Starea sănătății Părintelui Justin, sâmbătă 25 mai

77432Actualizare 4 (Sâmbătă, 25 Mai 2013, ora 21:25):

Astăzi Părintele Justin a primit întreaga obşte de 160 de maici şi surori a Mănăstirii Paltin. Deşi foarte slăbit şi fără putinţa de a vorbi tare, s-a bucurat de fiecare dintre cei ce l-au cercetat.

În vizită la părintele stareţ a fost astăzi şi doctorul Dan Tudor Eniu, medicul care l-a operat în săptămânile din urmă, şi care ne-a declarat că, medical vorbind, nu poate să explice cum analizele Părintelui Justin sunt de două ori mai bune decât în ziua externării, şi cum se poate ca un organism atât de slăbit să aibă o vitalitate atât de puternică. “E limpede că ceea ce se întâmplă acum cu Părintele Justin este lucrarea şi puterea lui Dumnezeu”, a spus domnia sa. Privitor la acuzele nefondate ce i-au fost aduse, dr. Dan Tudor Eniu ne-a confirmat că în absolut toate aspectele clinice (intervenţiile chirurgicale, tratamentul, etc), deciziile i-au aparţinut Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, şi nu domniei sale, şi că afirmaţiile sunt documentate şi semnate de Părintele Justin şi se pot găsi în arhiva spitalului.

Medical vorbind, părintele stareţ acuză de câteva ori pe zi insuficienţe respiratorii (pentru care a început să primească tratament), este foarte slăbit şi are nevoie de rugăciuni şi de înţelegere. Cu toţii aşteptăm să treacă efectele post-operatorii şi nădăjduim că puterea rugăciunii smerite şi cu pocăinţă, împreunată cu aceea a Sfintelor Liturghii şi a Sfintelor Masluri vor aduce însănătoşirea pe care şi Părintele Justin şi-o doreşte.

Primind pe fiii şi fiicele sale duhovniceşti, părintele stareţ a refuzat să se despartă de sufletele mai slabe care au venit să-şi ia rămas bun. Neputând să le vorbească şi să le explice că alta este voia şi dorinţa sa, s-a întors dinspre cei ce veniseră pentru aceasta, dar s-a bucurat, de multe ori cu lacrimi, împreună cu cei ce i-au urat sănătate şi viaţă îndelungată.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

26 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mulțumim lui Dumnezeu. Slavă ție Doamne.

  2. ANISOARA BALTAG

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    multumim ca ne tineti la curent cu sanatatea SFANTULUI PARINTE IUSTIN doamne ajuta sa se insanatoseasca cat mai repede

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ,,Parintele a refuzat sa se desparta de sufletele mai slabe care au venit sa-si ia ramas bun''. Sa respectam si sa CREDEM in dorinta parintelui de a se izbavi de boala, caci nimeni nu stie mai bine ca el, SFANTA TAINA A LUCRARII LUI DUMNEZEU.
    Daca il iubim si respectam pe sfantul Parinte Iustin, sa ne rugam neincetat ca bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului sa se milostiveasca pentru el dar mai ales pentru noi, caci noi suntem care avem cel mai tare nevoie de prezenta lui.Doamne iarta-ne si ne miluieste pe noi, pacatosii!

  4. Bercea Margareta

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa-i daruiasca parintelui dragostea , bunatatea si puterea pe care parintele le-a daruit tuturor celor care, in clipe grele din viata lor si nu numai, si-au indreptat pasii spre sfintia sa. Sanatate si viata indelungata!

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cu ajutorul Lui Dumnezeu parintele isi va reveni pentru ca avem nevoie de el in aceste vremuri tulburi

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ajuta-l si dai sanatate sf parinte Justin.Doamne ajuta !

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Iarta-ne, Doamne, pe toti, si mai tine-l in viata pe Parintele sa ne ajute cu sfintele sale rugaciuni si sfaturi!!!

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Slava Domnului pentru marea Sa mila si dragoste revarsata atat peste Parintele nostru drag cat si peste noi, cei care avem mare nevoie de prezenta, cuvantul, sfatul si indemnul sau pentru a incerca sa continuam...
    Doamne fii cu noi prin cei alesi....

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ii multumim lui Dumnezeu pentru mila lui cea mare fata de Parinte Iustin si cu siguranta va face inca o minune cu Parintele Iustin redandui sanataea si lungindui firul viati ,pentru noi pacatosi ca mare nevoie avem de Parintele aici in aceasta lume intre noi.
    Dar mai ales pentru toata omenirea ca sa vedem,sa credem si ne intarim in crerdinta si sa credem ca Dumnezeu face minuni.
    Insa natosire grabnica Parintelui Iustin.
    Slava tie Dumnezeule.
    HRISTOS A INVIAT !

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Slava Domnului!!!

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    In ce privesc acuzele ca de ce n-a fost mai multa atentie sa nu se infecteze operatia, ce sa zic, e multa neglijenta peste tot... si unchiul meu a plecat dincolo acum 2 luni, pentru ca in spital fiind, dupa ce dadea semne deosebit de bune si parea ca se restabilise, cu totul si cu totul constient, comunica, au crezut ca deja se poate deconecta de la aparate, dar n-a rezistat la deconectare...

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Parintele Iustin este Omul lui Dumnezeu! Pentru mine este si va ramane un tata cu suflet de mama, pe langa celelalte calitati duhovnicesti! Domnul meu si Dumnezeul meu,milueste-l pe Parintele sufletului meu!

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Slava Tie ,Doamne , ca asculti rugaciunile unite ale ingerilor pamantesti si ale Celor ceresti :Sfantul Ilie Lacatusu ,Sfantul Sandu Daniil Tudor ,Sfantul Constantin Sarbu ,Sfantul Arsenie Boca ,Sfintii mucenici martiri din temnitele comuniste ,Sfantul Nectarie .
    Maica Domnului,tamaduieste trupul si sufletul Parintelui Iustin cu harul Tau .

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mulţumim şi Părintelui şi tuturor celor care îi poartă de grijă.

  15. Adela Machidon

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Slava Tie Doamne
    Dragul,bunul si blandul nostru Parinte a fost si ramane un luptator adevarat,a luptat cu arma rugaciunii,împotriva bolii si nu numai,sa de-a bunul Dumnezeu sa învinga si de aceasta data.
    DOAMNE,asculta rugaciunea noastra,în orice zi te vom chema.

  16. Cioanca Codrina

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Multumim lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru insanatosirea grabnica a parintelui arhimandrit Iustin.Doamne ajuta . Amin

  17. Mirela Negulescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Parintele Iustin nu si-a terminat ceea ce avea de facut.Ii dorim multa sanatate si insanatosire grabnica.
    Puterea Bunului Dumnezeu este atat de mare incat suntem siguri ca Dumnezeu ii va da lungime de zile si putere sa mearga mai departe.
    Multa sanatate Parinte Iustin.In inimile noastre sfintia voastra este permanent.Cu ocazia acestei stari de nesanatate s-a putut constata de cate dragoste frateasca se bucura Parintele Iustin in randul credinciosilor.Doamne Ajuta !

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Multumim Domnului si Maicii Domnului pt. fiecare zi pe care pr. Iustin o mai petrece in lumea aceasta.el este ca si un far spre care privim toti.

  19. victoria popescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    sarut mina parinte!BUNUL DUMNEZEU SI MAICUTA LUI SA VA DARUIASCA SANATATEA NECESARA!

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Actualizare 5 (Duminică, 26 Mai 2013, ora 20:25):

    După ce astă noapte a trecut prin cîteva ceasuri de insuficienţă respiratorie, în cele din urmă astăzi dimineaţă, Duminică, 26 Mai 2013, Părintele Justin a putut să se odihnească destul de bine, tratamentul administrat făcîndu-şi pe deplin efectul.

    Prin mila lui Dumnezeu şi pentru rugăciunile tuturor celor ce îl iubesc, aceste complicaţii s-au micşorat vizibil, iar astăzi părintele stareţ a avut o poftă de mîncare cu mult mai mare decît în ultimele două luni de zile şi a mîncat un pic mai mult decît de obicei. Acestea ar putea fi primele semne clinice de biruinţă asupra bolii, chiar dacă pînă la restabilirea sănătăţii mai este încă mult.

    Ca şi observaţie asupra acestei pagini de prezentare a mănăstirii noastre şi a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, în ultimele 24 de ore au avut loc mai multe zeci de atacuri informatice asupra sitului nostru. Dacă atacatorii sînt români, îi rugăm să îşi încerce măiestria pe alte situri, neavînd nimic de cîştigat din lupta împotriva Părintelui Justin şi a mănăstirilor sale.

    Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin
    http://petruvoda.ro/2013/05/22/pentru-adevar-starea-sanatatii-parintelui-justin-parvu-este-stabila/

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Multumesc Bunului Dumnezeu ,Maicii Domnului si tuturor puterilor ceresti ca ne asculta rugaciunile si are mila si rabdare cu noi pacatosii.Imi amintesc cum ii spuneam pr.IUSTIN - parinte noi tare va iubim ce o sa ne facem fara dv, iar el imi raspundea ,,mai ,mai tu crezi ca eu acolo unde ma duc o sa dorm,mai,mai si eu va iubesc...Atunci cand imi este greu si imi este teama ca il voi pierde imi vin in minte cuvintele lui simt mangaierea si las totul in voia bunului Dumnezeu. In martie cand l-am intalnit ultimaoara pe pr.IUSTIN ,ii spuneam ca ma rog ca Maica Domnului sa il tina in brate ,iar el imi arata cu mana icoana din perete care e deasupra capului ( e o icoana cu Maica Domnului pictata de maicile de la Diaconesti ) si cu zimbetul lui de copil imi spunea- uita-te cum stau cu ea de mana...Te rog maicuta sa il tii in brate si sa ai grija de el si de obste si de noi sa nu ne smintim.AMIN

  22. Viorica bălteanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne, ajută!

  23. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Bunul Dumnezeu sa ii dea sanatate Parintelui Iustin si Maica Domnului sa il ocroteasca si sa il acopere cu Sfantul ei Acoperamant in aceste momente de incercare . Cu siguranta Parintele Iustin cu ajutorul lui Dumnezeu si mijlocirile Sfintilor care cu se roaga pentru dansul va trece de aceste clipe grele care sunt ingaduite pentru pacatele noastre si ne va povatui din nou pe calea mantuiri,caci Dumnezeu ne vede ca ramanem prea sarmani si vaduviti fara de dansul in aceasta lume involburata si de aceia o sa-i lungeasca firul vieti pentru ca sa poata continua marea lucrare ce o are de infaptuit pe pamant pntru noi .
    Nu ne ramane altceva de facut decat sa ne rugam din tot sufletul pentru sanatatea Parintelui ,iar cand Dumnezeu il va invrednici de sanatate deplina si o sa ne poata primi din nou pe langa dansul ,nu doar sa ii cerem sfat sau sa ii ascultam cuvintele de invatatura si indemnurile dar sa le si implinim si sa le urmam cu mare drag si responsabilitate si atunci bine ne ne va fi si noua .
    Iar in legatura cu atacul la acesta pagina si la adresa manastiri Petru Voda nu vad cine si ce ar avea de spus cineva de rau caci doamne mult bine si multe binecuvantari am primit noi oameni de la parintii care subt acolo si care traiesc sub ascultarea si rugaciunea Parintelui Iustin,iei sunt cei care tin flacara ortodoxiei aprinsa iar pe noi asa cum suntem cu defectei si greseli incerca sa ne abata de la rau pe calea mantuiri sa nu ne pierdem sufletul.
    Celor care ataca Siteul acesta si aceata pagina Dumnezeu sa-i lumineze mintea dar sai si imblanzeasca sa nu o mai faca ca sa aduca dezbinare si mahnire sufleteasca atator suflete.
    Parintele Iustin este Luceafarul iar parinti de acolo stelele ce il inconjoara dar vor iesi biruiotori cu toti important este canoi sa ne rugam cu foc si din tot sufletul pentru biruinta.
    HRISTOS A INVIAT !

  24. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ADEVARAT A INVIAT !
    ...continuam sa ne rugam la Sfantul Acoperamint pentru Parintele Iustin Parvu sa -l intareasca si sanatate sa -i dea Bunul DUMNEZEU si Maica Domnului ,
    Sfantul Acoperamint al MAICII DOMNULUI sa ne fie pavaza si ocrotire pe acest pamint pentru toti cei pecetluiti cu Sfanta CRUCE si pentru cei ce nu se leapada de semnul Biruintei
    Bucura-te Sfanta Cruce de Lemn Lavra Pecerska , pazitoarea crestinilor ortodocsi
    Amin!

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Hristos a Inviat!
    Sa dea bunul Dumnezeu sa fie bine PARINTELE IUSTIN!

    p.s. Poate cineva din tara asta ar fi bun sa asfalteze drumul pana la manastire.

  26. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Multa sanatate parintelui IUSTIN, pt. mine si pt. multi este un Sfant,ochii lui,privirea sunt de undeva,nu de aici de pe pamant,ma rog pt.El asa cum pot in simplitatea inimii mele pt. ca saracu duce in crucea lui si pacatele mele.Din toata inima mea multa sanatate sa mai poata mangaia oamenii,si cu siguranta o sa ma mai duc acolo la PETRU VODA unde CERU-I PE PAMANT.DOAMNE AJUTA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*