Presedintele Cehiei regreta aderarea la UE a tarii sale: Uniunea Europeană este un „imperiu strain”

Presedintele ceh Vaclav Klaus considera ca Uniunea Europeana este o putere straina si a asemanat-o cu imperiile care au oprimat tara pe parcursul secolelor.

„Mai intai, Viena a domnit peste noi timp de trei secole, apoi Berlinul. Apoi, au urmat cele patru decenii sub dominatia Moscovei, si apoi zece ani de libertate. Acum avem Bruxelles-ul,” a declarat Klaus in cadrul Forumului European care a avut loc la Alpbach, Austria.

Presedintele a raspuns in acest fel la intrebarea daca regreta faptul ca tara sa a aderat la UE.

„Dupa Revolutia de catifea din 1989, pe zidurile din oras existau inscriptii: „Inapoi spre Europa” si in situatia data nu se avea in vedere ca am fi apartinut Europei. Asta, insa, a fost inainte de Maastricht, care a fost o perioada a Comunitatii Europene,” a explicat el.

Potrivit acestuia, europenii ar trebui sa coopereze si sa traiasca impreuna, dar ca acest lucru trebuie sa aiba loc prin intermediul cooperarii bilaterale intre guverne, decat prin „supernationalism”.

Klaus se adresa publicului, in mare parte, tanar al forumului, pro Uniunea Europeana, care, conform spuselor raportorilor, a fost „uluit de atitudinea lui”.

Klaus a mai mentionat ca el este, mai degraba, in favoarea drepturilor civile, decat a drepturilor omului, si ca partidele Ecologiste au cultivat o ideologie colectivista, care „il sperie”.

Presedintele Ceh a afirmat ca criza economica globala nu a fost cauzata de pietele nereglementate, dar de influenta exercitata de catre guverne.

“Cehii nu au petrecut patru decenii sub comunism pentru a incepe acum reglementarea pietelor”, a spus Klaus.

Fostul vice-cancelar austriac Erhard Busek, care prezideaza forumul, l-a descris pe Klaus ca fiind un politician cu nivel intelectual foarte inalt – „de care Europa duce lipsa” – si ca a fost „important sa-i afle pozitia” cu privire la aceste aspecte

| Antimedia

6 comments

  1. Magdalena Dumitrana

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Felicitari dlui Klaus! Daca nu cumva este doar un "aranjament"

  2. varul de la tara

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu e nici un aranjament, V. Klaus nu e la prima "abatere". Eu am doua curiozitati legate de presedintele ceh: daca va reusi sa faca ceva impotriva UE si daca va avea, Doamne-fereste, soarta presedintelui Poloniei.

  3. Cristian Cornea

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Presimt ca o sa aiba si el un "accident" de avion daca continua in stilul asta.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ce bine ar fi daca ar gandi si Basescu la fel !

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    mai bine mai tarziu decat niciodata !
    are timp sa ceara iesirea din masonerie/ue

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Din pacate nu cred ca va crea un curent care sa reziste momentului. Nici lumea care ridica vocea nu cred ca va iesi in strada pt proteste. Sintem deja spalati pe creier, inerti fata de catusele ce ni se pun unele dupa altele si ne fac niste morti vii. Iesind din Aiud , detinutii au realizat ca au iesit intr-o inchisoare mai mare, acum romanii au iesit din tara dar vad ca tot globul e o mare inchisoare si peste tot aceleasi scenarii. Singura libertate: in credinta in Dumnezeu! Haosul se instaleaza peste tot in lume, cu sau fara curaj e greu sa cred ca dupa vreo seism politic se va rearanja ceva spre binele tarii. Ii compatimesc pe Lybieni, care cred ca va fi mai bine dupa revolutie. Exista destule tari care au nevoie de petrolul lor. Si mai ales sa ii puna la munca, ca eh...arabii au alt ritm. Prezentul nu e bune, dar viitorul va fi mai rau.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*