VIDEO: Valeriu Gafencu rămâne cetățean de onoare al orașului Târgu Ocna, fiind deja cetățean al Împărăției Cerurilor

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=1gyIpeHmWD8]

În ședința Consiliului Local Târgu Ocna de joi, 30 mai 2013, s-a supus la vot proiectul de retragere a titlului de cetățean de onoare al orașului acordat lui Valeriu Gafencu. După o pledoarie de 40 de minute a teologului Danion Vasile și intervențiile d-nei judecător Carmen Păduraru, ale tânărului Alexandru Costache, reprezentantul Asociației Foștilor Deținutilor politic și ale părintelui din Tg. Ocna s-a supus la vot, fiind nevoie de 10 voturi pentru a i se retrage titlul. Rezultatul votului a fost următorul: 8 voturi pentru retragerea titlului, 6 contra și 3 abțineri. Astfel, acest atac a fost sortit eșecului, Domnul neîngăduind pătarea memoriei Sfântului Mucenic Valeriu Gafencu și minciunile la adresa Mișcării Legionare. Considerăm că nu titlul de cetățean de onoare a fost apărat, cât adevărul despre jertfa și credința noilor mărturisitori din temnițele comuniste.

fer-valeriu-gafencu-1

Citiți și: VALERIU GAFENCU NU POATE PRIMI…ONOARE DE LA CEI CARE NU AU

40 comments

  1. Raluca Vascea

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Slava Domnului !

    Fi-ne-ar invatatura de minte sa ne mai punem la rugaciune si-asa...

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Felicitari d-lui Danion Vasile si celor care au votat contra (sau s-au abtinut)!
    Poate invatam si noi sa fim mai putin ... mioritici. Adica sa nu acceptam chiar toate relele pe care ni le pun la cale altii.

  3. LAZAR BANJAS

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    SLAVA DOMNULUI-DAR ASTEPTAM SI DECIZIA BOR- SA IL CANONIZEAZA-AMINNNNNNNNNNNNNNNNNNNNN!!!!!!!!!!!!!SF.MARE MUCENICE VALERIU -ROAGA-TE PT POPORUL TAU IUBIT ROMANESC -ROMANI DE PRETUTINDENI-AMIN!!!!!!!!!!!!!

  4. Marius Barbu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sfintii mai fac si minuni uite dovada :titlu ramane la Sfantu' ,multumimi tuturor celor care au venit la miting in Bucuresti astazi în Piaţa Victoriei, pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa ptr.Sf Valeriu ,Domane'ajuta ! si CHriStos a Inviat !

  5. Mirela Negulescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Era scandalos sa se intample acest lucru.Dupa 50 de ani de la nenorocirea si mizeria in care au trait acesti frati ai nostrii ,dupa ce i-au rastignit comunistii ,acum le mai rastignim si noi memoria ,ca vor nu stiu ce organizatii sau nu stiu cine.Efectiv m-am cutremurat cand am citit prima oara ce se pregateste la Tg.Ocna.Cine sunt oare cei 6 care au votat pentru intinarea acestui sfant ,cata istorie stiu acesti oameni (ce cunosc ei despre detinuti politici) ,sunt constienti de ce se intampla ,sau traiesc in dorul lelii.Eu in locul lor as demisiona numai pentru faptul ca am indraznit sa condamn pe cineva pe care nu-l cunosc ,un om care a trait ca un sfant. si s-a jertfit pentru acest popor ,ceea ce dumnealor nu vor face.Cereti-le celor 6 sa faca dovada iubirii fata de acest popor si veti vedea .Vina lui Valeriu Gafencu este ca a crezut in Dumnezeu si a acceptat sa se jertfeasca decat sa se lapede de Iisus Hristos.De cate ori trebuie sa condamnam pe cineva din 50 in 50 de ani ,sau istoria se repeta si o luam de la capat
    Acum cei care au murit in inchisorile comuniste intre 1947-1964 sunt condamnati de fii sau nepotii calailor de atunci, vorbim de o transmisiune testamentara a crezului politic.In loc de cainta si regrete ne inveninam cu ura .Sunt uluita si eu credeam ca lucrurile se vor aseza in final.Important este ca nu toti gandim la fel ,aceasta reprezinta raza noastra de speranta si credinta statornica in Dumnezeu.
    Dumnezeu sa aiba in paza acest popor si tara aceasta!

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Felicitari celor sase care nu s-au supus presiunilor politice si nu si-au vindut sufletul....! Doamne ajuta ca si pe viitor sa reziste si sa existe oameni care sa reziste ispitei. Banuiesc ca vor mai fi tentative, asa ca cei opt care au votat pentru sa fie sanctionati de electorat cu prima ocazie, si la fiecare intilnire cu vecinii, mereu , sa nu uite...sa simta ca sunt cozi de topor tot restul vietii. Iude contemporane !

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Slava Domnului! Doamne Ajuta!

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ce lucru frumos s-a intamplat! Multumim Doamne si multumim teologului Danion Vasile. Cuvintele sunt de prisos.

    • Mirela Negulescu

      Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Draga Rozalia ,s-a intamplat ceea ce trebuia sa se intample.Doar 8 consileri au avut coloana vertebrala si si-au manifestat integritatea morala.Cei care s-au abtinut sunt vinovati ca nu au luat atitudine,iar cei 6 nu mai spun.Nu ne-a facut nimeni nici un favor .Vorba cuiva de pe forum ,sa incetam sa fim asa de mioritici,mi-a placut expresia.

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ma bucur ca nu au reusit ce si-au propus. si ar fi interesant de stiut numele celor 8 consilieri care sunt ca niste tradatori de tara.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    fratilor numai mie imi pare ca comentariul lui Marius Barbu aduce a batjocura ?
    a ciuntit tot ce era mai sfant in mesajul lui.

  11. Mirela Negulescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Scuze este vorba de cei 8 consilieri ,am citit in graba.

  12. Mirela Negulescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Si asa cum bine si frumos scrie in articolul citit de mine acum un minut ,Valeriu Gafencu nu are nevoie de onoare de la cei care nu au au.Frumos spus.Au ajuns consilierii locali sa judece o personalitate ca Valeriu Gafencu .Cred ca nici nu stiu macar cin e este ,dar au votat si ei sa fie interesanti,bravo alesilor locali,sunteti niste pretiosi in comunitatea locala.Asa de curiozitate ati intrebat vreun cetean din oras ce parare are despre acest lucru.

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mulțumim pentru discurs lui Danion Vasile. Și in primul rand Lui Dumnezeu. Hristos a inviat.

  14. sorin alexandru

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne Ajuta, multumesc teologului Danion Vasile pt. implicare, exista o baza legala prin acre numele celor care au votat sa fie facute publice?

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Slava Domnului!

    dar ... (off topic)

    www.gandul.info/international/papa-francisc-atat-timp-cat-faci-bine-poti-fi-si-ateu-10908006

    .

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Tatuajul electronic si pilula ce iti transforma corpul in parola: tehnologiile anuntate de Motorola
    Moto X, noul smartphone de top lansat de Motorola la finalul acestui an si care va concura cu iPhone si Samsung Galaxy este anuntat de producatorii sai ca va fi “constient de mediul in care este prezent”.
    http://stirileprotv.ro/stiri/ilikeit/tatuajul-electronic-si-pilula-ce-iti-transforma-corpul-in-parola-tehnologiile-anuntate-de-motorola.html

  17. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa Fim Uniti in rugaciune si Credinta Adevarata la Sfanta CRUCE a Acestui Neam si Biruinta ORTODOXIEI , A SFINTILOR Acestui Pamint Va Fi
    DOAMNE Ajuta
    Amin !

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Felicitări consilierilor care au înțeles mesajul românismului, a naționalismului luminat! Despere d-l Danion Vasile pot spune că este omul providențial care ne luminează prin munca sa de mucenic! Este cel care ne mai spală de rușinea de a fi pasivi și permisivi la măgăriile ticăloșilor care au distrus cele trei statui a Mareșalului și acum vor să ne ștergă din cartea de aur a românismului figurile sacre a celor care s-au jertfit ca o torță pentru adevăr dreptate și credință!
    Doamne, dă-i acestui mare BĂRBAT putere ca să se lupte cu forțele întunericului!

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Slava Domnului pentru toate!

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @io
    vai, vai, vai

    Da! Bine a spus Sorin Alexandru ca lista celor 8 iude care au votat pentru retragerea titlului sa poata fi facuta publica. Cat despre cei 3 care s-au abtinut... nici nu sunt cuvinte. Adica ei nu se puteau hotari. Aveau dubii. Ei si acum probabil isi crampotesc mintile sa priceapa ce-o fi facut dom'le Valeriu Gafencu de i se ia titlul...!?!? Ca e clar ca a facut ceva! Da' mai bine ma abtin, sa nu fiu nici cu ala - nici cu ala. Ti se face lehamite. Iar pentru cei 6 care au votat contra retragerii titlului, nu pot decat sa ingaim ca mi-e rusine ca nu am fost langa voi. Caci e clar ca acolo trebuia sa fim cu totii!

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Trebuie să învățăm lecția solidarității, altfel - cu complicitatea noastră - românismul este sortit pieirii grabnice. Ar fi fost util ca numele acelora dare au votat corect să fie cunoscut. Curajul, responsabilitatea opțiunilor, iubirea de adevăr sunt calități foarte importante, ce merită admirație.

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    În mesajul anterior, din grabă, am clicat greșit. Vă rog să citiți CARE, în fraza a doua. Mulțumesc!

  23. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    SA FIM UNITI IN SFANTA CRUCE A ACESTUI NEAM si nu dezbinati
    avem cu cine a ne lupta
    avem lupta impotriva fiarei antihristice ce urla turbata din apus cum sa inghita si Rasaritul
    "din apus va veni prigoana SI de la rasarit va veni Mantuirea "
    Sfantul Parinte Arsenie Boca
    DOAMNE Ajuta
    Amin !

  24. Marius Barbu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    din apus de la Japonezi vine tehnologia cipului(stampilei electronice din ce am vazut mai sus) si din rasarit vine Rusia cu razboi

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Inregistrarea sedintei de la Tg Ocna
    http://youtu.be/1gyIpeHmWD8

  26. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    mmh ...
    apusul este fiara de peste ape , daca te uiti pe harta america chiar seamana cu o fiara ...
    insa apusul vine cu lepadare de DUMNEZEU cu botezul antihristic acela cu cip si cu semnul fiarei
    INSA rasaritul este rasarit
    si din rasarit va veni LUMINA sau mantuirea precum a spus acest Sfant , SFANTUL PARINTE ARSENIE BOCA
    si a mai spus si acestea " din Prislop Tara Va lua foc "
    Amin !

  27. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ma intreb de ce le dam nas unora ca cei de la institutul jidanesco-mason sa cante la noi acasa ?
    si de ce se numeste institutul de cercetare roman , auzi, cercetare si roman !! wise..s.a.m.d. daca e romarlanesc de ce nu se numeste institutul creanga, sau vulcanescu, sau parvu sau printul ghica ori gafencu ?

    aceasta sedinta nu trebuia sa aiba loc. hotararea de consiliu local avea un termen in care putea fi atacata. Fiti siguri ca jidanii or sa atace aceasta hotarare. iar in instanta pe langa Mantuitor care va fi prezent, va trebui sa fie si un avocat care sa combata juridic.
    Aici s-a mers pe sensibilitate, s-a apelat la orice, dar jidanul e canalizat sa faca rau si nu se va opri.Trebuie un jurist care sa pledeze in primul rand juridic, avand in vedere ca in instanta nu mergi cu sensibilitate, mergi cu probe clare, pertinente, concludente, cu text de lege.
    pe noua procedura, in contencios administrativ, caci acolo se va contesta, imi doresc sa primeasca termen peste vreo 100 de ani.

    vine o grupare de jidani masoni dupa n'spe ani si face reglulile la noi acasa i

    bucovineanul...

  28. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    am urmarit sedinta din Tg Ocna. Ce ''marturii'' caraghioase a adus d-l Alexandru Florian! Cata ura, se citea pe chipul sau atunci cand vorbea! Si lipsa de respect! Fata de tot neamul asta romanesc! In rest, cu mici exceptii, a fost extraordinar! Multumesc inca o data teologului Danion Vasile, doamnei judecator din Piatra Neamt, parintelui de acolo..., tanarului, etc. Cat priveste finalul sedintei pe fundalul cantarilor de afara ''Hristos a inviat'' - oamenii si mai ales preotii care aveau poza lui Valeriu Gafencu, imagini coplesitoare. Si sa fim iertati ca nu am fost si noi acolo. Va multumim.

  29. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu ma asteptam ca scorul sa fie atat de strans... 8 voturi au fost totusi rele... ma asteptam la mult mai putine. pacat pt nr lor mare, bucurie pt final. multumim lui Dumnezeu...

  30. Mirela Negulescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Din punct de vedere de legal ,nu aveau ce sa faca.Consiliul Local Tg Ocna nici nu avea dreptul sa puna in discutie retragerea titlului.Hotararea aceleiasi entitati administrative confuza si lipsita de orice ratiune nici nu trebuia sa supuna pe ordinea de zi o astfel de propunere .Asa cum a punctat si doamna judecator ,domnii care studiaza asa zisul holocaust stau cam prost cu legea .Sau se marseaza pe bunatatea si smerenia acestui popor amarata care de secole se lasa calcat in picioare de tot felul de indivizi animati de interese personale.
    Vreti sa ne luati sfintii ,sa ne .luati tara si sufletul.
    Legal nu au nici o posibilitate sa retraga titlul ,sunt in afara termenului prevazut de lege.
    Fiind verificata legalitatea actului administrativ emis ,respectiv atribuirea titlului de cetatean de onoare ,domnul care a venit cu fata schimonosita de ura sa ne convinga ca Valeriu Gafencu nu este sfant ,sa-si vada de treaba.
    Dumnezeu il va pedepsi pentru nerusinarea sa.
    Ce-ar fi sa infiintam si noi un institut in care sa studiem persoanele care au oprimat poporul roman si in ce masura au reusit ,care au fost efectele actiunilor lor.O sa vedeti ca nu o sa le placa unora.Concluziille ar fi interesante pentru multi.

  31. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Este o binecuvantare a lui Dumnezeu, o victorie a lui Valeriu, o rasplata poentru cei care au luptat, sub diverse forme pentru acest deznodamnt, o bruinta credintei si demnitatii romanesti, si....oricat ar deranja pe unii, o victorie a Miscarii Legionare, care nu moare ci e vesnic vie prin martirii si eroii sai !

  32. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mila Domnului!

  33. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Rugaciunea functioneaza! Multumim Doamne.

  34. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Acestei institutii ar trebuii sa i se retraga drepturile si onorurile.

    http://www.fara-secrete.ro/seful-institutului-national-pentru-studiul-holocaustului-a-fost-acuzat-de-un-evreu-ca-nu-a-fost-in-lagar-la-auschwitz/

  35. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    dar sunt prea multe "personalitati'" in colegiul de conducere.
    http://www.inshr-ew.ro/colegiul-de-onoare

  36. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Consiliul local a retras titlul de cetatean al orasului - acordat post mortem lui Valeriu Gafencu la data de 21.06.2013 prin hotararea nr.47.
    Sfintii nu au nevoie de o hartie. Sa le fie rusine. Numai romanii pot face asemenea lucrari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*