Reportaje TV despre înmormântarea Părintelui Justin

Antena1: Un sfânt s-a ridicat la Ceruri

Antena1: Un sfânt s-a ridicat la Ceruri

[youtube=https://youtu.be/GiGZsO2nBO0] Mii de pelerini au strabatut toata tara sau au venit din strainatate ca sa-l conduca pe ultimul drum pe parintele Iustin Parvu.
In ziua in care parintele s-a inaltat la cer, curtea manastirii pe care duhovnicul a ridicat-o mai intai in vis a fost cuprinsa de o revolutie tacuta. O revolutie discreta a pelerinului credincios care a gasit alinare, mai bine de doua decenii in mica chilie a parintelui. Batrani dornici de vesnicie, tineri care cauta linistea, familii cu copii, monahi ce traiesc in pustie au venit toti, ca intr-o taina, sa-si ia ramas bun. Iar glasurile lor s-au impletit in rugaciune pentru parintele Iustin Parvu.
Parintele i-a invatat pe toti ca “nimic nu poate redresa mai mult lumea decat suferinta”. Si cum prin ea, poti fi mai aproape de Dumnezeu. Le-a tamaduit sufletele ani buni. Pentru toti, parintele Iustin Parvu a fost duhovnicul iubirii si al daruirii.
Inainte ca trupul duhovnicului sa fie acoperit cu pamant au fost eliberati mai multi porumbei albi.
Cuvintele de folos ale marelui preot vor ramane pe veci, in inimile celor care l-au cunoscut.

ProTV: Lacrimi pentru duhovnic

ProTV: Lacrimi pentru duhovnic

[youtube=https://youtu.be/W-urERwZc3I]Pelerini ce vin pentru a se închina la trupul sfânt al Părintelui Justin[youtube=https://youtu.be/WH_RiyOS9U0]

Antena3: Un sfânt, ultima zi pe pământ

Antena3: Un sfânt, ultima zi pe pământ

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=WmHNL8kF0qA]

TVR1, TVR2: ADIO, Părinte Justin!

TVR1, TVR2: ADIO, Părinte Justin!

[youtube=https://youtu.be/exmNMwgnszo][youtube=https://youtu.be/FtQXoJViT2g]

PrimaTV: Omul lui Dumnezeu

PrimaTV: Omul lui Dumnezeu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=XEw-b91wLYU] Lacrimile au curs şuvoaie în judeţul Neamţ! Mii de pelerini l-au condus pe ultimul drum pe Părintele Justin Pârvu, considerat sfânt sau făcător de minuni. În semn de respect faţă de cel cel supranumit “Stâlpul Bisericii Ortodoxe”, un sobor impresionant de preoţi, în frunte cu Mitropolitul Moldovei, a oficiat slujba de înmormântare a duhovnicului.

| prima tv

KanalD: Îl plâng ca pe un sfânt

KanalD: Îl plâng ca pe un sfânt

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=oozzSdKD6ow]Părintele Justin, o viață de rugăciune[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=VolJdg7NQZo]

NTV: Părintele Justin, printre îngeri

NTV: Părintele Justin, printre îngeri

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=qKYUL_oxwm4]

BunaZiua Iași: O mare de lacrimi s-a vărsat

BunaZiua Iași: O mare de lacrimi s-a vărsat

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=RvIzlUvo7Ss]

1TV Bacău: Mii de români şi-au luat rămas bun de la părintele Justin Pârvu

1TV Bacău: Mii de români şi-au luat rămas bun de la părintele Justin Pârvu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=wI_Hst6IDrs][youtube=https://www.youtube.com/watch?v=iS-Z5WbAPWk]

Mii de credincioşi din toată ţara au ţinut să-şi ia rămas bun de la părintele Iustin Pârvu, stareţul mănăstirii din Petru Vodă. Slujba de înmormântare a fost oficiată de un impresionant sobor de preoţi care l-a avut în frunte pe mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan.
Încă de la primele ore ale dimineţii, platoul din faţa mănăstirii din Petru Vodă era ticsit de maşini, astfel încât găsirea unui loc de parcare devenise un adevărat test de răbdare. Dacă unii dintre credincioşi s-au trezit cu noaptea în cap pentru a fi prezenţi la Sfânta Liturghie, alţii au ajuns doar cu puţin timp înainte de a începe slujba de înmormântare. Cert este că atmosfera a fost una care ar fi fost pe placul părintelui Iustin: plină de pace, evlavie şi disciplină.
În cuvântarea ținută în fața a mii de credincioși, mitropolitul Teofan a încredințat posterității cele patru dorințe lăsate cu limbă de moare de arhimandritul Iustin Pârvu: unitate în orice situație, pocăință multă, ascultare în Biserică, rugăciune de zi și de noapte. Patru mesaje pe care le-a trasmis în ultimele clipe atât celor două obști pe care le-a păstorit, cât și miilor de fii duhovncicești pe care i-a avut din rândul mirenilor.
Un alt mesaj emoționant a fost trasmis din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel, care l-a numit pe duhovnicul de la Petru Vodă ”ziditor de suflete”.
Parintele arhimandrit Iustin Pârvu s-a nascut pe 10 februarie 1919 în satul Poiana Largului, județul Neamț, a fost preot militar în al doilea război mondial şi a efectuat 16 ani de închisoare din cauya convingerilor politice in timpul regimului comunist.După 90 a înfiinţat două mănăstiri la Petru Vodă, judeţul Nemţ şi un centru pentru copii nevoiaşi. A fost unul dintre cei mai respectaţi şi iubiţi duhovnci din ultimii ani, dar şi o voce fermă împotriva îndepărtării, prin diverse metode, a omului de Dumnezeu.

Au venit din toată țara să-l conducă pe ultimul drum pe cel care a fost considerat încă din timpul vieții un sfânt. Mii de credincioși, dintre care unii au vorbit în cuvinte puține, dar sugestive, despre întâlnirea cu arhimandritul Iustin Pârvu.
Fiecare are povestea lui. Adunate la un loc sunt mii, zeci de mii de povești. Toate în legătură cu un singur om: Părintele Iustin Pârvu de la mănăstirea din Petru Vodă! Slujba de înmormântare a marelui duhovnic a fost ea însăși un moment deosebit, profund duhovnicesc. Disciplina desăvârșită, liniștea și smerenia credincioșilor a fost dovada că misiunea părintelui nu s-a sfârșit odată cu plecarea lui la ceruri.
Dacă pentru unii dintre credincioși plecarea părintelui înseamnă un gol care va fi cu greu umplut, alții sunt convinși că pronia cerească va rândui un alt mare duhovnic pentru cei însetați de Dumnezeu. Toți sunt însă deciși să revină la Petru Vodă de dragul părintelui.
Părintele Iustin nu a lăsat în urmă doar două obști monahale, ci și un spațiu în care-și pot găsi liniștea sufletească și primi îndrumare, bătrânii și copiii uitați de familii. Dar una dintre cele mai mari moșteniri
pe care o lasă în urmă duhovnicul de la Petru Vodă este mulțimea nenumărată de fii duhovnicești care, în lume, vor duce mai departe cuvântul de dragoste și iertare permanentă la care a îndemnat mărturisitorul Iustin. Din lăcașul său de veci, săpat în curtea mănăstirii pe care a înființat-o, părintele, spun clericii și mirenii deopotrivă, își va continua misiunea. Pentru că duhovnici ca el pleacă doar să doarmă puțin.

R: Sebi Sufariu
I: Claudiu Tudor | 1TVBacau

2 comments

  1. batmindru mariana

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE,SA-I IERTE PACATELE !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*