
Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia: “Tara noastra se afla sub ocupatie straina”. Acest comunicat confirma in mare parte declaratiile Mitropolitului Serafim de Pireu
In ajunul Craciunului de stil nou, Sinodul Bisericii Ortodoxe Elene s-a adresat cu un apel catre poporul grec, care a fost citit in toate bisericile din tara dupa slujba de duminica. In text, Biserica aduce critici dure la adresa clasei politice grecesti pentru „vinderea tarii creditorilor externi”.
In document adoptat de Soborul Arhieresc se spune:
Tara noastra nu mai este libera, ci este condusa de creditorii sai. Suntem intr-o criza si decadere spirituala, sociala si economica. Este eliminat tot ce constituia firescul in tara noastra. Acest lucru il cer acum creditorii nostri. Din aceste considerente, constatam ca suntem un stat aflat in stare de ocupatie, care executa docil ordinile stapanilor sai.
De ce nu am rezolvat problemele economice si sociale mai devreme, pentru nu a ajunge la situatia actuala? – Pentru ca de mai multe decenii statul nostru este condus de aceleasi persoane. Avem o conducere care nu poate sa-si asume responsabilitatea in fata propriului popor, o conducere care nu poate vorbi in limba Adevarului. Ea dezvolta doar lichelismul, pentru ca unicul sau scop este cucerirea si impartirea puterii politice. Cu toate acestea, chiar si poporul, noi insine, ne comportam iresponsabil. Ne-am lasat in mrejele bunastarii, imbogatirii usoare, viata libertina si vointa de imbogatire si nu ne mai intereseaza Adevarul.
Astazi, traim in mod tragic dilema descrisa de Dostoievski – „Libertate sau fericire”. Am ales un succes fals si am pierdut libertatea personala si a tarii noastre.
Noi, parintii vostri spirituali, vrem sa aducem reprosuri si noua insine. Avem si noi o parte de vina pentru criza actuala. Stim ca deseori v-am suparat v-am si intristat. Scandalurile adevarate sau false au fost utilizate din plin de cei care incearca sa rupa legatura dintre Biserica si popor, subminand increderea voastra fata de Biserica”.
Membrii sinodului recunosc ca poporul asteapta din partea pastorii Bisericii curaj si propavaduirea cuvantului viu, ca poporul are nevoie de Biserica careia nu ii este frica de viclenia lumii contemporane, fiind gata sa plateasca cu martiraj si mucenicie.
Biserica este unica organizatie care este intotdeauna aproape si il sustine pe om. Biserica suntem noi toti si in aceasta si consta puterea ei
se spune in declaratia Sinodului Bisericii Ortodoxe Elene.
Related Posts
23 Comments
Leave a Reply to Intrebati lumea Cancel reply
OrtodoxINFO
- Noua administrație a SUA încurajează identitatea de gen, o tulburarea psiho-afectivă ce poate fi tratată
- Curentul transgender ia avânt în Marea Britanie: Recensământul oficial va conține o întrebare despre identitatea de gen
- Vindecarea orbului din Ierihon. Tâlcuirea Sfântului Teofan Zăvorâtul
- Instanță din Bruxelles: Obligativitatea purtării măștii în public este neconstituțională. Care este motivația?
- Academia franceză: Este posibil ca noile tulpini de Sars-Cov2 să fi apărut în urma vaccinării
Ecumenismul - profanare a Bisericii si pustiire a Ortodoxiei
Despre indumnezeire si sfintenie
Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumnezeu
P. Justin despre canonizarea
Mc. Valeriu Gafencu
MARTURISIREA DE CREDINTA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI
Semneaza petitia impotriva venirii papei in Romania
Descarcati icoana la calitate inalta
Drapelul României Creştin Ortodoxe
GASLAND - Documentarul care spune adevărul despre Gazul de șist
APELUL P. Justin
Vremea
Curs valutar BNR
![]() | EUR : EURO | 0 RON |
![]() | USD : Dolar american | 0 RON |
![]() | GBP : Lira sterlina | 0 RON |
![]() | MDL : Leu moldovenesc | 0 RON |
![]() | XAU : Gram de aur | 0 RON |
[…] Citez din articolul Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia: “Tara noastra se afla sub ocupatie straina”. Acest comuni…: […]
[…] Citez din articolul Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia: “Tara noastra se afla sub ocupatie straina”. Acest comuni…: […]
[…] Citez din articolul Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia: “Tara noastra se afla sub ocupatie straina”. Acest comuni…: […]
[…] Citez din articolul Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia: “Tara noastra se afla sub ocupatie straina”. Acest comuni…: […]
Este prea tarziu, din pacate!
Bravo Sinodului BOGr!
Sa-i ajute Bunul Dumnezeu pe greci, sa ramana tari in credinta cea dreapta.
Iar pe la noi, slujitorii Domnului sa faca acelasi apel catre popor: de trezire la Adevar.
oare in dealul patriarhiei nu a ajuns stirea ?
cei din deal precis nu au sange in instalatie…
jos palaria pentru Biserica Greciei !
model pentru exagerat de preafericitul daniel
credeti dumneavoastra ca la noi situatia este foarte diferita fata de ce se petrece in Grecia? ia ganditi-va ce clici securisto-comuniste conduc si acum Romania (mai toti sunt din acelasi familii care au condus-o si in anii comunismului. Basescu tocmai ajunsese ministru pe vremea lui Ceausescu, cu putin timp inainte de revolutie; pentru unii ca ei revolutia nu a fost decat o inaintare in cariera de mult inceputa)?! ia ganditi-va cum au vandut tara si cui?! oare Sf. Sinod al B.O.R. va avea curajul sa spuna ceea ce Sf. Sinod al B.O.Elene a spus…?
nu mai terorizati oamenii, va rog.
@liviu: Sa nu mai terorizam cu adevarul sau cum? Domnule, atunci sa traim in Matrix, sa visam ca totul e OK si sa stam cu mainile in san. Asta se si doreste…
Sinodul Greciei a facut un lucru firesc, care din pacate la noi nu se va intampla.
Comunismul, prin uneltele satanei, a sters din memoria oamenilor optiunea de demnitate si jertfa ortodoxa, inlocuind-o cu un surogat de conformism si slugarnicie fata de stapanitori, iar prezentul se traieste in consumism si “buna intelegere”.
Cati din romani sunt dispusi la o minima jertfa ?
– sa renunte la achizitii inutile de autoturisme, telefoane mobile, haine moderne, concedii…;
– sa renunte la masina de spalat creierul: televizorul si sa petreaca mai mult timp cu lectura cartilor ortodoxe;
– sa traiasca ortodox, sub ascultarea unui parinte canonic;
– sa-si educe copii in familie si sa-si petreaca cat mai mult timp cu ei, evitand acele locuri in care copii sunt dusi dupa scoala pentru a continua programul : afterscool (?)
– sa evite pe cat posibil creditele bancare;
– sa cumpere produse de la tara, neotravite si sa evite produsele (legume, fructe, laactate si carne) din surse nesigure;
– sa gateasca in casa bucatele si sa evite pe cat posibil produsele din comert; etc….
Singura posibilitate de revenire la o stare normala se poate realiza numai cu ajutorul lui Dumnezeu, prin intoarcerea la credinta inaintasilor nostrii.
Din pacate putini ierarhi si preoti au puterea sa marturiseasca in Biserica si inafara ei.
Astazi, la predica duminicala, oamenii nu mai sunt atentionati asupra pericolelor din societate, deoarece Biserica “nu face politica”. Ei confunda intentionat activismul politic, inutil de altfel, cu ceea ce inainte de 1945 se numea DRAGOSTE DE NEAM SI TARA.
Dumnezeu, Maica Domnului si Sfintii Marturisitori sa ne ocrotesca.
Sa ne rugam continuu ca adevarati crestini ortodocsi pentru intelepciune, pace si rabdare si sa luam aminte la cele ce se petrec si la noi !!! Credinta fara fapta moarta este !
Binecuvanteaza Doamne pe poporul Tau !
tarziu dar bravo ca au avut curajul sa fie p[rima biserica care sa comdamne statul care slujeste poporul in care se afla . de ce oare pf daniel nu are si el curajul sa facva si el unasemenea mesaj ? pentru ca el este de partea creditorilor din tara noastra
[…] sursa: Apologeticum […]
Pe cand o pozitie clara si din partea BOR ?
Poate vor intelege si ierarhii nostri ca trebuie sa ia ATITUDINE,asta ar fi adervarat MISIONARISM ! Dar ,vai ,ei sunt la randul lor cumparati de un guvern vandut,pe 30 de arginti…
Parinte Iustin Parvu,a-ti scris intr-o prefata a unei carti a Parintelui Iustin Popovici ca daca nu vom fi marturisitori ai Domnului Nostru IIsus Hristos,asemeni acestuia,nu ne mantuim… Mai repetati odata acestevorbe de duh si pentru ierarhii nostri…..Amin !
Doamne ajuta-ne !
In alta ordine de idei:de ce este obligatorie achitarea unei “cotizatii”de enorias,cotizatie care este destul de piperata,si de ce servicii beneficiezi daca o platesti?Consider ca este o mare nesimtire a preotilor perceperea acestei taxe,mai ales ca nu prea emit si chitante pentru respectiva suma!
@Nelutu
nenea greco-catolicu.. acesta a fost ultimul tau comentariu aprobat.. revino, dupa ce te lepezi de inselatoria greco-catolica, tributara antihristului de la roma, papa-ruda voastra
Sa ne rugam pentru Mitropolitul Serafim de Pireu , pentru Episcopul Artemie al Serbiei si pentru toti ierarhii si preotii cinstiti, care îl slujesc pe Domnul cu frica si cu dragoste!
Onoare acestor Inalti Ierarhi care îsi sacrifica functia si chiar viata pentru Adevar care este HRISTOS!
Marire Tatalui si Fiului si Sfântului Duh! Amin!
“Să stăm bine, să stăm cu frică!”
Cum a zis Arhanghelul
si tara noastra e sub ocupatie straina. Sa fi memembru al Uniunii Europene, inseamna sa fi sub ocupatie straina…
nu mai decide tara membra, decide Uniunea…
Tara membra executa ce i se cere de catre Uniune.
Plus, ca au dreptate, tara nu mai este libera, este condusa de creditorii ei, lucru valabil si pentru noi, din pacate….
Eu nu sunt membru la nimic.
Nu am semnat nimic.
Eu Îl mărturisesc pe Hristos și Sfânta Treime.
El mă apără. Maica Domnului mijlocește.
Să ne rugăm!
[…] Graiul Ortodox Categorii 4 comentarii Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia: “Tara noastra se afla sub ocupatie straina”. Acest comuni…: […]