S-a mai născut un sfânt – poezie închinată Părintelui Justin

de Sebi Șufariu
Părintelui Justin Pârvu

Cum se nasc sfinții, când se nasc?
În chilii de piatră, în ceasul tainic al serii,
În miezul adânc al durerii,
Din trupul strivit ca sub teasc?
Cum se nasc, pentru care adâncă nevoie,
Pentru ce răni nemângâiate din veac?
Trupuri de ceară, topite de bunăvoie
Pentru iarba cea rară de leac.

Din neamul meu mereu înlăcrimat
A mai urcat un sfânt spre sinaxare
S-a dus lângă Andrei, cel dintâi chemat,
Lângă  voievodul Ștefan, Sfânt și Mare,
S-a dus zâmbind spre cer de iunie albastru,
La Antim Ivireanul și la Daniel Sihastru.
Din prispa verii, s-a dus la Nicodim de la Tismana
Să privegheze-n ceruri lângă Brâncoveni,
La Neagoe Basarab a dus blândul avva
Solia unui neam de jerfă, de clerici și mireni.
S-a dus plângând cu lacrimi ca de mir
La luminile din temniți, stinse timpuriu,
Alături de martirii cântați de Gyr,
La Sfântul Închisorilor, hieraticul Valeriu.

S-a dus la Domnul Vieții, într-un buchet de sfinți,
Arhimandritul Justin, ultimul din șirul vechilor părinți.

Cum se nasc sfinții, când se nasc?
În chilii de piatră, în ceasul tainic al serii,
În miezul adânc al durerii,
Din trupul strivit ca sub teasc?
Cum se nasc, pentru care adâncă nevoie,
Pentru ce răni nemângâiate din veac?
Trupuri de ceară, topite de bunăvoie
Pentru iarba cea rară de leac.