Cel de mare isprava, parintele Savatie Bastovoi, realizeaza de ceva timp incoace o serie de emisiuni TV , intitulate ”Pietrele vorbesc”. Dupa cum spune si titlul eliptic, sau tocmai partea ce lipseste din titlu, emisiunile sale isi propun sa vorbeasca despre lucrurile despre care deobicei se tace. Si impreuna cu pietrele (din praful drumului, de pe lespezile mormitelor, de pe ruinele bisericilor daramate, din temeliile satelor pustiite sau din zidurile cetatilor marilor nostri voievozi) parintele Savatie isi provoaca invitatii sa vorbeasca in auzul tuturor cele ce le stiu mai bine a tacea. Cu mult tact, bun-simt si sinceritate copilareasca, dar si cu inteligenta intelecualului fin si versat, moderatorul ii face sa spuna lucrurilor pe nume.

La una din aceste intalniri, Mitropolitul Vladimir a declarat ca intentioneaza sa propuna canonizarea lui Valeriu Gafencu intrucat s-a nascut in Basarabia, dar, pentru ca a patimit in inchisorile din Romania, este nevoit sa consulte Patriarhia BOR. Daca BOR nu-l canonizeaza, atunci il va propune spre canonizare Patriarhiei Moscovei.

Aceasta afirmatie a fost primita in fel si chip. A se vorbi asa deschis si pragmatic despre canonizarea Sfantului Valeriu nu poate fi decat un motiv de bucurie. Unii au vazut comploturi, unii au vazut miscari ostile de politica bisericeasca. Un anume ziarist titrat il vede chiar ca pe o provocare, considerandu-l sahul cu legionari dat de la Chisinau catre patriarhia BOR.

Personal, cred ca sahul l-a dat Dumnezeu oamenilor de azi prin sfintii mucenici si marturisitori din prigoana comunista. Ei sunt sfintiti de Dumnezeu pentru marturia lor crestina afirmata cu pretul libertatii, sanatatii sau vietii, prin opozitia lor incapatanata fata de acest sistem demonic, prin lupta lor de a pastra “asezarea crestina a lumii”, ce era (si inca este) amenintata de fluidele avataruri ale satanismului (comunism, sionism, comunitarism, globalism etc.)

In cazul legionarilor aceasta lupta de eductie crestina a tinerei generatii, era un deziderat cristalizat inca din anii ’20 si implinit prin jertfe si lupte reale, vadind curaj crestin si increderea intr-o biruinta vesnica chiar cu pretul vietii, asemenea luptei Sfantului Nestor impotriva lui Lie.

Marea masura duhovniceasca a celor ce s-au opus demonismului sionsmului comunist s-a vadit apoi si in puscarii prin rabdarea supra-ascezei calculate stiintific prin infometare, totura fizica, psihica, izolare, santaj emotional, teroarea reeducarilor, frigului si celorlalte forme de tortura, intinse pe zeci de ani.

Acesti sfinti tin in sah ierarhiile lumesti si bisericesti de azi prin modelul lor incomod de verticalitate crestina, de impotrivire pana la sange in lupta cu pacatul, de lepadarea lor radicala de satana, si de toate lucrurile lui si de toti slujitorii lui.

Acest sah se aseamna cu intrebarea lui Hristos adresata elitelor fatarnice evreiesti: “Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau intru sine, zicand: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-ati crezut lui? Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindca toti il socotesc pe Ioan de prooroc. Si raspunzand ei lui Iisus, au zis: Nu stim.” (Matei 21, 25–)

Tot asa si azi ne intreaba Hristos daca atitudinea celor ce s-au opus ordinii si oranduirilor antihristice de azi, a fost dupa Voia lui Dumnezeu sau dupa poftele si orgoliile oamenilor. Cea mai mare parte a multimilor celor ce sunt la curent cu aceste evenimente stiu ca cei ce au murit in prigoana comunista au implinit Voia lui Dumnezeu si ii cinstesc ca sfinti si rugatori in vesnicie catre Domnul pentru neamul Romanesc si pentru intreaga crestinatate. Aceste fapte le-a vadit Dumnezeu ca fiind bineplacute, prin descoperirea multimilor de sfinte oseminte, de la Aiud. Usoare, galben aurii, maronii transparente, izvoratoare de mir, facatoare de minuni, vindecatoare de boli, izgonitoare de demoni oasele sfintilor mucenici s-au aratat pline de prezenta harului Duhului Sfant, ca cele ale mucenicilor din toate timpurile.

Totusi ierarhiile fatarnice de azi, lumesti sau bisericesti, stiu ca daca ar zice ca atitudinea acestor martiri este dupa Voia lui Dumnezeu, atunci toti le-ar zice : de ce nu le urmati lor? De ce nu va delimitati de demonismele lumii de azi, de ce nu spuneti raului pe nume, de ce nu chemati parinteste la pocainta pe cei ce pe fata slujesc fortelor si planurilor oculte? De ce sunteti mai aproape, prin fapte si metode, de cei ce prigonesc azi poporul ortodox? De ce iubiti strainii pentru puterea si banii lor si lasati sa fie asupriti pe cei de o credinta si de un neam?

Iar de vor zice ca atitudinea anticomunista a acestor sfinti a fost din ambitii politice, din pofte sangeroase omenesti, din orgolii filetiste, se tem de multimea oamenilor care ii considera sfinti (si, poate, de mania lui Dumnezeu). Atunci prefera sa spuna ca nu stiu, sa traga de timp si sa urzeasca explicatii convenabile.

O tactica ce se prefigureaza este aceea de a “peria” vietile acestor sfinti de atitudini si fapte “incorecte politic”, de nuantele “reactionare” si potential “explozive“, de originile legionare a majoritatii covarsitoare a acestor sfinti. Un fel de deturnare a sfinteniei lor. O incercare prosteasca de reeducare post-mortem. Exista deja evocari elogioase si evlavioase ale sfintilor din inchisorile comuniste ce ii zugravesc in lumina cuvioasa, de rugatori isihasti, de postitori smeriti si tacuti (precum si erau, multi dintre ei), dar omit ceea ce a determinat intemnitarea lor, cauza tuturor nevointelor si suferintelor lor: pozitia de adversitate fata de noua ordine anticrestina a lumii, marturisirea vocala si curajoasa a Vointei lui Dumnezeu, lupta lor pana la sange cu slugile satanei ce vor sa stapaneasca peste neamul omenesc, spre spurcarea si demonizarea sa.

Exista azi sinaxare partiale, epurate, periate, din care lipsesc tocmai cei ce au aprins flacara miscarii crestinesti de opozitie, lupta si rezistenta romaneasca anticomunista, dar pe care supravietuitorii prigoanei ii cinstesc ca sfinti intemeitori ai intregii jertfe mucenicesti. Ma refer la martirii Ion Mota si Vasile Marin si la cel cinstit de toti supravietuitorii prigoanei ca sfant, intemeietor si capetenie a intregii miscari nascatoare de martiri, la Corneliu Codreanu, dar si la toti intemeietorii Legiunii Arhanghelului Mihail, care au murit muceniceste arzand de dragostea si ravna pentru apararea unei Romanii crestine, in prigoanele interbelice, in temnite carliste, in executii, in batai si torturi in beciurile Sigurantei, iar altii precum Horia Sima, ce au murit prin exiluri la fel de chinuitoare, temnite nevazute, chinuri mistuitoare, nestinse.

Astazi, evitand raspunsul, cei fatarnici si fricosi isi arunca responsabilitatea canonizarii mucenicilor de la unii la altii, unii bravand, altii politizand si cautand eschive si amanari.

Cred ca cei ce se lupta azi cu sfintii, prin necinstirea si ciuntirea biografiilor lor, se lupta cu Cel ce i-a sfintit si impotriva Caruia nu are nimeni sanse de izbanda.

Dupa ce carturarii au raspuns cu acel fatarnic ”Nu stim”, Hristos, referindu-se la ei, le-a spus Pilda lucratorilor viei, prin care, in chip profetic, ii vadeste, avant la lettre, drept ucigasi ai Fiului lui Dumnezeu (”Acesta este mostenitorul; veniti sa-l omoram si sa avem noi mostenirea lui.” Matei 21,38)

Exista nadejdea, ca prin scoaterea de sub tacere a problemei canonizarii sfintilor anti-comunisti, sa iesim din postura rusinoasa si pacatoasa a celor ce calca indiferenti pe mormintele sfintilor si dosesc sub pres jertfa mucenicilor ce azi ne acuza.

Doresc parintelui Savatie, si de aici inainte, auz fin si subtila intelegere a glasurilor pietrelor ce striga din cauza tacerilor vinovate a celor care ar trebui sa strige adevaruri sonore de pe acoperisul caselor.

Mircea Puscasu