Interviu cu Părintele Justin: Democraţia nu mai există decât la vârf, jos nu mai sunt drepturi

Parintele-Justin-decembrie-2012Despre deformarea societăţii româneşti şi sistemul educaţional din România

Părinte, zilele trecute aţi înălţat în localitatea Moţca o troiţă deosebit de frumoasă şi foarte impunătoare, închinată eroilor care şi-au dat viaţa, în acel loc, pentru neamul românesc, luptând împotriva ateismului bolşevic. Însăşi sfinţia voastră aţi participat la evenimentul de sfinţire a acestei troiţe de către Înaltpreasfinţitul Teofan. Ce v-a determinat să înălţaţi această troiţă şi ce impresii v-au lăsat acest eveniment?

Am făcut şi eu parte, în tinereţile mele din greutăţile şi suferinţele acestea. V-am mai spus şi în alte rânduri că am fost trimis preot pe acest front, unde încercam să îmbărbătez sufleteşte tinerii aceia care luptau cu un inamic mult mai puternic şi înfiorător. În războiul din 1944 care s-a desfăşurat în zona aceasta a Răsăritului, când au venit ruşii în regiunile acestea, s-au izbit de Carpaţi şi de pădurile noastre, care au fost pentru noi un puternic zid de apărare, ei nefiind obişnuiţi deloc să ducă război în pădure. Erau obişnuiţi mai mult la câmpie. Aceasta era pregătirea lor ca oameni de stepă. Când au dat de Carpaţi, s-au oprit până în momentul 23 august. N-au mai mişcat deloc din M-ţii Neamţului. Au mai încercat pe la 15-16 iulie să dea un atac împotriva românilor, însă au întâlnit o rezistenţă extraordinar de mare. Au avut nişte pagube însemnate şi umane şi materiale, încât de atunci ei n-au mai pătruns în ţara noastră decât în urma trădării de la 23 august.

Toate înfrângerile pe care le-a suferit poporul român nu au fost determinate de cuceriri armate de infanterie, artilerie sau aviaţie. Trădarea a fost cel mai mare inamic care ne-a devastat. Eram pe linia întâi a frontului de Răsărit şi toată lumea se aştepta să se încheie un armistiţiu, o pace cu Rusia. Se vedea destul de bine însă că pacea aceasta nu era deloc. Oamenii politici duceau tratative în Marea Neagră la Yalta şi Malta. Se auzise că Maniu şi Brătianu ar fi participat la aceste tratative. Acolo lumea s-a împărţit între cele trei mari forţe: americanii, englezii şi ruşii. La Yalta s-au dat la petreceri încât Churchill cu Roosevelt, care umbla în cărucior, au adormit. Atunci Stalin a luat un creion şi a împărţit lumea. Noi am căzut de la Moscova până la Dunăre, că acolo s-a oprit pentru o sută de ani, iar de restul nu l-a mai interesat. Şi aşa am fost noi vânduţi pentru o sută de ani.

Părinte, prea puţin se mai vorbeşte despre eroii neamului, aproape că uităm să-i mai cinstim. Ne îndreptăm tot mai mult către o Europă unită care ignoră specificul naţional. Este oare o acţiune premeditată de reeducare a poporului român?

Fără îndoială. În vremurile noastre, care merg spre o destrămare, nu mai există nicio educaţie în familie, în şcoală, în armată. În şcoală nu mai există noţiuni despre naţionalism, nu mai există o formare, o temelie serioasă în viaţa viitorului tânăr în societate. I-au luat locul televizorul, calculatorul şi toată nebunia asta încât nu mai are timp să se ocupe de lucrurile de rădăcină ale societăţii. Sunt chiar învăţaţi să nu-şi mai cinstească eroii.

Odată cu degradarea aceasta, în lipsa unei culturi istorice serioase şi autentice, sigur că nu se mai ştie nimic. Vă daţi seama cu câtă jertfă se aruncau tinerii români în lupta de ocrotire a naţiei, a familiei şi a Bisericii! Dacă tânărului, copilului nu i se spune nici în şcoală, nici în familie, n-are de unde să ştie, pentru că acest sistem de învăţătură, care se face pe fugă ca să se termine mai repede orele, duce numai la goluri şi iarăşi goluri. Nu mai există nici modele pe care tinerii să le poată urma.

Dar un copil ce discernere poate să aibă?

Este un timp prea democratic. Copilul nu mai vede importanţa şcolii pentru formarea lui. Merge la un liceu pentru că l-a trimis mama să-l facă om cu carte. Dar să-l facă un om de suflet, un om împăcat cu Dumnezeu, nu se gândeşte nimeni. Această inexistenţă spirituală a noastră ne duce în prăpastia în care ne aflăm. Nu fac un reproş învăţământului nostru care este atât de adaptat dispoziţiilor care se dau, dar văd cum până şi copiii între ei se urăsc, se lovesc. Profesorul nu are autoritate pentru că copilul are drepturile lui şi dacă îi pune elevului o notă care nu îi convine, el protestează. Dacă îl tragi de ureche, se plânge acasă, mama vine la şcoală şi cere socoteală învăţătorului. Asta înseamnă o degradare, o incultură şi o neajutorare a profesorului care trebuie să-şi facă datoria.

Statul n-are o conştiinţă să creeze elemente temeinice. Şcoala este un mijloc de deprindere a unor cunoştinţe superficiale, încolo nimic. Petru că statul n-are nevoie de oameni convinşi de o realitate istorică, religioasă şi morală. Statul nu face decât să măsoare veniturile celor de sus iar partidele se bat între ele numai în aparenţă ca să exploateze poporul. Exploatare a fost în comunism, exploatare în capitalism şi tot exploatare este în dezordinea de aşa-zisă democraţie în care trăim. Cum era odată la o şedinţă de partid unde erai întrebat: „Tovarăşe, care este diferenţa între burghezie, capitalism şi socialism? În burghezie era vorba despre exploatarea omului de către om, iar în socialism e invers”. Nu a existat un partid care să intre în viaţa ţăranului nostru, să-i dea la îndemână un pic de pământ şi nici cu ce să-l lucreze. Vin străinii cu mărfurile lor ieftine şi proaste, iar românul cu produsele lui sănătoase este aruncat la o parte şi aşteaptă şi el mereu alt an şi alt an în viaţa lui săracă.

Să nu uităm că partidele politice istorice ale lui Maniu, Brătianu mai aveau grijă cât de cât de sărăcia, de mizeria şi de nevoile ţăranului. Acum deşi se spune despre un partid că e democrat, democraţia este doar acolo sus la vârf. Democraţia este folosită în scopul de a fura; politicienii noştri nu ştiu cum să-l mai jecmănească pe bietul ţăran, încât i-ar lua şi cenuşa din vatră de s-ar putea. Se interesează cineva ce mănâncă omul cu şase copii sau se gândeşte cineva cu ce îl îmbracă pe acel copil sau cum să îl întreţină într-o şcoală? E adevărat că altădată numai boierimea avea acces la şcoală şi din cauza taxelor mari, ţăranul obişnuit nu putea să-şi dea copilul deşi mult mai străluciţi erau copiii de la ţară. Şi aşa se făcea o educaţie strâmbă şi neomenească. Altădată mai exista o pătură de mijloc care mai făcea legătura între cei de sus şi cei de jos, dar acum nu mai sunt decât ori bogaţi, ori săraci.

Ce transmiteţi poporului român de Nașterea Domnului, în pragul acestor sărbători?

Dumnezeu să ne ajute de aceste sărbători care încep cu stâlpii ortodoxiei, pentru că te înfioră când te gândeşti la Sf. Sava, Sf. Nicolae, Sf. Ioan Damaschin. Parcă îi simţim în zilele acestea cum ne ajută de dincolo. Pe ei şi pe noii mucenici să îi slăvim în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi să îi purtăm în inimile noastre. Ca să se nască Hristos în inima poporul român, trebuie o întoarcere a lui. O întoarcere către Hristos! Să ne propunem să punem început bun. Să înnoim ceva în viaţa noastră spirituală. Dumnezeu nu vrea multe fapte, ci ca fiecare să aibă înăuntru o schimbare, să mai renunţe la patimile pe care le are: la fumat, la beţiile care ne-au otrăvit familiile şi neamul. Atât de mult se bea în lumea asta că nu vin doi sau trei creştini la mine fără să spună că tata e beţiv, că soţul e beţiv, copiii sunt plecaţi în lume din cauza lor, nu se pot închega în familii. Acesta este marele dezastru pe care ni l-au oferit negustorii aceştia. De multe ori le spun creştinilor care vor să-şi înceapă o afacere: „Măi, să faci negustorie, numai să nu te muşte şarpele să faci vreo dugheană, vreo crâşmă şi să fii mijloc de sminteală pentru tineret şi lume”. Pentru că cel mai mare rău la ora actuală este otrăvirea tineretului nostru cu tot comerţul acesta de băuturi pline de otravă.

Să începem cu naşterea noastră lăuntrică pentru că acolo este cheia şi izvorul nostru de bunătăţi şi primim întărirea mucenicilor, cu rugăciunile lor, în viaţa noastră de aici. Să aprindem împreună lumânări de fapte bune, să ne găsim în faţa Sf. Treimi, aducându-ne fiecare obolul nostru. Doamne, fie mila Ta cu noi, că noi Ţie Ţi-am slujit, am făcut cât ne-a stat în putinţă, iar Tu sfinţeşte toată lucrarea neamului nostru. Amin.

Citiţi integral pe site-ul ATITUDINI.

(Interviu apărut în nr. 26 al revistei Atitudini)

9 comments

  1. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Acestea-s "drepturile " pe care le avem
    "ESTE OBLIGATORIU "
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=OPahsIjgqu0
    ADICA ESTE OBLIGATORIU
    SUBJUGARE, SCLAVIE si INDOBITOCIRE IN MASA ...
    dara nici INDOBITOCIRE NU POATE FI NUMITA ca Ceea Ce se Intampla si se Va intampla In Aceasta Tarisoara cu prostimea care TACE si INGHITE NEMESTECAT Ce Se Ofera In Schimbul LIBERTATII romanilor ;
    aceasta prostime care nu stie decat sa manincea , cace, bea si sa beleasca ochii la TiVi SO , da ;
    sa se multumeasca cu putinul pe zi in buzunar , mai ceva sau precar decat acea portie numita ratia - timpul lui ceasca
    aceasta prostime din pacate MAJORITARA manipulata marsav precum maimutele dar poate si maimutele ar fi mai destepte in A REACTIONA la o Asemenea HULA si LEPADARE DE CREATORUL A TOATE CELE VAZUTE SI NEVAZUTE , la o Asemeni HULA si LEPADARE FATA DE CREDINTA Sfanta Ortodoxa In Care te-ai nascut si crescut ,
    insa pentru PROSTII CARE TAC si INGHIT NEMESTECAT ... ceea ce am aratat mai sus , anume actele cu cip , auzi card de sanatate Obligatoriu!! ...mai ce atent si grijuliu ii dracul cu 'sanatatea noastra '
    pai , asa cazi ca musca fara sa stii si fara sa vezi ca mergi in focul iadului vesnic , lepadandu-te de Botezul Crestin Ortodox si apoi te duci si te rogi sa-ti puna si cipu ca de te-ai inrolat in Hoarda lui sarsaila si pune gheara de tot de nu mai ai scapare nici in vecii vecilor ...
    Aceasta este stategia diabolica prin care se tine masa sau prostimea in frau :
    le dai acolo ceva printre degete sa le arati ca uite 'ce am facut noi 'si apoi BICIUL PE EI abordata de Acest GUVERN DIABOLIC si ANTIHRISTIC ...
    si DUPA ROADE II VETI CUNOASTE , ca cei care slujesc tatalui minciunei cu minciuna se scuza se apara si intunericul il socot lumina
    MAI CASCATI BINE OCHII SI NU VA VINDETI LIBERTATEA NICI CEA A SUFLETULUI , NICI CEA A TRUPULUI ca VAI SI AMAR cand esti rob iadului si sclav la tine 'Acasa' Adica pe Al tau Pamint pe care parintii, mosii si stramosii cu Graiul Sfant si limbade moarte ti l-au lasat
    Amin!

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mare dreptate are pr. Iustin. Ca doar pe toti politicienii ii intereseaza numai propiul lor buzunar. Pe popor il prosteste cu o educatie de 2 lei ca il poata manipula mai usor. Ca doar statul stie ca un om invatat nu se lasa pacalit si jumulit usor. Si de la educatie proasta vin de la sine: bautura in exces, fumat, curveli, lipsa dragostei de tara ( care pare sa fie inlocuita cu iubirea Uniunii Dracesti), violenta si alte greseli. Daca eu am auzit ca sant unii elevi de clasa a 12-a care nu stiu sa calculeze o arie?! Pai ce sa ii mai intrebi de alte cunostinte? Ca doar asa se face scoala acuma: ca ai invatat, ca nu ai invatat tot iei minim nota 5 si treci clasa. Si chiar daca ai ramas corigent pe vara ai toate sansele sa promovezi anul chiar daca vii la examen ``tufa de Venetia``. Si de sistemul sanitar stiti foarte bine ca se darama spitalele daca se aseaza vrabia pe ele. Si ca dovada ca politicienii nostrii le pasa tare mult de noi, aduceti-va aminte anul trecut daca nu ma insel cand Base` a intentionat sa privatizeze sanatea ba chiar si sistemul medical de urgenta. Celor din varf le convenea asta pentru ca banii ce trebuiau sa se duca la sanatate intrau in buzunarele lor, iar la spital trebuia sa platim absolut tot dupa sloganul: Nu ai bani, nu traiesti!

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Implementarea şi pericolele implanturilor CIP RFID 666 in SUA

    http://blog-crestin-ortodox.blogspot.ro/2012/01/implementarea-si-pericolele.html

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu mai spun decat atat..haideti sa facem ascultare de Sfintii Parinti si daca dansii au mirosit"pericolul 666.pericolul lepadarii si spun sa nu luam acte cu cip,pai sa nu luam,ascultand de dansii facem ASCULTARE de Hristos.haideti macar in acest ceas sa nu mai ascultam de sarpe care ne imbie la neascultare..ce ne imbie cu confortul acestei lumi..ati vazut ce trecatoare este.din moment ce traim aceste vremuri cu siguranta cel de sus ne-a pregatit si sprijin sa putem lupta impotriva acestor magarii ale diavolilor..practic ne pun sa semnam cu 666.adica de bunavoie sa puna laba pe noi..asta se intampla acum.ce i aia scanare biometrica.ce i aia amprentare.ce am facut rele?ce i aia 666 in cod de bare cip rfid tot felul de desene stilizate parsive.ca de abia vezi ce pun in desene.fratilor parintele Nikolov vorbea de biometrice ca ar pune laser pe fruntea omului cu cod de bare ce contine 666!!!!iar in una din profetii se spune"veniti voi cei pecetluiti cu blestemul sa va punem pecetile.daca in aceste acte este blestemul!!!pai daca ai semnat.practic esti la un pas de implantare,sa nu ajungem acolo.sa nu puna laba pe noi cel rau.ca i vai de noi
    saccsiv vasile dezbatea pe larg aici cu lux de amanunte in 2011 >http://saccsiv.wordpress.com/2011/08/03/comentariul-zilei-03-08-2011-celui-ce-va-accepta-semnul-fiarei-nu-i-se-va-cere-explicit-sa-se-lepede-de-domnul-nostru-iisus-hristos/
    domnillor Parinti.Preoti care mai postati pe acest blog de ce nu indemnati oamenii concret sa nu ia aceste acte biometrice.de ce nu spuneti oficial.fratilor sunteti la un pas de semnul fiarei.de ce taceti?de ce?
    apropo in sfarsit a inteles si nevastamea sa nu accepte cardul cnas 666.dupa ce nu mai zic ce s-a intamplat si ia aparut niste dihanii cu coarne in somn de ia trecut de card..multumesc celui de sus ca ia aratat si ei ce dihanii ne dau tarcoale..ca s-a trezit urland din somn..ca nu credea..cum dealtfel nici eu nu credeam mai demult..

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://saccsiv.wordpress.com/2011/08/03/comentariul-zilei-03-08-2011-celui-ce-va-accepta-semnul-fiarei-nu-i-se-va-cere-explicit-sa-se-lepede-de-domnul-nostru-iisus-hristos/

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    AGHIAZMA DE LA ROBINET? Slujbe de sfintire a apelor de Boboteaza ce frizeaza sacrilegiul in Timisoara si Piatra-Neamt
    Nota> sunt doua intrebarile care imi vin in gand in timp ce postez aceasta stire> prima este ridicata de catre un comentator ‘Anonim’ care se intreaba retoric, si eu cu el: “nu stiu cit de crestineasca este folosirea apei sfintite la toaleta…

    Adevarul: Pietrenii beau apă sfinţită de la robinet
    În fiecare an de Bobotează, un preot blagosloveşte conductele prin care va curge apa potabilă înainte de a fi livrată cetăţenilor din Piatra Neamţ. Societatea Judeţeană Apa Serv, cea care furnizează apă potabilă la robinetele tuturor pietrenilor a continuat şi în acest an tradiţia care a debutat acum 15 ani. În ziua de Bobotează, un preot a sfinţit apa din cazanele de la Uzina de apă de la Bâtca Doamnei. Evenimentul a avut loc în jurul amiezii şi a strâns atât angajaţii societăţii, cât şi pe cei ai administraţiei locale. Au fost prezenţi reprezentanţi ai Primăriei, Prefecturii, delegaţi ai Apelor Române, conducerea Protecţiei Mediului şi a Gărzii de Mediu, dar şi numeroşi pietreni curioşi să se convingă de calitatea apei pe care o vor plăti încă un an.

    Metoda rar întâlnită în ţară a devenit un eveniment care nu lipseşte în niciun an de pe lista celor organizate la acumularea de la Bâtca Doamnei. „Pentru că ne dorim ca apa pe care o furnizăm să fie una de calitate, limpede şi pură, am dorit să menţinem tradiţia începută de societatea noastră în anul 1995 şi să asigurăm astfel pietrenii de proprietăţile apei pe care o primesc în casele lor. Se ştie că apa sfinţită la Bobotează este una aparte, că nu se strică niciodată, iar noi ca şi creştini credem în puterea slujbei efectuate de preoţii noştri”, a declarat Bianca Ivaşcă, responasbil relaţii publice a societăţii judeţene Apa Serv. De la sfinţirea apelor care vor curge de azi la robinetele din oraş nu au lipsit nici edilii oraşului.„Mă bucur că reuşim să păstrăm aceste tradiţii odată cu trecerea timpului. Sper ca anul acesta, pietrenii să constate o apă calitativă, net superioară celei de până acum, având în vedere şi investiţiile realizate în acest an la schimbarea reţelei de conducte subterane din oraş”, a declarat Neculai Ivanov, consilier judeţean.

    Nu au stat deoparte nici curioşii de rând, veniţi să vadă cu ochii lor cum a fost sfinţită apa oraşului. Toţi cei prezenţi cred că slujba de la Uzina de apă din Piatra Neamţ este un lucru ingenios şi de bun augur.

    „Eu mă bucur că se mai respectă aceste tradiţii din bătrâni şi sunt convinsă că apa pe care o vom bea de acum va fi una mai bună”, a spus Miruna Dascălu, o pietreancă venită să asiste la slujba de la acumularea Bâtca Doamnei. Un alt pietrean care a fost prezent la eveniment a plecat cu inima împăcată că de acum nu-i va mai curge la robinet apă cu rugină, ca până acum. „Sper că dacă au schimbat şi conductele, au mai făcut şi slujbă cu preoţi, să nu mai avem surprize neplăcute. Vecina mea a făcut o alergie de la apă in luna noiembrie, când încă mai primeam apă murdară în case“, şi-a amintit Ioan Domnici, un pensionar curios.

  7. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    SFINTESC CONDUCTELE sau SFINTESC APA din Vas ?
    si daca vasul este spurcat , APA Mai POATE FI SFINTITA , ?
    NU ! de 'vasul 'spurcat te lepezi si alegi un 'Vas' Curat pentru ca SFINBTENIA nu va sta la un loc cu spurcaciune sa nu zic mai multe ...
    cei in masura ar trebui sa spuna ADEVARUL si nu sa-l ingroape
    amin!

  8. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ...pentru ca SFINTENIA nu va sta la un loc cu spurcaciune sa nu zic mai multe …

  9. Valentin Dorneanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    apa sfintita pana la urma trebuie sa fie poporul roman insusi prin viata lui

Leave a Reply to crestinul ortodox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*