Ostrovul sau întoarcerea filmului risipitor

“Mi se pare că scopul artei este de a pregăti spiritul uman să perceapă binele.”

Andrei Tarkovski

Un pelerinaj la cinematograf… Cam aşa ar putea fi rezumată vizionarea Ostrovului, în spaţiile în care filmul rulează pe marile ecrane. Pentru ceilalţi, e un fel de pelerinaj în faţa monitorului sau a micului ecran. De ce? Pentru că filmul ne oferă nu doar secvenţe din viaţa unui imaginar nebun pentru Hristos contemporan cu noi, ci ne oferă pur şi simplu fragmente de linişte… La limită, se poate spune că nu avem de-a face cu un film, ci cu un antifilm. Pentru că dacă, de exemplu, filmele pe teme sociale, şi chiar şi unele religioase, reuşesc să împrăştie minţile spectatorilor, Ostrovul e un film rugăciune.

Şi face asta nu prin secvenţele în care, în biserică sau în afara ei, se rostesc rugăciuni. Ci prin celelalte, în care spectatorul este introdus în Împărăţia liniştii iubitoare, în afara frământărilor obişnuite. Există o avalanşă de predici care au drept scop îndepărtarea credincioşilor de influenţa filmelor, întrucât acestea promovează modele îndoielnice, ironizează credinţa, batjocoresc virtutea. Nici una din criticile de acest gen nu se poate aplica Ostrovului. De altfel, filmul circulă chiar şi în spaţiul monahal, arătând că monahii nu fug de filme, de calculatoare şi de aparatura audio video pentru că ar fi rele în sine. Nu e nevoie de filme în mănăstiri, nu e nevoie de un aggiornamento prin care spaţiul monahal să fie reeducat cu ajutorul produselor în serie ale cinematografiei. Dar Ostrovul este altceva…

Ce anume? E greu să prezinţi un film fără să răpeşti spectatorilor o fărâmă din emoţia descoperirii lui. Nu vom face o astfel de crimă… Aşa că vom vorbi despre percepţia filmului.

Credinciosul obişnuit a fost pur şi simplu fascinat de film. Comentarii pe site-urile de internet, discuţii după slujbe, în conferinţe. Faptul că a fost vizionat de mare parte din populaţia adultă a Rusiei – după unele estimări de mai mult de jumătate – arată nu doar faptul că unii se regăsesc în film, în diferite ipostaze. Arată că filmul pune degetul pe rană, oferind soluţii diferitelor tipuri de crize cu care ne confruntăm. De fapt, arătând că prin Hristos şi prin ascultarea de Biserică găsim răspuns tuturor întrebărilor noastre.

Credincioşii cu gusturi intelectuale rafinate au putut găsi diferite noduri în papura Ostrovului. Faptul că filmul a fost făcut cu un buget mult mai mic decât producţiile americane de succes nu rezistă ca justificare. De altfel, Patimile după Mel Gibson, realizate tot cu un buget mic, au reuşit să cucerească mult mai uşor spectatorii. Problema este că tocmai prin defectul său aparent filmul Ostrovul dobândeşte valoare: el nu este un film palpitant, de acţiune – deşi are momente de tensiune maximă, dar nu este nici plicticos. El prezintă liniştea vieţii ortodoxe, liniştea duhovnicească în faţa căreia agitaţia acestei lumi păleşte.

Un critic de film aprecia mai mult filmul lui Kim Ki Duk Primăvara, Vara, Toamna, Iarna… În timp ce spiritualitatea asiatică este prezentată într-o gamă cinematografică variată, practic mărturia ortodoxă se află într-o etapă de pionierat. Andrei Rubliov al lui Tarkovski e unul din puţinele filme care au pregătit terenul…

I se reproşează Ostrovului că e o producţie tezistă, care plictiseşte prin mesaje creştine. Despre rugăciune, boală, spovedanie, moarte… Nu e un film misionar, e un film pastoral am putea spune, adresat mai ales spectatorilor credincioşi (de altfel, comportamentul unui nebun pentru Hristos e lesne de înţeles chiar de fiii Bisericii, cu atât mai mult de cei din afară…). Filmul şochează prin simplitatea lui. Ne arată o lume în care Dumnezeu lucrează în chip minunat. Ne cheamă, de altfel, să vedem cu alţi ochi lumea în care trăim. Şi pe care o credeam pustie…

Danion Vasile

Piotr Mamonov, născut la 14 aprilie 1951, a făcut part din trupa rock Zvuki Mu, fiind unul din puţinii cântăreţi ruşi din vechea URSS care au avut faimă internaţională. A colaborat cu Brian Eno. A scris, a produs şi a jucat în one-man-show-uri de teatru, devenind un nume de prestigiu. Cel mai cunoscut rol al său a fost în filmul Taxi Blues, pentru care regizorul Pavel Lunghin a obţinut Best Director Prize la Festivalul de la Cannes din 1990. Acum zece ani Mamonov a părăsit viaţa publică şi tumultul Moscovei, ducând o viaţă retrasă. Motivul: a înţeles deşertăciunea lumii acesteia şi valoarea vieţii în Hristos…

“Când am împlinit 40 de ani, m-am trezit şi am început să îmi pun întrebări importante. Când locuieşti într-un oraş eşti expus la multe ispite. Trebuie să lupţi împotriva poftelor tale”. “În acea vreme (1990), părea că cel mai important lucru în ţară era să devii membru al aşa-numitei lumi civilizate. În zilele noastre, mai mult decât atât se caută rezolvarea problemelor lăuntrice.”

Piotr Mamonov

“Pavel Lunghin ne duce pe noi, spectatorii stresaţi şi fugăriţi de deadline-uri, într-un spaţiu din afara vremurilor noastre, în care timpul îşi recuperează dreptul de a curge în tăcere, între pământ şi cer, marcând şi schimbând viaţa oamenilor, îngăduindu-le răgazul de a-şi găsi rostul şi iertarea.”

Ada-Maria Ichim

“Arta este capacitatea de a crea, este reflectarea în oglindă a gestului Creatorului. Noi, artiştii, nu facem decât să repetăm, să imităm acest gest. Creaţia este unul dintre momentele de preţ în care ne asemănăm Ziditorului; de aceea, n-am crezut niciodată într-o artă independentă de Ziditorul suprem, nu cred într-o artă fără Dumnezeu. Sensul artei este rugăciunea, este rugăciunea mea. Dacă această rugăciune, dacă filmele mele pot aduce oamenii la Dumnezeu, cu atât mai bine. Atunci viaţa mea îşi va căpăta întregul sens: acela, esenţial de a servi.”

Andrei Tarkovski

“Propovăduind veşnicul adevăr al lui Hristos unor oameni care trăiesc în nişte condiţii istorice schimbătoare, Biserica realizează acest lucru prin intermediul formelor de cultură specifice timpului, naţiunii, diferitelor grupări sociale.

Ceea ce a fost conştientizat şi trăit de unele popoare şi generaţii, uneori poate fi descoperit din nou de ceilalţi oameni, devenind ceva intim şi uşor perceptibil pentru ei.

Nici o cultură nu poate fi considerată unica acceptabilă pentru exprimarea mesajului spiritual creştin. Limbajul cuvintelor sau cel al chipurilor prin care este exprimată evlavia, metodele şi mijloacele lui, în mod firesc se schimbă odată cu mersul istoriei deosebindu-se în dependenţă de contextul naţional şi de orice alt context. (…)

Biserica se foloseşte de diferitele părţi ale culturii pentru a exprima adevărul creştin. Iconograful ortodox, poetul, filozoful, muzicianul, arhitectul, actorul şi scriitorul apelează la mijloacele artei pentru a-şi exprima experienţa înnoirii lor spirituale, pe care au dobândit-o şi pe care doresc să o împărtăşească şi celorlalţi.

Cultura profană este capabilă de a fi vehicul al evlaviei. Şi acest lucru este deosebit de important în cazul în care slăbeşte influenţa creştinismului din societate, sau când autorităţile civile intră într-o luptă deschisă cu Biserica”.

(Extras din “Fundamentele concepţiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”, document care prin decizia Sinodului arhieresc din anul 2000 este studiat în seminariile şi în facultăţile de teologie ortodoxă din Rusia.)

| Danion Vasile Blog

Cititi si: Parintele Dan Badulescu si maica Ecaterina Fermo: In apararea filmului-eveniment Ostrov

26 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Tot n-ati invatat, dupa atatia ani si dupa atatea explicatii ca acesta blestematie a fost produsa de un evreu necrestin, care singur s-a mirat cum a putut sa insele atatia ortodocsi cu o parodie a "Ortodoxiei"! Chiar nu observati "antifascismul" si comportarea demonica a "calugarului"!

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    este un film emo.
    este un film de efect si nimic mai mult-sa nu uitam ca acelas mamonov va juca apoi in sangerosul film Tarul in rolul demonizatului Ivan cel Groaznic

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Pr Timotei si ortodox 2002
    Faceti parte din categoria acelor chimvale rasunatoare, care din invidie fata de cel ce creaza ceva spre Slava lui Dumnezeu, aruncati cu vorbe dispretuitoare si mai grav, ca va folositi de cuvintele Sfintilor. Macar aveti un minim respect fata de covertirile ce le-a produs acest film, desprins ca din pateric. Daca v-ati smintit intr-atat de mult, atunci ganditi-va ca ati fi fost in stare sa va smintiti si de Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos.
    Ostrovul iese din categoria filmelor prin mesajul evanghelic ce-l transmite, iar din acest motiv nu poate fi judecat de cuvintele Sfintilor referitoare la teatru si filme.
    Oare si colindele sunt cantece ce sunt condamnate de canoane?
    Sa fim atenti cu acrivia aceasta extremista, din care lipseste dragostea pentru Adevar, ce poate fi exprimat si prin aceasta forma, a ecranizarii.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    dati-mi un exemplu de convertire facuta de acest film

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Pr Timotei
      Chiar actorul ce-l interpreteaza pe parintele Anatolie s-a calugarit, el fiind rocker inainte.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    eu nu va judec pe voi care a-ti postat filmul. As putea sa spun altceva: Iata spiritul rusesc ce film a creeat! Dar nu e facut de un rus ci de un evreu care o ortodoxie tip emo!E normal, la vremuri noi, oameni noi! Acum generatia emo e la putere! :))

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pr. Rafail Noica despre filmul Ostrov
    http://www.youtube.com/watch?v=ES7_SUdWzuQ&feature=related

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ...lucruri amestecate dupa metoda si tehnica " asa' s-asa "....cunoastem !!!.......sa nu uitam ca diavolul se ascunde in nuante, amanunte si detalii iar pentru a-l identifica trebuie sa fim fini cunoscatori al celor vazute si nevazute....pt asta e scris cuvantul: "iar in vremurile de apoi vor fi lupi in haine de miei ce vor strecura erezii pierzatoare ".
    ...eu cred ca nu de rusi e facut filmul asta ci de bolsevicii rusi care stim cine sant,,,iar pe rusii adevarati ar fi cazul sa-i lasam in pace.
    ...cunoscatorii in domeniul imaginii stiu sa analzeze o astfel de fantosa
    ...comentariul cuiva din prezentare e foarte ambiguu si confuz, dand lucrurilor o turnura ce le inverseaza sensul.

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Filmul este impresionant! Chiar neasteptat de bun!...Multumesc!

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Timotei a spus :
    " sa nu uitam ca acelas mamonov va juca apoi in sangerosul film Tarul in rolul demonizatului Ivan cel Groaznic"

    Tarul sângeros Ivan cel Groaznic era un copil pe lânga demonul Putin ce'l tamâiezi pe toate saiturile.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Multumim, frate admin, pentru acest minunat film. O bijuterie cinematografica menita sa zguduie multe suflete si sa le intoarca la Dumnezeu.
    Din Rusia ne vine si cutremuratorul document - fragment din predica Mucenicului ieromonah Vasile Novikov, tradus de Dumitrita si postat pe Saccsiv.

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Păcat. Este total eronat să comentezi o creație, fie ea cinematografică, atât de primitiv, de epidermic. Ostrovul este un film de excepție, este un film cu o încărcătură emoțională extraordinară. Ce poate fi mai desăvârșit decât o poveste în care un om, chinuit până la istovire, de propriul păcat, să se întoarcă la Hristos? Ce poate fi mai frumos decât un monah cu aparențe extrovertite asumate, care prin complexitatea trăirii zilnice, prin rugăciunea salvatoare, printr-o modestie cuceritoare, să facă minuni demne de o trăire sfințită. Ce exemplificare mai de crezut poate fi, decât aceea de a vedea într-un film, cum oameni până mai ieri atei, sunt aduși pe drumul credinței, doar printr-un simplu contact cu un ”simplu” călugăr. Că doar să fii împietrit în necredință să nu crezi că fostul camarad de ieri,amiralul de azi, a rămas insensibil la puterea credinței, celui care cedase cândva în fața pistoletului,. Acel slab de atunci, puternic prin credință acum, i-a salvat fiica iubită din ghearele diavolului. O asemenea experiență îți schimbă complet existența. Constituția universului, care este Noul Testament, este plină cu asemenea exemple. Și cum adică dacă pantalonii pe care îi îmbrăcăm sunt confecționați de un evreu nu trebuie să-i mai îmbrăcăm? Filmul este turnat de Andrei Tarkovski (unii spun că ar fi evreu), dar acest lucru nu înseamnă că această creație nu poate fi catalogată ca fiind una dintre cele mai frumoase pagini cinematografice care prezintă viața plină de trăire a călugărilor ortodocși, a oamenilor care au părăsit o lume a deșertăciunilor și se roagă neîncetat pentru semenii lor rămași dincolo de zidurile mânăstirilor.
    P.S.
    Îl rog pe D-l Vasile Danion, să ne comunice dacă se va mai ține la Iași simpozionul ” Sfinții închisorilor comuniste”.

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Timotei

    Pe unde treci, demolezi. Ai incercat cu Parintele Arsenie Boca, cu Parintele Ghelasie Gheorghe, incerci acum cu acest film - capodopera a cinematografiei crestin-ortodoxe.
    Pâna nu vei cere iertare, n'ai dreptul sa te impartasesti ! (si voi vorbi cu "fratele" de la divizia de dezinformatii si manipulari pentru a te lasa fara salariu o luna si trei zile)

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Și eu cred că cel ce semnează Timotei nu este preot. De ce? Nu știe rugăciunea Tatăl Nostru ! ”Și ne iartă noua greșelile noastre Precum și noi ....... ” D-apoi să mai blestemi.... să condiționezi... să șantajezi..........
    Vizionează, domnule subofițer, filmulețul cu părintele Noica! Citește ce scriu alți părinți și măicuțe și numai după aceea emite judecăți de valoare!

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ce garantii iti trebuie ? Daca eu nu sunt preot atunci e pacatul meu, dar daca sunt atunci pur si simplu sunt ! Care e treba ta cum stau eu pe net si de cate ori, etc. Cunosti tu programul meu de sjujbe? Tragi concluzii foarte usor si negandite! Iarta-ma si pe mine. si o recomandare: -studiaza putina teologie, sfinti parinti ca iti va fi de folos.

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Te iert si Dumnezeu sa te ierte si sa te binecuvinteze si sa nu iti socoteasca pacatul acesta. Amin.

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ Pr Timotei

    Ce faci Timotee, iar îl denigrezi pe Sfântul Ardealului - Parintele Arsenie Boca -?
    Nu te-ai potolit, slugoi nenorocit ce esti? Sutele de mesaje hulitoare care le-ai devarsat la adresa Parintelui Boca, pe site-urile Saccsiv, Apologeticum, etc., n-au fost suficiente? Ti-am mai spus-o si o repet: Esti în Misiune pentru a dezinforma si manipula. Nu mai încape nici o îndoiala.
    Timotee, tu nu l-ai citit nici pe Parintele Arsenie Boca si nici pe Parintele Ghelasie Gheorghe, dar vii aici si-ti dai cu pararea.....habar n-ai pe ce lume traiesti, vai de capul tau, îndracit ce esti!
    Daca esti preot, cred ca te înjura toti credinciosii din parohie, stai mai mult pe Net decât în Biserica.
    Esti tu preot asa cum am eu 20 de ani la ora asta.
    Mai cruta-ne cu prezenta ta, esti asteptat la Raport, securistii tai te asteapta!
    Drum bun, poate iei directia Siberia! Vom scapa, cel putin o perioada, de tine.

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    in privinta pr Arsenie Boca il osandesc pentru ereziile pictate in Biserica de la Draganescu, ereziii evidente: a pictat pe mega ereticul Francisc de Assisi cu titulatura de Sfant in Ceata sfintilor(Sf Ignatie Briacianinov in cartea Despre Inselare spune ca Francisc era un demonizat, in mana dracilor care facea voia lor, deci nu numai eretic), a mai pictat Sf Petru din Roma si Sf Sofia in aceeas aura scriind Unirea bisericilor- Biserica este una, si cea mai grava din toate este pictarea in Sf Altar al ereticului arian Ulfila condamnat de Biserica ca eretic, cel care ia crestinat pe goti arian, adica i-a bagat dintr-un iad mai mic inalt iad mai mare. Orice alegorie si interpretare justificatoare nu poate tine, pictura este evidenta. Dupa cum stim a mai aparut unul pe firmament si anume ratacitul ghelasie gheorghe care invata ca rugaciunea inimii se spune cu ajutorul ceacrei yoga de la buric, invata de painea harica etc, sfanta clizma. Acesta din urma este mult mai evident inratacire, pentru ca din pacate oamenii nu sunt catehizati, nu cunosc invatatura Bisericii, nu stiu Dogmatica si se bazeaza pe sentimentalizme. O astfel de turma e in mare pericol sa se piarda mergand dupa orice ratacit, neavand criteriile ortodoxiei.

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Prin modul acesta de a va comporta nu faceti decat sa comfirmati ceea ce spun.

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    A-l condamna pe părintele Arsenie Boca de erezie, înseamnă nu o simplă răutate ci o gravă și ordinară delațiune, deturnare a adevărului. Invidie?.. Aroganță?...Ingratitudine.? Prostituare intelectuală?
    Nici-un martor a lui Iehova nu și-ar fi permis să atace un duhovnic de talia părintelui Arsenie Boca,în acest hal, până și ateii comuniști au recunoscut puterea credinței, faptele aureolate de minunea sfântă a eruditului preot. Cum poate un pretins preot să anatemizeze sutele de mii de pelerini care merg să se roage la mormântul Sfântului Ardealului. De asta, din cauza unor indivizi cârcotași, care se opun antihristic, nu se ajunge la canonizarea Sfințiilor Închisorilor. Rușine! Destul! Ați ajuns cu denigrarea prea departe.

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sfintii Inchisorilor sunt Ortodocsi si nu au pictat eretici pe Biserici. Asa ca e o mica, mare diferenta.

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu doresc și nici nu sunt poate, cel mai potrivit, pentru a intra cu dumneavoastră, părinte Timotei, (dacă sunteți preot ortodox) în vreo discuție semantică sau de drept canonic. Sunt problemele sinoadelor, a ierarhiilor și a celor care au o asemenea împuternicire. Eu ca un simplu om am văzut filmul și după atâtea filme pe care poate să le vadă, un oarecare intelectual, am spus foarte sigur că această creație cinematografică este de vârf, este un film care arată trăirea ortodoxă cea mai apropiată de noi, de vrerea noastră, ființele cotidiene. Am văzut foarte multe mânăstiri, atât de la noi, cât și de la muntele Athos, Ierusalim etc...... am citit multe cărți cu tematică dogmatic ortodoxă și după toate astea rămân cu certitudinea că administratorul acestui site, prin recomandarea filmului Ostrov, a reușit să ne ajute la modul excepțional să înțelegem două lucruri esențiale:
    - Îndumnezeirea este atributul ființei umane și este posibilă numai și numai prin râvna noastră;
    - Ierarhia, ținuta vestimentară, bogăția materială nu aduc sfințenie ci traiul curat, viața plină de rugăciune. Șotiile, micile răutăți, pot fi iertate dacă nu sunt făcute cu o ură organică ci din contra pentru a remedia unele slăbiciuni ale semenilor noștri.
    Vreau să mai spun că mari sfinți, ierarhi au fost atacați mișelește pentru nu știu ce vină închipuită și..........într-un final au fost recunoscuți de umanitate ca oameni integri și sfinți adevărați. Dau doar un exemplu mai la îndemână - Sfântul Nectarie. De ce să aruncăm cu pietre în marele duhovnic Arsenie Boca? Cine suntem noi ca să anatemizăm un slujitor al altarului care a probat prin fapte și chinuri sfințenia sa? Oare suntem noi mai buni decât acest călugăr atât de iubit de Bunul Dumnezeu?
    La fel au făcut și comuniștii: l-au batjocorit, i-au luat dreptul de slujire, au trunchiat normative și reguli, pentru a le servi în umilirea acestui mare iubitor de Dumnezeu. Și ce-au făcut? Câți oameni se duc la mormântul torționarilor, sau denigratorilor lui părintele Arsenie Boca? Prin asta este arătată calea neîntinată și fără sinusoide în credință a viitorului sfânt din calendare - Sfântul Arsenie de la Prislop.
    Pe mine ca simplu om, anumite reguli forțate, acuzele gratuite, și urâtul obicei al denigrării pentru a arăta falsa superioritate, mă lasă rece.

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    " Mânia se dă pe faţă mai mult şi mai des ca oricând atunci când auzim cuvinte de contradicţie, de demascare şi de ponegrire din partea aproapelui. Toate acestea nu-l aţâţă pe adevăratul creştin, asa cum laudele de la alţii nu-i înalţă inima " (Sf. Marcu Ascetul).

  23. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Foarte frumos filmul si adevarat, parca vad viata Parintelui Sfant al Ardealului Arsenie Boca Dumnezeu sa-l odihneasca. Amin

  1. Pingback: Parintele Dan Badulescu si maica Ecaterina Fermo: In apararea filmului-eveniment Ostrov | † APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam si tara

  2. Pingback: Film artistic: OSTROV (subtitrat in limba romana). Ce spun Parintii Rafail Noica, Mihai Badulescu si maica Ecaterina Fermo despre acest film « Saccsiv's Weblog

Leave a Reply to Pr Timotei Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*