Seria de blasfemii la adresa creştinilor continuă, mai ales în Sfântul şi Marele Post

Portavocea sionistă din România, Ştirile PROTV, anunţă cu litere de’o schioapă că “Iisus nu a INVIAT”, citând o ştire tot din mass-media condusă de sionişti, dailymail. Cităm doar o parte din ea:

Arheologii au descoperit la Ierusalim un mormant din secolul I d.Ch. Acesta adaposteste un osuar cu o inscriptie care sugereaza ca acolo este posibil sa fi fost ingropat Iisus.
Mormantul cuprinde mai multe osuare, pe care arheologii le-au cercetat cu ajutorul unui robotel care a patruns in mormant.
Pe capacul unui osuar scrie in limba greaca: “Divine Iehova, trezeste-te!” Alaturi sunt alte inscriptii si desene specifice primilor crestini.
Cavoul se afla foarte aproape de altul, descoperit in anul 1980, care a starnit atunci o mare controversa, pentru ca arheologii afirmau ca acolo au fost ingropata familia lui Iisus, dar aceasta varianta nu este unamim acceptata de istorici si teologi.
Noul mormant atribuit lui Iisus a fost gasit in anul 2010, dar abia acum autorii descoperirii, James Tabor si Simcha Jacobovici, au decis sa vorbeasca despre aceste subiect….

Asistam la un atac fara precedent impotriva crestinismului, vedeti ultimile “descoperiri”: o asa numita parte “lipsa” din Evanghelia dupa Marcu care ar da peste cap tot crestinismul,o evanghelie a lui Barnaba facand parte dintr-o biblie veche de 1500 de ani care la fel ar bulversa toata credinta crestina s.a…Chestiunea altui osuar a mai aparut in urma cu cativa ani, demostrandu-se in final falsa.Acelasi Simcha Jacobovici impreuna cu James Cameron in 2003 au realizat un documentar tendentios despre asa zisul mormant al familiei Domnului Iisus Hristos. Va prezint un scurt extras din presa vremii: “Dar realizatorul Simcha Iacobovici nu s-a oprit la prezentarea tendenţioasă a osuarului lui Iacob, ci împreună cu regizorul James Cameron (care a luat Oscarul cu Titanicul), a adunat un buget de 3,5 – 4 milioane $ pentru un film de 90 de minute intitulat “The Lost Tomb of Jesus” (Mormântul pierdut al lui Iisus) şi care a fost difuzat pe Discovery Channel în martie 2007. Concomitent Iacobovici a produs şi o carte, împreună cu Charles Pellegrino (ale cărui teorii despre clonare au inspirat Jurasic Park), intitulată The Jesus Family Tomb: The Discovery, the Investigation, and the Evidence that could Change History (Mormântul familiei lui Iisus: descoperirea, investigaţia şi dovada care poate schimba istoria).” Acest personaj este un dusman declarat al crestinismului care nu s-a lasat chiar daca aceasta teorie a fost declarata falsa inca inainte de producerea filmului in 2003, cand asa zisul “descoperitor” a fost arestat de catre chiar autoritatile israeliene dupa cum reiese din textul urmator: ” În 2003, când osuarul s-a întors în Israel, a fost confiscat de autorităţile statale, căci începând cu anul 1978 prin lege toate antichităţile descoperite în Ţara Sfântă aparţin statului. Departamentul Israelian al Antichităţilor a numit o comisie de 15 savanţi pentru a verifica autenticitatea piesei. Comisia a declarat osuarul autentic, dar inscripţia falsă (sintagma “fratele lui Iisus” fiind adăugată în epoca modernă), iar Golan Oded a fost în consecinţă arestat sub acuzaţia de falsificare de antichităţi. Ulterior alţi trei complici ai săi au fost arestaţi fiind acuzaţi de falsificarea multor antichităţi, unele ajunse în muzee prestigioase, printre care şi Muzeul Naţional Israelian, unde au fost achiziţionate pe sume astronomice.” Interesant ca astfel de “descoperiri’ apar aproape fara exceptie in preajma Pastelui crestin.Iata ce se spune despre acelasi documentar: ” Acelaşi H. Shanks l-a invitat pe realizatorul canadian Simcha Iakobovici să producă un episod despre osuarul lui Iacob pentru Discovery Channel, care să fie difuzat de paştele anului 2003. Aici piesa era prezentată ca autentică, fără a se pomeni nimic despre acuzaţiile aduse lui Oded Golan”. Observati aici reaua credinta a susnumitului “domn” Iacobovici. Nu are rost să insistăm mai departe asupra speculaţiilor aceloraşi autori, care se înscriu pe linia unor producţii subculturale, gen “Codul lui Da Vinci” şi care au un surprinzător impact asupra publicului neavizat, dar doritor de cunoaştere. Chiar dacă nici unul dintre savanţii evrei nu a sprijinit sau formulat astfel de ipoteze nefondate, oficial, nu putem crede că sioniştii nu au vreo legătură cu această mizerie specifică lor.

Măcar în acest caz ar trebui să se facă auzită vocea ierarhilor ortodocşi din România!

29 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ani la rand s-au gasit dornici de a rastalmaci Biblia,au incercat sa ne dezbine credinta, dar nu au reusit. Cine crede in Dumnezeu, in Domnul Nostru Isus,in Maica Domnului si in Sfanta Biblie, nu este interesat nici macar sa auda de asa ceva.

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ****Biblioteca online pentru Teologie si EcumenismI***** i-a uitati-va aici, inca o portie de ecumenism.........."Consiliul mondial al bisericilor", ce gasim pe situl, Arhiepiscopiei Alba Iulia, pam-pam!
    http://www.reintregirea.ro/index.php?cid=stire-3976

    Patriarhul Athenagoras, eu stiu ca a ridicat anatema din 1054 si ca a fost mason, Arhiepiscopia Albei are cartea cu acest patriarh, o promoveaza probabil! Pam-pam!

    http://www.reintregirea.ro/index.php?cid=carte-108

    GEME, SARACA ROMANIE, DE ECUMENISM !

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    O STIRE DIN 2009, MI-A ATRAS ATENTIA, HORA ANTIHRISTICA, IA UITE CE-I ACOLO! VOIE BUNA SI INCALCAREA CANOANELOR, POZA NR.3

    http://js.mesagerul.ro/2009/01/21/rugaciune-ecumenica-la-romano-catolici

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://js.mesagerul.ro/2009/01/21/rugaciune-ecumenica-la-romano-catolici STIRE DIN *2009*.......HORE ECUMENISTE

    *2011* ......ALTA HORA - http://www.rasunetul.ro/unitatea-credintei-fundamentul-bisericii

    CURIOS ESTE, CE GEN MUZICAL ASCULTAU?

  5. Romanii_uitati_din_Grecia

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Acum ati gasit mormantul, in Grecia in ultimile 2 decenii, in fiecare an ateii au descoperit cate un mormant ce spun ei ca apartine Mantuitorului. Cam cate morminte sa aiba Domnul Iisus?

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa-i ierte! Si pe noi sa ne intareasca.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Istoricul Iosif Flavius mentioneaza persoane cu un nume ca al Mantuitorului. Erau multi care aveau acest nume atunci si e normal ca se vor regasi si pe inscriptiile din cimitire. Mai rau e insa cu rautatea acestor agentii de stiri, preluate de posturile de tv, care nu contenesc sa raspandeasca cu mizerii si aberatii, netinand cont de nici un adevar istoric, de nici o parere a unor oameni care au studiat. Ar fi bine sa nu luam in seama in general stirile de la televiziuni, pentru ca vor doar sa indoctrineze, sa indispuna, iar apoi sa vina brusc cu o stire asa zis vesela, sa creeze un anumit mental in cei care asculta. Si la realitatea s-a spus o asemenea stire aberanta improvizata de niste reporteri. Trebuie sa ne fie sila de informatiile venite de la tv si sa ne bucuram cand citim vesti inaltatoare de suflet aici pe aceste site-uri. (cat s-o mai putea)

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ar trebui protestat vehement impotriva oricaror rugaciuni in comun cu ereticii. Chiar de mers acolo in Biserica si strigat impotriva ierarhului ce ar face rugaciune cu ereticii. asa e normal. Ar trebui chiar luati la bataie, trasi de barbi afara si umpluti de sange! Poate vor capata macar frica de popor, ca de Dumnezeu nu le e frica!

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Referitor la cip si cipuire, daca un cip se implanteaza inconstient, fara vointa omului in creer si omul isi pierde libertatea de acctiune, fiind condus de cip, atunci nu are nici o valoare, omul nu poate fi judecat de Dumnezeu, pentru ca nu mai e responsabil de faptele sale. Unii dintre crestinii ortodocsi necatehizti au o gandire magica, ti se injecteaza cipul si gata intri in voia lui antihrist. Poti sa ai nu un cip ci o mie, degeaba, daca nu prin vointa ta te lepezi constient de Hristos, Rad de noi si curcile!

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Televizorul nu este un singur drac, ci este iadul intreg. (Pr Toma Stoica)
    De-asta meseria de prezentator, comentator, realizator tv, scenarist, etc. este total anti-crestina si pot spune chiar satanica, pentru ca promoveaza minciuna, iar tatal minciunii : diavolul este!

    Nu stiu cat la suta din ceea ce voi spune este mandrie, dar ii multumesc lui Dumnezeu cel Intreit ca m-a dezrobit din capcana privitului la televizor. Numai asa am putut sa ajung sa citesc si eu, o carte duhovniceasca, sa-mi fac timp pentru pravila si pentru alte lucruri ziditoare de suflet.

    Televizorul este cronofagie si uneltire impotriva lui Hristos cel Viu.

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cred ca nici nu trebuie bagati in seama astia ! Daca le dam vreo atentie le facem jocul murdar ! Nu citesc articolul , mai bine citesc un capitol din Sfanta Scriptura ! Sa avem un post usor si sa ne putem bucura de Lumina invierii Mantuitorului ! Restul...

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pai lucrurile o sa stea altfel, sa vezi cand ti-o inchide netul, cand iti inchide contul bancar si numai ai de unde sa scoti bani, sa vezi cand nu poti sa mai cumperi paine, de vrei de nu vrei, multi o sa accepte cipul implantat.........in situatii de panica extrema, cum e foamea sau placerile, cu care suntem invatati. multi cadem pe ***************** NU VEDETI? SPECIAL, TOTUL NE ESTE LA INDEMANA, TEHNOLOGIE AVEM SI NE PERMITEM MULTI, SE GASESC TOT FELUL DE MANCARURI, SITUL GEME DE POZE SI FILME NECUVIINCIOASA, FEMEI DEZBRACATE.............TOATE NE SUNT DATE TOCMAI CA SA FIM ROBI, SA FACEM PATIMI CAT MAI MULTE SI CAND NI LE TAIE DINTRO DATA, FOARTE MULTI DIN NOI, FIIND DEPENDENTI, VOM DISPERA, CA NUMAI SUNTEM CONECTATI LA TEHNOLOGIE , PLACERI, MANCARURI, BAUTURI, SA VEZI ATUNCI, CATI O SA ACCEPTE PECETLUIREA...! NU PREA VIN EI CU FORTZA, SA TE PECETLUIASCA ! O SA SE FACA RAND, LA PECETLUIRE !*******************

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ Timotei
    Nu ai spus clar că abia aștepți să te implantezi cu cipul și să te pecetluiești cu 666?

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa ne pastram inima curata, si cugetul nostru curat , zi de zi suntem murdariti si improscati cu mizerii, dar sa ne spalam cugetul cu cuvinte duhovnicesti sa ne hranim cu cuvintele Sfintei Scripturi si privirea noastra sa o indreptam spre Hristos, sa nu facem fapte care nu tin de crezul nostru. Prin rugaciuni si mijlociri facute uni pentru alti sa atingem pe Duhul Sfant implinind porunca ce ne-a dat-o Mantuitorul nostru sa ne iubim uni pe alti, ca asa vor cunoaste toti ca suntem ucenici ai lui Hristos.

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa mergem zilele astea prin spitale , sa-i mai cercetam pe cei bolnavi, sa mergem , prin inchisori , sa fim de folos oriunde ne ducem, binevoitori si se ne smerim atunci cand Dumnezeu ne cerceteaza rarunchii si inima si cugetul si sufletul nostru. Sa nu fim magari si tari la cerbicie, sa nu fim nesimtiti , sa ducem dorul de cele bune si sa le inmultim facundune pe noi de folos aproapelui nostru.

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=7AvbIjg1f-I

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cum pot fi atat de NESIMTITI incat sa afirme o asemenea BLASFEMIE??? Astia chiar nu au mama, nu au tata??? Nu le e rusine de familiile lor, sa promoveze asemenea aberatii, si exact in timpul Marelui Post???? Oare nu tot ei sunt cei ce, an de an, prezinta miracolul aprinderii Luminii Sfinte la Ierusalim???? Cum pot fi atat de..... BANII NU INSEAMNA TOTUL, IN VIATA ASTA!!!

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Citatul invocat "Iehova trezeste-te" este posibil sa fie pur si simplu inceputul psalmului 67 ("sa invie Dumnezeu") redactat intr-o alta forma, la acea vreme iudeii aveau multe versiuni ale Scripturii si nu exista omogenitate, iar cat priveste numele Iisus, e posibil sa fi fost ingropat acolo un cetatean Iisus, dar nu Hristos. Si pe mine poate sa ma cheme Ieremia si nu inseamna ca sunt prooroc 🙂 Asta e neo-mormonism si neo-iehovism - am mai descoperit niste inscriptii, hai sa schimbam credinta. Oasele proorocului Elisei au inviat un mort, nu e clar pe cine invie "descoperirile" astora.

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Timotei
    lasa-ne, lasa-ne!
    te-ai mutat de pe saccsiv aici? 🙂

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cred că e important să ştim de ce să nu credem toate atacurile anticreştine despre cum că Hristos nu ar fi înviat:

    1. De ce să credem în Hristos Cel Înviat? http://iisusestedomnul.wordpress.com/2011/12/17/de-ce-s-credem-in-hristos-cel-inviat/
    2. Evoluţionismul. O eroare http://iisusestedomnul.wordpress.com/2011/12/21/evolutionismul-o-eroare/

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Aceeasi informatie pe doua site-uri diferite de stiri cu doua concluzii total opuse:

    stirileprotv.ro - Descoperirea care schimba 2.000 de ani de Crestinism. "Iisus nu a INVIAT"

    animanews.com - Ierusalim: Prima posibilă dovadă arheologică a credinţei în învierea lui Iisus

    Exact ca si in viata de zi cu zi fiecare om isi alege drumul pe care vrea sa il urmeze dupa cum ii dicteaza sufletul si constiinta. Cine vrea sa creada in Dumnezeu ii simte prezenta in tot ceea ce face. Cine nu vrea sa creada nu crede nici daca i-ar aparea insusi Iisus Hristos inaintea ochilor; ar sta doua secunde pe ganduri si ar zice: am avut o nalucire, mi s-a parut, nu e nimic adevarat, stiu eu mai bine...

    Am citit si eu despre biblia veche de 1500 de ani pe stirileprotv... Nu e nimic de comentat. Bazaconii...
    Este doar o dovada ca oamenii au stiut sa minta dintotdeauna. Minciuna nu a aparut azi.
    Nu i-au platit fariseii pe soldati sa spuna ca trupul lui Iisus Hristos a fost furat de ucenici?

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Timotei, repede, repede, prietenul tau, PUTIN, distribuie, gratis, cipuri tuturor descreieratilor ...

  23. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa fim uniti in credinta noastra !!!

  24. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=xmnldeEYECU

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    HRISTOS A INVIAT!!!!!
    ADEVARAT A INVIAT!!!!!!!!!!!!!

  26. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Traducerea este inexacta, corect se traduce "Divine Iehova, trezeste-ne!", adica sa ne invieze pe noi, cei care am murit, este o solicitare adresata Divinitatii, in numele raposatului, de catre rudele apropiata care s-au ocupat de inhumare, in speranta ca raposatul va fi inviat in Ceruri. Descoperirile arheologice de data recenta, dar nu numai, au demonstrat ca aceasta insriptie a fost gasita pe foarte multe morminte datand din acea epoca, ceva de ordinul sutelor de morminte pe care se afla gravata aceasta inscriptie.
    Iar cat priveste numele scris pe mormant, s-a gasit nu unul ci foarte multe morminte cu numele Lui Iisus, pentru ca era destul de comun numele la acea vreme. La fel s-au gasit foarte multe, si nu numai in acea perioada, ci chiar si astazi, morminte ale unuor personalitati importante din punct de vedere istoric, cum ar fi: 2486 morminte ale lui Avraam, 5418 morminte ale lui Moise, 6841 morminte ale lui Iuda, 4985 morminte ale lui Adam, 7729 morminte ale lui David, 5891 morminte ale lui Noe, 11969 morminte ale lui Iosif. Mentionez ca lista ar putea continua cu inca multe nume frecvent intalnite si purtate de catre diferite persoane in acea epoca si in ultimii aproximativ 7.000 de ani. Aceste morminte pot fi vizitate zilnic, intrarea este libera insa publicitate nu li s-a facut din lipsa de fonduri, cheltuiala care se ridica frecvent la sume de ordinul milioanelor de euro. Daca doriti va pot prezenta fotografii. Inscriptionari la cerere in grafica standard cu font adecvat epocii se pot realiza contra sumei de 19.99 euro. Pentru a adauga efect antic, rezistent la proba cu Carbon 14, se aplica o suprataxa de 199 euro plus TVA.

  27. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Si inca o chestiune foarte importanta si demna de luat in calcul, se refera la locatia exacta a mormantului, pentru ca in cazul aparitiei atat de multor morminte ale lui Iisus, atunci ne punem problema care este mormantul cel adevarat al acelui Iisus care a inviat din morti, pentru ca foarte probabil ca nu toate persoanele purtatoare a numelui Iisus din acea perioada, dupa inmormantare au inviat. Drept dovada a locatiei exacte unde a fost inmormantat Iisus cel inviat din morti este un fapt de necontestat, care se petrece cu o ritmicitate anuala in ultimii aproximativ 200 de ani, aproximativ in aceeasi periada a anului, dar nu la o data exacta, ci la o data care este functie de calendarul evreiesc iar aceasta data la care anual se ptrece evenimentul, ne da informatie foarte exacta asupra datei la care s-au petrecut in urma cu 2000 de ani evenimentele luate aici in discutie. Mormantul adevarat se cunoste cu exactitate si inca de foarte foarte multa vreme, este foarte cunoscut persoanelor din zona si chiar vizitat anual de o cifra imensa de vizitatori. Mai mult decat atat, locul este indicat cu precizie de mai putin de un metru de catre evenimentul senzational al aparitiei instantanee a unei flacari foarte interesante, care genereaza un foc puternic insa nepericulos in primele minute. In ciuda tuturor cercetarilor stiintifice si al tutror masurilor de precautie luate de catre autoritatile locale si de pirotehnisti autorizati, fenomenul nu a incetat sa se desfasoare anual, la o data foarte usor previzibile, calculabila in functie de calendarul evreiesc si mecanica cereasca, ca o dovada a locului precis si datei precise la care in urma cu aproximativ 2000 de ani s-au petrecut evenimentele aici in discutie. Chiar si ora este aproximativ aceeasi in fiecare an, in exact ziua prevazuta. Mentionez ca eforturile autoritatilor locale in combaterea fenomenului sunt sustinute si studiile de specialitate precum si controalele foarte amanuntile si analizale de laborator sofisticate nu au incetat sa consume anual din bugetul local, fiind indirect sustinute de catre contribuabili. Exista anumite grupari de interese sau grupari de opinie care contrazic unele fie data, altele fie locul, altele fie datele istorice in sine, desigur razboiul informational desfasurandu-se pe diferite fronturi si din diferite directii. Modul de selectare individuala si personala a informatiei de catre fiecare cititor in parte si aprecierea veridicitatii informatiilor care circula in coroborare cu evaluarea personala a informatiei receptionate si concluziile pe care fiecare le trage in mod individual in functie de propria apreciere sunt strict supravegheate, cantarite si recompensate in consecinta de catre personajul in discutie, verdictul final fiind emis la o data ulterioara, imposibil de calculat sau de prevazut, data care va fi precedata de unii indicatori de situatie, care au fost publicati in documentatia de specialitate in perioada ultimilor aproximativ 3000 de ani inaintea datei evenimentului care a generat aceste dezbateri si inca aproximativ cateva zeci de ani ulterior acestui eveniment. Pana atunci vom urmari desfasurarea evenimentelor si vom aprecia individual comentariile care se fac pe marginea lor.

  1. Pingback: Despre decoperitorul “mormantului Domnului” | Opinia crestina

  2. Pingback: POVEȘTI ProT (e)V(reiești) | Viata fantastica

Leave a Reply to Mihai Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*