Încă o țară în malaxorul UE: Croația, un nou stat ce va adera

PXL_110624_686Comisia Europeană a confirmat marţi, că Croaţia este pregătită să adere la UE. “Croaţia a finalizat cu bine cele zece acţiuni prioritare care au fost identificate în raportul precedent din octombrie”, a anunţat Executivul european cu ocazia publicării unui nou raport de monitorizare privind politica de competitivitate şi justiţie.
Astfel, pe 1 iulie, 2013, Croaţia va adera la Uniunea Europeană. Astfel Croaţia devine al 28-lea stat membru UE. La sărbătorirea aderării vor particpa 100 de responsabili europeni, printre care şi preşedintele Herman van Rompuy şi preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso. Cancelarul german, Angela Merkel, nu va fi prezentă, deoarece Croaţia a refuzat de a extrăda un fost şef de informaţii iugoslav, cercetat de justiţia germană în legătură cu decesul unui dizident croat pe teritoriul Germaniei, în 1938.
Ceremonia principală va avea loc la Zagreb, în piaţa centrală, la care vor participa 700 de artişti, autorităţile cheltuind 700.000 euro pentru a sărbători aderarea. Potrivit unui sondaj doar unu din 7 croaţi susţine organizarea unei petreceri de aderare.
Iar, duminică, la miezul nopţii, inscripţiile “vama” vor fi ridicate de la frontiera cu Slovenia(singura fostă republică iugoslavă care e membru UE).
În 2003, Croația a semnat formal cererea de aderare, iar în 2011 a semnat Tratatul.
În 2012, a fost organizat referendumul, la care 66% din populaţie au votat pentru aderarea la UE. După, anunţarea rezultatelor referendumului, Zeljko Sacici, preşedintele unui partid ultranaţionalist, a spus despre aderarea la UE, că este o “înfrângere pentru libertatea şi independenţa Croaţiei”.
În 2003, sondajele arătau că 80% din populaţia Croaţiei susţine aderarea.Însă în perioada de negocieri (2005-2011) acest procent a scăzut, cauzele fiind criteriile dure impuse de UE şi criza economică cu care se confruntă UE. Ultimul sondaj arată că, în prezent, doar 45% din populați își mai dorește aderarea la UE.
Persistă un scepticism privind aderarea Croaţiei,şi din partea statelor membre şi din partea cetăţenilor UE, din cauza crizei cu care s-a confruntat UE dar şi a problemelor privind corupţia din Croaţia. Potrivit unui sondaj recent Eurobarometru 52 la sută din cetăţenii UE se opun unei noi extinderi.
Totuşi liderii Uniunii, văd intrarea în UE a Croaţiei ca pe un exemplu pentru celelalte foste republici iugoslave de a adopta reformele necesare aderării.
State ca Olanda, Danemarca, Finlanda şi Germania consideră că UE nu ar trebui să renunţe la regulile sale ce ţin de respectul statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate. pentru a-şi atinge scopurile politice.
Danemarca şi Finlanda, care şi ele s-au alăturat UE în cadrul procesului de extindere, cred că s-au făcut greşeli procesul de aderare, şi anume că unele state au aderat fără a fi pregătite, şi ca exemplu este adus aderarea Greciei despre care se ştia că are probleme economice dar şi România şi Bulgaria care nici acum nu îndeplinesc toate condiţiile.
Însă în cazul Croaţiei ultimul raport de supraveghere al Uniunii Europene, arată că este aptă de aderare.
Potrivit Hotnews, din punct de vedere economic, Croaţia are următoarele indici:
• PIB-ul este cu 39% sub media europeană, doar România şi Bulgaria aflându-se în urma Croaţiei.
• Economia este în recesiune din 2009, cu o scădere de 2%, potrivit Eurostat.
• Şomajul se ridică la 18% (luna aprilie), faţă de 11% cât este media UE27, iar în rândul tinerilor de sub 25 de ani, la 51,8%, mai mult de dublu faţă de media UE27.
• Potrivit Eurostat, două treimi din gospodării au acces la internet în Croaţia (66%, faţă de 76% media UE27).
• În rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, 18,6% au educaţie superioară, sub media europeană, care este de 28%. Sursa: FrontPress.ro

2 comments

  1. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    inca o natie cazuta in ghearele fiarei antihristice din apus numita ue ;
    Mai sa Ne Trezim pina nu ne Trezeste Dreapta Manie a lui DUMNEZEU ce va veni peste neamurile ce s-au inchinat fiarei si au baut din cupa otravita a desfranatei babilonului
    Sa Ne trezim din acest somn si aceasta "betie" care Urgia Dumnezeiasca si Mania SFANTA Va Aduce
    sa ne trezim si sa ne lepadam de aceasta cupa otravita , pina nu este prea tarziu

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Astept intrarea Turciei, exemplu pt tarile arabe ....din zona Mediteraneana...Hai , la malaxor......

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*