-al doilea hram, Sfânta Liturghie va fi săvârşită la mănăstirea nemţeană de către IPS Mitropolit Teofan, care va oficia şi slujba Parastasului pentru ctitori, în gropniţa mănăstirii.

Sfântul Iosif – cel dintâi duhovnic al Mănăstirii Văratec

Sfântul Iosif este cel dintâi duhovnic al Mănăstirii Văratec şi, totodată, unul dintre ctitorii acestei vetre monahale. Ca ucenic şi următor al Sfântului Paisie Velicicovschi, Cuviosul Iosif a devenit un vrednic misionar al Bisericii noastre şi un înnoitor al vieţii monahale în obştea de la Văratec şi împrejurimi. A pus temelia bunelor rânduieli cu privire la slujbele bisericeşti, la lucrul de obşte şi chilie, la deprinderea cu cititul, scrisul, lucrul de mână şi rugăciunea cea de toată vremea. Pentru viaţa să sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Iosif cu darul facerii de minuni şi al izgonirii duhurilor necurate. Prin rugăciunile sale înălţate înaintea Sfintei Treimi şi a Maicii Domnului, erau vindecaţi mulţi creştini de bolile sufleteşti şi trupeşti.
Mai înainte de obştescul său sfârşit, Cuviosul Iosif a prevestit că vor veni tulburări mari şi răzmeriţe peste ţara Moldovei, atenţionând că satele şi mănăstirile vor fi jefuite, Mănăstirea Neamţ va rămâne un timp pustie, iar celelalte – Agapia, Secu, Sihăstria şi Văratec – vor fi arse de foc. Această profeţie a ieroschimonahului Iosif Pustnicul s-a împlinit în toamna anului 1821, în timpul răscoalei eteriste. Sfântul Cuvios Iosif a trecut la cele veşnice pe 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ de la Mănăstirea Văratec.
Sfântul Iosif de la Văratec a fost canonizat în şedinţa din 5-7 martie 2008, proclamarea oficială a canonizării având loc pe 5 iunie, de Înălţarea Domnului, la Mănăstirea Neamţ, alături de alţi sfinţi nemţeni, în prezenţa mai multor ierarhi ai Bisericii noastre.

| doxologia.ro

One comment

  1. legionarulortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am fost de mai multe ori la Manastirea Varatec, unde am vazut icoana si cripta din Biserica, ale Cuviosului Iosif, ma bucur, pentru aceste noi moaste, care s-au asezat spre inchinare! Inca un Sfant!

Leave a Reply to legionarulortodox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*