Slujba Sfintilor Romani din temnitele comuniste

Praznicul Sfintilor Inchisorilor – 14 MAI

(Sarbatoarea sfintilor cade numai in perioada Penticostarului si poate incepe din sambata din Saptamana Lumina – cand Sfintele Pasti cad la 8 mai – si poate urca pana in vinerea din Saptamana a 6-a dupa Pasti, a doua zi de Inaltare – cand Sfintele Pasti cad la 4 aprilie)

La Vecernia Mica

La Doamne strigat-am…, se pun stihirile sfintilor pe 4, glasul 1.

Podobie: Ceea ce esti bucuria…

Pe ostasii cei dumnezeiesti cu adevarat si urmatorii lui Hristos, frumusetea curatiei, izvorul minunilor, care in temnite au patimit, toti credinciosii cu cantari sa ii cinstim, trupurile si sufletele sfintindu-ne intru pomenirea patimirii lor.

Pamantul romanesc salta intru pomenirea voastra si impreuna cheama pe toti fii sai, de trei ori fericitilor, sa savarseasca praznicul vostru cel de lumina purtator; cu care impreuna adunandu-ne si noi, cu cantari laudam patimirea voastra.

Lepadata-ti avere, cinstiri, familii si intreaga tinerete lui Hristos urmand. In foame, in frig, in golatate si multe umiliri, la munci grele si tradari de frate fiind siliti; sub acoperamantul Maicii Domnului locas bun v-ati aflat, toata nadejdea spre Dansa punandu-va.

Veniti, credinciosii, adunandu-ne, sa laudam pe ostasii lui Hristos, pe cei ce cu pretul vietii fiara rosie au infruntat; si asa sa zicem: Rugati-va pentru noi lui Hristos, sfintilor mucenici, cei ce in vremurile cele de pe urma ati rasarit.

Slava…, glasul al 6-lea:

Ca niste stele mult luminatoare duhovniceste rasarind pe bolta Bisericii, luminati toata zidirea, bunilor biruitori mucenici, cu lumina luptelor si cu stralucirile minunilor. Pentru aceasta, veselindu-ne, savarsim astazi pomenirea voastra cea plina de lumina si sfanta, purtatorilor de cununi preafericiti.

Si acum…, a Praznicului.

LA STIHOAVNA

Stihirile, glasul al 2-lea:

Podobie: Casa Efratului…

Morti sfinti in temnite si prigoane,

Morti sfinti in lupte si furtuni,

Noi am facut din voi icoane

Si va purtam pe frunti cununi.

Stih: Dreptul ca finicul va inflori si ca cedrul cel din Liban se va inmulti.

Ati luminat cu jertfe sfinte

Pamantul pana-n temelii,

Caci arde tara de morminte,

Cum arde cerul de faclii.

Stih: Saditi fiind in casa Domnului, in curtile Dumnezeului nostru vor inflori.

Nu plangem lacrima de sange,

Ci ne mandrim cu-atati eroi.

Nu! Neamul nostru nu va plange,

Ci se cuminica prin voi.

Slava…, glasul al 4-lea:

Cu barbatia credintei ca si cu o platosa imbracandu-va, si cu intelepciunea cea dumnezeiasca intrarmandu-va, maritilor mucenici, toate taberele demonilor ati biruit si ati defaimat indrazneala cea neputincioasa a celor fara de Dumnezeu. Deci, ca cei ce aveti indrazneala catre Stapanul, rugati-va sa ne mantuim noi toti.

Si acum…, a Praznicului.

Acum slobozeste…, Sfinte Dumnezeule…, Dupa Tatal nostru…

Troparul, glasul 1:

Mucenicii cei adevarati ai lui Hristos cu vitejie au stat impotriva uneltirilor satanei, si nici prigoana, nici temnita, nici chinurile, nici lanturile nu i-au spaimantat, ci cu putere de sus credinta si neamul romanesc au pazit. Pentru rugaciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mantuieste sufletele noastre.

Sau troparul acesta, acelasi glas:

Toate laturile pamantului romanesc salta veselindu-se la praznuirea sfintilor mucenici. Fiara rosie infruntandu-o, biruitori v-ati aratat, pilda dandu-ne noua de rabdare si barbatie. Slava lui Hristos, Cel ce v-a intarit; slava Celui ce v-a incununat, slava Celui ce a marit pururea cinstita pomenirea voastra.

Slava…, Si acum…, al Praznicului.


La Vecernia Mare

Dupa Psalmul 103 si ectenia mare, cantam: Fericit barbatul…, starea intai.

La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 8: 3 ale Praznicului si 5 ale sfintilor, glasul al 5-lea.

Podobie: Bucura-te, camara…

Bucura-te adunare puternica si sfintita, ostire purtatoare de biruinta; turnurile dreptei credinte, ostasi ai lui Hristos, viteji tari si nebiruiti, cei preaputernici cu mintea si preaviteji cu sufletul; cei cu adevarat indumnezeiti si lui Dumnezeu prea doriti, ceata sfanta si adunare de Dumnezeu aleasa. Pe Hristos rugati-L sa daruiasca sufletelor noastre mare mila.

Bucurati-va prealaudatilor mucenici ca vrajmas nou si cumplit s-a aratat in aceste vremuri din urma, chip rosu avand de la multimea sangelui varsat; iar voi cu indrazneala infruntandu-l, pe Hristos ati marturisit si pentru neam jertfindu-va noua pilda prea aleasa v-ati aratat. Pe Hristos rugati-L sa daruiasca sufletelor noastre mare mila.

Veniti fratilor sa laudam cu cantari ceata mucenicilor, care cu ravna arzatoare au risipit negura inselaciunii; oastea cea preaviteaza, adunarea cea preasfintita, pe luptatorii cei neinfricati si nebiruiti; pe aparatorii credintei si pazitorii neamului, pe rugatorii Bisericii, care cu tarie se roaga lui Hristos sa trimita sufletelor noastre pace si mare mila.

Sa se bucure cerul, si pamantul sa se veseleasca, ca astazi multime mare de mucenici s-au aratat. Ca mii si mii sunt cei ce si-au dat viata pentru credinta stramoseasca si acest neam prea obidit. Bucurati-va si voi, slaviti mucenici, ca om nou, duhovnicesc, ati zidit; bucurati-va ca fiara rosie ati biruit si reincrestinarea crestinatatii ati propovaduit.

Bucurati-va sfintilor mucenici purtatori de biruinta;stele ce ati trecut prin focul ispitelor si prin gerul temnitelor si inghetul inselaciunii l-ati risipit; cei ce ati schimbat pamantul in cer si toate le-ati luminat. Cei ce va incalziti acum in sanurile lui Avraam, cei ce dantuiti impreuna cu ostile ingerilor, flori care raspanditi bunul miros al impartasirii duhovnicesti.

Slava…, glasul al 2-lea:

Veniti toti iubitorii de mucenici, adunandu-ne impreuna, sa incununam cu laude, ca si cu niste flori, pe mucenicii cei nebiruiti; caci acestia intru necazurile nevointelor, cu dumnezeiescul har intarindu-se, au calcat peste fiara cea intelegatoare. Si savarsind cu barbatie calea muceniciei, s-au incununat cu cununa biruintei celei nevestejite a dumnezeiestii mariri. Si acum in ceruri impreuna cu ingerii dantuind, purtatorii de cununa, se roaga Domnului pentru mantuirea neamului romanesc si a lumii intregi.

Si acum…, al Praznicului.

Vohod: Lumina lina…

Prochimenul zilei

Paremiile

Din proorocia lui Isaia, citire:

(XLIII, 9-14)

Acestea zice Domnul: Toate neamurile s-au adunat impreuna si se vor aduna laolalta mai marii lor. Cine va vesti acestea intru dansii? Sau cele dintru inceput cine le va face auzite lor? Aduca-si marturiile lor, si sa se indrepteze si sa asculte si sa spuna adevarul. Fiti Mie marturii si Eu va sunt voua martor, graieste Domnul Dumnezeu, si pruncul pe care L-am ales. Ca sa stiti si sa credeti si sa cunoasteti ca Eu sunt; mai inainte de Mine nu a fost alt dumnezeu si dupa Mine altul nu va fi. Eu sunt Dumnezeu si in afara de Mine nu este mantuitor; Eu am vestit si am mantuit si am defaimat si nu a fost intru voi strain. Voi sunteti Mie marturii si Eu sunt martor Domnului Dumnezeu. Inca dintru inceput Eu sunt si nu este cine sa scoata din mainile Mele. Face-voi, si cine va intoarce lucrul pe care Eu L-am facut? Asa zice Domnul Dumnezeu, Cel ce ne mantuieste pe noi, Sfantul lui Israel.

Din Intelepciunea lui Solomon, citire:

(III, 1-9)

Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si nu se va atinge de ele chinul. Parutu-s-a intru ochii celor nepriceputi a muri si s-a socotit pedepsire iesirea lor si mergerea de la noi sfaramare, iar ei sunt in pace. Caci inaintea fetei oamenilor chiar de vor lua chinuri, nadejdea lor este plina de nemurire. Si cu putine fiind pedepsiti, de mari bunatati se vor invrednici, caci Dumnezeu i-a ispitit pe ei si i-a aflat Luisi vrednici. Ca pe aur in topitoare i-a lamurit pe ei si ca pe o jertfa de ardere de tot i-a primit si in vremea cercetarii Sale vor straluci si vor fugi ca scanteile pe paie. Judeca-vor limbi si vor stapani popoare si va imparati intr-ansii Domnul, in veci. Cei ce nadajduiesc spre Dansul vor intelege adevarul. Si credinciosii in dragoste vor petrece dupa Dansul. Ca dar si mila este intru sfintii Lui si cercetare intru alesii Lui.

Din Intelepciunea lui Solomon, citire:

(V, 16-24; VI, 1-2)

Dreptii in veci vor fi vii si plata lor va fi de la Domnul si purtarea de grija pentru dansii de la Cel preainalt. Drept aceea vor lua imparatia podoabei si stema frumusetii din mana Domnului. Ca cu dreapta Sa ii va acoperii pe ei si cu bratul Sau ii va apara. Lua-va toata arma dragostei Lui si va intari faptura spre izbanda asupra vrajmasilor. Imbraca-va in loc de platosa dreptatea, si isi va pune Luisi coif judecata cea nefatarnica. Lua-va pavaza nebiruita bunatatea si va ascuti cumplita Lui maniei ca pe o sabie si va ridica razboi impreuna cu Dansul lumea, asupra celor fara de minte. Merge-vor drept nimeritoare sagetile fulgerelor si ca dintr-un arc bine incordat al norilor, la tinta vor lovi. Si din prastia maniei cea zvarcolitoare de pietre, pline vor cadea grindinele. Infierbantase-va asupra lor apa marii si apele cele mari repede vor curge. Sta-va impotriva lor duhul puterii si ca un vifor ii va vantura pe ei. Si va pustii tot pamantul faradelegea si rautatea va rasturna scaunele puternicilor. Ascultati, dar, imparati si intelegeti: invatati-va judecatori ai marginilor pamantului. Luati in urechi cei ce stapaniti multimile si cei ce va trufiti intru multimile popoarelor. Ca de la Domnul s-a dat voua stapanirea si puterea de la Cel preainalt.

La Litie

Stihira hramului.

Apoi ale mucenicilor, glasul 1, insusi glasul:

De la icoana si altar ati pornit, sfintilor mucenici, lupta impotriva fiarei rosii ce de la rasarit se napustea. Viata v-ati pus-o pentru credinta si pentru neam, Domnul rasplatindu-va insutit nevointele voastre.

Trimis de Dumnezeu ai fost sa fi luminator al neamului in vremuri de mare primejdie, sfinte mare mucenice. Alesule intre alesi, arhanghele pamantesc ceata de viteji adunand si spre lumina povatuind, intreg neamul ai vrut sa-l induhovnicesti. Alauta a dreptatii si turnule de aparare al crestinatatii roaga-te sa se dea sufletelor noastre mare mila.

Mai marele voievod al cetelor ingeresti v-a fost scut si aparare, povatuitor si mare ajutator in grelele incercari dintru aceasta viata. Iar acum, ca cei ce sunteti impreuna locuitori cu cei fara de trup, ostasilor ai lui Hristos, rugati-va pentru sufletele noastre.

Maritii purtatori de chinuri s-au imbracat intru Tine, Doamne, cu lauda nevointei si cu vrednicia cununilor; ca, prin rabdarea batailor si a umilintelor, pe cei fara de lege au doborat si, cu putere dumnezeiasca, din cer biruinta au primit. Pentru rugaciunile lor, daruieste-ne, Dumnezeule, mare mila.

Intariti fiind, mucenicilor, cu nadejdea invierii, ati rabdat cu tarie schingiuiri si umiliri de multe feluri; si l-ati sugrumat pe cel preaviclean cu vinele rabdarii voastre celei neslabite. Rugati-va Domnului sa ne izbaveasca de osanda cea mare si vesnica pe noi cei ce va laudam pe voi cu credinta.

Slava…, glasul al 5-lea:

Veniti iubitorilor de mucenici luminat sa savarsim pomenirea purtatorilor de lupte, zicand: Bucurati-va luminatorilor a toata lumea, care in temnita pentru invierea neamului romanesc v-ati jertfit; bucurati-va cei ce cu moartea voastra credinta ati pecetluit; bucurati-va cei ce din cursele inselatorului ne izbaviti. Veniti dar toti iubitorii de neam pe purtatorii de chinuri a lui Hristos sa-i cinstim cu laude si cu cantari duhovnicesti; pe propovaduitorii credintei si aparatorii neamului crestinesc, pe izvorul cel pururea curgator, din care izvorasc credinciosilor tamaduiri.

Si acum…, a Praznicului.

La Stihoavna

Stihirile, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn celor ce…

Cei ce ati nesocotit toate cele placute ale lumii si ati ales viata cea mai presus de lume, inteleptilor, purtatori de chinuri prealaudati, izbaviti-ne dar de toata inselaciunea lumeasca pe noi, cei ce cu dragoste va fericim.

Stih: Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai, Dumnezeul lui Israel.

De foame, de ger, de batai, de umilinte si de toate chinurile cele cu durere dumnezeiestilor mucenici nu v-ati temut, caci cu pavaza dreptei credinte si cu coiful nadejdii rodirii suferintei voastre v-ati imbracat sfintilor, tinand ca pe o sabie dragostea de Dumnezeu si neam.

Stih: Sfintilor celor din pamantul Lui, minunate a facut Domnul toate voile Sale intru dansii.

Dumnezeiestilor patimitori, sfintitu-s-a tot locul care a dobandit moastele voastre si cerul se bucura impreuna cu cei fara de trup, castigand sufletele voastre, fericitilor. Caci barbateste ati propovaduit pe Hristos si credinta ca pe o ancora tare ati tinut-o. Rugati-va neincetat sa se mantuiasca sufletele noastre.

Slava…, glasul al 6-lea:

Astazi ne-a rasarit praznuirea cea preastralucita a slavitilor mucenici ce in rosiile temnite s-au jertfit pentru neamul nostru. Ca un soare straluceste pana la margini acest praznic prealuminat al mucenicilor si neincetat lumineaza pe cei credinciosi, daruind tamaduiri, inselaciunea vrajmasilor Crucii risipind si patimile vindecand celor ce alearga la dansii cu credinta; si se roaga pururea lui Hristos Dumnezeu sa daruiasca sufletelor noastre mare mila.

Si acum…, a Praznicului.

La binecuvantarea painilor troparul sfintilor (de doua ori) si al Praznicului (o data).


La Utrenie

La Dumnezeu este Domnul… se canta troparul Praznicului de doua ori, Slava…, al Sfintilor, Si acum…, al Praznicului.

Dupa Catisma intai, Sedealna, glasul 1:

Podobie: Prealaudatilor mucenici…

Ostile ingerilor astazi dantuiesc, la pomenirea noilor mucenici si neamul romanesc cu credinta praznuieste si cu veselie striga: Bucurati-va prealaudatilor, cei ce ati calcat cursele lui Veliar, cele cu multe impletituri si cununile biruintei ati luat de la Hristos.

Slava… aceeasi, Si acum… a Praznicului

Dupa Catisma a doua, Sedealna, glasul 3:

Podobie: Sa se veseleasca cele ceresti…

Iata a rasarit primavara harului, stralucit-a Invierea lui Hristos tuturor, si impreuna cu ea s-a ivit acum ziua cea cu totul praznuita, si de lumina purtatoare, a noilor mucenici. Veniti toti faclii purtand, dumnezeieste luminat sa praznuim.

Slava… aceeasi, Si acum… a Praznicului

Polieleu: Robii Domnului…

Marimurile Polieleului:

Stih 1: Dumnezeu este scaparea noastra si puterea, ajutor intru necazurile cele ce ne-au aflat pe noi foarte (Ps. 45, 1)

Stihira:

Marimu-va pe voi, sfintilor mucenici, si cinstim slavite patimirile voastre pe care pentru Hristos si neamul romanesc le-ati rabdat.

Alta stihira:

Veniti toti, pe noii mucenici sa-i laudam, pe cei ce cu barbatie fiara rosie au infruntat zicand: pe lauda neamului romanesc.

2: Varsat-au sangele lor ca apa, imprejurul Ierusalimului. (Ps. 78, 3)

3: Ca pentru Tine suntem ucisi toata ziua. (Ps. 43, 24)

4: Socotiti suntem ca niste oi de junghiere. (Ps. 43, 24)

5: Trecut-am prin foc si prin apa, dar ne-ai scos pe noi la odihna. (Ps. 65, 11)

6: Strigat-au dreptii si Domnul i-a auzit pe ei si din toate necazurile i-a izbavit pe ei. (Ps. 36, 16)

Dupa Polieleu, Sedealna, glasul 1:

Podobie: Prealaudatilor mucenici…

Nebiruitilor mucenici, dorind dupa viata cea adevarata si vesnica ati rabdat cu bucurie moarte pe nedrept, prin hotarare fara de lege, noua tuturor facandu-va pilda. Iar acum va veseliti impreuna cu cei ce mai inainte au stralucit in acest neam; cu care rugati-va sa se daruiasca sufletelor noastre pace si mare mila.

Slava… aceeasi, Si acum… a Praznicului sau a Nascatoarei de Dumnezeu:

Din toate partile sunt cuprins de rautati si unde voi scapa, Stapina, eu, ticalosul, cel cu totul parasit? Numai catre tine singura scap, Preacurata, care imi esti ajutatoare, nadejdea deznadajduitilor, mireasa a lui Dumnezeu.

Apoi Antifonul 1 al glasul al 4-lea: Din tineretile mele…

Prochimen, glasul al 4-lea:

Trecut-am prin foc si prin apa si ne-ai scos pe noi la odihna.

Stih: Cu focul ne-ai cercat pe noi, precum se cearca argintul.

Toata suflarea…

Evanghelia de la Luca

(XXI, 12-19):

Zis-a Domnul catre ucenicii Sai: paziti-va de oameni…

(Martea din Saptamana a 29-a dupa Rusalii)

Invierea lui Hristos…, Psalmul 50.

Slava…, glasul al 2-lea:

Pentru rugaciunile sfintilor Tai mucenici, Milostive, curateste multimea greselilor noastre.

Si acum…

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea greselilor noastre.

Stih: Miluieste-ne pe noi Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.

Apoi stihira, glasul al 6-lea:

Astazi Biserica praznuieste si impreuna cu ea tara se veseleste, impodobindu-se cu nevointele rabdatorilor de chinuri ca si cu un vesmant de mult pret si laudandu-se striga: Unii ca acestia sunt nasterea mea, unii ca acestia sunt fii mei, pe care mai inainte i-am nascut prin Botez si i-am hranit cu frica Domnului, si acum ii vad mucenici alesi, cu adevarat incununati, ca sa se roage pentru lume Domnului.

Canoanele

Canonul Praznicului, cu irmosul pe 6 si al sfintilor pe 8.

Canonul sfintilor mucenici.

Cantarea 1, glasul 1:

Irmosul:

Dreapta Ta cea purtatoare de biruinta, cu dumnezeiasca cuviinta, intru tarie s-a preaslavit. Ca aceasta, Nemuritorule, ca o puternica a toate, pe potrivnici a zdrobit, facand israelitenilor cale noua prin adanc.

Stih: Sfintilor mucenici romani rugati-va lui Dumnezeu pentru noi.

Turnurile Bisericii si aparatorii neamului, slavitii mucenici, de navalirile vrajmasilor neclintiti au ramas; cu rugaciunile lor, Dumnezeule, miluieste-ne pe noi.

Ceata celor fara de trup cu adevarat s-a spaimantat de vitejia voastra, sfintilor, cum in temnite rabdand in chip minunat si cu trupurile cazand, prin putere dumnezeiasca pe toti vrajmasii cei fara de trup i-ati doborat.

Slava…

Maritii purtatori de chinuri s-au imbracat intru Tine, Doamne, lauda nevointei si vrednicie a cununilor; ca prin rabdarea batailor, pe cei fara de lege au rapus si cu putere dumnezeiasca, din cer biruinta au luat.

Si acum…, a Nascatoarei:

Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce esti in ceruri binecuvantata si pe pamant preamarita, bucura-te, Mireasa nenuntita!

Cantarea a 3-a:

Irmosul:

Cel ce singur stii neputinta fiintei omenesti si, prin milostivire, ai imbracat chipul ei, incinge-ma cu putere de sus ca sa strig Tie: Sfanta este Biserica cea insufletita  a slavei Tale celei preacurate, Iubitorule de oameni.

Urmand omorarii si mortii lui Hristos, Celui care de voie a patimit, patimi de multe feluri ati rabdat si moarte, pururea maritilor mucenici. Pentru aceasta, viata fara de moarte ati dobandit.

De intelepciune si de cunostinta adevarata umplandu-se mucenicii, au nesocotit intelepciunea lumii acesteia si pe invatatorii rautatii i-au zdrobit si cu tarie luptandu-se, dupa vrednicie au luat cununile biruintei, bucurandu-se.

Slava…

Mormintele voastre, sfintilor, alt Siloam, s-au facut celor ce vin cu credinta, izvorand vindecari celor neputinciosi cu trupul si cu sufletul patimasi.

Si acum…, a Nascatoarei:

Care maica s-a auzit ca e fecioara? Si care fecioara s-a cunoscut ca este maica? Toate ale tale sunt mai presus de fire, o, Nascatoare de Dumnezeu; pentru aceea cu credinta te marim.

Condac, glasul al 8-lea:

Hristos Dumnezeu v-a daruit neamului nostru zid si aparare, izvor viu si temelie neclintita. Acestuia si acum rugati-va, sa se surpe trufia vrajmasilor sub picioarele drept credinciosilor si uneltirile celor potrivnici sa se risipeasca, sfintilor mucenici, cununa si lauda a pamantului romanesc, pururea mijlocitori pentru sufletele noastre.

Icos:

Dragostea de Dumnezeu si neam in suflete purtandu-o si cu Arhanghelii insotindu-va barbateste ati iesit la lupta. Temnita, frigul, foamea si umilintele intru nimic socotindu-le neclintiti pana la moarte v-ati aratat. Spaimantatu-s-au toate cetele vrajmasilor vazuti si nevazuti de rabdarea voastra sfintilor mucenici, iar noi toti ne bucuram avandu-va pe voi calzi folositori si aparatori ai neamului nostru.

Sedealna, glasul al 8-lea:

Podobie: Pe Intelepciunea si Cuvantul

Veniti, iubitorilor de mucenici, sa cinstim florile cele intelegatoare ale credintei, margaritarele Domnului, pe sfintii romani ai temnitelor comuniste, pe cei ce si dupa moarte sunt prigoniti si defaimati. Amintirea voastra si acum ii arde pe conducatorii din umbra ai acestei lumi si pe slugile lor prealase, vadindu-le intunericul faptelor. Pentru aceea pana in sfarsit va vor acoperi cu minciuni si uitare, dar Dumnezeu mai stralucit va va descoperi.

Slava… aceeasi, Si acum… a Praznicului

Cantarea a 4-a:

Irmosul:

Ca pe un munte umbrit cu darul cel dumnezeiesc privindu-te Avacum, cu ochii cei de mai inainte vazatori, a proorocit pe Sfantul lui Israel, care avea sa se nasca din tine spre mantuirea si innoirea noastra.

Miratu-s-au ingerii si cutremuratu-s-a intreg neamul omenesc de nemaiauzitele suferinte ce le-au scornit pentru voi nerusinatii vrajmasi in temnita Pitestiului. Mintea incremeneste, inima se frange si limba amuteste neputand grai adancimea rautatii.

Focul launtric al dragostei celei dumnezeiesti, purtandu-l in inimi, mucenicilor, de chinuri nu v-ati temut, ci, cu darurile arzatoare ale durerilor, ati ars semetia si intaratarea vrajmasilor.

Slava…

Asemanandu-se lui Hristos, Cel inaltat pe Cruce, si luand batai, dimpreuna se bucurau rabdatorii de patimi; si cu ploile sangiurilor inecand nebunia celor fara de lege, curgeri de tamaduiri izvorasc.

Si acum…, a Nascatoarei:

Milostiva de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce ai nascut pe Mantuitorul cel Milostiv, vezi suferinta si suspinul poporului tau si grabeste a-L ruga sa se milostiveasca spre noi.

Cantarea a 5-a:

Irmosul:

Cel ce ai luminat cu stralucirea venirii Tale, Hristoase, si ai umplut de bucurie cu Crucea Ta marginile lumii, lumineaza, cu lumina cunostintei Tale celei dumnezeiesti, inimile celor ce Te lauda cu dreapta credinta.

Stele prea luminoase v-ati aratat pe bolta Bisericii: Aiudule, Pitestiule, Jilava, Vacaresti, Canalule, Targu Ocna, Gherla, Baia Sprie si toate cele impreuna cu voi. Caci miile de moaste ce stralucesc intru voi pe noi pe toti ne-au luminat.

Cei ce cu credinta si cu osardie alearga la rugaciunile voastre degrab se mantuiesc de boli si de patimile cele stricatoare de suflet.

Slava…

Cei ce curgerile inselaciunii le-ati acoperit cu curgerile sangiurilor voastre acoperiti cu rugaciunile voastre pe cei ce cu credinta si cu dragoste va lauda pe voi.

Si acum…, a Nascatoarei:

Ca una care esti mai sfanta decat toate fapturile, numai tu te-ai invrednicit a fi Maica lui Dumnezeu; ca, pe Acesta nascand, lumea ai luminat cu harul cunostintei de Dumnezeu.

Cantarea a 6-a:

Irmosul:

Inconjuratu-ne-a pe noi adancul cel mai de jos, si nu este izbavitor; socotiti am fost ca niste oi de junghiere. Mantuieste pe poporul Tau, Dumnezeul nostru, ca Tu esti celor neputinciosi tarie si indreptare.

Dragostea de Dumnezeu si neam marturisind, preavitejilor luptatori, ratacirile vrajmasilor hulitori cu dumnezeiasca credinta le-ati infruntat si luminatori v-ati aratat, luminand inimile tuturor cu razele Darului.

Rapa Robilor cu adevarat nou Ierusalim al neamului romanesc s-a aratat. Prin jertfa voastra cea multa Aiudul cheama intreg neamul omenesc sa se intoarca la Hristos.

Slava…

Desteapta-te tu neam romanesc mult patimitor din somnul cel prea greu al uitarii si minciunii. Spre lauda fiilor tai, ce pentru a ta inviere au patimit, cu ravna te ridica, pe vrajmasii Crucii risipind.

Si acum…, a Nascatoarei:

O, preadulce acoperamant al celor din temnite intunecate, nu ne lipsi acum de al tau grabnic ajutor, pe noi cei cazuti in cumplite nevoi.

Condacul si Icosul Praznicului.

SINAXAR

In aceasta luna, in ziua a paisprezecea, pomenirea sfintilor mucenici ce au patimit in temnitele comuniste din Romania.

Acesti sfinti mucenici s-au savarsit in temnitele comuniste din Romania intre anii 1945-1964, fiind chinuiti in multe feluri: cu foame, cu frig, cu batai, cu teroare continua, cu insulte si umiliri nenumarate si cu multe alte chinuri scornite de diavol si slugile lui pentru a le infrange credinta si a-i compromite. Unii de pe urma grelelor patimiri s-au imbolnavit, indoindu-li-se chinurile deoarece asistenta medicala era conditionata de compromitere.

Acestia pe care ii cinstim astazi ca si sfinti sunt aceia dintre zecile si sutele de mii de purtatori de zeghe din Romania comunista care au murit cu nadejdea vietii vesnice si marturisind dreapta credinta, indiferent de culoarea politica, motivul arestarii sau viata pe care au dus-o inainte. Caci suferinta indurata in inchisori, in lagare de munca fortata, in anchete sau in marea inchisoare care a devenit Romania dupa 1945, i-a inteleptit, facandu-i sa inteleaga rostul lor in mijlocul acestei suferinte: ispasirea pacatelor proprii si ale neamului intreg. A fost o generatie de jertfa pe altarul acestui neam. De aceea amintirea lor mult inflacareaza inimile noastre spre pazirea nestirbita a randuielilor stramosesti: credinta si dragostea de neam. Ei sunt sufletul si cetatea neamului nostru. Caci prin jertfa lor si a altora mai dinainte asemenea lor a dainuit neamul nostru in istorie pastrandu-se in valorile credintei. Si nadajduim sa se pastreze si de acum inainte, cu rugaciunile lor, pana la Invierea cea de obste.

Dintre cei pe care ii cinstim astazi unii au murit in inchisori, in lagare, in anchete, la securitate, altii ucisi miseleste sau executati pe intregul cuprins al tarii. Majoritatea au fost ingropati in gropi comune, in locuri necunoscute, sfintind intreg pamantul tarii. Cele mai mari si mai cunoscute centre de exterminare sunt: Aiud, Gherla, Jilava, Pitesti, Targu Ocna, Canalul, Delta Dunarii, Sighet, Mislea, Miercurea Ciuc.

Sfintii mucenici au luptat cu comunismul si cu cei ce l-au condus din umbra. Acestia cautau sa distruga asezarea si vechile randuieli crestine ale tarii. Mucenicii si-au dat trupurile lor mortii, dar cu sufletul au ramas biruitori, nefacand nici un compromis. Ei sunt stalpii si temelia credintei si ai neamului; stele si faclii purtatoare de lumina in intunericul acestui veac pierzator.

Lupta impotriva comunismului a inceput la noi in tara in 1919, la Iasi. Au cazut in aceasta lupta sfintindu-se sute de martiri inainte de anul 1945. Pe toti acestia ii numaram in ceata sfintilor de astazi.

Prin randuiala lui Dumnezeu unii mucenici au iesit vii din temnite in 1964 continuandu-si viata in sfintenie, fiind prigoniti si umiliti pana la sfarsitul vietii: Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Ilie Lacatusu, Pr. Dimitrie Bejan, Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Pr. Marcu, Pr. Ioan Negrutiu, Dumitru Bordeianu si multi altii. Si pe ei ii cinstim astazi impreuna cu fratii lor ce s-au savarsit in temnite.

Dintre miile de sfinti unii au fost tarani, altii intelectuali; unii militari, altii muncitori; unii studenti, iar altii preoti si monahi; si pe scurt sa zicem: au fost din toate categoriile sociale si de toate varstele. Au fost si femei multe, sotii si mame indurerate si chiar copiii.

S-a ales aceasta zi de praznuire deoarece la aceasta data, in anul 1948, s-a dezlantuit cea mai cumplita prigoana impotriva suflarii romanesti. Mii si zeci de mii de oameni au fost ridicati in noaptea de 14 spre 15 mai. De aceea s-a socotit ca fiind potrivita aceasta zi ca simbol al patimirii neamului romanesc in veacul al 20-lea.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi, Amin.

Cantarea a 7-a:

Irmosul:

Cuptor duhovnicesc te gandim noi credinciosii, Nascatoare de Dumnezeu; ca precum Cel preainalt a mantuit pe cei trei tineri, asa si pe mine, omul intreg, in pantecele tau m-a innoit Dumnezeul parintilor, Cel laudat si preaslavit.

Intru aceasta noapte fiara si-a cascat larg gura, rapind multime mare dintre voi, mii si mii. Temnitele s-au umplut intru aceasta zi cu cei mai buni dintre fii neamului.

Dat-ati mostenire prea aleasa, noua celor ce va laudam, sa pazim hotarele legii celei stramosesti si ale neamului. Pentru aceea va rugam: Nu incetati a ne sprijini pururea impotriva celor ce ne vrajmasesc.

Slava…

Sfintii Tai, Doamne, luminatori neratacitori s-au aratat, risipind noaptea cea adanca a inselaciunii si toata lumea luminand cu stralucirile minunilor.

Si acum…, a Nascatoarei:

Imparateasa si Fecioara te-a propovaduit pe tine David, ceea ce esti fara de prihana; pentru aceasta te rog: Fa-ma mostenitor al Imparatiei cele ceresti, ca sa te fericesc.

Cantarea a 8-a:

Irmosul:

In cuptor tinerii lui Israel, ca intr-o topitoare, cu podoaba dreptei credinte, mai curat decat aurul au stralucit, graind: Binecuvantati toate lucrurile Domnului  pe Domnul, laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii.

Inainte mergatorii antihristului s-au aratat, pregatindu-i calea spre inrobirea intregii lumi. Rugati-va pentru noi, ca cei ce v-ati luptat cu unii ca acestia, si inselaciunea si viclesugurile lor luminat descoperiti-le, ca neimpiedicat sa razbim pe calea mantuirii.

Cea mai scumpa nunta dintre nunti v-a fost moartea pentru Sfanta Cruce, pentru tara. Pentru aceea pilda va avem intreaga voastra viata plina de suferinta.

Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Domnul.

Jertfa voastra cine o va putea spune, caci ati lasat tot ceea ce este mai scump in lumea aceasta pentru a urma Evangheliei lui Hristos.

Si acum…, a Nascatoarei:

Marie, ceea ce te-ai aratat cort al sfinteniei, pe ticalosul meu suflet, cel spurcat cu dezmierdarile, sfinteste-l si partas al dumnezeiestii slave il fa.

Cantarea a 9-a:

Irmosul:

Inchipuirea nasterii tale celei curate a aratat-o rugul cel ce ardea cu foc, dar nu se mistuia.Si acum te rugam sa stingi vapaia ispitelor cea napastuita asupra noastra, ca neincetat sa te marim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu.

Cei ce din rea vointa va nesocotesc sa se rusineze, iar cei ce din nestiinta sa se lumineze si sa priceapa jertfa voastra cea mare si slava vesnica ce ati dobandit-o.

Cei rastigniti in numele Adevarului cheama la marturisirea greselilor si la pocainta intreg neamul. Caci numai asa ne vom izbavi de mania lui Dumnezeu si pierzare.

Slava…

Cinstirea voastra, a caror nazuinta a fost ridicarea liniei neamului cat mai aproape de cea a Bisericii, mult veseleste inimile noastre amarate de veninul veacului acestuia pierzator.

Si acum…, a Nascatoarei:

Maica Domnului, ocrotitoarea tuturor celor din nevoi, grabnica ascultatoare a celor ce te cheama cu credinta, nu lipsi nici acum a te milostivi spre noi.

Luminanda

Podobie: Femei ascultati glas…

Atingandu-ne cu credinta de sfintitele voastre moaste, Sfintilor Mucenici, de amandoua partile ne insanatosim. Ci, o, marilor mucenici, faceti aducere aminte catre Domnul, Caruia stati inainte, pentru noi cei ce savarsim stralucita si prealuminata voastra pomenire.

Slava… Si acum… a Praznicului

La laude

Stihirile Praznicului 4 si ale Sfintilor Mucenici 4.

Stihirile Sfintilor Mucenici, glasul al 8-lea:

Podobie: O, preaslavita minune…

Cu piept calit de fier si sufletul de crin ati pornit vitejeste la lupta, stiind ca cel ce lupta, chiar singur, pentru Dumnezeu si neamul sau, nu va fi invins niciodata. Si cu bucurie dandu-va sufletele Ziditorului, cu adevarat ati primit odihna cea vesnica si fericirea cea neimbatranitoare.(de doua ori)

Preavitejilor mucenici, facutu-v-ati implinitori ai glasului Stapanului, lepadand toata frumusetea cea lumeasca; si, ridicand crucea pe umeri, v-ati facut partasi patimilor Lui, caci in amandoua v-ati aratat iscusiti cu adevarat. Pentru aceasta, astazi credinciosii savarsim dumnezeiasca pomenirea voastra.

Prearabdatorilor mucenici, in noianul chinurilor adeseori invaluindu-va, L-ati avut pe insusi Hristos ocarmuitor si indreptator spre limanul linistii si spre cetatea cea din inaltime. In care petrecand, prealaudatilor mucenici, rugati-va pentru noi, cei ce va laudam pe voi.

Slava…, glasul al 2-lea:

Domnul care cu oranduiala de negrait mai inainte toate le cunoaste, va primit pe voi, mucenicilor, ca pe o vita bine roditoare. Pentru dragostea pamintului si a legii stramosesti, de sabia muceniciei ati fost taiati prin diferite chinuri, aducand roadele rabdarii celei bogate, din care se hranesc inimile credinciosilor, celor ce cu dragoste va lauda pe voi, maritilor mucenici.

Si acum…, a Praznicului.

Doxologia mare, ecteniile si otpusul.


La Liturghie

Fericirile pe 8: patru din Cantarea de rand a Canonului Praznicului, si patru din Canonul mucenicilor, de la cantarea a 6-a. Prochimen, glasul al 4-lea: Prin sfintii care sunt pe pamantul Lui… Stih: Vazut-am pe Domnul inaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este, ca sa nu ma clatin. Apostolul din Epistola catre Romani (VIII, 28-39): Fratilor, stim ca Dumnezeu toate le lucreaza spre binele celor ce Il iubesc pe El… (vezi la 2 septembrie). Aliluia, glasul al 4-lea: Dreptul ca finicul va inflori… Stih: Rasaditi fiind in casa Domnului… Evanghelia de la Luca (XXI, 12-19): Zis-a Domnul ucenicilor Sai: Oamenii isi vor pune mainile pe voi si va vor prigoni… (vezi la 23 aprilie, Evanghelia de la Utrenie).

Chinonicul

Intru pomenire vesnica va fi dreptul, de auzul rau nu se va teme.


4 comments

  1. Pingback: 14 Mai – Sfinţii închisorilor. Hramul Mănăstirii Petru Vodă | † APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam si tara

  2. Pingback: 14 Mai – Sfintii inchisorilor. Hramul Manastirii Petru Voda « Saccsiv's Weblog

  3. Pingback: Bucovina Profundă

  4. Pingback: 14 MAI - Praznicul Sfinților Mărturisitori din închisorile comuniste - † APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*