Traim o vreme a razboiului: intre culturi, intre valori, intre credinte. Traim o vreme a razboiului: nevazut, nedeclarat si, cu toate acestea, prezent. Traim, iarasi, in plina contradictie: pare ca, pe masura ce ne straduim sa unim intr-o singura „Oda a Bucuriei” culturi, valori si credinte, in curgerea tacuta a vietii lor, dincolo de parada unionista de la suprafata, acestea isi intetesc diferentele. Si cum ar putea fi altfel, din moment ce primul lucru pe care il dam la o parte cand incepem o discutie este tocmai adevarul? In dezbaterea publica, mai ales, dar si in societate, politica si chiar filosofie, suntem indemnati sa punem adevarul la o parte pentru a ne putea, chipurile, intelege; pentru a nu accentua diferentele; pentru a nu supara pe nimeni, pentru… pentru… pentru… De aici, noua corectitudine politica – neo-limba minciunii; de aici, aceasta societate multiculturala europeana, in care orice cultura poate intra – cu conditia de a nu intra cu adevarat. Ea nu se poate construi decat pe permanenta excludere a adevarului din sanul ei: pentru ca simpla adiere a acestuia ar duce la prabusirea principiului ei de functionare – minciuna.

Aceasta este esenta constructiei multiculturale, aceasta este si esenta constructiei politice europene: putem accepta si spune orice, numai nu adevarul! Oare putem spune ca toate religiile sunt adevarate si ca toate conduc la adevar? Putem, si suntem chiar invitati sa o facem! Oare putem batjocori orice lucru sfant, in numele libertatii? Putem, si ni se recomanda chiar! Oare putem spune ca avortul este un drept al femeii, un simbol al demnitatii si libertatii ei? Cu atat mai mult! Oare putem spune ca homosexualitatea este un stil obisnuit de viata, la fel de obisnuit precum oricare altul? Putem, si trebuie sa o facem – riscam chiar sanctiuni, daca nu! Oare putem spune ca singura adevarata valoare e umanismul? O, dar suntem laudati daca o facem – abia asa intram in clubul european!

Oare putem insa spune ca homosexualitatea e un pacat, ca avortul e o crima strigatoare la cer, ca multiculturalismul e o fanfaronada, ca fundamentul civilizatiei europene e crestinismul? Nu, nu si iarasi nu! Putem imbratisa orice sarbatoare, orice religie – numai pe cea autentic crestina nu! Putem imbratisa orice sistem moral sau imoral si orice stil de viata, numai pe acela care spune „pacatul bate la usa, ci tu biruieste-l” sau „fereste-te de rau si fa binele” – nu!

Fundamentul constructiei europene: anticrestinismul tacit sau fatis

Iata, ca exemplu, noua agenda europeana lansata in septembrie anul trecut pentru anul 2011-2012, editata de Comisia Europeana pentru elevii europeni si distribuita gratuit in scolile din intreg spatiul U.E., in aproximativ trei milioane de exemplare. Bogat ilustrata, agenda trece in revista sarbatorile mai multor religii – mozaica, musulmana, hindusa etc. – impreuna cu cateva date informative despre ele; e trecuta chiar si ziua U.E. – 9 mai. Dar se „uita” sa se aminteasca ceva despre sau sa se treaca in calendar crestinismul ori vreo sarbatoare crestina – ca si cum nici n-ar exista! Ca si cum Europa s-ar fi nascut acum 200 de ani! Reactia Poloniei, a Italiei si a catorva deputati francezi a fost imediata, condamnand „ateismul agresiv” al birocratilor unionali. In treacat fie spus, din partea eurodeputatilor nostri nu s-a auzit nimic, ca si cum si noi am exista de la 1859 incoace, iar nu de mai devreme…

Desi Comisia Europeana si-a cerut silit scuze prin comisarul responsabil, John Dalli, ea a refuzat totusi sa retraga agendele din scoli. Cf. Europadiary.fr Atitudinea aceasta nu ar trebui sa ne mire, tinand cont de razboiul purtat impotriva mentionarii mostenirii crestine in textele fondatoare ale U.E.: aceasta Uniune a fost gandita, s-a construit si se impune impotriva gandirii si moralei crestine. Acesta e adevarul pe care orice europarlamentar, eurobirocrat si comisar european trebuie sa-l cunoasca pentru a putea urca scara devenirii europene si a face parte din clubul european. Insusi cuvantul „european” – obsesiv repetat, pentru a ne intra bine in cap! – a devenit sinonim cu anticrestinismul, fie prin omisiune tacita (cum e cazul agendelor U.E.), fie prin opozitie fatisa.

Oare cum altfel am putea cataloga opozitia majoritatii europarlamentarilor fata de un proiect lituanian de lege care incerca sa-i puna pe copii si tineri la adapost de discursul licentios si, implicit, fata de propaganda homosexuala? Mai exact, pe data de 19 ianuarie a.c., Parlamentul European a emis o rezolutie propusa de grupurile socialist, ecologist, liberal si comunist din Parlament (ceea ce s-a numit „Europa roz”), prin care Lituania era pusa la zid pentru incercarea de a condamna „promovarea publica a homosexualitatii” in intentia de a-i proteja pe cei mici. Acestei ingrijorari a elitelor politice lituaniene, „Europa roz” i-a raspuns cu o alta ingrijorare – cea a incalcarii „libertatii de expresie si de manifestare” a paradelor si publicitatii homosexuale. In viziunea europarlamentarilor, „in viitor, paradele homosexuale ar trebui permise peste tot, iar minorii ar trebui sa poata accesa in mod liber informatii despre homosexualitate”. Cf. Brusselsjournal.com, 22 ianuarie 2011

Noile valori europene

„Toleranta”, lupta pentru promovarea „identitatii de gen” si impotriva discriminarii pe motive de orientare sexuala, a „transfobiei” si a „homofobiei” – toate acestea fac parte din pantheonul noilor valori ale Europei, valori impuse prin institutiile europene si enuntate in textele fondatoare ale Uniunii. Modul in care se impun aceste valori este insa graitor pentru tipul de regim totalitar care se intrevede. E o lupta dusa pe toate planurile impotriva intelesurilor, institutiilor, educatiei si moralei traditionale.

Sa luam, ca exemplu, termenul „homofobie”. Prin confuzia intentionata intre homo (om) si homosexual, propaganda homosexuala a reusit sa impuna in societate o implicatie sofista: de acum inainte, orice critica la adresa homosexualitatii si a propagandei sale va fi tratata ca un atac implicit la adresa umanitatii. Are loc astfel o redefinire a termenilor si a identitatii lor – mai ales a termenilor cu puternica incarcatura identitara, pentru a opera mutatii de mentalitate si a revolutiona astfel codurile sociale. Grupurile minoritare si, mai ales, cele cu un discurs ideologic revolutionar devin acum – prin aceasta basculare a intelesurilor identitare si comunitare – reprezentantele recunoscute ale umanitatii. Excluderea celor ce se opun acestor mutatii, indeosebi a crestinilor, din posturile publice, apoi din societate si in cele din urma din umanitate, este implicita si devine tot mai evidenta.

Restructurarea societatii trece prin revolutia sexuala

Aceasta mutatie trebuie sa fie insa infiltrata si impusa in mentalul colectiv prin educatie. Educatia e arma privilegiata a oricarei ideologii – implicit, si a acestei noi ideologii a revolutionarii naturii umane prin sexualitate, in general, si printr-o sexualitate aberanta, in special. De la Marchizul de Sade si Revolutia Franceza, apoi intr-un mod mai sistematic de la Freud (in Europa) si Alfred Kinsey (in S.U.A.) si, in sfarsit, de la revolutia sexuala din mai 1968, natura umana a fost redefinita in functie de sexualitatea sa aberanta. Omul e organul sau sexual si modul in care se raporteaza la el – dincolo de plasa de vorbe care ni se intinde prin sloganuri ca „libertate si toleranta”, aceasta e viziunea asupra omului pe care U.E. a adoptat-o si vrea sa o impuna.

Este graitor faptul ca cei ce pana mai ieri purtau steagul revolutiei sexuale sunt astazi politicieni de vaza ai Uniunii. E celebru cazul conducatorului ecologistilor europeni, Daniel Cohn-Bendit, care a fost acuzat in 2001 de pedofilie, pe baza unor marturii facute de acesta in cartea sa din 1975, Marele Bazar. Cohn-Bendit descrie aici jocurile sale pseudosexuale cu copii, fara sa nege ca ar fi mers si mai departe. In urma revolutiei sexuale, anii ’70 ai secolului trecut au fost peste tot in Europa, dar mai ales in Franta si Germania, teatrul unor experimente sexuale de neinchipuit pana atunci. Discursul public era mult mai fatis decat acum: de pilda, publicatia franceza Le Monde facea loc in paginile sale unor scriitori pedofili sau care incercau sa faca pedofilia acceptabila. In Germania s-a incercat o revolutionare a sexualitatii, prin lanturi de gradinite in care copiilor nu numai ca li se predau ore de educatie sexuala explicite, dar acestea erau puse si in practica – fie intre copii, fie intre copii si adulti! S-a incercat chiar distrugerea tabuurilor sexuale prin practicarea incestului intre parinti si copii, lucru care a intampinat o rezistenta instinctiva tocmai din partea parintilor care-si adusesera copii la aceste gradinite. Cf. Der Spiegel, 2 iulie 2010

Restrictiile morale pe care traditia le impunea asupra sexualitatii erau vazute ca arme inhibitorii in vederea controlului social, asa ca eliberarea de traditie si de constrangerile ei – si, implicit, eliberarea societatii de vechea lume – trebuia sa se faca printr-o eliberare sexuala. Ceea ce s-a incercat in anii ’70 ai secolului trecut intr-un mod mai brutal si mai fatis, se face acum mult mai insidios, dar mai sistematic si mai general, prin cursurile de educatie sexuala si prin retorica libertatii si tolerantei.

Revolutia sexuala …

Ca de obicei, Marea Britanie este in avangarda acestei miscari. Aici, un nou plan de invatamant va incerca sa infiltreze teme homosexuale in intreaga programa scolara. Iata proiectul, asa cum ni-l infatiseaza cei de la Lifesitenews.com: „Programul va include referinte la homosexualitate si transsexuali in cadrul lectiilor de matematica, design si tehnologie, limbi, geografie si stiinte. Lectiile de limbi vor incuraja elevii sa foloseasca un vocabular dezvoltat de catre lobby-ul politic homosexual. In cadrul lectiilor de stiinte, elevii vor putea studia speciile de animale in care masculul are rolul predominant in cresterea puilor, precum pinguinii regali si calutii de mare, iar dezbaterile se vor putea concentra pe «structuri de familie diferite». La geografie, elevii vor putea examina transformarea cartierului San Francisco Castro dintr-unul populat de muncitori irlandezi in primul «cartier al homosexualilor» din lume”. In cadrul lectiilor de matematica, unul dintre promotorii noii curricule, David Watkins, recomanda ca atunci „cand ai o problema de matematica, de ce trebuie sa fie implicata o familie heterosexuala, sau o fata si un baiat? De ce nu doi baieti si doua fete?” In continuare, el sustine: „Nu se pune problema predarii sexualitatii homosexuale, ci e vorba despre imagini si despre expunerea copiilor la ideea ca exista si alte tipuri de oameni in lume”.

Sofismul acestei ultime remarci socheaza rationamentul oricarui om de bun simt: expunerea copiilor la astfel de imagini si idei e implicit o incurajare a sexualitatii homosexuale, iar deprinderea copiilor cu aceasta noua viziune asupra lumii are rolul fie de a castiga adepti, fie de a omori sau a stinge din fasa orice gand sau atitudine antihomosexuala! Aceasta e metoda tipica a oricarei ideologii totalitare, fie ea comunista, nazista sau, iata!, sexuala si homosexuala…

Petru Molodet | Familia ortodoxa