Europa crestina: Agende UE cu sarbatorile musulmane, chineze si hinduse, dar fara cele crestine

Uniunea Europeana a trimis milioane de agende la diferite scoli, in care lista zilele cu sarbatori ale musulmanilor, hindusilor, sarbatori sikh, evreiesti si chineze, dar a uitat sa le mentioneze pe cele crestine.
Au fost facute peste trei milioane de agende, costul total fiind de aproximativ 5,3 milioane de euro. Aproximativ 350.000 de agende au fost deja distribuite in Marea Britanie, potrivit Daily Mail.
In agende nu se mentioneaza Craciunul sau Pastele, in ciuda faptului ca birocratii europeni au listat foarte grijuliu “Ziua Europei” pe 9 mai.
UE a fost obligata sa isi ceara scuze dupa ce grupurile religioase si-au exprimat nemultumirea. John Dalli, comisarul UE pentru consumatori, a spus: “Regretam asta” si si-a cerut scuze.
In timp ce scuza a fost facuta la modul general, au mai fost si scuze trimise in particular Guvernului francez si Conferintei Episopilor Catolici din Franta, care s-au plans direct la Bruxelles.
Johanna Touzel, purtatoarea de cuvant pentru Comisia Catolicilor din Europa, a spus ca aceasta greseala este “incredibila”. “In cazul in care Comisia nu marcheaza Craciunul ca sarbatoare in agendele sale, atunci ar trebui sa lucreze pe 25 decembrie”, a spus aceasta.
Oficialii europeni au spus ca a fost o “mare eroare”, dar nu au putut explica cum s-a putut intampla.
Agendele contin mai multe informatii, in special pentru adolescentii intre 12 si 16 ani, precum costul convorbirilor telefonice, pericolele de pe Internet si schimbarea climei.
Parlamentarul european din partea Germaniei, Martin Kastler, a dat vina pe “ateismul agresiv din aparatul Comisiei Europene”.
“Este imprudent sa spui ca a fost doar o greseala si inca una mare. Cer ca toate persoanele sa fie trase la raspundere imediat. Astept scuze din partea presedintelui Comisiei, deoarece cred ca a fost publicata intentionat in acest fel,” a adaugat Kastler.

E drept ca nici nu ne putem dori o astfel de agenda sincretista, la un loc cu toate inselarile religioase, dar acest eveniment ne dezvaluie care va fi soarta crestinilor intrati in hora ecumenista: ignorarea lor, pentru a nu le jigni constiinta religioasa jidovilor, musulmanilor etc. Chiar si in forme ale ereziei, papism sau protestantism, paganii nu vor sa auda de numele lui Hristos. Noua moda a calendarului ortodox cu duminica delimitata de sambata si nu si de luni, ce ar arata semnificatia concomitenta de 1-a si a 8-a zi, este venita tot de la Uraciunea Evreopeana, finalul fiind sarbatorirea sabatului, ca zi de odihna (cel putin la nivel oficial).

Aviz amatorilor care sunt inselati de binefacerile Europei crestine.

5 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Omisiunea sarbatorilor crestine nu este o scapare, ci este intentionata. Uraciunea europeana vrea sa distruga crestinismul, dar nu va reusi. Dumnezeu va zdrobi dintii pacatosilor.

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ce atitudine are IPS Iosif, reprezentantul BOR pe langa Consiliul Europei?
    De nenumarate ori am incercat sa inteleg atitudinea complezenta a presei ortodoxe fata de acest Parinte care a impanzit Europa cu preoti aserviti ecumenismului, care se caciuleste pe la ospetele stapanilor Lumii si il vedem peste tot, pe internet alaturi de Tokes.
    Pe 17 ianuarie, cf.Lumina, se va inaugura Centrul augustin" de studii bizantine, Sfintii Apostoli Petru si Andrei" de pe strada Christian Tell. Amplele explicatii date in ziar pe principiul" sa nu ziceti ca nu v-am spus", ne lamuresc asupra faptului ca s-a creat in fapt o Institutie a ecumenismului. Conducerea Centrului este compusa din 4 preoti al caror nume nu s-a facut public( un francez, un belgian si doi romani catolici).Vom urmarii cu multa atentie discursul lui Teodor Baconski.
    In ultima vreme chiar si din randul catolicilor se ridica tot mai multe voci care spun raspicat ca Papa Benedict este sub influienta totala a masoneriei si ca hora asta in care trebuie sa joace toate religiile, este una dirijata de catre dusmanii crestinismului.Ce sa ne mai miram deci de istoria cu calendarul...

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    " Nu va amagiti: DUMNEZEU NU SE LASA BATJOCORIT; CĂCI CE VA SEMANA OMUL, ACEEA VA SI SECERA." ( Galateni 6, 7).

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sunt convins ca l-ati ascultat pe sfantul nostru parinte Cleopa Ilie impartasindu-ne din izvorul nesecat al intelepciunii sale si atunci cand vorbea despre Apocalipsa. "Toate sunt pregatite..." Fara Dumnezeu nu exista Dragoste, dar nici Lege. Daca nu exista Lege dragostea sa raceste pentru ca nu trebuie sa mai dai socoteala nimanui pentru nimic... Credeti ca intamplator sunt atatea inundatii, valuri tzunami, cutremure, eruptii vulcanice, foamete? Sau mai crede cineva ca au murit mii si mii de pasari si pesti in toata lumea de la artificii, la cateva saptamani dupa revelion? Dumnezeul viu Iisus Hristos a spus: "Iar dela smochin va invatati pilda; cand mladita lui este moale si infrunzeste, stiti ca aproape este vara; Asa si voi , cand veti vedea acestea facandu-se, sa stiti ca aproape este langa usi."
    Nu va mirati ca din Agendele UE lipsesc sarbatorile crestine asa cum din scoli sunt alungate icoanele. Nu va mirati ca sunt foarte importante paradele homosexualilor si libertatea de exprimare atunci cand aceasta inseamna hula impotriva Lui Dumnezeu. Nu va mirati ca exista religia satanista cu tot ce inseamna si aduce ea. Caci toate acestea trebuie sa se intample pentru nevolnicia omului, dar si rasplata vine pe masura faptelor. Nimic nu este intamplator si toate sunt cu grija masurate.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Stelian

    "IPS" Iosif este un tradator al Bisericii noastre stramosesti.
    "InaltPreaSfintitul" este un comunist în sutana..... ar trebui scos din Biserica împreuna cu celelalte Iude care l-au tradat pe Mântuitorul.......

Leave a Reply to Un pacatos Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*