[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=e2wrpQsGv0c]

[divide style=”3″]Părintele Ilie Lăcătușu – suferinţa care sfinţeşte

 Darul Duhului Sfânt umbreşte Biserica lui Hristos şi o călăuzeşte până la sfârşitul veacurilor către Împărăţia cea veşnică. O mare binecuvântare dăruită zilelor noastre de Dumnezeu, spre adeverirea vietiii celei înnoite prin Duhul Sfânt, sunt Sfintele Moaşte ale celor ce au bineplăcut lui Dumnezeu. Trupurile nestricăcioase ale sfinţilor au fost dintotdeauna izvor de bucurie, pace şi mângâiere duhovnicească celor ce se închină lor cu credinţa şi dragoste.

După aflarea moaştelor Sfântului Ioan Iacob în 1980, o altă mare binecuvântare s-a dăruit binecredincioşilor romani în ziua de 29 septembrie 1998, când trupul preotului Ilie Lacatusu, plecat la Domnul în urmă cu 15 ani, a fost găsit întreg şi răspândind bună mireasmă. Trupul avea o greutate de 7-8 kg şi toate caracteristicile Sfintelor Moaşte: nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, nepricinuind teamă celor ce-l privesc, ci bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme.

Cine este, de fapt, Părintele Ilie Lacatusu?

 Este un preot care s-a sfinţit nu în mijlocul pustiei, ci în prigoana comunistă, îndurând cu smerenie şi fără compromisuri umilinţă vieţii de întemniţat. A fost arestat în mai multe rânduri şi a cunoscut regimul crunt de la Canal, fiind inclus în brigada de preoţi destinată exterminării. După coloniile de muncă de la Galeş şi Peninsula, îmbolnăvindu-se grav, este trimis la Targu-Ocna, unde găseşte o atmosferă de rugăciune şi dragoste frăţeasca. Eliberat pentru o scurtă perioadă de timp, este arestat iarăşi şi trimis în Delta, la Periprava, unde îşi va arăta cu discreţie măsură duhovnicească. Acolo se afla şi părintele Iustin Parvu, care povesteşte întâmplări vrednice de Vieţile Sfinţilor, minuni mari ce le lucra Dumnezeu în colonie cu cei ce-L mărturiseau.

 Părintele Ilie Lacatusu a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut ca un om al rugăciunii. Cei care aveau ochi să vadă, observau că indiferent de ce se întâmplă în jurul său, părintele era neîncetat cu mintea în Dumnezeu, al cărui Nume îl chemă în toată vremea. Nu vorbea mult, dar cuvântul lui avea putere mare, dăruind har celor ce-l ascultau. A sprijinit, cu rugăciunea şi cuvântul, cu blândeţea şi bunătatea, multe suflete slăbite pe drumul Golgotei, ridicându-le către Dumnezeu.

 După eliberare a lucrat o vreme ca zidar la Bolintin, în apropiere de Bucureşti. Domnul a vrut să lămurească în cuptorul ispitelor pe robul său şi că unui alt Iov i-a luat pe rând copiii, din cei cinci rămânând în viaţă doar o fată. Părintele Ilie a primit cu credinţa şi această încercare, predându-se cu totul voii lui Dumnezeu. După câţiva ani şi-a reluat cu smerenie slujirea preoţească în satele Gardesti (Teleorman) şi Cucuruzu (Giurgiu, făcându-se credincioşilor pildă de rugăciune şi fapte bune.

Duhul lui Dumnezeu era cu Părintele Ilie, pentru că zice Domnul: “Spre cine voi căuta, decât numai spre cel blând şi smerit cu inima”…

În prezent moaştele Părintelui Ilie Lacatusu se afla în cripta de la cimitirul “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Giuleşti (Bucureşti), într-o raclă de sticlă.

Cei care ajung să se închine moaştelor Părintelui Ilie cel mult pătimitor mărturisesc toţi că harul lui Dumnezeu este cu aleşii Săi şi că El poartă grijă de sfinţii Săi.

| Fericiti cei prigoniti: Martiri ai temnitelor romanesti