BBC: O scriitoare de literatură SF propune ca fiecare om să aibă de la naştere un cod de bare sau un implant cu cip

SCHIMBAREA DORITĂ LA NIVEL GLOBAL: Fiecare individ să aibă UN COD DE BARE

În fiecare săptămână, la BBC se prezintă în 60 de secunde, o idee care ar putea schimba lumea. Astfel, nume cunoscute din filozofie, ştiinţă, psihologie sau artă propun schimbări controversate care ar putea avea un impact asupra lumii în care trăim.

Fără să conteze cât de improbabilă este provocarea lansată în cadrul programului, o idee pe săptămână este prezentată de BBC împreună cu viziunea autorului şi explicaţiile acestuia cu privire la impactul la nivel global pe care l-ar putea avea aplicarea propunerii.

Săptămâna aceasta, cea care a lansat ideea de 60 de secunde a fost autoarea de literatură SF Elizabeth Moon, ea motivându-şi dorinţa ca toţi oamenii să primească la naştere un cod de bare.

„Dacă aş fi conducatoarea întregului Univers, aş insista ca fiecare individ să aibă un ID permanent ataşat, un cod de bare, un cip implantat care să permită identificarea rapidă, uşoară şi necostisitoare a fiecăruia. Cipul ar fi implantat la naştere“, a afirmat Elizabeth Moon.

“Îndrepţi un scaner către o persoană şi ştii cine este. Aceste coduri de bare ar aduce multe avantaje. În război, soldaţii ar putea identifica ţintele căutate într-o populaţie de non-combatanţi. Nu vor mai fi cazuri de greşire a identităţii cuiva, care duc la moartea unor inocenţi, la victime colaterale. Anonimitatea nu va mai fi o opţiune, nici confundarea cuiva, greşirea identităţii. Asumarea responsabilităţii va deveni mult mai simplă şi mai corectă”, a adăugat aceasta.

| ghimpele

Puteti asculta diabolica idee aici.

13 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ce bland si milostiv se preface a fi dracul! Haideti sa ne implatam toti cip in cap..ca vitele..ca sa nu se mai faca greseli si sa nu se omoare oameni inocenti si nevinovati...Cata "grija" are de noi..

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ea, saraca, poate e mandra de ideea geniala pe care a avut-o, neintelegand ca face jocul vrajmasului...Cat de aproape suntem de inevitabil! Sa ne intareasca Maica Domnului sa facem ce trebuie atunci cand trebuie!

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ”Gresirea identitatii” s-a facut de multe ori cu intentie. La fel se va intampla si dupa cipuirea oamenilor. O pana de curent ar ”rezolva” probema. Cum curentul nu curge la robinet si nici din cer, nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla in situatia nefericita a unor situatii de urgenta insotite de caderi de retea. Japonezilor, saracii, nu le-a fost de nici un folos ca sunt neamul cel mai informatizat din lume.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Poate ca nu stie ce spune,sau poate ca stie si tocmai de aceea face si publicitate acestor metode.Sa-i implanteze ei 666 de cipuri in tot corpul si sa fie fericita,dar sa-i lase pe altii in pace.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Parca ar fi nevasta lui Antihrist. Ca doar femeia asta are aceeasi intentie. Doamne fereste sa fie pusa in practica ideea prea curand.

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ce tare esti Cezar :))) sa stii parca ar fi nevastasa :))

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ce ma amuza e faptul ca, in general cand se vorbeste espre cipuri, avantajele par a fi doar militare si doar in caz de razboi...

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Stiti fratilor mereu m am intrebat de ce Domnul meu iubit a fost rasticnit intre talhari el Imparat fiind , dar toate au legatura cu sfarsitul acestui veac cu sfarsitul sfarsitului.

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Bucurati-va si nu va temeti, caci,multi din sfintii parinti ar fi dorit sa traiasca in vremurile acestea, suntem privilegiati. Intariti-va in rugaciune si pregatiti-va pentru trecerea la cele vesnice. Toate acestea trebuie sa se intample, pregatiti-va mereu, fiti vigilenti. Cred ca incearca sa ne surprinda la fel ca si cu pasapoartele, esti pus in faptul impilit. Eu cuget mereu la indemnul: Iata Mirele vine!, iesiti in intampinarea lui. Privegheati si va rugati ca si cele cinci fecioare intelepte. Domnul este cu noi, de cine ne vom teme? De cipuri, de foame, de prigoana, pentru Imparatia Cerurilor merita sa ne lepadam de tot confortul lumii si pt o vreme sa traim cu strictul necesar, poate ca si mosii nostri ce se refugiau in munti in vreme de navaliri. Domnul si Maicuta Domnului sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca, iar Duhul Sfant sa ne calauzeasca.

  10. niculina maxim

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    problema este CREDINTA ! nu avem credinta de asta s-a ajuns aici, care va sa zica.... unde aici ?

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cand auzi si citesti despre tot felul de vesti ingrijoratoare care ar putea sa se intample e una, dar in momentul in care vezi ca de ceea ce iti era frica nu scapi, e aici si se intampla acum iti cam trece un fior rece pe sira spinarii...
    Legea “Big Brother” a fost adoptata de deputati... Suntem ca intr-un film american politist in care ti se citesc drepturile: ''tot ce spui poate si va fi folosit impotriva ta''. E doar inceputul pentru un drum lung si anevoios... E usor sa spui cand stai la caldurica, in casa si ai frigiderul plin si pe toti prietenii si familia langa tine, ca ai rezista la orice fel de incercari pentru credinta! Intrebarea e insa ce spui atunci cand esti singur in padure, in ploaie si frig, nemancat, haituit de oameni si de animale si bantuit de cele mai negre ganduri... Asa cum unii batrani se duc la biserica sa-si rupa hainele de parca nu e aghiazma destula sau nu o iau ei primii... Sau alti batrani se imbrancesc sa atinga ei moastele cu orice pret de parca ar fugi sfintele si nu ar mai apuca sa se roage...
    E trist ca unii isi doresc aceste cipuri! Mai mult ca sigur ca multi nici nu realizeaza ce inseamna acele mici obiecte care iti pot schimba viata, gandurile si sentimentele asa cum unii isi pun numarul 666 la masina pentru ca asa e moda, fara a sti ce simbolizeaza acel numar. Din pacate nu vor putea intelege nici dupa ce si le vor implanta, pentru ca nu vor mai gandi ei insisi cu propriul lor cap.

  12. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    aceste cipuri sunt "mici obiecte " insa au tot iadul in ele si cei ce le accepta ,sa inteleaga odata pentru totdeauna ca si-au semnat inrolarea in hoarda lui antihrist si apoi aruncarea in iad cu trup si suflet a celui ce semneaza sau accepta astfel de " rasuflatori ale iadului " pentru o amara dulceata chinuitoare ;
    sa nu va fie frica sa stam impotriva caci ,frica este de la diavol , sa renuntam la toate pentru CREDINTA ADEVARATA CEA ORTODOXA SI PENTRU HRISTOS , si sa nu gandim ca muritorii de rand ce vom manca ,ce vom bea , cu ce ne vom imbraca sau copii nostri sau batranii nostri ce vor face uitati-va ce spun SFINTII PARINTI despre aceasta traire in aceste vremuri ! SA NE RUGAM ca BUNUL DUMNEZEU SA NE OCROTEASCA CU AL SAU HAR SFANT SI MAICA DOMNULUI CU AL SAU ACOPERAMINT SFANT SA NE ACOPERE si astfel sa purcedem pe calea Mantuirii ,cea stramta , anevoioasa dar LUMINOASA si INCUNUNATA DE CUNUNA BIRUINTEI asupra lumii, trupului si antihristului , cei trei dusmani ai omului , BIRUINTA INTRU HRISTOS DUMNEZEU .
    AMIN!

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pai asta urmareste oculta mondiala de mult timp,se si estima ca prin 2017 sau 2018 ar vrea sa incerce asta,femeia respectiva a citit asta pe net,nu este ideea ei,sau femeia este chiar oculta mondiala!Am citit despre aceste cipuri inca de acum cativa ani!

Leave a Reply to Dinu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*