[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=nPpMVUJrJ_A]

“Ce a făcut străinătatea din bietul român?

Vine şi el în ţară, după 4, 5 ani de stat în occident cu o maşină ultimul răcnet, ca să se uite vecinii la el: „mai, uite ce maşină a adus Grigore! Ai văzut măi, Ioane”? Şi ei îi văd maşina, dar nu văd că ochii îi sunt duşi în fundul capului, slab, cu nasul ieşit în faţă şi cu umerii uscaţi de munca nebună, pe care, săracu’, a dus-o acolo”.

Iată fragmente dintr-un interviu cu părintele Justin Pârvu, unul din cei mai cunoscuţi duhovnici din România, publicat în revista “Atitudini”: despre mirajul Occidentului, viciile unor români plecaţi peste hotare, munca lor de zi cu zi şi educaţia copiilor.

Părinte, se abat asupra omenirii vremuri mai întunecate – sărăcie, cutremure, revolte, războaie, boli şi multe înrobiri şi limitări ale drepturilor noastre umane – cu ce cuget ar trebui să treacă creştinul prin aceste greutăţi, fără ca să deznădăjduiască, fără ca să se compromită în vreun fel sufleteşte?

 “Acum a venit schimbarea aceasta de civilizaţie, chipurile mai evoluată. Dar să vedem cum ne-a evoluat această civilizaţie? L-a dezbrăcat pe bietul om întâi de obiceiurile lui frumoase, i-a luat şi haina de serbare şi serbarea la care nici nu mai are timp să ajungă. Apoi această civilizaţie l-a despărţit pe om de familia lui, încât tânjește soţia după soţul ei plecat prin ţări străine. Se duce bietul om să adune ceva hrană pentru copii, prin Italia, Franţa, Canada, Germania; şi în Sudul Africii îl găseşti pe bietul român, muncit, obosit şi tot distrus de sărăcie. Din păcate am lăsat ca situaţia economică să ne influenţeze viaţa creştină şi structura noastră sufletească. Este dureros să vezi cât de mult depinde credinţa noastră de aspectul material, de bani, încât parcă şi la biserică vin din ce în ce mai puţini oameni. Necazurile, în loc să ne aduce în biserici, ne îndepărtează? S-a scumpit benzina şi nu se mai duce omul la mănăstire sau la biserică. Unde este credinţa noastră? Lăsăm să ne-o fure vâltoarea lumii? Omul are ceva mult mai de preţ decât trupul – sufletul. De ce nu dăm valoare sufletului? Să îmbogăţim sufletul şi nu vom mai simţi sărăcia trupului. Credinţa poate să facă pâine din cuvântul lui Dumnezeu, de ce nu credem aceasta?

 “Românul a venit nu numai cu ştiinţa din străinătate, dar şi cu multe rele din lumea aceasta occidentală, vicii pe care au început să le cultive în familiile lor”

Se spune că progresul nu e o piedică în calea credinţei…

Fără îndoială că nu e o piedică. Civilizaţia şi creştinismul au mers mereu mână în mână. Dacă s-ar păstra principiile creştine, ar fi cu adevărat progres în civilizație. O societate atee are foarte multe goluri, şi de acest lucru şi-au dat seama şi comuniştii şi au schimbat tactica. Ei doreau o constrângere şi o izolare a omului, încât să nu ia contact cu celelalte civilizaţii, să nu privească în curtea occidentalilor. Dar au schimbat tactica şi au început să trimită elevii să studieze în străinătate, să înveţe două limbi străine. Însă omul a venit nu numai cu ştiinţă din străinătate, dar şi cu foarte multe rele din lumea aceasta occidentală, vicii pe care au început să le cultive în familiile lor. Cel mai mare rău împrumutat a fost avortul şi mamele au ieşit astfel din făgaşul lor. Mult mai „civilizate”, chipurile, au preferat să stea mai mult la televizor, la internet, să participe la lumea mondenă şi astfel s-a îndepărtat cu totul de rostul şi de chemarea femeii. Şi iată cum se descompune viaţa de familie şi de naţiune. Ce a făcut străinătatea din bietul român? Vine şi el în ţară, după 4, 5 ani de stat în occident cu o maşină ultimul răcnet, ca să se uite vecinii la el: „mai, uite ce maşină a adus Grigore! Ai văzut măi, Ioane”? Şi ei îi văd maşina, dar nu văd că ochii îi sunt duşi în fundul capului, slab, cu nasul ieşit în faţă şi cu umerii uscaţi de munca nebună, pe care, săracu’, a dus-o acolo. Dar aici în ţară trebuie să pară că e cineva şi se afişează cu maşini străine. Dar nu înţeleg sărmanii că acestea nu sunt obiceiuri nobile. Păi, cu maşina toţi țiganii se afişează acum, măi.

“Dacă românul a luat ceva din Apus, a luat întotdeauna ce era mai rău”

Eram la mănăstirea Bistriţa într-una din zile, în chilia mea şi numai ce văd în faţa geamului că se deschid trei maşini de lux şi mă gândeam eu cine să fie oare. Şi îi primesc pe aceşti oameni care erau şi ei nişte ţigani, şi nu vreun primar sau vreo mare vedetă. Maşini şi aur au toţi ţiganii, nu asta e civilizaţie. Nu e nimic grav faptul că e ţigan, au şi ei suflete ca ale noastre, nu am nimic împotriva lor, încă am văzut ţigani cu multă frică de Dumnezeu. Dar e grav faptul că împrumutăm din moravurile lor rele, de a ne da în spectacol cu viaţa noastră luxoasă. Ţăranul nostru s-a îmbrăcat în blugi, femeia şi-a luat cizmuliţă, dar ţiganul nu şi-a schimbat portul, el tot aşa a rămas. Când mă uit la cuconiţele noastre de azi, mă minunez de atâta degradare. Nu le mai vezi purtând în pântece, cu haine adecvate, ci le vezi ca nişte spiriduşi, cu pantalonii strâmţi ca nişte cauciuc, de nu ştiu cum de îi poate îmbrăca, în toate culorile pestriţe, cu tocuri lungi şi subţiri, de parcă sunt nişte libelule care se învârt numai în vârful aripioarelor. Dacă românul a luat ceva din Apus, a luat întotdeauna ce era mai rău. Să vă spun însă ce părere aveau soldaţii germani în război, când au venit la noi în ţară. Erau cu totul şi cu totul uimiţi de viața bogată şi frumoasă a românului. Pentru că ei ştiau de acasă că românul e sărac, că statele balcanice sunt nişte state de nomazi. Aceleaşi lucruri li se spunea şi soldaţilor ruşi – nişte state care nu au nimic, sărace şi aflate sub cucerirea lor, lăsate însă în libertate.

“Bogăţia românilor”

Ei, bine, când au intrat ei în curţile românilor, vedeau acolo păsări, animale, grâne, hambarele pline, belşug de fructe şi vinuri alese, bucuria vieţii şi jocurile copiilor – rămâneau germanii uimiţi şi ne întrebau: Dar ale cui sunt toate acestea? Pentru că nu le venea să creadă că sunt ale românilor. Şi ruşii s-au înfruptat din plin din bogăţiile românilor, pentru că ei nu o duceau aşa de bine ca românul, însă erau bine îndoctrinaţi de Partid că nu mai există nimeni pe lumea asta mai bogaţi ca ei. Lenin spunea, şi a avut dreptate: „va ţine comunismul în Rusia, sănătos aşa cum îl vedeţi, până ce va lua contact rusul cu civilizaţia europeană”. Când intra rusul în casele ţăranilor simpli, se minuna şi mai tare şi întreba: „Aici e colac, colac”? – pentru el colac însemna burghez. „Nu, domnule, aici e gospodăria mea” – răspundea ţăranul. „Dar vinou, vinou aveţi”? „Avem, hai la beci”. Şi rămânea rusul în beci toată noaptea, că mulţi dintre ei se înecau, îmbătaţi în vinul curs din butoaiele ţăranilor români. Erau toţi nişte flămânzi, atei şi unii şi alţii. Atât socialismul răsăritean cât şi cel apusean era unul si acelaşi lucru. Era un banc: un profesor de socialism este întrebat de un elev: „Tovarăşe, care este diferenţa dintre socialism şi capitalism”? Şi răspunde profesorul: „Mai, socialismul este robirea unuia faţă de celălalt, iar capitalismul invers”. Socialismul nu a făcut decât să sărăcească masele. „Ce-i al tău e al meu, ce-i al meu e tot al meu” – cam aşa era. Dar cât de sărac ar fi omul, dezmăţul şi moravurile uşoare tot nu lipsesc.

Asta este şi rodul educaţiei televizorului… Televizorul ca televizor, dar mamele, părinţii ce păzesc? Părinţii trebuie să orienteze copilul de mic ce să privească la televizor, cu toate că mai bine ar fi să se lipsească de tot de el. Dar şi la televizor acolo, sunt o sumedenie de posturi, unele cu otravă, altele cu lucruri de folos. Nu trebuie lăsat copilul să aleagă ce vrea el. Păi dacă ţi se pune în faţă două pâini – una otrăvită şi alta neotrăvită – ce faci, pe care o alegi? Televizorul îl tâmpeşte pe copil de la început. Ce să mai priceapă el mai târziu?

extras dintr-un interviu apărut în revista ATITUDINI, nr. 12