1. Cuviosul Calinic, inca pe cand era calugar tanar in Manastirea Cernica, postea foarte mult, isi implinea regulat canonul si pravila cu multa osardie si se lupta impotriva somnului. Dormea numai trei ceasuri pe noapte, insa nu intins pe pat, ci pe un scaunel intr-un colt al chiliei, dupa marturia batranului Hariton, iar ziua lucra impreuna cu parintii la ascultarile cele mai grele ale manastirii.
2. Dupa plecarea la Sfantul Munte a duhovnicescului sau parinte, ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic si-a pus aceasta aspra randuiala, ca in toata saptamana sa nu manance bucate fierte la foc, fara numai paine cu apa dupa apusul soarelui, iar sambata si Duminica sa mearga la trapeza impreuna cu parintii si sa se mangaie cu infranare.
3. Marturisesc parintii care l-au cunoscut pe Sfantul Calinic ca fata ii era mereu palida de multa postire si ochii adanciti in orbite din pricina multei privegheri si a atator lacrimi, caci dobandise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfanta rugaciune.
4. In anul 1813, murind de boala ciumei multi preoti calugari din Manastirea Cernica, staretul Timotei staruia mereu sa faca preot pe smeritul ierodiacon Calinic. El insa se lepada de un dar mare ca acesta, socotindu-se pe sine cu totul nevrednic. Fiind insa foarte ascultator si lasandu-se in voia lui Dumnezeu, a primit Taina Sfintei Preotii, savarsind cele sfinte in toata viata sa cu lacrimi si cu multa evlavie.
5. Dupa primirea darului preotiei, Sfantul Calinic a inceput si mai mult a se nevoi si a sluji cu osardie tuturor. Ca era plin de dumnezeiasca dragoste catre toti, dupa cuvantul ce zice: „Daca vrei sa te iubeasca toti, iubeste si tu pe toti”. De vedea pe cineva scarbit, impreuna cu el se intrista; pe cei bolnavi ii cerceta si dupa ale sale puteri ii mangaia, iar pe saraci mereu ii miluia. Pentru aceasta toti il iubeau ca pe un adevarat tata si parinte duhovnicesc.
6. Sfantul Calinic era atat de smerit, ca, pe cat se inalta cu cinstea si cu darul de catre toti, cu atat mai mult se smerea catre toti, dupa cuvantul Domnului, Care zice: Care dintre voi va vrea sa fie mai mare, sa va fie voua sluga (Matei 20, 26).
7. Ajungand Cuviosul Calinic duhovnic al Manastirii Cernica, aproape toti parintii si fratii din obste se marturiseau la sfintia sa, pentru ca toti se cucereau de nevointa lui si isi faceau adapostire si mangaiere supararilor lor. Era atat de iscusit duhovnic, ca veneau la spovedanie nu numai monahii, ci si multa lume din afara si chiar mitropolitul.
8. Fericitul parinte Calinic, ori de cate ori era ocarat de cineva, graia de bine; iar pe cel care il nedreptatea indata il miluia si il ajuta cu tot ce putea. Insa la dansul in chilie altceva nu se gasea, fara numai un ulcior cu apa.
9. Spuneau parintii ca in chilia sa, cuviosul era atat de linistit, incat nici ucenicii lui nu-l auzeau ce face, cand, adica, se odihnea si cand era la rugaciune.
10. Dupa marturia mai multor duhovnici din vremea sa, Cuviosul Calinic savarsea in timp de 24 de ore doua mii de inchinaciuni si 300 de metanii mari, precum si pravila cea randuita fiecarui calugar la chilie.
11. Aceiasi duhovnici ai Manastirii Cernica adevereau ca Sfantul Calinic, inca din anii tineretii, primise darul neincetatei rugaciuni a lui Iisus, prin care se facuse casa a Duhului Sfant si vas al alegerii.
12. In primavara anului 1817, Cuviosul Calinic impreuna cu Ignatie duhovnicul si cu un alt calugar s-au sfatuit sa posteasca desavarsit tot Postul Mare, pana la Sfintele Pasti. Deci, luand binecuvantare de la staretul manastirii, Dorotei, au inceput aceasta aspra si mai presus de putere nevointa. Dar, din lipsa dreptei socoteli, satana le-a facut la toti o grea ispita. Calugarul n-a putut sa posteasca deloc. Ieroschimonahul Ignatie a postit cateva saptamani, apoi, slabind foarte tare, s-a imbolnavit si cu greu s-a vindecat. Iar Cuviosul Calinic a postit desavarsit pana in joia Canonului Mare (Adica pana in joia din saptamana a cincea a Postului Mare), cand a mancat o jumatate de prescura. Dar, voind sa implineasca cele 40 de zile de post, asemenea Mantuitorului si sfintilor de demult, s-a imbolnavit de o cumplita ameteala de cap si slabire a firii, incat n-a mai stiut nimic de sine pana in Duminica Tomei. Pentru aceasta, staretul Dorotei era foarte mahnit, crezand ca nu va mai scapa cu viata.
Insa, cu darul lui Dumnezeu, Cuviosul Calinic si-a venit din nou in simtire, spre bucuria staretului si a tot soborul. Din ceasul acela, parintele Dorotei i-a randuit sa tina toata viata calea cea imparateasca. Adica sa se impartaseasca zilnic din masa cea de obste la trapeza. Deci, facand ascultare, parintele Calinic manca zilnic cu fratii la masa, fara sa mai aiba nimic de mancare la chilie sau sa guste ceva fara binecuvantare. Cu toate acestea, din postirea cea de 40 de zile, cuviosul a ramas cu o permanenta durere de cap, pe care a simtit-o pana la obstescul sau sfarsit.
13. In vara aceluiasi an, Sfantul Calinic n-a mancat paine deloc, timp de 40 de zile, nici legume fierte la foc. Numai seara, dupa apusul soarelui, manca cate o felie de pepene si fructe crude, ca sa-si potoleasca slabiciunea firii si sa nu calce porunca staretului.
14. Ucenicul sau, arhimandritul Anastasie Baldovin, marturisea ca in toata viata sa cuviosul nu dormea intins pe pat, ci atipea cateva ceasuri pe un scaun, imbracat si incins cu o curea lata de piele. Era ca o adevarata santinela, gata oricand de lupta, veghind neincetat asupra nevazutilor vrajmasi care incercau sa-l ispiteasca, fie prin trup, fie prin ganduri.
15. Acelasi ucenic zicea ca nimeni nu putea sa ascunda ceva sau sa spuna vreo minciuna inaintea Sfantului Calinic, pentru ca era inaintevazator si indata descoperea adevarul si cele ce urmau sa se intample in viitor.
16. Acelasi ucenic prea iubit al Sfantului Calinic spunea ca dascalul sau era atat de bland si smerit cu inima, incat oricine socotea ca are in fata sa un inger, iar nu un om pamantesc. De aceea toti il iubeau, il cinsteau si il aveau ca pe un adevarat sfant, atat calugarii si mirenii, cat si episcopii si dregatorii tarii.
17. Dupa ce a fost randuit staret, cuviosul se silea, nu numai cu viata sa, ci si cu alese sfaturi duhovnicesti, sa indrepteze pe calugarii lenesi si tulburatori din manastire. Si pe multi ii indrepta pe calea cea buna, iar pe cei razvratiti si neascultatori ii scotea afara din obste, dupa porunca apostolului, ca sa nu vatame si pe altii.
18. Sfantul Calinic socotea ca ascultarea este cea mai mare virtute pentru monahi si temelia vietii calugaresti. Astfel, invata pe fiii sai duhovnicesti ca „viata de obste, in sfanta ascultare, a intemeiat-o Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, prin pilda vietii Sale pamantesti”.
19. Spuneau parintii si aceasta, ca marele staret nu ingaduia deloc clevetirea in viata calugareasca. Caci o socotea „moartea sufletului”. In locul multei vorbiri, el sfatuia pe ucenici sa practice neincetat tacerea si rugaciunea lui Iisus.
20. Aceiasi parinti spuneau de Cuviosul Calinic ca isi implinea chemarea de staret cu mare ravna si frica de Dumnezeu, stiind ca „lucrul cel mai greu si anevoios este mestesugul calauzirii sufletelor pe calea mantuirii”.
21. Uneori zicea catre ucenici:
– Staretul este inima tuturor inimilor care il cauta si ii cer sfat si mangaiere. El este calea spre desavarsire a tuturor sufletelor credincioase din jurul sau.
22. Cuviosul obisnuia adesea sa pescuiasca la lacul din jurul manastirii, iar pestele pe care il prindea il dadea la obste pentru hrana parintilor. intr-o zi, un calugar tanar, curatind de solzi o caracuda mica, a inceput a carti si, lovind-o cu cutitul, zicea: „Na, na! De ce n-ai adus pe tata-tu, pe mama-ta, pe mosu-tu, pe stramosu-tu, care aveau solzi mai mari, ca nu ma necajeam atata!” Apoi tot el raspundea: „Am venit si cu tata, si cu mama, si cu mosul, si cu stramosul, dar i-au luat parintii duhovnici cei din comitet si parintele staret”.
Aceste cuvinte au ajuns la urechile Cuviosului staret Calinic. Atunci el, stand putin pe ganduri, pentru a inlatura orice pricina de sminteala din manastire, a zis:
– De azi inainte nu voi mai pune peste in gura mea! Si intr-adevar, pana la sfarsitul vietii sale nu a mai mancat niciodata peste, pazind cu sfintenie fagaduinta data lui Dumnezeu. Se hranea numai cu verdeturi, si acelea o data pe zi, cu multa infranare.
23. In timpul rascoalei din anul 1821, multi locuitori din Bucuresti s-au adapostit la Manastirea Cernica. Bunul staret i-a gazduit pe toti in insula Sfantului Nicolae, prin chiliile calugarilor, iar pe calugari i-a mutat in insula Sfantului Gheorghe. In acele zile de grea incercare pentru tara, multa mangaiere au aflat locuitorii capitalei de la Sfantul Calinic. Ca pe toti ii imbarbata, ii odihnea si ii hranea in mod gratuit din alimentele manastirii.
24. In primavara aceluiasi an, auzind turcii de multimea mirenilor adapostiti in insula Cernicai si socotind ca ar fi dintre rasculati, au inconjurat manastirea cu tunuri si stateau gata s-o distruga, iar pe cei aflati in ambele insule sa-i ucida cu sabia. Atunci Sfantul Calinic a adunat tot poporul si pe calugari in biserica, le-a tinut cuvant de imbarbatare si au facut impreuna priveghere de toata noaptea. Iar a doua zi a trimis un calugar cu jalba la mai- marele turcilor din tabara alaturata. Si astfel, cu rugaciunile Sfantului Calinic, cu lacrimile poporului si cu mijlocirea Sfantului Nicolae, s-au linistit turcii si s-au izbavit cu totii de la moarte.
25. Terminandu-se hrana in Manastirea Cernica, calugarii si mirenii erau amenintati de cumplita foamete. Deci, cazand Sfantul Calinic la rugaciune cu multe lacrimi in fata icoanei Maicii Domnului si a Sfantului Nicolae si ceran- du-le grabnic ajutor, indata a fost ascultat. Cum s-a ridicat marele staret de la rugaciune, au intrat pe poarta manastirii cinci care trase de cate doi boi, pline cu pesmeti de paine, trimise de pasa, mai-marele turcilor din tabara apropiata.
26. Tot in anul 1821, un alt pasa, care isi avea tabara in satul Pantelimon, a rapit o calugarita din Manastirea Pasarea, drept ostatica. Dar Sfantul Calinic, nerabdand sa fie mireasa lui Hristos in mainile paganilor, a facut jalba la stapanire si a izbavit calugarita din mainile turcului. Deci, suparandu-se cumplit, pasa a hotarat sa porneasca noaptea cu armele asupra manastirii, ca s-o prade si sa ucida pe staret.
Atunci Sfantul Calinic, auzind de razbunarea turcului, a facut priveghere de toata noaptea, cerand ajutorul lui Dumnezeu. Si iarasi prin minune a fost izbavit de, primejdie. Caci, chiar in noaptea aceea, pe cand pasa lua cafeaua, ca apoi sa navaleasca asupra manastirii, o sluga a sa a incercat sa-l omoare cu arma. Dar glontele oprindu-se in punga cu galbeni, turcul a scapat cu viata. Cutremurat de aceasta minune, a doua zi pasa a trimis acei galbeni la Manastirea Cernica, din care, dupa porunca cuviosului, s-a facut la intrare o fantana, cunoscuta pana astazi cu numele de „Fantana turcului”.
27. Pe langa innoirea vietii duhovnicesti in obstea sa, marele staret al Cernicai s-a ingrijit si de cele necesare vietii pamantesti, dupa exemplul inaintasilor sai. Astfel, a terminat de pictat biserica din insula Sfantului Nicolae, iar cu banii donati de arhiereul Ioanichie Stratonichias din Bucuresti a zidit o biserica mare cu cetate in insula Sfantului Gheorghe, pentru ca nu mai incapeau calugarii intr-o singura biserica.
Mai inainte insa de inceperea bisericii, i s-au aratat noaptea in vis Sfantul Ierarh Nicolae, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si fericitul staret Gheorghe. Deci, Sfantul Nicolae a zis Cuviosului Calinic: „Scoala-te si sa zidesti in ostrovul cel mic o biserica in numele Sfantului Mucenic Gheorghe…”. Marele Mucenic i-a adaugat, apoi, aceste cuvinte: „Noi iti vom trimite tot ce-ti va trebui”. Iar staretul Gheorghe i-a zis: „Sa nu ai nici o indoiala in inima ta”.
Aceasta vedenie aratandu-se deodata si Cuviosului Pimen duhovnicul, l-a incredintat pe Sfantul Calinic sa inceapa lucrul. In anul 1832 a inceput noua biserica. In anul 1838 s-a daramat de un puternic cutremur, iar dupa patru ani a fost zidita din nou, asa cum se vede pana astazi. A mai zidit din anul 1846 biserica Manastirii Pasarea si alte cateva biserici parohiale.
28. Sfantul Calinic a fost, de asemenea, si un bun iconom al Manastirii Cernica si al celorlalte Manastiri – Pasarea, Snagov, Caldarusani, Ciorogarla si Poiana Marului – care erau sub administratia sa. Cand a intrat staret, Cernica avea doar „o teleguta cu un bou ce se conducea de un calugar pe ulitele Bucurestilor, si oricine voia din popor arunca cate o paine in acea teleguta; apoi se intorcea la manastire si impartea acea paine pe la calugari. Iar pentru imbracamintea calugarilor se trimitea de la domnie si de la alti buni crestini”.
Or, venerabilul staret in putina vreme a refacut iconomia manastirii, a facut un mare metoc in satul Buesti-Ilfov, a ridicat case si adaposturi pentru oameni si vite, a cultivat pamantul cu tot felul de cereale, a plantat vii si paduri, incat se mirau toti de priceperea lui. Acolo crestea manastirea cirezi de vite si turme de oi pentru hrana si imbracamintea calugarilor din lavra.
29. Fiind chemat si propus de cateva ori sa fie Mitropolit al Tarii Romanesti, Sfantul Calinic, din marea lui smerenie, nu a primit. Dar un om vrajmas din preajma sa, indemnat de zavistnici, i-a dat otrava. Pe cand marele staret zacea pe patul de moarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: „Doamne, Dumnezeul mantuirii mele, nu credeam si nu doream sa mor otravit”. Atunci, in umbra noptii, un glas de taina i-a raspuns: „Nu vei muri de otrava. Scoala-te si fii sanatos, ca nu dupa mult timp vei fi episcop la Ramnicu-Valcea, unde vei indrepta Biserica si clerul care este in scazamant”.
In ceasul acela, cuviosul s-a sculat sanatos din pat si s-a dus la Utrenie, ca era miezul noptii.
30. Pentru blandetea si sfintenia vietii sale atat de multi calugari s-au strans in jurul Sfantului Calinic, incat nu mai incapeau in amandoua insulele, in anul 1850, cand a plecat ca episcop la Ramnicu-Valcea, a lasat in Manastirea Cernica peste 350 de calugari cu viata aleasa.
31. Pe cand era staret, a venit pitarul manastirii la Cuviosul Calinic si l-a instiintat ca s-a ispravit faina. Iar el a raspuns:
– Sa avem nadejde la Maica Domnului si la Sfantul Ierarh Nicolae si nimic nu ne va lipsi.
Apoi, intrand in chilie, a cazut la rugaciune inaintea icoanei protectorului sau, zicand: „Sfinte arhiereule al lui Hristos, Nicolae, mangaietorule al saracilor si cald-folositorule al celor ce te roaga cu credinta, vino si acum si ajuta smeritei turmei tale si ne scapa de foamete, precum ai mantuit pe cei ce erau sa se inece in mare, ca nu avem alt ajutor dupa Maica Domnului, afara de tine…”. Apoi, dupa Vecernie, a pus sa se citeasca in biserica Paraclisul Sfantului Nicolae.
Astfel, Sfantul Ierarh Nicolae, ascultand rugaciunea placutului sau, a venit imediat in ajutorul Manastirii Cernica. In ceasul acela a sosit la arhondaricul manastirii un car cu boi incarcat cu faina. Erau doi oameni necunoscuti, trimisi cu aceasta milostenie de stapanul lor, care, dupa ce au descarcat povara, indata au plecat.
Drept recunostinta, marele staret a adunat soborul in biserica si, dupa Pavecemita, au cantat acatistul Sfantului Nicolae. Apoi, binecuvantand faina, a pus sa se faca paine in noaptea aceea pentru mangaierea parintilor si fratilor.
32. In alta zi. pe cand vorbea cu parintele Pimen, duhovnicul sau, a venit la Sfantul Calinic un om cerandu-i milostenie. Iar el i-a dat 50 de lei. Dupa un ceas a venit un tanar si a spus staretului: „Parinte, tatal meu a murit si a lasat sa aduc la manastire o mie de lei. Iata aici cinci sute si restul il voi aduce mai pe urma, ca nu ii am acum”. Apoi a plecat. Atunci batranul duhovnic a intrebat pe cuviosul:
– Ce cugetai, parinte Calinic, cand ai dat milostenie acelui om? Iar blandul staret i-a raspuns:
– As fi vrut sa-i dau o suta de lei, dar n-am avut. I-am dat numai cincizeci si am primit cinci sute.
33. In anul 1829, luna iulie, in dimineata unei zile de praznic, statea Cuviosul Calinic in chilia sa din insula mare, aproape de arhondaric. Deci, privind pe fereastra, a vazut multime de musafiri care atunci venisera, iar pe bietii calugari, „ascultatorii din arhondarie”, cum alergau in toate partile ca sa slujeasca musafirilor. Deci, cautand la dansii cu durere de inima, a zis in sine:
– Ah, Dumnezeule, cum are sa se defaime chipul monahicesc prin petrecerea impreuna cu mirenii! Si tare oftand, a inceput sa citeasca icoasele Sfantului Ierarh Nicolae.
34. Spuneau ucenicii Sfantului Calinic „ca faptele ii erau intocmai dupa graiul gurii si nu putea nimeni sa-i gaseasca nici un cusur. Ca, dupa cum invata, asa si lucra. Ca zice si Mantuitorul: Ci cuvantul vostru sa fie: Ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu (Matei 5, 37).
35. Aceiasi ucenici marturiseau ca Sfantul Calinic „cu multa mahnire a primit alegerea de episcop, la 14 septembrie, 1850, fiindca n-a putut strica hatarul iubitului sau fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Stirbei – domnul Tarii Romanesti – si s-a supus la voia obstestii Adunari…”.
36. Spunea Sfantul Calinic in ceasul despartirii de fiii sai duhovnicesti:
– Calugarul, oriunde va merge si oricat bine va gasi, tot nu este ca unde si-a pus metania, fiindca inima lui nu este in pace.
37. Alta data iarasi le spunea:
– Iubitii mei frati si fii, trebuie sa avem mare grija cand intram in Sfanta Biserica sau in Sfantul Altar, ca acolo este Insusi Domnul nostru Iisus Hristos de fata in Sfintele Taine.
38. Spunea ucenicul sau, Anastasie, ca, indata dupa asezarea sa in scaunul episcopiei de la Ramnicu-Valcea, a si inceput a da porunci la protopopi, ca unde s-ar afla vreun om necununat sa-l cunune si sa-l cerceteze pentru ce nu se cununa si „sade cu posadnica”.
39. Spunea iarasi acelasi ucenic ca Sfantul Ierarh Calinic avea mare evlavie catre Sfantul Ierarh Nicolae, al carui acatist il citea zilnic. Cu ajutorul lui Dumnezeu si al marelui ierarh, protectorul sau, a rezidit din temelie Catedrala episcopala din Ramnicu-Valcea, casele episcopale si seminarul, intre anii 1854-1856, care fusesera distruse de incendiul din 1847. Odata cu biserica, blandul episcop a redeschis si vestita tipografie a Episcopiei din Ramnic, in care a tiparit tot felul de carti de slujba si de zidire sufleteasca, pe care apoi le trimitea gratuit la preoti si credinciosi.
40. Spunea iarasi arhimandritul Anastasie Baldovin despre dascalul sau, Preasfintitul Calinic:
– Ma minunam de asa viata mai presus de fire, pentru ca vedeam ca slujesc un sfant viu. De aceea indrazneam de multe ori si il intrebam cate ceva despre tainele dumnezeiesti si el imi descoperea ceea ce cunostea ca-mi este de folos si cat putea sa incapa in mintea mea cea slaba si intunecata. Iar daca inaintam cu intrebarile mai departe, imi zicea: „Nu este acum timpul pentru asemenea intrebari”.
41. Acelasi ucenic spunea:
– Avea obicei fericitul ca, dupa rugaciunea de seara, ma tinea langa preasfintia sa mai mult timp, povatuindu-ma in credinta si la datoriile mele monahale si multe lucruri de taina imi descoperea.
42. Adeseori imi zicea fericitul:
– Fiul meu, multi surit din calugari si mireni numai cu numele crestini, iar cu viata si cu faptele sunt departe de adevarul crestinatatii. De aceea, la unii ca acestia nu ai voie sa le arati ceea ce ai vazut la mine. Iar la cei pe care ii vei cunoaste ca sunt crestini buni si cred in darul si puterea lui Dumnezeu, ai voie de la mine sa le arati si sa le scrii, numai dupa ce ma voi duce din aceasta lume trecatoare.
43. In vara anului 1854, mergand Sfantul Calinic spre Targu-Jiu, insotit de ucenicul sau si mai multi slujitori, la rugamintea credinciosilor a poposit peste noapte intr-un sat din cale. Si iata, fiii unui om instarit au marturisit bunului pastor ca tatal lor a murit de mai multi ani, dar trupul lui n-a putrezit in pamant. L-au dezgropat de trei ori, i-au facut parastas cu arhierei si cu preoti, dar trupul sau tot intreg l-au scos din groapa.
Deci, l-au rugat pe Sfantul Calinic sa le dea voie sa-l dezgroape a patra oara pe tatal lor, iar dupa ce fericitul va termina liturghia arhiereasca, sa-i citeasca rugaciunile de dezlegarea pacatelor la mormant. Si bunul pastor, milostivindu-se de ei, i-a ascultat. Dupa terminarea liturghiei au mers cu totii la mormant. Trupul raposatului, intreg si nevatamat, era rezemat de zidul bisericii. Si iata, o, minune preaslavita! In timp ce Sfantul Calinic citea rugaciunile de dezlegarea pacatelor, trupul cel neputred a inceput a se preface in tarana, de la picioare spre cap. La sfarsitul rugaciunilor, intreg trupul sau se prefacuse intr-o gramajoara de tarana amestecata cu oase albe. Uimiti toti de aceasta, au dat slava lui Dumnezeu.
44. Spunea parintele Anastasie, ucenicul Sfantului Calinic, ca au poposit impreuna timp de trei zile la Schitul Lainici, unde era egumen marele duhovnic si arhimandrit Irodion Ionescu, renumit pentru viata sa in toate hotarele Olteniei si dincolo de Carpati. Apoi, pornind pe poteci de munte spre Ramnicu-Valcea, au poposit putin intr-o poiana. Si, plecand insotitorii sai inainte, Sfantul Calinic statea jos si plangea.
– De ce plangi, Preasfintite? 1-a intrebat ucenicul. Te doare stomacul?
– Nu, fiul meu, a raspuns el. Dar nu credeam sa mai traiesc, sa vad alt staret schimbandu-se in Cernica. Nicandru, staretul Cernicai, a murit!…
Deci, ucenicul insemnand ziua si ceasul acela, a plecat dupa doua saptamani la Manastirea Cernica si s-a incredintat ca arhimandritul Nicandru se mutase la Domnul chiar in ziua si ceasul in care a plans Sfantul Calinic.
45. Odata, pe cand Sfantul Calinic slujea Sfanta Liturghie in paraclisul Episcopiei Ramnicului cu mai multi slujitori, a fost adusa la biserica o femeie legata in lanturi, cumplit chinuita de un duh necurat. La sfarsitul slujbei, protoiereul orasului a rugat pe bunul pastor de suflete sa-i citeasca o rugaciune de vindecare. Arhimandritul Anastasie i-a pregatit molitfelnicul. Dupa citirea rugaciunii, Sfantul Calinic a binecuvantat pe femeia bolnava de trei ori in numele Preasfintei Treimi si a zis:
– In numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoala-te! In clipa aceea, bolnava s-a vindecat cu darul lui Dumnezeu. Deci, sculandu-se sanatoasa de jos, saruta cu lacrimi sfintele icoane, multumind binefacatorului ei. Apoi, intrand Sfantul Calinic in chilia sa, a inceput a plange cu multe lacrimi.
– De ce plangi, Preasfintite? l-a intrebat ucenicul. – Nu am nimic, fiul meu, dar vad ca pentru multele mele pacate ma pedepseste Dumnezeu. Spuneti la toti ca nu pentru mine pacatosul a facut Dumnezeu aceasta minune de a tamadui pe femeia bolnava.
46. Spunea acelasi ucenic despre Sfantul Calinic:
– Era atat de milostiv, incat, cand nu avea ce sa dea milostenie, isi dadea hainele de pe Preasfintia sa si, plangand, se ruga de mine nevrednicul ca sa caut bani de unde voi sti, ca sa aiba sa dea la „fratii lui Hristos”, caci asa numea fericitul pe saraci si neputinciosi.
47. Odata, pe cand Sfantul Calinic iesea de la slujba, la o biserica din Craiova, epitropul i-a dat sase galbeni. Iar in ograda episcopiei, o femeie cerandu-i milostenie, a scos acei galbeni si i-a pus in mainile ei.
Dupa trei zile, aceeasi femeie a venit iar la usa Sfantului Calinic sa ceara milostenie. Deci, chemand pe parintele Anastasie, ucenicul sau, i-a poruncit zicand:
– Da milostenie femeii de afara.
– Preasfintite, a raspuns el, aceasta femeie a primit sase galbeni cand ne-am intors de la biserica.
Iar blandul pastor i-a zis cu asprime:
– Dar cuviosia ta, daca ai mancat ieri, astazi nu mai mananci? O fi fost si ea datoare la cineva si de aceea mai cere. Du-te si da-i milostenie!
Din clipa aceea pana la sfarsitul vietii Sfantului Calinic, n-a mai indraznit ucenicul sa-i faca vreo observatie in privinta milosteniilor.
48. Spunea iarasi ucenicul despre Sfantul Calinic:
– Cand hirotonea preoti, nu numai ca nu lua nimic pentru osteneala sa, ci oprea si pe altii a le lua ceva. Iar cand plecau preotii pe la bisericile lor, ii chema inaintea sa si ii povatuia cum sa se poarte in societate si cu enoriasii lor. Apoi le dadea bani de cheltuiala pe drum, carti de preotie si alte carti de invatatura.
49. In timpul domniei lui Cuza Voda – spunea ucenicul Sfantului Calinic – s-a intamplat o tulburare in Seminarul Episcopiei de Ramnic si Preasfintia sa, cu darul si cu blandetea sa, a potolit acea tulburare. Afland de aceasta, mitropolitul Nifon si ministrul de Culte, Scarlat Cretulescu, au trimis de la Bucuresti un functionar in ancheta.
– Nu mai este nevoie ca sa faci dumneata cercetare – a zis Sfantul Calinic – pentru ca eu, ca episcop, i-am linistit si multumit pe toti. Sa spui la cei care te-au trimis ca sunt in nestiinta de aceasta.
Auzind de cuvintele Sfantului Calinic, ministrul s-a suparat si, intrand in audienta la domnitor, i-a spus:
– Maria Ta, sa iscaliti decretul de suspendare a episcopului de Ramnic si darea lui in judecata, iar daca nu, sa-mi primiti demisia.
– Demisia dumitale pot sa o primesc, dar decretul contra episcopului de Ramnic niciodata nu-l voi semna, a zis domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Apoi, cu voce inalta a strigat:
– Mai Scarlat, acela, episcopul Ramnicului, Calinic, este adevaratul si sfantul calugar al lui Dumnezeu si ca el altul nu mai este in toata lumea.
50. Sfantul Calinic, avand darul inaintevederii, intr-una din zile a spus ucenicului sau, Anastasie:
– Sa stii, fiul meu, ca la 1866, Cuza nu mai este domn al tarii si au sa se faca mari schimbari. Sa mai stii ca la 1877 are sa vina in tara imparatul Rusiei cu familia si cu ostirile sale si are sa treaca Dunarea, sa se bata cu turcii, dar rusii au sa fie invinsi de turci. Dupa aceea, rusii au sa cheme in ajutorul lor ostirea romana si, cu ajutorul lui Dumnezeu, au sa faca romanii mari victorii, incat sa-i laude si sa-i admire toate continentele lumii. Dupa acest razboi sangeros, are sa fie un razboi cu condeiul, adica cu diplomatia. Si dupa aceasta are sa vina un razboi asa de mare, cum nu a fost de cand pamantul, si ferice de cei care vor scapa dupa acest mare razboi.
51. Adeseori mergand Sfantul Calinic in vizita canonica prin eparhie, i-a placut locul linistit de la Schitul Frasinei. De aceea a voit sa faca aici manastire de chinovie ca la Cernica. Deci, numaidecat, in anul 1863 a pus de s-a zidit biserica frumoasa si chilii pentru parinti si a asezat reguli ca in Cernica, unde s-au adunat vreo cativa calugari. Insa, pentru asprimea locului, n-au putut sa se adune prea multi parinti.
52. Dupa zidirea Manastirii Frasinei, a voit Sfantul Calinic ca in acest lacas sihastresc sa nu intre niciodata parte femeiasca. De aceea, inainte de retragerea sa din scaun, a fixat la un kilometru mai jos de Frasinei o piatra pe care scrie urmatoarele:
„Calinic, cu mila lui Dumnezeu Episcop al Ramnicului Noului Severin.
Acest lacas s-a cladit din temelie de noi, spre a fi chinovie de parinti monahi. Si fiindca prin partea femeiasca putea sa se aduca vreun scandal monahilor vietuitori acolea, de aceea, sub grea legatura s-au oprit ca de la acest loc sa nu mai treaca inainte, sub nici un chip, parte femeiasca. Iar cele ce vor indrazni a trece sa fie sub blestem si toate nenorocirile sa fie asupra lor, precum: saracia, gubavia si tot felul de pedepse. Si iarasi, cele ce vor pazi aceasta hotarare sa aiba blagoslovenia lui Dumnezeu si a smereniei noastre si sa vie asupra lor tot fericitul bine. Amin. Calinic. Ramnic, 1867, ianuarie, 17″.
53. In vara aceluiasi an, dupa innoirea Manastirii Frasinei, o copila din satul Muereasca, care pastea vitele aproape de hotarul manastirii, alergand dupa vite, a trecut din greseala mai sus de piatra cu legamantul pus de Sfantul Calinic. In ceasul acela, copila s-a imbolnavit de epilepsie.
La rugamintea parintilor ei, preotul din sat a spus despre aceasta Sfantului Calinic, rugandu-l s-o ierte si sa-i citeasca rugaciuni de vindecare.
– Ce trista intamplare, a zis blandul episcop. Sa mergem sa ne rugam pentru dansa.
Deci, a venit anume in satul Muereasca si a intrat in casa bolnavei. Copila zacea in pat in grea suferinta.
– Ma cunosti? a intrebat-o Sfantul Calinic. Iar bolnava a facut semn din cap ca il cunoaste. Apoi, mangaind-o, i-a zis:
– Ai sa te faci sanatoasa; da, da, ai sa te faci sanatoasa. Eu te-am iertat! Sa ne rugam lui Dumnezeu sa te ierte si El. Apoi si-a pus omoforul peste bolnava, i-a citit rugaciunea de iertare, a stropit-o cu agheasma pe frunte si i-a zis din nou: „Da, da, ai sa te faci sanatoasa!” Si a plecat.
Dupa o zi, copila s-a sculat sanatoasa din pat. Vestea acestei minuni s-a raspandit in toate partile, caci toti il cinsteau pe marele episcop Calinic ca pe un adevarat sfant si facator de minuni.
54. Spunea arhimandritul Anastasie si despre alta minune:
– Fiul mesterului Costache, care zidise Catedrala episcopala din Ramnicu-Valcea si Manastirea Frasinei, s-a imbolnavit de epilepsie. Boala il chinuia tot mai cumplit. Batranul mester a alergat la Sfantul Calinic, cerandu-i cu lacrimi rugaciuni de vindecare pentru fiul sau.
– Du-te acasa, mestere Costache, i-a zis Preasfintitul, si te roaga Maicii Domnului.
Cum a intrat in casa, tatal si-a gasit feciorul sanatos, rugandu-se in fata icoanei Maicii Domnului.
– Rugati-va si voi Maicii Domnului, a zis copilul. Nu vedeti cum se roaga Preasfintitul Episcop? De acum inainte nu ma mai imbolnavesc!
In acelasi ceas a venit si parintele Anastasie cu moastele Sf. Mercurie, sa se sarute copilul, dupa porunca Preasfintitului Calinic.
55. Spunea iarasi ucenicul sau ca, din anul 1820 si pana cand s-a mutat din viata aceasta, peste n-a mancat, fara numai verdeturi, si acelea fara untdelemn, o data pe zi. Iar unt, oua, branza si lapte numai sambata gusta cate putin, ca sa biruiasca mandria.
56. Acelasi arhimandrit spunea ca din anul 1850, cand a fost ales episcop, si pana in anul 1868, cand a decedat, nu si-a schimbat intru nimic paza datoriilor sale monahale, ci mai mult se nevoia intru toate faptele cele bune. Chiar si hainele ce le purta ca episcop nu erau mai luxoase ca cele pe care le purta cand era staret in Manastirea Cernica.
57. Pe cand era episcop de Ramnic, Sfantul Calinic toata ziua sedea cu cartea in mana si citea. Pentru ca sa nu-l cuprinda somnul sau sa-si risipeasca mintea de la lucrarea ei, obisnuia sa puna pe carte o greutate metalica rotunda, iar jos, in dreptul cartii, un lighean de tabla gol. Indata ce Sfantul Calinic se ingreuia de somn si isi pierdea echilibrul, greutatea metalica cadea in lighean si il destepta din nou la rugaciune si la citit. Astfel, cuviosul era permanent stapan pe vointa si pe trupul sau.
58. Se mai spunea despre dansul un fapt vrednic de stiut. Intrucat nu manca niciodata carne, dupa randuiala vietii monahale, daduse porunca parintilor de la episcopie sa nu manance nici ei carne. intr-o zi, stand in cerdacul casei episcopale, i-a venit de departe un miros de carne fripta. Atunci a pornit incet dupa miros si a ajuns la chilia unui calugar. Dupa ce a batut la usa, a intrat inauntru. Calugarul tocmai frigea o bucata de carne. Deci, maniindu-se Preasfintitul de aceasta, a inceput sa-l mustre cu asprime, zicand:
– Hoitarule! Nu te-ai mai saturat de hoit? Nu vezi ca faci mancare viermilor si putoare?
Intr-adevar, Sfantul Calinic tinea ca ucenicii sai sa fie calugari si cu fapta, nu numai cu cuvantul.
59. Dupa saptesprezece ani de rodnica pastorie a turmei lui Hristos, adica la 24 mai, 1867, Sfantul Ierarh Calinic s-a retras din nou la metania sa, Manastirea Cernica, unde dorea sa-si dea obstescul sfarsit. A doua zi, de Inaltarea Domnului, a venit la biserica, a stat la liturghie si la urma a dat anafora parintilor, sarutandu-i toti mana. Pe urma a mers in chilia sa, cea mai dinainte gatita pentru sine, si de aici n-a mai iesit pana la sfarsitul sau, fiindca slabise cu totul de batranete si de mult post.
60. Spunea mitropolitul Nifon catre Anastasie, ucenicul Sfantului Calinic:
– Stiu ca voi, fratii Baldovini, ati servit cu frica de Dumnezeu pe episcopul vostru. Te rog, cand vei vedea ca este greu bolnav, sa ma vestesti si pe mine ca sa ma marturisesc lui, caci am multe cuvinte care trebuie sa i le arat cat este in aceasta viata si sa-mi cer iertaciune. Dupa ce mitropolitul a intrat la Sfantul Calinic si s-a marturisit lui, a iesit de la el asa de vesel si luminat la chip, cum nu mai fusese in toata viata lui.
61. Plecand mitropolitul Nifon, a zis Sfantul Calinic, care zacea in pat, catre iubitul sau ucenic, Anastasie:
– Fiul meu, Nifon mi-a spus totul si cred ca este speranta de mantuirea lui. Sa stii ca la sapte ani cand ma va dezgropa pe mine, va intra mitropolitul in mormant.
Aceasta prevestire s-a implinit intocmai.
62. In Joia cea Mare, anul 1868, spre sfarsitul lunii martie, Sfantul Calinic a chemat la chilia sa sapte preoti de au slujit Sfantul Maslu. Dupa otpust, le-a zis Preasfintitul:
– Parintilor, rugati-va lui Dumnezeu pentru mine, ca poate zilele acestea ne vom desparti!
63. La rugamintea Sfantului Calinic, in fiecare seara venea in chilia sa ucenicul sau iubit, Cuviosul Anastasie, si ii citea toata pravila, caci acum slabise si nu mai putea sa si-o faca singur. Dupa terminarea rugaciunii statea mult de vorba cu parintele Anastasie si cu ceilalti parinti apropiati, dandu-le tot felul de sfaturi folositoare de suflet.
64. Spunea parintele Anastasie ca intr-una din aceste seri de rugaciune si priveghere, i-a zis Sfantul Calinic:- Adu-ti aminte ceea ce ti-am spus in anul 1852 la Craiova, si de atunci pana acum, ca voi, fratii Baldovini, Anastasie si Orest, aveti sa-mi inchideti ochii si sa ma duceti la groapa. Asa ca acum mai am 14 zile si ma duc din aceasta lume. Ai grija sa ma imbraci la moarte cu vesmintele ce ti-am spus ca sunt trimise de calugarita Brancoveanca din Moldova (este vorba de Safta Brancoveanu din Manastirea Varatec, care a donat Sfantului Calinic un rand de vesminte in anul 1852).
65. Spunea iarasi parintele Anastasie ca, intr-o seara, „Preasfintia Sa, intinzand cu mine vorba despre mai multe invataturi si eu, stiind ca darul Sfantului Duh este cu desavarsire in el, i-am zis:
– Preasfintite Stapane, stii ca mult-putin, cat te-am servit, te-am servit cu credinta si dragoste. Pentru aceasta nu cer altceva decat sa te rogi lui Dumnezeu ca sa-mi ierte pacatele mele pe aceasta lume.
Atunci Preasfintia Sa a inceput sa planga amarnic, incat m-a facut si pe mine pacatosul sa plang. Dupa ce s-a linistit, a inceput a-mi zice:
– Fatul meu, eu v-am primit in Manastirea Cernica, eu v-am calugarit si v-am luat din manastire si ati urmat mie. Stiu ca nu v-ati pazit datoriile si fagaduintele calugariei, insa sa va siliti a le pazi de aici inainte si va fagaduiesc ca, daca voi afla har inaintea lui Dumnezeu, am sa ma rog pentru voi si pentru toti ai mei”.
66. Dorind Sfantul Calinic sa asculte ultima liturghie pe pamant si sa se bucure de praznicul Invierii lui Hristos, in ziua de Pasti a slujit un preot Sfanta Liturghie in paraclisul chiliei unde sedea si s-a impartasit pentru ultima data cu Preacuratele Taine. Era in ziua de 7 aprilie, 1868.
67. In Joia luminata, adica la 11 aprilie, se implineau cele 14 zile prevestite de Sfantul Calinic. Cu cateva zile mai inainte a venit la el staretul manastirii, arhimandritul Stefan, „pe care il iubea foarte mult si i-a dat testamentul pentru inmormantare scris cu catava vreme inainte. Apoi l-a mai invatat si ceva lucruri duhovnicesti, vorbind amandoi multe ceasuri”.
68. In noaptea de 10 spre 11 aprilie a venit parintele Anastasie la Sfantul Calinic si i-a citit Utrenia. Dupa otpust au stat amandoi de vorba, vorbind pentru mantuire si alte lucruri folositoare. Cand se lumina de ziua, parintele Anastasie s-a retras in chilia sa.
La orele 5 dimineata, Sfantul Calinic a chemat pe ucenicul Ghermano ca sa-l imbrace in camasa si haine de ingropare. Pe toate celelalte le daduse de pomana. Apoi singur s-a sculat, s-a spalat pe fata, s-a pieptanat si a binecuvantat pe toti cati erau in casa. Spunea ucenicilor ca „au venit niste oameni mari in casa si vor sa-l ia cu dansii”.
Cum statea asa in picioare, a cerut o cruce. Apoi, tinand crucea in mana, s-a inchinat ei, a sarutat-o si a zis:
– Sfanta Cruce, ajuta-mi! Iar catre ucenici a zis: Sa ne vedem in fericirea din cealalta lume! Si, rezemandu-si capul pe pieptul lui Gherman, a rasuflat adanc si si-a dat duhul in Mainile Domnului.
69. La inmormantarea Sfantului Calinic, de sambata, 13 aprilie, a venit mitropolitul Nifon cu patru episcopi, mai multi egumeni si zeci de mii de credinciosi, „incat nu mai incapeau in amandoua ostroavele”. Cu totii se sileau sa-i sarute mainile. Trupul sau era imbracat in vesminte arhieresti, asa cum poruncise el, si era asezat pe scaun, cu carja si Evanghelia pe brat.
Slujba prohodului s-a facut in biserica cea mare din ostrovul Sfantului Nicolae. Apoi, patru preoti l-au purtat pe brate, impreuna cu arhiereii si zeci de preoti si diaconi, si l-au inmormantat asezat pe scaun, in partea de nord a pridvorului bisericii Sfantul Gheorghe, ctitorita de el.
70. Dupa inmormantarea Sfantului Ierarh Calinic, „a venit comisia de la guvern ca sa cerceteze pentru stare – avere personala – si a aflat bani o rila si o jumatate de napoleon si multe adeverinte intarite cu iscalituri, de pe la toate locurile pe unde daduse milostenie, atat de aici, din Romania, cat si din Orient, Ierusalim, Sfetagora (Sfantul Munte) si alte locuri de prin Turcia, care hartii s-au luat de minister”.
71. Despre marele episcop Sfantul Calinic spunea ucenicul sau, cuviosul Anastasie Baldovin, aceste cuvinte:
– Acest sfant episcop si arhiereu al Bisericii noastre Ortodoxe a savarsit multe fapte mari si folositoare pentru aceasta tara si Biserica Romana.
72. Spunea iarasi despre el ca in timpul cat a trait in viata a facut sapte biserici mari si trei paraclise si a crescut mii de fii duhovnicesti.
73. Ultimele cuvinte ale ucenicului sau formeaza o solemna marturisire catre credinciosi:
– Declar pe constiinta, ca arhimandrit si duhovnic ce sunt eu pacatosul si in numele adevarului adevarat, ca acest Sfant Episcop Calinic, cum a iesit din pantecele maicii sale, tot asa a intrat in pantecele pamantului.
74. Plangerea smeritului Calinic Ieromonah, staretul Cernicai.

Stiu inceputul meu ca are sfarsit,
Si eu vietuiesc ca un fara de sfarsit,
Avand mintea inalta cugetatoare,
Si viata-mi merge spre scurtare,
Ziua, noaptea, cugetand cele desarte
Si eu m-am apropiat de moarte.
Cu cat vad ca se apropie moartea de mine,
Cu atat ma silesc a o scoate din pomenire,
Ca daca nu este cu putinta a scapa de moarte cu lucrul,
Eu ma silesc a scapa de ea cu gandul.
Oh si vai, cum m-am impietrit!
In fieste care zi petrecand frati la mormant
Si cu nimic nu m-am umilit,
Nici cu inima suspinand,
Sa plec ochii la pamant,
Sa ma uit in mormant,
Sa vad podoaba mea stralucind in oase insirate,
Pline de putoare si de viermi mancate!
Ah, cum striga mormantul catre mine,
Zicand: aicea vei sa te salasluiesti si tu maine.
Abate-te spre mine macar astazi,
Scotandu-ti mintea din lume,
Ca nu fara de veste sa dea moartea peste tine,
Ca pe lume cati o au iubit
Goi i-au trimis in mormant,
Razand si batjocorind pe cele ce aicea le-au agonisit,
Iar nu in Dumnezeu s-au imbogatit,
Ci vesnica munca o au mostenit
In tartarul cel nesfarsit.
Vai, vai de a mea ticalosire,
Cum nu-mi viu intru simtire,
Sa plang cu necontenire,
Vesnica mea osandire.
Vino, ticaloase suflete al meu,
Sa cadem cu plangere la Dumnezeu,
Rugandu-ne si Prea Curatei Fecioare
A mele bune chezasuitoare,
Ca sa faca milostiv pe Fiul sau,
Iisus Hristos Dumnezeu,
Ca sa ma izbaveasca de focul cel nesfarsit,
Ca cunoscand am gresit.
Sfintilor toti, rugati-va pentru mine,
Ca singur m-am lipsit de-al vostru bine,
Macar de acum inainte sa petrec cu pocainta.
Si sa ma savarsesc in credinta,
Ca sa castig vrednica odihna. Amin.
CALINIC, staretul Cernicai, 1822, August 1.

sursa: sfant.ro