Incredibilă VICTORIE a basarabenilor: au obținut din partea statului acte fără cod de identificare (CNP)

După două săptămâni de proteste non-stop în fața Palatului Republicii, preoţii şi enoriaşii și-au strâns ieri corturile și au mers acasă. Chiar dacă nu le-au fost ascultate toate doleanțele, credincioşii se declară mulțumiți.

Compromisul a venit din partea deputaților, care au votat miercuri seara modificări la Legea cu privire la evidența electronică a cetățenilor. Potrivit noilor prevederi, la solicitare, moldovenii pot renunţa la buletine de identitate şi la paşapoarte biometrice.

„Această categorie de persoane va primi formularul număru nouă, fără codul de identificare, şi nu va fi inclusă în baza electronică de date”, a explicat deputatul Alexandru Stoianoglo.

La ultima adunare din fața Palatului Republicii, clericii şi mirenii au citit rugăciuni de mulțumire adresate conducerii statului. La slujbă au participat Mitropolitul Moldovei Vladimir și Episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel. „Dacă nu am fi fost atât de leneși cum suntem, am fi dobândit mai multe și am fi fost auziți mai devreme de cei din fruntea țării. Dar, într-un sfârșit, am obținut ceea ce ne-am dorit cu toții, iar statul a făcut tot posibilul”, a declarat Înalt Prea Sfinţitul.

„Milenii la rând, oameni au trăit fără cipuri, așa că ne vom descurca şi de acum încolo fără ele și dosare electronice”, a spus și Episcopul Marchel.
În această dimineaţă, credincioșii sunt așteptați în scuarul Catedralei pentru rugăciuni de mulțumire și de binecuvântare.

| adevarul

34 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    In sfirsit o veste f.buna ! Asa sa facem si noi aici in tara impotriva actelor cu cip care ne fura libertatea data de Dumnezeu , Doamne ajuta .

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cine isi pune nadejdea in Dumnezeu poate.

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    cinste lor... noi pierdem timpul pe net in discutii fara rost, de ani de zile, fara sa obtinem nici macar pe jumatate.....

  4. Crestin Ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ei s-au revoltat impotriva CNP -ului efectiv (cum avem noi), sau impotriva CNP + 666 sub forma bar code ? Oricum este o victorie !

  5. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    au taiat raul de la radacina , sper si cred ca asa au facut ! vom vedea !
    oricum Bravo lor este o Victorie , sa vedem ce facem noi , ca astia vor sa ne bage pe gat cipuri in acte , si la retete si la identitate , Oare noi ce facem ? doar bloguim , sper sa NU , ca altfel vom fi Vanduti si CA TARA dar si ca Natie !

  6. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=P9aWCL3IGpM&NR=1

  7. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=2_B9PcowUw8&NR=1

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    impotriva cnp-ULUI simplu, pentru ca ei considera ca cei care au CNP sunt sortiti iadului vesnic.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Pr Timotei
      Parinte, pentru niste clarificari in privinta actelor electronice, va rog sa cititi si ce zice Cuviosul Paisie Aghioritul: http://apologeticum.ro/2012/07/12/cuviosul-paisie-aghioritul-combate-pe-cei-ce-indeamna-la-liniste-in-problema-actelor-cu-cip/

  9. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    iar ai aparut , sa ne smintesti , tu nu esti Preot si nici popa nu esti !
    atat timp cat nu ne spui clar ce pozitie ai fata de cipurile pe acte , ... ! ceea ce am spus ramine in picioare fata de cel ce semneaza cu acest 'pr Timotei' asa ca VALEA de pe acest site Crestin Ortodox , ANTI CIP si ANTI ECUMENISM !
    adm ce faci acolo ?

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @crestinul ortodox
      te rog sa fii un pic mai temperată... pr. Timotei chiar este preot si se cuvine sa-i vorbesti mai cuviincios.. trebuie sa recunoastem ca inca nu a inteles problema cu indosarierea electronica si pentru asta trebuie sa-l ajutam, nu sa-l fugarim..

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am citit recent in treacat la un pangar o profetie a Sfantului Cosma Etolianul care se gaseste si pe net dar este incompleta ..
    Profetia spune ca "“Va veni vremea, cand diavolul va face rotiri cu dovleacul lui (o redau cu cuvintele mele) si pe cei care vor primi sa fie pecetluiti ii va gasi oriunde chiar si in crapaturile pamantului de se vor ascunde..
    Din asta rezulta ca pe langa aspectul credintei pecetea va avea o mare legatura cu localizarea fiecarui om oriunde s-ar afla

    Asa arata cartea: http://www.agnos.ro/magazin/product_info.php?manufacturers_id=12&products_id=320&osCsid=5

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Bravo lor! I-a ajutat Dumnezeu! Si pe noi ne-ar ajuta daca am vrea mai mult.

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ar fi bine sa facem si noi un efort de a- i trezi pe ceilalti care sunt atat dfe cufundati in griji, incat nu vad nici un pericol in cnp si cip. Ar trebui sa existe grupuri care sa mearga din casa in casa sa vorbeasca cu oamenii. Dar nu este usor. Ar fi catalogati drept nebuni sau exaltati, insa o parte mica de oameni tot s-ar lamuri. La noi in tara nu exista o patura mare de oameni care sa lupte impotriva sistemului de indosariere cum a fost fenomenul Piata Universitatii care a avut un mare impact si durata. Golaniada a fost un fenomen puternic care a trezit constiinte, dar in plan lumesc. Insa in planul duhovnicesc nu se gasesc astfel de golani care sa stea 3 luni in corturi si sa spuna ca se opun indosarierii s cipuirii.Foarte multi oameni care merg regulat la biserica te privesc ciudat cand le spui despre pasii ce preced pecetluirea. Nu inteleg de ce nu vad ei acest pericol. Cred ca trebuie sa ne organizam puternic cei care bloguim de zor si sa trecem la fapte concrete. Poate ca primul loc unde ar trebui sa ne adunam ar fi Dealul Patriarhiei si sa-l determinam astfel pe Patriarh sa ia in considerare doleanta noastra. Daca ar vedea autoritatile bisericesti si lumesti ca suntem niste oameni hotarati, cu vointa, nu iepuri, sigur am obtine rezultate multumitoare. Si in primul rand ne-ar ajuta sfintii cand ar vedea curajul nostru. Sa facem pelerinaje cu icoane si sa stam cu frica, sa luam aminte !

  13. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    admin
    poti sa ne spui in ce a constat , necuviiciosia crestinului ortodox , Oare nu spune Cuvantul Sfant Asa
    'si veti Vedea lupi in piei de oaie , insa dupa ale lor roade ii veti cunoaste ..."
    nu tot Sfintii Parinti au spus Sa Ascultati de Ierarhii si Preotii Vostri cat Slujesc Lui HRISTOS , cand nu sunt cU HRISTOS si sunt si cu mamona , consideratii ca niste lepadati !
    Sistemul lucreaza si isi trimite oamenii la atac
    " impotriva cnp-ULUI simplu, pentru ca ei considera ca cei care au CNP sunt sortiti iadului vesnic." si nu este asa Pr Timotei !
    ce este foarte greu de inteles , AU TAIAT raul DE LA RADACINA , PENTRU CA AU CREDINTA ADEVARATA SI LE-AU FOST PREOTII si MITROPOLITUL ALATURI , dar la noi SINGURUL CARE A IESIT IN FATA A FOST PARINTELE IUSTIN PARVU in 2009 SI A SPUS
    "AM DATORIA IN FATA LUI DUMNEZEU , DE A SPUNE CA ACESTE ACTE biometrice cu cip si aceste cipuri sunt lepadare de HRISTOS si ....
    Nu este sufi­cient sa mar­turis­esti un ade­var numai celui de sub epi­trahilul tau, ci tre­buie sa il propo­vaduiesti in auzul tuturor, avem dato­ria sa scoatem ade­varul la lumina. Te mai poti retrage din strate­gie, dar cat dureaza aceasta strate­gie, mai? Sufera poporul asta de atata strate­gie si nu mai facem nimic. Sa nu con­fun­dam strate­gia cu depunerea armelor. ...
    Omul vine sa se formeze in Bis­er­ica si ce for­mare ii dam noi, daca propo­vaduim aceeasi invatatura cu a stat­u­lui antihris­tic?
    .................................................................................
    Pai rolul preo­tu­lui este numai sa cunune si sa inmor­man­teze? NU!!!
    . El este Sarea paman­tu­lui si Lumina oame­nilor !!!
    Ce lumina mai aduce, daca el se supune legilor intunecate ale aces­tui veac? Iar daca tace, inseamna ca refuza sa aduca lumina oame­nilor. Nu ei sunt urmasii apos­to­lilor, carora Man­tu­itorul le-a poruncit: „Mer­geti in toata lumea si propo­vaduiti Evanghe­lia la toata faptura”(Mc. 16:15)? Nu le-a poruncit sa taca. Daca s-ar ridica o elita de preoti si de calu­gari, care intr-adevar sa se anga­jeze in slu­jba Ade­varu­lui, atunci s-ar mai schimba sit­u­a­tia. Iar prin aceasta schim­bare eu nu inte­leg imbunatatirea con­di­ti­ilor de viata si nici macar a car­ac­teru­lui celor ce ne con­duc, ci inte­leg o schim­bare in sufletele cred­in­ciosilor, o intarire a cred­in­tei care ne va da forta sa mar­tur­isim impre­una, ne va da uni­tatea si dragostea jert­firii. Impor­tant este sa ne opunem tuturor antihris­tilor si sa murim demn; sa nu avem o poz­i­tie de lasitate. '
    si admin , cu toata sinceritatea si dragostea fata de Aceasta Revista Crestin Ortodoxa , cauta Sa MERGI PE LINIA TRASATA DE Parintele Iustin Parvu , De Parintele Adrian Fageteanu , de Cuviosul Paisie Aghioritul , par Mihai Valica si altii...Lumina din LUMINA , da !
    iar referitor la Pr Timotei , "DOAMNE , iarta-i ca nu stiu ce fac "
    sau "ai mila DOAMNE si de noi /
    ca lupu paznic o 'fost pus la oi .../'
    SI CU TOATA SINCERITATEA " dupa roade ii veti cunoaste ..." si cuvintele sunt tot roade , ori spre rai , ori spre iad vor indruma !
    cale de mijloc nu exista !
    iar ascultarea si cuviiciosia deosebita o avem fata de Acesti Preoti Adevarati IN HRISTOS , Parintele Iustin Parvu , Parintele Arsenie Papacioc , Parintele Adrian Fageteanu , Sfantul Parinte Arsenie Boca , Parintele Mihai Valica , Cuviosul Paisie Aghioritul , Parintele Gabriel si toti Preotii care au avut Curajul si Taria de a spune NU fiarei antihristice si Nu ! lepadarii de HRISTOS prin actele cu cip si cipuri peste tot (spurcaciune) si de asemeni NU !indobitocirii masive a acestui popor , manevrat dupa cum vor slugoii lui antihrist !
    judecata nu-mi apartine , judecata APARTINE NUMAI LUI DUMNEZEU , DAR CAND TREBUIE SA IMI APAR CREDINTA CRESTIN ORTODOXA , MI-O VOI APARA !
    " ORTODOXIA SE APARA CU SABIA " si
    "Cuvantul Sfant este o sabie cu doua taisuri !"
    Amin!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @crestinul ortodox
      este exagerat sa spunem ca CNP-ul te triite in iad! CNP-ul nu este pecetea... cu CNP-ul inca sunt destui ortodocsi, fara sa sfie afectati... problema CNP-ului este ca ne introduce pe drumul spre pecetluire

  14. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "inca nu a inteles problema cu indosarierea electronica si pentru asta trebuie sa-l ajutam, nu sa-l fugarim..'
    si cand va Intelege ??? ca de 4 luni tot nu intelege sau se face ca nu intelege mai bine spus , cand tot poporul va fi inrolat in hoarda necuratului , cu zeghe in acte si pe corp ! , si cand si-au facut norma , slujitorii sistemului , CE MARE VICLENIE !
    si admin , nu constientizezi si nu realizezi , ce inseamna " sa dai margaritarele in gurile porcilor , care se vor intoarce si va vor sfasia !"
    DUMNEZEU , Sa te Lumineze pe CALEA TRASATA de ACEI PARINTI si SFINTI PARINTI DE MAI SUS , Lumina din LUMINA !
    amin!
    ( si dac nu vrei , nu afisa acest mesaj ci Intelege ACEST MESAJ )

  15. vulturul legionar

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ne mutam in Moldova, e o idee

  16. Crestin Ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    CNP - ul contine data noastra de nastere si un numar. Ei vor ca acest CNP sa ni-l puna pe noi incadrat in cei trei de 6 prin barcode EAN13 - acest lucru este practic un nou botez , cel al satanei. Ai pierdut mantuirea daca primesti. Ei de aceea ne-au dat acest CNP de acum 50-60 ani sau de cand este, ca sa poata fi pus acum sub forma barcode EAN13 pe om. Totul este pregatit de mult timp. Este neintelept sa spui ca CNP-ul te trimite in iad atata timp cat el contine doar data de nastere. Daca-l pui pe tine sub forma bar code EAN13 ai pus si cei trei de 6 pe langa si te-ai spurcat.

  17. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu stiu , dar am impresia ca este ceva asemanator cu "cutia pandorei "! CNP -ul este premergator (adica cutia pandorei) lepadarii de HRISTOS si pierderea mantuirii ;
    si fratii nostri din Basarabia nu au procedat BINE ?ca nu au vrut sa primesca asa ceva !
    au taiat raul din radacina ! si BRAVO LOR !

  18. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    n-ai inteles ce am vrut sa spun , toti cei care am prmit cnp tinem un fel de 'cutia pandorei ' in maini !
    caci adevarat este la Botezul crestin Ortodox , s-a spus se Boteaza , robul(a) lui DUMNEZEU cu NUMELE si atat , nu si cu cnp....!
    depinde de noi , mai departe daca vrem sa deschidem aceasta 'cutia a pandorei' sau nu vrem sa o deschidem !
    de asta le dau dreptate basarabenilor , s-au lepadat de aceasta 'cutie a pandorei' , decat sa-i tenteze pentu a o deschide ..., mai bine , nu !
    si pina la urma ce mari realizari am avut noi cu cnp , doar pentru numerotatea 'oilor' , pentru indatorare cu credite peste credite la numaratoare fara numar pe la banci , care sunt un fel de camatarii tot aluia cu coarne , si mai pentru ce OARE , pentru ce era esential stabilit de slujitorii antihristului -premergator la lepadarea de HRISTOS !
    de asta si SFINTII PARINTI au condamnat , Toti intr-un cuvant , NU LUATI NICI ACTELE CU cip , caci sunt lepadare de HRISTOS si pierderea mantuirii!
    iar cei care le-au luat sa le arda , sa le inapoieze sa se leapade de ele cat mai curand posibil , caci nu realizeaza ce imensa si draceasca povara si-au luat asupra lor - blestemul iadului ! , cu acest numar cei trei de sase !
    mai departe sa mearga la Parintele iustin Parvu , la duhovnici alesi de DUMNEZEU , sa se spovedeasca si punct , sa nu se mai lepede de DUMNEZEU si mantuire !
    pentru ca va fi si 'cernere' si Fereasca DUMNEZEU , sa ne gaseasca 'cazuti' si nu 'ridicati' !
    amin!

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sunt din Basarabia. Numarul personal(IDNP) este numele dat de sistemul antihristic persoanei. Ai primit codul ai intrat in sistem, ai ajutat la edificarea lui. In Rusia crestinii au intentat procese de judecata pentru ca sa li se dea dreptul sa traiasca fara cod. Si in cadrul procesului de judecata a fost data hotarirea ca intr-adevar numarul personal este legat cu 666.
    Cine intelege rusa
    http://www.logoslovo.ru/forum/all_1/tag_249_1/topic_4008/
    Nu stiu cum este in Romania cu CNP-ul.
    Ei au nevoie de aceste numere pentru crearea bazei de date globale a oamenilor.

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    is durere basarabenii astia... ! cat costa o garsoniera in chisinau ?

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Stie cineva un preot fara cnp in Romania? Poate fi chiar si din Basarabia. Imi doresc foarte mult sa gasesc un asemenea preot.

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    eu doresc sa ies in strada sa demonstrez ca fratii nostri moldoveni pt buletin fara cnp.cine se mai ofera?ca de vb tot am vb pe bloguri.acum sa trecem la fapte.

  23. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Eu ma ofer .
    [email protected]

  24. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    tradus cu google>http://translate.google.ro/translate?sl=ru&tl=en&js=n&prev=_t&hl=ro&ie=UTF-8&layout=2&eotf=1&u=http%3A%2F%2Fwww.logoslovo.ru%2Fforum%2Fall_1%2Ftag_249_1%2Ftopic_4008%2F

    http://translate.google.ro/translate?hl=ro&sl=ru&tl=ro&u=http%3A%2F%2Fwww.logoslovo.ru%2Fforum%2Fall_1%2Ftag_249_1%2Ftopic_4008%2F

  25. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    sa Luptam pe toate CAILE POSIBILE si "IMPOSIBILE " acum , astazi si nu 'maine' pentru CA Actele sa nu aiba cipuri Inclusiv si reteta electronica ce se vrea introdusa musai , de cei care ne conduc Acum ;
    SI AVEM Biruinta cand SUNTEM UNITI in DUMNEZEU /
    si INTR-O SFANTA CREDINTA ,
    IAR despre Buletine fara cnp - NU AVEM NEVOIE de 'cutia pandorei' , cui ii mai trebuie aceasta 'cutia pandorei' ! Pentru ce Oare ?
    Avem Nevoie de un Buletin care sa Arate Clar
    data nasterii si locul nasterii , ad literum fara 'adaugiri ' in plus sau in minus ;
    o poza simpla ,atasata pe act , nu imprimata cu dracismele tehnologiei de acum !
    numele parintilor ;
    numele si prenumele posesorului de acest buletin ,
    Prenume -numele de familie si
    respectiv Numele De BOTEZ
    si timpul de valabilitatea .
    SIMPLU , fara bataie de cap si fara Alianta cu antihristii , respectiv FARA Lepadarea de DUMNEZEU prin folosirea dracismelor acestei 'tehnologhii rfid ' !
    Stop Rfid 666 !
    si Stop Cnp ! NU SUNTEM ANIMALE , SA NE NUMARATI ;
    SUNTEM OAMENI , ASA NE-A FACUT DUMNEZEU , OAMENI si nu animale !
    se face un recensamint la 4 ani sau cat se vrea si ATAT !
    Doamne Ajuta Sa Fim Adevaratii Crestini Ortodocsi !
    AMIN!

  26. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Iata si MANIA DUMNEZEIASCA , atunci Cand Nu Vrei sa Stii de CINE ESTE DUMNEZEU ADEVARAT sau Mai rau Cand te Lepezi de DUMNEZEU ADEVARAT si Credinta Adevarata cea Crestin Ortodoxa si te pune necuratul sa deschizi "cutia pandorei " !
    adica sa accepti tehnologhi rfid ...
    STOP Rfid 666!
    DUMNEZEU NU TACE sind VORBESTE , APOI VORBESTE PENTRU TOTI si rai si buni !
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=n3Fu6HHxVE0

  27. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    va dau si adresa mea de [email protected]
    sper sa vina impreuna cu noi si Preoti
    vedeti fratilor cati blogaresc si cati se ofera efectiv?acum ati tacut?pai daca nu facem ceva acum cum crezi ca veti scapa fratilor de semn/pecete?cum?sper totusi sa se trezeasca multi si sa ni se alature

  28. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Frate pcmouse, e bine si unul daca se duce sa se impotriveasca. Daca el are vointa, nu il intimideaza nimeni. Daca doar face parada de vitejie, judeca pe altii, face nazbatii, se manie pe fratii lui, invrajbeste.
    Mergi frate cu modestie si darzenie. Nu te interesa ce fac altii. Ce,oare mucenicii ziceau: hai lasilor, de ce nu veniti precum fac eu, sa marturisim pe Hristos? Ci se duceau si gata.
    Oare la noi crestinii multimea face puterea?
    Mergi frate cu bine si sigur Dumnezeu te va vedea. Sunt sigur ca si duhovnicul se va ruga sa te lumineze si intareasca Hristos si Maica Domnului.

  29. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Asa zis CRESTINI si tacerea este un raspuns!!!!!

  30. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Foarte interesante comentarii. Trebuie sa iesim efectiv in strada! Si in Grecia s-a tot iesit si au reusit sa amane emiterea actelor! Acum au insa un cod toti anagajatii, un cod AMKA fara de care nu ai acces la niciun serviciu medical, nu poti munci, nu ai niciun drept. L-au numit altfel si uite ca l-au introdus cu toate protestele din 2009 de la Atena...
    Pe buletinele din Grecia era trecuta religia: Crestin-ortodox (majoritatea grecilor) iar acum nu se mai trece. Iar cand am fost sa-mi faca fotografia pentru pasaport, mi s-a spus sa-mi dau parul la o parte de pe frunte, sa ramana fruntea descoperita. (oricum, eu aveam parul prins) Foarte ciudat, care este motivul? Stiu ca implantul va fi in mana dreapta si pe frunte... probabil, da, se lucreaya deja la baza de date world wide. Sa ne ajute Dumnezeu sa rezistam.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*