Si, iata vorbim despre zilele noastre. Adica de chiar zilele in care Majestatea Sa Regele Mihai I de Romania a fost invitat in Parlamentul Romaniei, unde a rostit cu demnitate o alocutiune, pentru ca mai apoi sa fie sarbatorit de romani, la frumoasa varsta de nouazeci de ani, in frumoasa sala a Operei Romane samd. Aceste evenimente au fost larg mediatizate. Pentru culoarea locala, trebuie sa spunem ca unul dintre cei care au sprijinit cu toata puterea aceste evenimente este unul dintre conducatorii partidului liberal, adica partidul care are ca punct fundamental doctrinar – ca orice partid liberal – convingerea republicana. Revenind, iata ca in societatea romaneasca, cu acest prilej, apare insistent o intrebare: „Poate monarhia sa salveze Romania?” Si, pentru ca suntem incredintati ca aceasta este o chestiune deosebit de importanta pentru romani, vom starui mai jos asupra ei – fara a ne pune probleme referitor la Regele Mihai I de Romania sau la alocutiunea din parlament sau la liberalismul extrem de „original”, din Romania sau… Si daca ne vom mai referi la Majestatea Sa, ne vom referi la cel de-atunci si nu la cel de acum.

Dupa cum am mai afirmat si in alte ocazii, faptul ca suntem directionati prin clisee este un fapt clar. Ceea ce nu este clar se refera la faptul ca, desi cunoastem acest lucru, continuam sa ne lasam condusi in eroare. Cu alte cuvinte, dintr-un fel de neputinta – care isi are punctul de pornire in viata noastra pacatoasa – nu aplicam ceea ce stim. Stim si, totusi, ne lasam pacaliti. Si intr-un mod de-a dreptul sincer – aproape induiosator de sincer. De cateva dintre aceste clisee ne vom folosi in cele ce urmeaza. Mai intai precizam ca este vorba de clisee care se afla in sertarul de istorie – adica sunt foarte importante, mai importante decat celelalte care se bazeaza pe cele dintai. La fel cum se spune – la gramada si cu totul dogmatico absolut – ca domniile fanariote au fost un dezastru pentru tarile romanesti, se afirma ca domniile sau, mai corect – dinastia de Hohenzollern – a fost „benefica” , „a creat Romania moderna”, „a pus bazele institutionale ale Romaniei” de care vorbeam mai sus, „a cucerit independenta” – prin Carol I -, „a intregit Tara” – prin Ferdinand – „a ridicat Romania din punct de vedere cultural si economic” – prin Carol al II-lea – si, in fine, „a salvat Romania de la o catastrofa iminenta” – prin Mihai I. Acestea nu sunt toate, sunt doar cele mai cunoscute si practicate clisee.

Nu vom face analiza fanariotilor, care in mare parte au fost nefasti pentru tarile romane – dar nu in totalitate -, fiindca este cu mult mai spectaculos cel de-al doilea cliseu istoric – cel cu „cat de minunata” si de „de bine” a fost monarhia casei de Hohenzollern pentru Romania – si ne si plaseaza in interiorul subiectului din pagina de fata.

Este cu mult mai spectaculos, fiindca rolul si consecintele perioadei familiei de Hohezollern in Romania sunt integral nefaste. Din pornire si pana in actul final. Dar, aici este necesar sa fac o precizare, referitoare la propria-mi persoana: sunt printre cei mai antirepublicani si, in acelasi timp, antisovietici – onest in felul meu – indivizi din univers; adica sunt roman.

Daca facem o trecere succinta prin istoria acestei perioade – si nu ne pasa de cliseele fie ele iudeofrancmasonice, cu variantele capitaliste, comuniste sau neocomuniste – vom observa, ca foarte clare urmatoarele evenimente simple. Mai intai ca domnia straina pe care o tot cereau tradatorii lui Al. I. Cuza – de altfel, fratele lor de loja iudeofrancmasonica, dar un frate care incepuse sa creada ca Romania e mai importanta decat scopurile umanitaro, evolutionisto, iluminato, etco iudeofrancmasonice; fiindca lucrul este dovedit: urmarea domniei lui Cuza era proiectata a fi instaurarea republicii, dar asta doar din pornire -, asadar domnia straina, a carei necesitate a fost si este justificata in istoria oficiala exact cum justifica Ion Iliescu lovitura de stat din decembrie 89, ca fiind revolutie, aceasta domnie straina a avut un singur scop: indepartarea de la conducerea si din preajma conducerii statului a tuturor celor care ar fi putut impiedica planurile iudeofrancmasoneriei. Este exact ceea ce se intampla si astazi, si nu doar in Romania. Cu alte cuvinte, a fost si este periculos, pentru scopurile si idealurile organizatiei sataniste universale, ca la conducerea statului roman sa se gaseasca romani; chiar si pentru simplu fapt ca un roman, oricat de ticalos ar fi, poate la un moment dat sa iasa din ascultarea lojelor si sa nu fie de acord cu distrugerea propriului sau popor. Este un risc pe care conducatorii ocultei nu si-l mai asuma; Al. I. Cuza i-a costat aproape 100 de ani, pana cand, din balconul palatului, marele maestru iudeofrancmason Mihail Sadoveanu, a declarat Romania ca fiind republica, adica a anuntat victoria satanismului impotriva lui Hristos. Poporul, in ordinea iudeo-francmasoneriei, este o notiune inacceptabila, cum inacceptabila este pentru ei credinta in Invierea lui Hristos. Asa au sosit, nu regii, ci domnitorul Carol I de Hohenzolern, despre care cred ca este suficient sa observam doar cateva lucruri. Primul este ca Majestatea Sa este campionul daramarii de biserici si manastiri, in curgerea tulburatei noastre istorii. Nici tatarii, nici Cuza si nici Ceausescu – care in adevar au fost anticrestini inversunati – nu au reusit sa darame atatea biserici si manastiri. Ei, iata cum v-ati enervat, iubiti cititori – si asta pentru ca tocmai am lovit un alt cliseu dupa care va ghidati viata; si unul tot istoric. Dar, ca sa ma iertati, ma dau in vileag: cine are curiozitatea poate verifica la Biblioteca Academiei lista cu bisericile si manastirile daramate de Carol I – de altfel, Podul Mogosoaiei, cunoscut astazi sub numele de Calea Victoriei (nici nu se mai stie care victorie, a cui impotriva cui), era plin de manastiri. Si, ca un exercitiu: daca am vrea sa ne exprimam corect din punct de vedere politic, atunci am spune: Carol I nu a daramat biserici si manastiri, ci a modernizat Romania. Si, mai departe: iata ce cladiri frumoase s-au construit – Cecul Mare, Casa Ostirii (CCA) samd -, pe locurile pe care pana nu demult erau niste manastiri vechi si inapoiate. In ceea ce ne priveste pe noi, trebuie sa intelegem odata pentru totdeauna: acesta este chiar modul in care se cantaresc si astazi lucrurile, si asta pentru ca, acei care cantaresc, sunt aceiasi uratori ai credintei si neamului romanesc. E si asta un fel de a vedea lucrurile, pe care insa, eu personal nu pot sa-l impartasesc. Inca un lucru si doar atat despre acest conducator catolic, urator de romani: independenta, pentru care au murit mii si mii de romani luptand, nu a fost cucerita prin jertfa lor; fiindca Regatul Roman devenea independent automat la capatul razboiului, la care nu avea nici un rost sa participe. Dar, daca tot a participat – fiindca asa au cerut obligatiile lui Carol I – pentru a ne fi recunoscuta independenta (inca odata, pentru care am dat mare jertfa de sange), Majestatea Sa Carol I a impamantenit multe, extrem de multe familii evreiesti in Tara. Asadar, am murit si am si platit pentru acest lucru. Este chiar situatia in care am mai fost pusi si de Majestatea Sa Mihai I. Despre Carol al II-lea nici nu stiu de ce mai trebuie spus ceva. Dar o voi face totusi, fiindca am suferit o trauma, cand am asistat la victoria anticrestinilor, care l-au adus in tara acum cativa ani (dupa cum spuneau ei, au adus „moastele” lui Carol al II-lea), pentru a-l ingropa langa Sfintii nostri Domnitori. Dar foarte scurt: Carol al II-lea este unul dintre cei mai criminali conducatori pe care i-au avut vreodata romanii, in oricare dintre tarile romane. Si asta fiindca a ucis sistematic tineretul romanesc. Totodata, a fost pe buna dreptate considerat de casele regale inrudite ca un escroc ordinar – ceea ce a si fost (in sensul acesta sunt sute de marturii istorice). Nu vom vorbi despre moravurile Majestatii Sale, pe care nu s-a sfiit sa le arate intregului popor roman al vremii. De regele Ferdinand n-am uitat, dar este chiar inutil, in economia textului de fata. Acestea sunt doar niste randuri. O analiza serioasa a fenomenului Monarhia de Hohenzolern in Romania, ar duce, pe orice om normal la cap, la evidenta ca domniile fanariote au fost depasite in lupta impotriva poporului roman, impotriva lui Hristos.

Dar, ce ne intereseaza in randurile de fata, nu este ca unii au fost mai rai ca altii si nici ca acelasi sistem, aceeasi reteta a fost folosita si atunci si acum; cum, desi aceste lucruri sunt foarte importante, nu ne intereseaza, in randurile de fata, nici ca astazi nu este decat un ieri resapat si iar resapat si iar, cu un singur scop, tot acelasi al iudeofrancmasoneriei „iluminate”: de a ne indeparta de Hristos si de drumul nostru mantuitor ca neam. Dar, ceea ce ne intereseaza insa, este faptul ca ideea de regalitate – corect pentru noi romanii: de domnie – este legata de domniile straine (indiferent daca grecesti, austriece sau alogene in amestec eterogen). Asadar, avem pe de-o parte forma de guvernamant, care este total contraindicata pentru poporul roman, denumita republica – forma de guvernamant care este creatia Revolutiei Franceze (republica Greciei antice este o antica prostie – sau, mai frumos spus, un alt cliseu -, fiindca niciodata Grecia nu a fost republica; lucrul acesta il cred cei care citesc Republica lui Platon, fara sa cunoasca ca titlul real al dialogului este Politeia, adica Cetatea multor zei – si nu, niciodata Republica, decat pentru a folosi pentru legitimarea aberatiei revolutiei din Franta) si este definita in primul rand prin ateism si (ca urmare) prin nerecunoasterea a chiar notiunii de neam, popor scl -, iar pe de cealalta parte avem monarhia straina. Toate acestea se intampla fiindca, pentru romani, firescul – adica domniile pamantene -, a ajuns un lucru pe tot atat de indepartat cum ii este si trairea fireasca, adica in Hristos. Sigur ca de aici nu se vede nici o iesire: alegeti intre Basescu, Iliescu si regele Mihai I, printu’ Duda. Nu e nimic de ales. Evident. Numai ca acestea nu sunt optiuni reale, ci optiunile impuse noua. Retineti de mai sus? Aceeasi reteta, aceiasi care cantaresc, samd? Unde sunt romanii? Sau, mult mai simplu si mai clar, unde ne este Hristos? Cei care participa la astfel de „alegeri” – adica aleg intre satan si satanel – nu sunt nicidecum romanii. Si atunci? Poate ati uitat sau nici n-ati stiut: coroana, pentru poporul roman, se aseaza pe un crestet care poate duce crucea. E legatura aceea cu Golgota. Pe un crestet care a fost scufundat de trei ori si a fost imbracat in Hristos. Poate totusi va aduceti aminte: a existat ceva si inainte ca poporul roman sa cada in sclavia uratorilor de Hristos, iar ceva-ul acesta nu este departe de noi, este chiar la indemana. Trebuie sa va aduceti aminte: suntem oameni liberi prin Sfanta Taina a Botezului si suntem facuti de Insusi Dumnezeu. Suntem liberi sa traim, tot asa cum suntem liberi sa murim – si asta nu are nici o legatura cu „ei”. Noi suntem cu Dumnezeu, iar cu noi este Dumnezeu. Nu sunt doar vorbe. Trebuie sa va amintiti, chiar si doar farame. Trebuie, fiindca altfel ne va lua nefratele sufletele. Si ii va fi usor s-o faca, fiindca chiar noi i le vom da.

Coroana cu Sfanta Cruce nu o poate tine orice scafarlie de drac – este tare grea. Nu conteaza cum se numeste – presedinte sau rege, de altfel nu mai este nici o diferenta, fiindca monarhiile moderne sunt constitutionale. Pentru noi sunt straini. Pentru romani este cel ce poate duce Coroana cu Cruce. Fiindca, s-ar parea ca a conduce poporul roman este un fel de a urca Golgota.

de Mugur Vasiliu | AXA

Cititi si: Cununa, coroana si basca. Imparatia voievozilor este specifica poporului roman, iar nu monarhia