26 septembrie – Sfantul Voievod Neagoe Basarab

“Domnitor preaintelept intre capeteniile neamului romanesc,
ctitor de locasuri sfinte, prieten al sfintilor parinti,
invatator luminat de Duhul Sfant si mare iubitor de pace,
Sfinte Neagoe Voivod roaga pe Hristos Dumnezeu
sa mantuiasca sufletele noastre.”
Troparul Sf. Voievod Neagoe Basarab

Fericitul Voievod Neagoe Basarab a fost vlastar domnesc, nascut intr-o familie evlavioasa de parinti crestini. Tatal sau era din neamul Basarabilor, iar mama sa, tematoare de Dumnezeu, se tragea din familia Craiovestilor. Neagoe, darul lui Dumnezeu al familiei dreptmari-toare, a fost unul din cei patru copii ai parintilor. inraurit de credinta maicii sale, acest minunat copil a de­prins din frageda varsta invataturile mantuitoare si virtutile credintei ortodoxe. Pentru ca a cunoscut viata imbunatatita a parintilor de la manastirea Bistrita Valcii, ctitorie a strabunicilor sai, tanarul Neagoe s-a straduit sa adune ca o albina din nectarul si dulceata Sfintelor Scripturi si a Sfintilor Parinti care-l vor ajuta mai tarziu la alcatuirea scrierilor sale si la conducerea poporului dreptcredincios spre multe impliniri. Deci, aceasta manastire a devenit scoala duhovniceasca pentru evlaviosul voievod. Providenta a facut ca in acele vremuri la Manastirea Bistrita sa fie retras marele intre patriarhi, Nifon al Constantinopolului, chemat in Tara Romaneasca, pe la anul 1502, de voievodul Radu cel Mare pentru a reorganiza si intari viata bisericeasca. De la Sfantul Ierarh Nifon, marinimosul si bine-credinciosul Voievod Neagoe, a deprins taina rugaciunii isihaste, evlavia si trezvia sufletului, invatatura si intelepciunea lui Hristos, dobandind inalt spor sufletesc si deslusind comorile duhovnicesti atat de viu prezente in obstea fratilor acelei manastiri. inzestrat cu daruri intelectuale deosebite, prealuminatul Neagoe si-a agonisit mai toata stiinta lumii si cultura teologica a timpului sau. De aceea, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, iubitorul de Hristos, Neagoe, in anul 1512, a fost chemat la demnitatea de Voievod al Tarii Romanesti, desi el a refuzat aceasta cinste cu smerite cuvinte: „Puneti altul pe carele veti vrea dimpreuna si cu sfatul nostru, iar pe mine ma iertati, ca nu voi fi”. Poporul insa, cunoscand vrednicia lui, 1-a rugat sa accepte dregatoria, si numai dupa multe staruinte fericitul „Neagoe se pleca glasului lor si lua coroana si schiptrul a toata Tara Romaneasca. Si indata facu judecata si dreptate intre oameni”. Sfantul Voievod s-a aratat chibzuit si bun organizator al tarii, drept aceea toti multumeau lui Dumnezeu pentru domnia lui, caci s-au invrednicit a vedea si a avea domn ca acesta. Astfel domnia Sfantului a fost un rastimp de liniste si prosperitate, intr-o vreme cand greutatile apasau asupra Tarii si Bisericii din Balcani. Pentru ca toate sa fie lucrate dupa voia Domnului, Sfantul Neagoe a iubit pacea cum spuneau cei din timpul sau „cu toti vecinii a fost impacat”. Sfantul Voievod Neagoe Basarab, in credinta si iubire de Dumnezeu, in dreptate si smerenie, cinstind amintirea invatatorului sau, Sfantul Ierarh Nifon, a adus in Tara Romaneasca sfintelor sale moaste de la Manastirea Dionisiu din Muntele Athos, impacandu-l in chip minunat cu prigonitorul sau, Radu cel Mare.

Sfantul Neagoe a ramas in memoria poporului roman si a traditiei Ortodoxe prin opera sa intitulata „Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie”. Este prima creatie de valoare universala a literaturii romane, un adevarat testament duhovnicesc, pedagogic, filozofic si enciclopedic. In acelasi timp invataturile sale sunt o adevarata lectie de pedagogie morala si spirituala, un adevarat cod de comportament fiintial si demnitate umana pentru toate timpurile.Dar nu numai aceste invataturi ni le-a lasat mostenire maritul voievod, ci si multe manastiri, biserici si asezaminte in tara peste care a domnit timp de noua ani, intre care cea mai stralucita este Manastirea Argesului, pe care Gavriil, Protul Sfantului Munte din acea vreme, a numit-o pentru maretia ci Sionul Romanesc. In scurta sa viata pamanteasca de domnitor, Voievodul Neagoe Basarab, a fost socotit de toata lumea mostenitorul de drept al traditiilor imperiale bizantine, iar, in aceasta calitate a ajutat toate popoarele crestine ortodoxe aflate sub stapanirea semilunei, platindu-le datoriile, re­parand multe manastiri si biserici si inzestrandu-le cu cele necesare.In ziua de 15 ale lunii septembrie, anul mantuirii 1521, Sfantul Voievod Neagoe Basarab s-a mutat intru vesnicele locasuri ale lui Dumnezeu, unde a primit cununa cea nevestejita a slavei Sale.Inalt Preasfintitul Nifon, Arhiepiscop si Mitropolit al Targovistei, a reliefat pentru toti cei prezenti viata si opera noului sfant din calendarul nostru ortodox, Neagoe Basarab: „Sfantul Voievod Neagoe Basarab a ramas in memoria poporului roman si a traditiei ortodoxe prin opera sa intitulata «Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie», prima creatie de valoare universala a literaturii romane, un adevarat testament duhovnicesc, pedagogic, filosofic si enciclopedic”.

La Sfanta Liturghie, savarsita pe esplanada de langa Catedrala Patriarhala, pe data de 26 octombrie 2008 a avut loc si proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ierarh Iachint de Vicina, primul mitropolit al Tarii Romanesti, a Sfantului Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit), parintele erei crestine, si a domnitorului Tarii Romanesti, Sfantul Neagoe Basarab (1512-l521), om de cultura isihasta si „print al pacii”.

4 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    DESPRE SFÂRŞITUL LUMII

    ” 3. Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?
    4. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva.
    5. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi.
    6. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul.
    7. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri.
    8. Dar toate acestea sunt începutul durerilor.
    9. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu.
    10. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii.
    11. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi.
    12. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.
    13. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.
    14. Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.” ( Matei 24: 3- 14);

    ” 3. Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării,
    4. Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.
    5. Nu vă aduceţi aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri?
    6. Şi acum ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui.
    7. Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte.
    8. Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale.
    9. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase,
    10. Şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască.
    11. Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni,
    12. Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.” ( II Tesaloniceni 2: 3- 12);

    " Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl." ( Matei 24: 36);

    " Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru." ( Matei 24; 42).

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://costinapetrei.blogspot.com/2011/09/sfarsitul-omenirii.html

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dvs aveati idee de asa ceva? Rar vezi atata nebunie...

    http://deveghepatriei.wordpress.com/2011/09/27/nebunia-catolica-au-sfinti-care-protejeaza-balenele-oamenii-muscati-de-caini-turbati-oameni-loviti-de-dizenterie-asta-numesc-ei-credinta-sa-ne-para-rau-pentru-cum-ii-sminteste-diavolul/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*