IPS Serafim de Pireu dat în judecată de jidovii din Grecia

“Se încearcă reducerea mea la tăcere…”

Ascultând de cuvântul mântuitor al Domnului cel întrupat, că mădularele trupului Său, trebuie să fie sarea pământului şi lumina lumii şi prin viaţa lor cotidiană trebuie să dovedească că trăiesc după adevărul Evangheliei, precum “Nu se poate o cetate așezată pe un munte să nu fie văzută” Matei 5:13-14, la fel şi eu în calitate de păstor al Biserici sunt dator să fac cunoscute opiniile mele, slujitorilor care sunt sub nevrednica mea oblăduire.

Aşa cum, nu cu mult timp în urmă aşa-numitele asociaţii ”homo erotice” m-au dat în judecată, cu ajutorul domnului Panagiotis Dimitras, reprezentantul Observatorului grec al acordurilor Helsinki (Epse), un ONG pentru apărarea drepturilor minorităţilor, chipurile pentru că le-am insultat, deoarece predic împotriva păcatului de moarte, al homosexualităţi, păcat care desparte pe om de Dumnezeul cel veşnic, pentru că este împotriva firii şi psihologiei umane şi totodată urmăreşte răsturnarea ontologiei fiinţei umane. Tot astfel chiar dacă am fost declarat nevinovat în mod definitiv prin Decizia cu numărul 455/2011 a Judecătorului Curţii de Apel din Atena mai sus numitul ONG, mă cheamă în judecată de data aceasta cu ajutorul domnului Moris Chatzi, editorul revistei “Krisara”, care se îndeletniceşte cu activităţi evreieşti şi al domnului Abdulahim Dede, care s-a autonumit în Grecia, încălcând Tratatul de la Lausanne, care nu recunoaşte minoritatea turcă, pentru că nu mai există ca reprezentat al  “Mişcării pentru drepturile omului ale minorităţii turce” sunt chemat înaintea justiţiei pentru pretinsa încălcare a articolelor 1 şi 2 al legii 927/1929, ”pedepsirea faptelor sau acţiunilor, ce au ca scop discriminările rasiale”, în legătură cu decizia – cadru nr. 913/DEF/28.11.2008 a Consiliului European pentru poziţia pe care am avut-o în publicaţiile mele referitoare la sionismul internaţional şi la islam, interpretând în întregime dispoziţiile Legilor, pe care le invocă, pentru că niciodată cuvântul meu nu a constituit o invitaţie la discriminare, la ură şi la violenţa împotriva persoanelor, ci am evidenţiat că în atribuţia mea Episcopală, sunt dator să spun adevărul lucrurilor şi să exprim în mod liber părerea mea personală, aşa cum se stabileşte prin Constituţia ţării.

Bineînţeles, folosesc declaraţii inexacte împotriva publicaţiilor mele, declaraţii ale reprezentantului guvernamental de atunci – domnul Petaloti, ale preşedintei Mobilizării Democratice, doamna Dora Bakoiani, ale Mitropolitului Dimitriadei, kir Ignatie, a Sfintei Arhiepiscopii a Americii, ale preşedintelui AHEPA, dl Nikolaos Karakostas, ale Consiliului israelian central al Eladei, ale Mitropolitului Franţei kir Emanuel, ale domnului Stavros Zumulachis, editorul, Noii Vetre” etc.

Reclamanţii nevrednicei mele persoane , nu ţin seama în acuzaţiile lor, că ne aflăm într-o ţară liberă şi democrată, în care libertatea de exprimare este un drept al omului dobândit prin constituţie şi prin urmare, dacă sunt în dezacord cu publicaţiile mele au posibilitatea să îşi exprime în mod public opoziţia.

Am postat pe internet studiul meu comparativ între Creştinism şi Islam, în care demonstrez în mod vădit, că Islamul este o religie inventată de oameni şi nu este de origine Dumnezeiască revelată, precum Creştinismul şi niciun reprezentant al Islamului nu a îndrăznit să îl contrazică.

În acelaşi mod, am demonstrat public cu argumente incontestabile din Vechiul Testament şi din Profeţi adresându-mă fostului rabin al Tesalonicului, domnului Frizis, că Fiul şi Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, este singurul şi adevăratul Mesia şi că cel aşteptat în iudaism va fi groaznicul Antihrist.

Nici de data aceasta, nimeni n-a îndrăznit să contrazică textul meu. Ca să se încerce reducerea mea la tăcere prin reclamaţiile nefondate, învechite şi mincinoase este în mod limpede un efort zadarnic.

Cu smerenie şi iubire frăţească recomand prigonitorilor mei să se pocăiască în mod sincer, să-L accepte pe Domnul Iisus Hristos ca pe singurul Mântuitor pentru că, altfel, se vor pierde în această viaţă, amăgiţi de idolii mincinoşi ai lumii acesteia, şi, cea mai înspăimântătoare va fi continuarea acestei amăgiri fără sfârşit şi în viaţa de apoi.

† Mitropolitul Serafim de Pireu
| romfea.gr, tradus de Emanuela D. pentru saccsiv

9 comments

  1. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    DUMNEZEU sa va ocroteasca si sa va apere IPS caci ne Calauziti si ne Aratati LUMINA in intunericul acestei lumi , 'glasul celui ce striga in pustie ', LUMINA ce este HRISTOS si BISERICA ORTODOXA CEA ADEVARATA !
    sunteti un Adevarat Pastor ce poarta de grija oilor sale !

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mitropolitul Serafim de Pireu este unul din putinii care au curajul sa spuna adevarul. Sa ne rugam lui DUMNEZEU pentru Mitropolitul Serafim de Pireu.

    jidovii spurcati sunt in stare de orice.

  3. niculina maxim

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "daca voi veti tacea, pietrele vor striga... !"

  4. Basarabeanu Liliana

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Toata admiratia Mitropolitului Serafim de Pireu!
    Intelegeti fratilor acum,de ce se fac presiuni asa mari asupra Greciei??? De ce liderii UE sunt disperati ca Grecia le ies de sub tutela prin renuntarea la euro??? Grecia, ptr UE e o mare fortareata, un bastion pe care cu orice chip vor sa-l cucereasca!
    Pai ce istorie au grecii, ce traditii extraordinare...si cat foc nestins nu arde inca in Sfantul Munte Athos!!!
    Cu tot sufletul imi doresc ca grecii sa reziste ispitei de a ramane in euro. Se fac presiuni incredibile asupra lor dar nici sfintele rugaciuni ptr poporul lor si nu numai, nu contenesc!!!
    D-nule "admin", daca aveti posibilitatea va rugam sa transmiteti Mitropolitului Serafim sau apropiatilor sfintiei sale, toata pretuirea noastra si bucuria ca prin indreazneala sa sfanta, ne da curaj.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Satana este foarte inventiv cu privire la faptele rele. Atunci cand pe oamenii renumiti in evlavie nu ii poate abate de la viata si purtarea pretuite de ei,si nu ii poate inclina spre ceea ce voieste, el incearca sa-i loveasca prin alt mijloc.
    Dumnezeu va avea stire de IPS.Serafim,si ii va da putere si intelepciune ca sa depasasca aceste momente,spre slava Bunului Dumnezeu ,pentru a ne indruma in continuare pe calea adevarului .
    Noi avem datoria sa ne rugam bunului Dumnezeu sa-l ocroteasca.
    Doamne ajuta.

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Comentam, vorbim, scriem.......Mai trebuiesc si oameni de fapta, sa i-a atitudine pe teren........."Doamne Ajuta"..."Sa ne ajute Dumnezeu", la ce sa ne ajute, cand dormim in bocanci, nu luam atitudine nici cat un graunte de porumb, stam si doar comentam..............hai frate pe "campul de batalie" , nu de pe scaun acasa!

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Bunul Dumnezeu sa va binecuvinteze IPS. As dori ca si IPS romani sa va urmeze in marturisirea Dreptei credintei ortodoxe.

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Daca Jugoslavia ortotodoxa a fost ingenuncheata prin razboi terestru, Grecia ortodoxa se va incerca, a fi rapusa, prin razboi psihologic

  1. Pingback: ÎPS Serafim de Pireu dat în judecată de jidovii din Grecia | Buciumul – Periodic de informaţie şi atitudine naţionalistă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*