Sfantul Nicolae Velimirovici – Indrumar pentru saptamana a 5-a din Postul Mare: Despre inima duhovniceasca

„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului Sau in inimile voastre, carele striga: Avva Parinte.” (Gal. 4:6)

1. De ce ne este randuit postul? Cred ca pentru a ne aminti mai bine obarsia noastra. Ca sa ne amintim ca nu suntem doar rodul pamantului, ci al cerurilor – mai intai de toate al cerurilor. Ca sa ne aducem aminte ca suntem neam ales, si ca Tatal nostru e insusi Imparatul cerurilor si pamantului.
2. De ce Maica noastra Biserica Pravoslavnica ne-a randuit un astfel de post aspru? Fara indoiala, pentru ca sa ne intoarcem mintea de la toate maruntele griji zilnice si sa cugetam la ceea ce e de capatai si cu adevarat conteaza. Ca sa ne amintim obarsia noastra si adevarata noastra cale si adevarata noastra patrie.
3. Stii tu, fiul meu, de ce Maica noastra Biserica Pravoslavnica ne-a randuit postul? Negresit, pentru a ne aminti ca macar de suntem facuti din pamant, nu pamantul ne-a facut, caci si pe el a trebuit cineva sa-l zideasca. Ca sa ne amintim de cerul care il purtam in noi, in aceasta coaja trupeasca si pamanteasca. Si sa putem desparti in noi cele ceresti de cele pamantesti, si cele vesnice de cele stricacioase, si cele netrecatoare de cele trecatoare, si pe calator de masina calatorului.
4. In om, inima este de capatai. In inima e sangele, in sange e sufletul, in suflet e duhul. Inima trupeasca si sangele sunt din pamant si spre pamant tind, sufletul si duhul sunt din ceruri si spre ceruri tind. De aceea se poate vorbi despre inima din inima, adica de inima duhovniceasca din inima trupeasca. Caci, de nu ar fi asa, cum ar fi putut spune Atoatestiitorul: din inima ies gandurile rele, minciuna si hula? Cum ar putea acestea iesi din carne si din sange? Iata, acestea numai din suflet si din duh pot iesi!
5. Duhul este in suflet si duhul misca sufletul. Cum e duhul, asa si sufletul. Daca duhul este robit, si sufletul este robit. Daca duhul este indumnezeit, tot sufletul este indumnezeit. Daca sufletul tau a primit de la Tatal lui Hristos Duhul care a fost in Hristos, atunci acelasi Duh te va face si pe tine fiul lui Dumnezeu. Acelasi Duh, din inima ta duhovniceasca, din miezul sufletului tau, striga catre Dumnezeu: Avva, ce va sa insemne Parinte!
6. Sunt insa si duhuri nu de la Dumnezeu, care misca sufletul impotriva lui Dumnezeu. Invatati-va sa deosebiti duhurile! Neincetat, roaga-te lui Dumnezeu sa iti daruiasca Sfantul sau Duh, acelasi care a fost in Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos si care S-a pogorat asupra Apostolilor la Cincizecime si care a miscat sufletele tuturor sfintilor si dreptilor pana in ziua de azi.
7. In aceasta a cincea saptamana a Postului Mare, tu vei darui inima ta lui Dumnezeu. Si cand sufletul tau se va linisti, Dumnezeu va trimite Sfantul Duh sa primeasca inima ta, sa se salasluiasca in inima ta si o ia si sa o calauzeasca.
8. Cum vei simti ca adevaratul Duh al lui Dumnezeu a venit in inima ta? E usor si simplu, spun sfintii purtatori de duh: dupa bucuria si mangaierea ce se va raspandi in intreaga ta fiinta. Dupa pacea si linistea din inima ta. Dupa puterea si taria si lumina din tine. Si mai ales pentru ca nu vei putea vorbi altfel despre Dumnezeu decat zicand: Parinte!
9. Pentru aceasta, bine vei cuvanta aceasta saptamana a Postului Mare si bine vei cuvanta sfintii lui Dumnezeu, care au randuit postul. Si vei multumi Maicii tale Biserica Pravoslavnica ca te-a deprins cu postul. Caci vei vedea castigul postului, iar postul se va indreptati in fata mintii tale. Slava si multumita Domnului in veac si in veacul veacului. Amin.

2 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    FRUMOS , POST BLAND IN CONTINUARE

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    DA MA REPET, PENTRU CA TIN POSTUL LA FEL CA SI ACUM 2 SAPTAMANI NU-TI convine CEVA <,,,, SPUNE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*