Părintele Justin – Ultimul cuvânt, ultima profeţie: Mai sunt 12 luni!

Parintele Justin si ucenicii

Simţeam cu toţii că se pregăteşte, demult nu mai voia să mănânce nimic, chiar dacă ar fi putut, era hrănit doar artificial, prin perfuzii. Cu 5 zile înainte de a-şi da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvânt de învăţătură de la părintele, un ultim sfat. Eu nu reuşisem, parcă nu îndrăzneam să îl întreb nimic. Atâtea cuvinte mi-a spus în ultimii ani, încât nu ştiu dacă am vreo întrebare fără răspuns şi nu voiam să îl mai necăjesc pe părinte. Mergeam lângă patul sfinţiei sale, îi sărutam mâna şi mă aşezam în genunchi să mă rog în tăcere lângă sfinţia sa. În acea zi am simţit că părintele vrea să îmi spună totuşi un ultim cuvânt. Se pare că acesta a fost ultimul cuvânt rostit de părintele pe patul de suferinţă, în prezenţa a 5 dintre ucenicii săi, care pot depune mărturie pentru acest cuvânt.

Am intrat să îi sărut mâna şi voiam să mă retrag. Părintele a deschis ochii şi m-a întrebat uşor, cât avea putere să vorbească: „Ce faci, maică?” „Ne rugăm pentru sfinţia voastră să vă însănătoşiţi, părinte”, i-am răspuns. „Ce se mai întâmplă în ţară?” M-a întrebat părintele, aşa cum obişnuia să întrebe când era bine. Toţi cei din jur s-au mirat că vorbeşte şi au venit cu toţii să asculte. Eu, împreună cu Părintele Justin cel tânăr, am început să îi relatăm câte ceva din cele mai importante probleme, constituţia, homosexualii şi războiul dat familiei creştine, retragerea cetăţeniei de onoare lui Valeriu Gafencu şi altele, lucruri pe care părintele le asculta cu foarte multă atenţie. Şi mai zicea, oftând din când în când: Măi, măi… Am reuşit să îl bucurăm cu o veste pe care o aflasem recent – Mitropolitul Vladimir din Basarabia îşi dăduse binecuvântarea pentru construirea unui paraclis închinat martirilor din temniţele comuniste din pământul Basarabiei, ceea ce însemna recunoaşterea sfinţeniei lor, inclusiv a lui Valeriu Gafencu. Părintele a zâmbit şi a zis: Mare biruinţă!

Apoi l-am întrebat o problemă care mă frământa demult, o întrebare pe care până acum m-am ferit să i-o pun în mod tranşant de teama posibilelor reacţii dure – până unde putem merge cu lupta împotriva actualelor cipuri din actele noaste de identitate? Şi l-am întrebat mult mai concret. Relatez întocmai. „Părinte, ştiţi problema cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe viitor totuşi obligatorii. Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil bolnav în stare critică şi este necesară o intervenţie chirurgicală, pentru că altfel ar muri? Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de cardul de sănătate cu cip. Ce sa facă mama? Să îşi interneze copilul sau să îl lase să moară? Părintele foarte grav a răspuns, ridicând din mâini în semn a protest: „Nu, să nu îl lase să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie. Nu trebuie ajuns nici la extreme. Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui. Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni… Aici Părintele s-a oprit. Noi am întrebat: „12 luni şi scăpăm de cipuri”? „Nu”, a răspuns Părintele, 12 luni de libertate şi vine urgie. Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns. Atunci eu am zis: „În acest caz părinte, trebuie să vă însănătoşiţi că nu are cine să ne ajute”. Părintele a răspuns iar cu umor şi zâmbetul cel mai frumos din lume: „Măi, să ştiţi că nici eu nu ştiu ce să fac. Nu m-am hotărât dacă să trăiesc sau să mă duc. Nici eu nu mai ştiu ce vreau”. A luat o gură de mâncare şi ne-am retras unul câte unul, luând binecuvântare. Am luat şi eu binecuvântare şi părintele, în marea lui dragoste, nu m-a lăsat fără cuvânt şi mi-a dat, strângându-mă de mână, ultima binecuvântare: Maică, să nu laşi revista! Ţine tare, înainte!”

Această făgăduinţă am să încerc să o ţin cât voi putea cu ajutorul celorlalţi fraţi şi surori, colegi de redacţie.

Citiți integral Cuviosul Justin de la Petru Vodă – sfântul care va încălzi inima poporului român. Jurnalul suferinţei şi ultima profeţie

31 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Teroristii adevarati

    Bande criminale compuse din civili organizaţi, antrenaţi si echipaţi de către serviciile secrete Române, in speta SRI, cu scopul de a spiona, supraveghea si pedepsi dizidenţii şi alte persoane incomode sistemului, prin folosirea unei game întregi de trucuri murdare, deopotrivă cu un program de tortură fizica si psihică aplicată de la distanţă, conceput si folosit in mod activ de către serviciile secrete ale SUA şi importat in Romania.
    Membri acestor bande sunt recrutaţi din rândurile celor între 17-35 ani, dar şi mai in vârsta, căutandu-se în mod expres indivizi lipsiţi de morală şi scrupule, care vor duce la indeplinire toate ordinele primite fara a-şi face procese de conştiinta.
    De regulă, aceştia fac parte din paturile sociale joase, indivizi lipsiti de perspective profesionale şi pregătire, în cea mai mare parte. Unii sunt racolaţi atunci când cariera lor criminală (hoţi, excroci, violatori etc.) este ameninţată de lege, în schimbul pierderii evidenţei incriminatoare, sau a comutării pedepsei. Alţii, cu o bună pregatire profesionala (lăcatusi, mecanici auto, computerişti şi chiar poliţisti) sunt deasemena recrutaţi în scopuri evidente. Deasemenea mulţi agenţi de pază, şoferi de taxiuri şi de livrare marfă sunt cooptati, deoarece ei petrec mult timp pe drumuri, putănd urmări si hărţui victimele in trafic, sub acoperirea serviciului.
    Metodele de operare implică agresiuni fizice si verbale pe stradă şi la locul de muncă, campanii de asalt prin zgomot – motoscutere si atv-uri care trec cu regularitate in vecinatatea victimei, asasinare de caracter prin răspândirea de zvonuri, poze si secvenţe video falsificate, distrugerea si sabotarea proprietaţii private a victimei prin efractie la domiciliu, sau in alte locuri publice (strazi, parcari) , etc.
    Aspectul cel mai rău si puţin cunoscut este insă tortura fizica si psihica aplicată de la distanţă, cu ajutorul unor arme ultrasofisticate care folosesc energie direcţionată, ca si microunde si radiaţii ionizante. Aceste arme au capacitatea de a vedea victimele prin pereţii caselor si apartamentelor în care locuiesc si sunt miniaturizate, încapând cu usurinţă într-un geamantan mic. Raza lor de bătaie este de approx. 500 m într-un oraş, unde există multe obstacole solide, mult mai mare într-un mediu deschis, lipsit de obstacole.
    Membrii bandelor criminale astfel organizate în toate oraşele mari si medii ale Romăniei, sunt antrenaţi în folosirea acestor arme, a căror dispunere în punctele cheie ale oraşelor, acoperă cu usurinţă intreaga lor suprafaţă. Echipe mobile pot fi deasemena trimise sa urmărească şi atace victima din autovehicule dotate cu versiuni miniaturizate ale armelor cu microunde. Bandele sunt coordonate de la centru, astfel incat o victima va fi urmarita si hartuita indiferent in orice localitate se stabileste.
    In mod tipic, un astfel de infractor, incepe in strada, prin urmarirea si hartuirea in banda a persoanei vizate, dupa care, daca isi dovedeste “valoarea”, este antrenat in tehnicile de tortura fizica si psihologica, prin folosirea armelor cu microunde, mai apoi, el putand fi “promovat” ca regizor, in care calitate va determina tot ce se intampla victimelor desemnate.
    Este de notat, ca sotul/sotia, cat mai ales copiii victimelor, sunt deasemenea chinuiti, intr-un fel care imita simptome ale bolilor comune:
    Dureri de cap, nas infundat perpetuu, diaree, dureri ale articulatiilor si muschilor, arsuri ale pielii ce apar ca banale iritatii, privarea de somn, stari de agitatie, incapacitate de a concentrare etc. Astfel, va fi imposibil de dovedit ce se intampla din punct de vedere medical, intrucat practic nu exista doctori antrenati in recunoasterea efectelor iradierii cu microunde, inafara de cei care sunt parte din acest program.
    Trebuie inteles, ca o arma cu microunde moderna, de productie americana, este capabila de a produce de la fascicole inguste cat un ac, la unele largi, cat trunchiul omului, a carui vizualizare in pielea goala, permite atintirea cu mare precizie asupra organului vizat. Cercetarile facute de 50 de ani incoace si miliardele de dolari varsate in ele, au produs o sofisticare de-a dreptul demonica a gamei de simptome si dureri ce pot fi produse cu ajutorul microundelor, fiind posibila imitarea multor boli existente in mod natural, prin simpla schimbare a frecventei, modulatiei, nivelului de amplificare si duratei expunerii organului vizat, de catre fascicolul concentrat si invizibil care se propaga prin pereti cu viteza luminii.
    Casa victimei va fi curănd inconjurată, ea descoperind că apartamente vecine au fost inchiriate de catre tineri necunoscuţi,; Ea nu va fi scutita de atacurile electronice nici în timpul mersului prin oraş, sau a timpului petrecut la servici, supravegherea fiind continuă, minut cu minut.
    Simptomele pe termen scurt ale acestor atacuri sunt:
    dureri de cap atroce, dureri ale organelor interne (inima si ficatul fiind vizate in mod special), arsuri pe piele, vedere slăbită, senzaţia de ace fierbinţi aplicate în muşchi, tiuit in urechi, auzirea de voci si alte sunete, dureri musculare, slăbiciune a unei părti a corpului, tulburări digestive grave, căderea parului, stări de neputinţă generalizată, etc.
    Pe termen lung, se pot dezvolta boli ale organelor interne, glaucom, posibil cancer si moartea. Scopul acestui program de tortură este neutralizarea victimei, prin punerea ei in imposibilitatea de a-şi mai câştiga existenţa sau de a activa in cauze sociale şi politice şi eventual sinuciderea.
    Rapoarte ca infractorii civili folosesc tehnologia in scopuri personale, au inceput sa iasa la iveala.: ca razbunare pentru o altercatie in trafic sau pe strada, o mostenire la care vor sa ajunga in ciuda faptului ca ruda mai traieste, ba chiar si ambitii sexuale fata de sotia/sotul Dvs. – In acest caz, sansele Dvs. de a deveni urmatoarea victima, tocmai au crescut.
    Existenta acestor bande civile este un pericol enorm la adresa libertatii cetăţenilor, intr-un sistem care pretinde ca o pretuieste. Astfel de practici pun intr-o lumină negativa insuşi conceptul de democraţie, deoarece într-un stat cu adevarat liber, această formă de pedepsire extra-legala ar trebui sa fie cu totul inexistenta. Fenomenul este reclamat in toate democraţiile de tip occidental de către mii de oameni complet nevinovaţi
    Publicat în:
    • conspiratii impotriva omenirii on 05/06/2010 at 9:26 PM Comentarii (3)

    Elena- Tot ce am găsit scris în acest articol am simţit permanent în ultimii 10 ani .

  2. pr. Matei Vulcanescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Parintele confirma ceea ce spuneam de muuult:
    Apoi l-am întrebat o problemă care mă frământa demult, o întrebare pe care până acum m-am ferit să i-o pun în mod tranşant de teama posibilelor reacţii dure – până unde putem merge cu lupta împotriva actualelor cipuri din actele noaste de identitate? Şi l-am întrebat mult mai concret. Relatez întocmai. „Părinte, ştiţi problema cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe viitor totuşi obligatorii. Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil bolnav în stare critică şi este necesară o intervenţie chirurgicală, pentru că altfel ar muri? Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de cardul de sănătate cu cip. Ce sa facă mama? Să îşi interneze copilul sau să îl lase să moară? Părintele foarte grav a răspuns, ridicând din mâini în semn a protest: „Nu, să nu îl lase să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie. Nu trebuie ajuns nici la extreme. Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui. Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni… Aici Părintele s-a oprit.

    Sursa: Părintele Justin – Ultimul cuvânt, ultima profeţie: Mai sunt 12 luni!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      pai sa tinem cont si de: Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul.
      Mai ales ca: mai sunt 12 luni…

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Despre ce revista spunea Parintele Iustin Parvu maicutei la sfarsit?
    Stie cineva? Doamne ajuta!

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa ne rugam mai mult sa fim paziti de aceste pericole.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Revista Atitudini poate fi descarcata de pe internet? Multumesc.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      nu

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Revista Atitudini poate fi comandata de pe un site care poate fi accesat din josul cuprinsului revistei:
      http://www.apologeticum.ro/2013/07/a-aparut-revista-atitudini-nr-29-inchinata-sfantului-parinte-justin-parvu/

  6. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    trebuie SA FIM IN GARDA Tot Timpul ca atunci cand mergi la o lupta deschisa si declari razboi pe fata dusmanului vazut si nevazut.....
    aceasta GARDA nu este decat Rugaciunea in Duh si Adevar , rugaciunea la Sfantul Acoperamint al Maicii DOMNULUI si SFANTA CRUCE fie cu noi

    caci insemnati cu SFANTA CRUCE Suntem prin Botezul Crestin Ortodox ...

    restul pleava in vant cand ai Acest Scut de aparare rugaciunea in Duh si Adevar-DOAMNE IISUSE HRISTOASE , Fiul Lui DUMNEZEU miluieste-ma pe mine pacatosul si Aceasta Arma de BIRUINTA -Sfanta CRUCE
    "Ca In Acest SEMN VEti Birui "
    Amin!

  7. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    si pr Matei Vulcanescu nu este nicio extrema in A TE RUGA si a lupta pentru ce este Neam , ORTODOXIE si pentru Aceasta Tara ; si din cate stiu numarul fiarei sau "cip " cum il numiti nu se incadreaza in niciunul din acestea 3 , Neam Crestin Ortodox , CREDINTA SFANTA -ORTODOXIA si Tara numita Romania sau acest pamint de la Nistru pin'la Tisa ;
    Sfantul si Apostol Evanghelist Ioan ne -a Aratat clar care este numarul farei si cine sunt cei ce se inchina la acest numar al fiarei ... asemeni si ce patesc cei ce se leapada de DUMNEZEU Intru SFANTA TREIME si se inchina la fiara ....mai pe inteles este ca si cum il scoti pe DUMNEZEU sau Ajutorul SFANT si apelezi la ... cand omul cu toata stiinta sa medicala nu a putut face nimic ...
    Cititi Parinte Minunle Sfantului Ioan Rusul ...si multi alti SFINTI Grabnic Ajutatori inainte de a se pune problema astfel
    ca va contraziceti iarasi cu toti Sfintii Parinti care au vorbit si profetit de aceste timpuri Insa cine are ochi de vazut VEDE si cine are urechi de auzit AUDE si Sta in GARDA Tot Timpul
    Doamne Ajuta
    Amin!

  8. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    si sa luam aminte la toate Cuvintele Intelepte ale Marilor Duhovnici si Parinti ai acestui Neam ca aur curat sunt , Lumina in intuneric
    http://www.youtube.com/watch?v=c4_t0bKDW_E

  9. pr. Matei Vulcanescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Trag un semnal de alarma asupra unui flagel care ameninta Neamul Romanesc si anume blestematele casatorii mixte prin care atatia romani in Italia isi pierd mantuirea si neamul! Ar trebui ca sa atragem atentia si sa lansam o campanie in occident impotriva casatoriilor mixte care duc la distrugerea neamului romanesc. Pentru ca cel care se casatoreste mixt isi pierde identitatea, copii se distrug, si seva neamului care este Ortodoxia se pierde prin metisaj religios! E foarte grav. Unele romance ca se se ajunga, se "casatoresc" cu alogeni si rezulta dezastre!!!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Parinte Matei Vulcanescu,
      Eu sunt romanca care locuiesc in Spania de 10 ani, doresc sa ma intorc acasa, dar in momentul de fata imi este imposibil. Sunt la o varsta la care imi pun problema casatoriei si sa fiu sincera sunt SCARBITA de barbatii romani de aici. Sunt needucati, nu stiu nici macar sa scrie in propria limba, injura mereu, beau pana cad pe jos, etc, etc, etc Cam asa cam 90 % din ei.
      Intre aceste specimene de barbati romani si un barbat spaniol educat si cu bun simt pai aleg un barbat spaniol, oricat de draga mi-ar fi Romania si destinul ei.
      Barbatii romani sa fac bine SA NE MERITE! Sa-si spele singuri sosetele si chilotii, sa mearga la cumparaturi si sa ajute la curatenia in casa si la crescutul copiilor nu sa stea in sofa bine mersi ragaind bere!
      Pentru ca eu daca sunt secretara intr-o multinationala e clar ca nu o sa accept un domn roman care crede ca o conversatie inseamna sa-mi povesteasca cum si-a prajit cefusoara de porc ca sa aiba ce pranzi!

  10. pr. Matei Vulcanescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=LD0im1XVQfM

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    In cartile sfinte scria si ca Apocalipsa se poate amana.

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Olena
    Romania libera si alte ziare de scandal vaneaza senzationalul... nu ai vazut cum prezinta profetia?
    Parintele a zis sa luptam cu toate fortele impotriva cipurilor, dupa puterile fiecaruia. Daca sfintia sa sau ucenicii sfintiei sale isi asuma mucenicia in aceasta problema, asta nu inseamna ca pot cere si altora sa faca la fel. In acest sens a zis Parintele ca nu-si asuma moartea acelui copil. Stiu dintr-o discutie a mea cu Parintele ca mi-a zis la fel, de alegerea lui Brancoveanu, dar ca lasa la constiinta fiecaruia, chiar daca el le spune sa nu accepte.
    Cand dam sfaturi generale trebuie sa ne gandim la toti, iar intre cipul din actele de acum si pecete trebuie sa fie o diferenta, nu? Trebuie sa contientizam oamenii de pericolul real, ca sa nu se ajunga la lepadare, prin pecete.
    Cat despre blesteme, ele sunt arma a razbunatorilor.. iar Dumnezeu nu tine cont cand sunt fara temei, ci dimpotriva s-ar putea sa pice tot pe cel ce le da.

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    (pr.) Eugen Tănăsescu in ziarul Adevarul (minciuna) – dar si raspunsul transant dat de un frate:
    articolul: http://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/parintele-iustin-profetie-inspaimantatoare-12-luni-liniste-vine-urgia-1_51d947dbc7b855ff56108792/index.html

    veti fi uluiti.
    Eugen Tănăsescu – (cred ca in Constanta se manifesta).
    acum 18 ore -Observ că grupul de aşa zişi ucenici ai păriuntelui, care s-au străduit cât a trăit să îl facă lider revoluţionar, nu se lasă şi nu îl lasă în pace pe părintele nici după mutarea sa la cele ceresti. Fotini, Filotheu & Company încearcă să reincălzeazcă zăpăceala teologică a cipurilor totalitare. Rusine lor. Profeţii se ocupau cu vestirea mântuirii, nu cu nebuneli apocaliptice.

    (si raspunsul dat de frate)
    Cassius Popovici

    acum 16 ore- Bine ca nu le spuneti enoriasilor ca cipul e doar o simpla mentosana.Aici se vede diferenta intre pastorii grecilor,rusilor si ai nostri.Pai ce vremuri traim domnule Tanasescu daca pe toate codurile ean13 inclusiv in cipul inclus in pasapoarte si acte(e demonstrata,sunt n reportaje pe cnn si alte canale media)gasim matricea 666 simbolul birului evreiesc?n curand ne veti indemna precum ,,preafericitul”sa ne inchinam impreuna cu ereticii si paganii,ca asa vor stapanii lumii.Se ridica pacate strigatoare la Cer la rang de virtute ,dar cei ce ar trebui sa vorbeasca stau cu limba-n gura suspect de linistiti(aici nu ma refer la dvs fiindca ati mai avut cateva zvacniri radiofonice).Pe cine sa cred eu domnule,pe Parintii athoniti care in anii 60 au scris detaliat o brosura despre aceste acte premergatoare pecetii,pe un Paisie Aghioritul care era cautat din toate colturile Terrei pt harul ce-l avea,sau pe dvs si cei ce ne indeamna la ,,somnolenta”?

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    MERCI CA AI RASPUNS!!! NU AM BLESTEMAT , DAR ORICUM IMI CER IERTARE PT CE AM ZIS!!!AVEAM NERVI , DAR MI-AU TRECUT PT CA VAD CA AI RASPUNS... IMI CER IERTARE INCA O DATA!!!!!

  15. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    de asta si Sfantul Parinte Iustin a Cerut UNITATE
    nu "intru toate " ...
    UNITATE in Sfanta CRUCE a Acestui Neam si de ce pentru ca sunt prea multi lupi in piei de oaie si turma sa nu fie risipita
    DOAMNE Ajuta
    Amin!

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @claudiu
    Nu are rost sa-l bagam in seama pe acest Firmilian.. Pentru ce a afirmat isi va lua osanda de la Dumnezeu, fara sa-l mai punem noi la zid. Dumnezeu sa-i dea pocainta.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Ba nu ! Nu trebuie lasat. Sa stie tot poporul ce fapte in caracterizeaza, si astfel sa il ocoleasca.

      Ati postat o icoana cu Maica Domnului, in care Cuviosul Justin Parvu se tine de poala Maicii Domnului.

      Ei bine, daca s-a lovit in Parintele Justin, in Maica Domnului s-a lovit.

      De acord: razbunarea e numai a lui DUMNEZEU
      De acord: sa zicem precum HRISTOS si Intaiul Mucenic Stefan : "Doamne nu le socoti lor pacatul acesta",

      dar....

      faptele nu trebuie trecute cu vederea, ci subliniate pt a sti de cine sa ne ferim.

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/07/parintele-arsenie-boca-si-ezoterismul.html
    Parintele Arsenie Boca si ezoterismul
    Parintele Arsenie Boca si practicile pagane care cred in reincarnare.
    http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/07/16/pr-eftimie-mitra-new-age-si-dacismul-in-romania/

    Punctul de vedere – Neopăgânismul şi practicile oculte – 12 iulie 2013
    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/07/parintele-arsenie-boca-si-ezoterismul.html
    Parintele Arsenie Boca si ezoterismul
    Parintele Arsenie Boca si practicile pagane care cred in reincarnare.
    Răspunde

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/07/new-age-si-dacismul-in-romania.html

    luni, 15 iulie 2013
    New Age și dacismul în România

    Neopăgânismul din Romania se ascunde sub umbra Bisericii Ortodoxe spunând că practicile oculte pe care le săvârșesc sunt o “Ştiintă a creierului” neavând amestec cu religia. Intenţia lor este de a atrage câţi mai mulţi adepţi ca mai apoi să pună în aplicare ceea ce de fapt se pregăteşte la nivel mondial: întoarcerea la păgânism.

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=WonieY8YVL8&feature=player_embedded

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cum va arata urgia care va veni ?!
    http://www.youtube.com/watch?v=e9ys-ArvLmk

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nici un Sfant nu a stiut data exacta a Apocalipsei, doar semnele au fost observate. Noi trebuie sa avem grija cu greselile noastre si in acelasi timp sa ne sustinem credinta, cu nadejde. Porunca este sa ne iubim si prietenii si dusmanii.
    Sfatul Sfantului Grigorie cel Mare este: "Nu uita ceasurile tale de rugaciune, ca nu stii ce va urma."
    E bine sa ne spovedim si sa ne impartasim cu cainta macar in cele 4 Posturi.
    Doamne miluieste!

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Va rog frumos daca puteti sa imi spuneti cineva care l-a cunoscut pe Parintele Iustin, daca Parintele a mai profetit ceva in trecut si s-a intamplat cum a spus.
    Doamne miluieste.

  1. Pingback: Mafiotul Printul Charles este membru al Grupului Bilderberg | .::: CALIN ADRIAN :::.

  2. Pingback: Moartea lui Ariel Sharon anunţă venirea falsului Mesia? Să ne aducem aminte de prorocia Părintelui Justin şi despre minunea icoanei de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă - † APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţarㆠAPOLOGETICUM: Ortodoxie, neam

Leave a Reply to adrian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*