Astazi, exista cu adevarat istoria sectelor. Si vorbim de secta atunci cand eroarea de credinta, erezia organizata, are o activitate. Nu trebuie confundata istoria sectelor cu geneza si evolutia lor. Istoria este aceea care inregistreaza faptele asa cum sunt sau ar trebui sa fie, or, geneza trebuie cercetata si delimitata.

Sectele de acum, ,,moderne” si cu ,,credinta noua”, au acelasi arbore genealogic: minciuna, falsitatea, dezordinea, ruptura si chiar crima, deoarece stapanul lor ,,dintru inceput a fost ucigas de oameni” (Ioan VIII, 44). De aceea, tot arsenalul raului isi are originea in stapanitorul intunericului cel mai din afara (Matei VIII, 12, Apoc.XX, 10).

Curentele rationaliste, mistice, care au aparut in sanul Bisericii sau in afara ei contestand adevarul evanghelic nu sunt decat palete ale aceleiasi forte a vrajmasului. Multi dintre reprezentantii sectelor fac uz de asa-zisa ,,libertate religioasa”. Aceasta libertate, pentru a fi recunoscuta, are insa nevoie de garantii, si cea mai sigura garantie este adevarul: ,,…numai adevarul va va face liberi…” (Ioan VIII 32) asemenea, perescutiile fara cercetarea si demonstrarea raului duc la intarirea fenomenului sectar. Trebuie deci lamurite lucrurile in ambele sensuri. Cei fara ,,libertate” relogioasa sunt in afara preocuparilor zilnice, n-au patrie, n-au comunitate si nici chiar mijloace de existenta. Or, parazitismul, lenea, refuzul muncii sunt medii de unde sectele ,,convertesc” adepti, desi Cuvantul bibliei este categoric: ,,…cine nu vrea sa munceasca, nici sa nu manance…” (II Tes.III, 10).

Sectele apar acolo unde frica si teroarea stapanesc pe om: ele misuna inainte de catastrofe ,cum a fost cazul razboaielor mondiale, si se regrupeaza in timp de pace ,,profetind” sau indicand ,,ce va fi maine”. De aceea, majoritatea sectelor moderne au in doctrina lor spectrul ,,mileniului”, iar adeptii fortatei parusii justifica ,,programarea” prin Biblie.

Alte izvoare ale ,,noului” fenomen sectar pot fi indentificate in:

1) neintelegerea Vechiului Testamant prin implinirea in Noul Testament, ramanerea la ceremonii depasite, sau Noul Testament este considerat o ingramadire de carti fara logica, fara importanta in credinta;

2) folosirea cartilor apocrife drept inspirate si cu autoritate (Evanghelia lui Toma, Apocalipsa lui Pavel etc.);

3) implinirea nereusita a culturii cu religia, sau contrazicerea ,,religiei” cu filosofia din care a purces pretentia unor cercuri religioase de ,,a corecta” texte ale Bibliei sau a decreta noi principii religioase sau politice ,,nedescoperite” de Iisus Hristos;

4) adaptarea unor reguli, formule sau teorii stiintifice (vechi sau noi) in explicarea ,,Cuvantului” lui Dumnezeu- practica terapeutica a nazireilor, indeletnicirile masoretilor, preocuparile esenienilor si chiar, mai recent, teoriile geocentrismului, rezultatele astronomice etc;

5) justificarea credintei de catre secte prin diferite doctrine filosofice: idealismul platonic, gnosticismul, sofismul, , epicureismul, neoplatonismul, materialismul, categoriile de gandire aristotelice, universaliile sau, mai recent, teoriile tomiste si neotomiste, curentele ,,teologice” moderne, practicile spiritiste si justificarile teozofice, miscarile relogioase scientiste, teorii nihiliste ale disperatilor secolului si multe altele;

6) unele rezultate sau explicatii date de autoritati stintifice speculate de creatorii de religii sau ,,alesii si profetii” timpurilor;

7) necunoasterea tainelor vietii si disperarea in fata mortii

Sunt si alte surse ale sectelor si gruparilor anarhice. Acestea apar ca ciupercile dupa ploaie in medii dezechilibrate social, oprimate politic si stresate psihic. Sectantii nu inteleg pacatul stramasosesc si refuza sa-l inlature prin botezul cu apa si duh Sfant (Ioan III, 3). Mai mult, starea de pacat sustine religia naturii – evoluata sau statica: animismul, totemismul, fetisismul, samanismul, idolatria si zeitatile de tot felul, pe cand ,,cercetarea adevarului” (Matei VII, 7) lumineaza mintea, inlatura frica in fata fenomenelor naturii, trezeste constiinta omului, il determina la curatie, il reintegreaza in har, ii reface chipul lui Dumnezeu cel pierdut prin pacat, cu alte cuvinte devine om, fiu al Imparatiei lui Dumnezeu. ,,Dumnezeu este iubire” (I Ioan IV; 8) si nu crede nimeni in El din frica (II Tim.1, 7) sau necunoastere: ,,Dumnezeu este lumina” (Ioan III, 19 si I, 5).

In concluzie, nebunia religioasa, cum zice psalmistul, duce la nihilism (Ps.II, 10): erezia este fiica minciunii (Ioan VIII, 44) si daca n-ar fi mandria nu am avea sectanti (Fericitul Augustin)

Daca mintea intuneca de pacat a dus la religia naturii, sectele, gruparile anarhice, organizatiile religioase violente duc la obscurism, la victime ale misticismului bolnavicios.

Invazia Sectelor – P.I. David – Editura Crist-1 – Bucuresti 1997

 sursa: catehetica.ro